Continuare Cap.6, partea a treia

In odaia ingusta din coada casei, Radu se misca precum un leu in cusca. Maria avusese grija sa-l “exileze” acolo cu buna stiinta, pazindu-l de o posibila aparitie a lui Stefan, dar nu si de foiala rudelor sale care se tot intrebau curioase “cine e baiatul”. Tanarul se simtea din ce in ce mai stingher si mai singur. Maria ii interzisese cu desavarsire sa paraseasca acea camera cu iz taranesc, ca si casa cu totul. Nelinistit, Radu isi pierdu privirea pe geam. Foarte aproape, gardul inalt din lemn nu-i dadea nicio speranta de “evadare”. “Exilarea” silita devenea din ce in ce mai insuportabila pentru el. Asa ca indrazni sa paraseasca incaperea, “evadand” in curtea generoasa asemanatoare uneia de la tara, cu pamant clisos si hambar din lemn si paie. De acolo, se agata de gardul mare, sarind in ulita nepietruita. In zare, masina lui Stefan se ghicea inaintand incet, starnind in jur un mic nor de praf. Radu inainta cativa pasi prevazator, coborand panta pe care venise alaturi de Maria doar cu putin timp in urma. Se feri din fata masinii fostului iubit, continuand acelasi drum ciudat, neasfaltat si plin de suisuri, coborasuri si serpentine. Stia ca doar inaintand va putea sa se departeze cat mai mult de casa celor doi. O clipa, se opri in loc dezorientat nestiind incotro sa o apuce. Undeva, pe un povarnis pietruit, o usa din lemn usor intredeschisa parea sa-i arate calea. Radu se apropie de ea, curajos.
Tanarul nu a mai apucat sa-i calce pragul. Se trezi ca de fiecare data, inainte sa afle finalitatea altui vis, ramanand doar cu o curiozitate a ce se putea afla in spatele acelei enigmatice usi.



Usa acelei mici incaperi cu peretii varuiti in alb, era larg deschisa, parand sa-l invite pe Radu inauntru. Tanarul inca mai ezita timid in mijloc de coridor, daca sa-i paseasca pragul ori ba. Isi facu totusi curaj si intra convins, pierzandu-se in mijlocul acelei multimi frenetice. O sumedenie de tineri umpleau camaruta ingusta, animand acea petrecere iscata in mijloc de noapte. Radu se uita in jur, fara a gasi niciun cunoscut. Doar gazda, ce se agita printre cei ce pareau a se distra copios. De fapt chiar Adnana il invitase. Stingher, Radu inspecta discret cu privirea pe cei cativa invitati asezati la masa mare din mijlocul acelei camere mici. Undeva, o pereche ii atrase imediat atentia. Maria si Stefan pareau a se simti extrem de bine printre acei tineri veseli si nonconformisti. Radu se apropie de cei doi. Se aseza langa ei, pe un scaun ramas din intamplare liber, parca asteptandu-l. Dialogul se lega repede, niciunul dintre ei nefiind surprins de prezenta celuilat acolo.
In toata acea atmosfera incinsa, garnisita cu fum de tigara si muzica in surdina, Radu se trezi dintr-o data singur. In jurul sau, lumea se agita frenetic, lui tinandu-i de urat doar fata de masa din bumbac crem, proaspat calcata.Tanarul se surprinse cu barbia asezata in podul palmei si privirea pierduta undeva, peste fereastra deschisa din apropiere. In dreptul ei, o pereche se alinta tandru, fara a le pasa de forfota din jur, soptindu-si vorbe ce nu ajungeau pana la urechile lui Radu. Mana barbateasca a lui Stefan cobora usor pana in dreptul coapselor Mariei, cuprinzand-o protector. De la masa unde se afla, Radu continua sa-i priveasca, ganditor. Barbatul ii fura un sarut consoartei, apoi isi apropie fruntea de capul femeii. Amandoi se privira ochi in ochi, zambind.
Radu ii pierdu pentru o clipa din vedere. Absent, se aseza pe canapeaua libera si alba. In jurul sau, figuri necunoscute se aflau intr-un du-te vino continuu si obositor.
Radu nici nu realiza cand Stefan se aseza langa el. Alaturi. Extrem de aproape. In tot acel zumzet din jur, aproape nici nu auzi ce-i spuse barbatul. Apropierea celor doi se facu firesc. Buzele lor se intalnira din nou. Fierbinti. Parul aspru si proaspat tuns al lui Stefan era iarasi framantat cu pasiune de degetele firave ale lui Radu. Stefan parea a fi din nou in extaz. Cu ochii inchisi, gusta din plin placerea, ca in vremurile de odinioara. Trupurile celor doi barbati erau din ce in ce mai lipite. Aflat deja in bratele iubitului de odinioara, Radu il saruta patimas. Pasiunea carnala a celor doi barbati devenea din ce in ce mai vadita.

“Vino, vreau sa vorbesc ceva cu tine…” , auzi Radu taman cand placerea atingea cote maxime. Era vocea Adnanei. Aflata foarte aproape de cei doi, femeia se ridica de pe canapea si parasi in graba incaperea. Radu se elibera ca trezit din transa din bratele fostului iubit, lasandu-l cu un sarut in aer, si o urma ascultator si tacut. In intunericul coridorului din imediata vecinatate, ii pierdu insa urma. Usor dezorientat, incepu sa o caute cu pasi repezi. Fara izbanda. Radu inainta de-a lungul acelui coridor ingust si slab luminat. De-a lungul sau, se aliniau cuminti, ca intr-un hotel, o multime de usi ce pareau inchise toate.
Tanarul pasi parca si mai hotarat pe mocheta cenusie, in cautarea Adnanei, dar si a iubitului care disparuse subit din camera plina ochi de petrecareti. Prima usa se lasa repede deschisa de catre tanar. In spatele ei, pe o saltea acoperita cu un cearceaf din saten albastru, doua trupuri complet goale, un barbat si o femeie, ofereau imagini demne de frescele erotice ale lupanarului din Pompeiul antic. Tanarul privi o secunda acele trupuri inlantuite, apoi inchise nervos usa. Nici in a doua incapere “spectacolul” oferit nu era mai prejos. Alte doua trupuri fierbinti, acoperite doar de un cerceaf subtire, lasau sa se ghiceasca nestingherite ce se putea petrece sub acele asternuturi jilave.
“…chiar toti si-o trag la ora asta ?” bolborosi Radu, trantind usa in urma lui, nemultumit ca nu-si gaseste fostul iubit pe nicaieri. Si nici pe Adnana.
Biroul femeii era gol. Usile albe, lacuite, din lemn vechi, stateau larg deschise, in incaperea frumos aranjata neaflandu-se nimeni. Parca cineva iesise in graba de acolo. Sau nici nu venise. Radu se pierdu din nou pe coridoarele pustii.
In linistea acelei nopti, transpirat, se intinse lenes pe burta.
“Doamne, cat de bine a fost in vis cu el!”, gandi el, amintindu-si brusc de saruturile patimase ale fostului iubit. Si incerca sa readoarma. In camera era un intuneric de nepatruns. Si foarte cald.



Intins pe acel pat, avand sub el doar un cearceaf alb, imaculat, Stefan isi aduna mainile la piept, ca intr-o spovedanie. Nu era prima oara cand se abandona acelui Rmn aparent banal, rugandu-se din tot sufletul ca rezultatul final sa nu fie acelasi. Aproape doua saptamani incheiate Stefan nu avusese pic de liniste. Durerile de cap devenisera din ce in ce mai chinuitoare, iar barbatul se hotari intr-un final sa consulte un medic.
Cilindrul imens, magnetizat, ii inghiti trupul aproape cu totul. Stefan se trezi captiv inca o data intr-o masinarie rece si necunoscuta. Vocea doctorului razbatea vag din afara. Iar minutele se scurgeau extrem de greu.
Rezultatul banuit il panica insa si mai mult. “Formatiuni tumorale pontine” se putea citi dincolo de scrisul aproape mazgalit a medicului, un diagnostic parca tras la indigo de trei medici diferiti ce pareau a se fi inteles intre ei.
Stefan era realmente speriat. Fara a putea accepta acel diagnostic ce-l ducea catre o singura rezolvare, ireversibila: operatia.


Tanara parasi grabita parcarea intunecoasa, demarand cu mult curaj in traficul aglomerat din acel final de zi. Iarna batea deja la usa, iar zilele devenisera extrem de scurte.
Mult prea obosita, apasa pedala de acceleratie, incercand sa-si faca loc abila, ca intr-un slalom inconstient, prin perdeaua deasa de masini.
Aglomeratia strazii o facea sa fie din ce in ce mai agitata si parca mai nesigura pe acel Audi de care era atat de mandra.
Facea acel drum aproape seara de seara. Dar de data asta, o neliniste stranie, inexplicabila, ii dadea o stare de nervozitate.
Linia tramvaiului si obisnuita intersectie se zareau deja la cativa metri in fata. Un tramvai zgomotos aparu inopinant pe sine, avertizand-o mult prea tarziu. Panicata, fata incerca sa evite in ultima clipa Renault-ul care se apropia din sens contrar cu o viteza apreciabila. Impactul celor doua masini fu scurt, dar puternic. O bubuitura surda facu pe cei cativa trecatori din zona sa se opreasca speriati, neintelegand ce se intampla.
Din Renault-ul argintiu iesi cu greu o femeie. Pe fata ei se citea groaza momentului, nevenindu-i sa creada ca a ramas totusi intreaga. Soferul inca se mai afla in masina botita. In mijlocul intersectiei, acel Renault argintiu arata ca un acordeon ramas intepenit la ultimele acorduri dintr-un final de spectacol apoteotic. Din spatele portierei sifonate, se aduna cu greu un barbat. Grizonat, cu fruntea ranita, incerca sa vorbeasca. Umarul il durea violent, si totul in jurul sau parea ca se clatina. Isi vazu ca prin ceata sotia speriata, si lumea adunata in jur, ca la un circ gratuit. Ar fi vrut sa fie doar un vis urat, dar nu era.
Stefan se intorcea tarziu de la birou. Cu nevasta langa el, ca in toate celelalte seri, strabatea acelasi drum obisnuit catre noua casa, incercand pe cat posibil sa “fenteze” aglomeratia centrala, scurtand drumul asa cum putea pe diverse stradute intortocheate, binecunoscute lui.
Prea grabit, obosit sau neatent, nu observa la timp acel Audi fitos ce se apropia de el, amenintator. Atentionarea sotiei fu mult prea tarzie. Stefan apasa disperat pe frana, sperand intr-o minune. Rotile scrasnira pe asfaltul umed, iar barbatul se izbi violent de parbrizul securizat. O ceta deasa i se puse instantaneu pe ochi si pret de cateva secunde nu mai vazu nimic.
Acum in jurul sau se auzeau voci, iar lumea adunata il facu sa realizeze grozavia: avusese un accident. Imaginea masinii lovite dur ii arata din plin acest fapt. Un accident cu foarte putin inainte de a sarbatori 18 ani de casnicie. Dar Stefan nu avea timp sa se gandeasca la acest lucru. Incet, incet, isi reveni, incercand sa dialogheze cu a sa nevasta. In jur, atmosfera se lipezi usor, frigul apasator de mijloc de noiembrie trezindu-l pe Stefan la realitate. Masina contorsionata zacea in mijloc de intersectie, neoanele din jur luminand-o puternic si straniu, ca o avertizare.




Asezat undeva pe un colt de treapta, pe scarile interioare din vila sotilor Antohi, Radu se conversa relaxat cu Anda si Maria.
“Hai, vii la ziua mea?, se arata fetita extrem de deschisa fata de fostul amant al tatalui sau.
Dar el nu avea cum onora acea invitatie, facuta ad-hoc. Acolo s-ar fi aflat si Stefan, iar Radu simtea ca in acel moment ei doi nu trebuiau sa se intalneasca.
Maria cobora in graba treptele, urmata de Anda. Radu ramase singur si ganditor pe acea scara spiralata. De undeva de jos, se auzeau glasuri amestecate. Parea ca ziua Andei era deja in toi.
Din spatele unei draperii de culoare purpurie, tanarul privea tot acel spectacol, ca din culisele unui teatru. Asteptandu-si parca intrarea. In mijlocul familiei sale, Stefan parea extrem de vorbaret. Dar Radu nu putea auzi ce spune. Se afla doar in patul sau, realizand ca totul nu fusese decat un vis. Scurt, cu un anume mesaj, ca toat celelalte avute.



Telefonul Mariei tarai obraznic, peste tacanitul enervant al imprimantei, ce-ti lasa impresia ca te afli intr-o tesatorie veche, nu intr-un birou cu pretentii.
Prea ocupat cu copierea unor documente, Stefan nici nu baga de seama cand a sa nevasta lasa totul balta si se prinse intr-un dialog cu autor necunoscut.
Convorbirea nu dura foarte mult, dardestul, fara ca barbatul sa-si dea seama clar cu cine se converseaza a sa soata, in acel mijloc de zi. Propozitiile sale erau scurte si seci, fapt ce dovedea ca interlocutorul era cu mult mai guraliv si pus pe vorba.
“Bine, fata...”, incheie Maria dialogul, ce-l facu pe Stefan sa inteleaga fara nicio indoialaca partenerul de dialog fusese fara doar si poate o femeie. Si isi vazu linistit de treaba.
Radu inchise si el telefonul, satisfacut. Fara sa-i treca niciun moment prin cap ca Stefan se aflase la doi pasi de sotie, asistand mutual la toata acea convorbire dintre ei.
Maria isi reaseza telefonul pe birou, zambind. Incercand sa reinoade dialogul avut cu a sa colega. Stefan iesise demult din acea camera, presat de timp si de alte trebi.



“Intra!”, spuse Maria, aproape impingandu-l pe Radu catre scarile reci de ciment ce pareau a duce intr-un subsol intunecat si deloc primitor. Baiatul cobori docil, Maria urmandu-l la scurt timp.
Usa acelui imobil vechi ramase deschisa, prin ea zarindu-se undeva pe un colt, cladirea de viz-a-vis unde lucra femeia, cu geamurile sparte si peretii cazuti, ca dupa un seism devastator.
La unul din etajele superioare, colega Mariei inca mai trebaluia printre moloz, birouri sfasiate si acte ravasite, neparand deloc deranjata de toata acea atmosfera sinistra ce nu prevestea nimic bun.
Maria se opri alaturi de Radu intr-un colt de coridor, langa o usa inchisa, de lemn. Se sprijini cu spatele de perete, privindu-l cu atentie in ochi pe fostul amant al sotului sau. Figura ei era extrem de palida, parul deloc aranjat, si nimic din infatisarea sa nu amintea de femeia cocheta pe care o cunoscuse odinioara Radu.
“...am inceput sa ma intalnesc din nou cu el...”, arunca tanarul fraza la intamplare, ca intr-o spovedanie.
Maria se lasa sa alunece cu spatele de-a lungul acelui perete rece. Se ghemui aparent speriata in acel colt intunecat, privindu-l pe Radu in continuare in ochi.
“...mai ales acum, cand a inceput sa arate din ce in ce mai bine...”, murmura femeia cu glas scazut.
“Bine pe naiba...”, raspunse Radu, dar numai in gand. Chiar nu dorea sa o raneasca si mai mult pe acea femeie slaba si timorata din fata lui.
Se trezi brusc, fara a mai afla continuarea acelui dialog inceput. Atmosfera stranie din acel subsol intunecat staruindu-i inca in minte.

Acest text detine copyright. Orice incercare de copiere sau adaptare a sa fara instiintarea autorului, va fi considerata fraudare si se va pedepsi conform legii.

Motto:

“ Glumeste in iubire,
Dar nu iubi glumind.
Caci cel ce te iubeste
Glumind te paraseste.
Viata e un vis,
Visul e speranta.
Speranta e totul,
Iar totul … e nimic.”

( Pedro Calderon de la Barca – “La vida e sueno”)

















Nota autorului




"...de ce "Reflexia din spatele oglinzii"? Prin simplu motiv ca titlul reflecta dualitatea personajului principal, condamnat aparent la o viata dubla descoperita tarziu, si de care incearca cu inversunare sa scape la un moment dat... Reflexia oglinzii (mai mult sau mai putin murdare), ii dezvaluie o cu totul alta fateta, cea a bisexualului tipic, inconstant si duplicitar, macinat de nevoi si dorinte sexuale primare, incapabil de a tine pana la capat o relatie bazata pe sentimente cu un alt barbat, fugind chiar de acele sentimente atunci cand simte ca incep sa-I dea cu adevarat tarcoale, incercand sa faca eforturi de a-si pastra macar relatia heterosexuala avuta, in fata unei societati care-l doreste astfel...

Chiar daca la inceput este prezentata legatura dintre doi barbati, cartea se vrea de fapt o "fresca" ca sa zic asa, a societatii in care traim, bombardata cu informatii online de tot felul, cu clasicul deja internet sau messenger...Acolo legaturile se fac si se desfac, tot acolo se infiripa iubiri...iar uneori drame...
Cele trei personaje principale - un tanar gay incapabil de a se rupe definitiv de o dragoste imposibila, fiind inca dependent fizic si emotional de un trecut fara viitor, un bisexual cu mari probleme interioare, ce penduleaza intre o viata tipica heterosexuala si una aflata la polul opus, unde aventura si promiscuitatea sunt la loc de cinste, cautand sa se gaseasca pe el insusi undeva intre cele doua lumi, si nu in ultimul rand sotia celui din urma aflata in incapacitatea de a “taia raul de la radacina”, oferindu-i sotului inca o data intelegere si sprijin, “agatandu-se” in continuare de o relatie oricum compromisa si “peticita”, fiind mult prea slaba si timorata pentru a putea face fata unui posibil nou inceput de una singura, preferand acest compromis deoarece e mult mai obisnuita cu el - se arunca intr-un carusel plin de emotii, drame interioare, sentimente contradictorii, trairi diverse, toate la un loc tesand firul unei povesti un pic mai “altfel” decat cele cu care a fost obisnuit pana acum un posibil cititor .


…inaintand mai mult, am vrut sa prezint trairile prin care trece o femeie heterosexuala, cu o educatie traditionalista, casatorita din nefericire cu un barbat ce-si descopera brusc dualitatea, faptul ca ea se lasa prinsa pana la urma intr-un triunghi destul de ciudat din care fac parte toti trei - ea, sotul ei si fostul amant al celui din urma. Aceasta femeie nu va fi capabila sa renunte la niciunul dintre cei doi barbati, fiecare jucand un rol clar in viata sa, cu primul avand o legatura clasica ca de la femeie la barbat, cu cel de-al doilea legand-o o prietenie sincera si din ce in ce mai stransa...
Iubirea ei aproape obsesiva pentru al sau sot o face sa se dedice in totalitate lui, trecand din compromis in compromis, toate ambitiile sale fiind rasfrante asupra partenerului, ajungand chiar la un moment dat sa considere ca toti cei din jur pot fi un real pericol in calea fericirii lor…

Cei trei par uniti de o anume karma exterioara, fiecare destin luat separat neputandu-se consuma fara existenta celorlalti doi alaturi. Abia cand sfarsitul tragic al unuia dintre ei se consuma intr-un final, karma pare a se risipi incetul cu incetul, ceilalti ramasi incercand sa-si continuie, fiecare-n parte, drumul conturat de al sau destin…
Finalul destul de ambiguu poate fi interpretat de fiecare asa cum isi doreste... lasand la vedere o oarecare continuitate."





















In loc de prefata




Nu am scris aceasta carte ca sa vanez cu orice pret succesul printr-un subiect inca « tabu » in societatea romaneasca, nici n-am facut-o dintr-un spirit al aventurii, prin simplul motiv ca-mi lipseste…
Am vrut doar, la modul cel mai sincer, sa aduc in fata celor care vor citi aceasta naratiune, indiferent de orientarea lor sexuala, un crampei de viata cat se poate de firesc, o poveste aparent banala, fireasca dar totusi complicata, a unor oameni obisnuiti.
Ca ei sunt sute, poate mii de oameni, si tot atatea povesti asemanatoare. Eu am scos doar una la lumina, incercand sa redau cat mai realist o drama despre destin, despre intamplare, despre dependenta fizica si emotionala, iubire, speranta si obsesie. Din care ar trebui sa invatam cate ceva.

Nu mi-as dori ca aceasta carte sa fie privita ca o posibila varianta mioritica a romanului “Brokeback Mountain”. Desi m-as simti flatat, chiar nu are nici o legatura.
Consider ca aceasta istorie ar trebui sa ne dea putin de gandit. Si sa reflectam mai mult inainte sa tragem concluzii pripite. Ea poate fi o lectie de viata pentru fiecare dintre noi.

Daca mesajul meu a fost receptat cat se poate de corect prin aceasta scriere si veti trage concluziile de rigoare la finalul parcurgerii ei, inseamna ca scopul meu a fost atins in totalitate, iar munca nu mi-a fost in zadar.

Lecturare placuta !



Autorul


























Nota autorului:


Aceasta naratiune este una fictiva. Orice asemanare cu intamplari, personaje, situatii asemanatoare, este absolut intamplatoare!



















































Partea intai
































Introducere




…uneori viata nu-ti ingaduie sa-ti fii nici macar “liberul arbitru”, si te trezesti “aruncat” in povesti ale destinului uluitoare, de multe ori cu un final incert…

Se spune ca povestile de viata de asemenea factura au de regula … happy-end. Realitatea insa de multe ori este alta, si ne invita sa gandim mai mult atunci cand tragem anumite concluzii despre semenii nostri.
Sa incercam sa-i intelegem mai bine, sa le intelegem temerile, trairile, iubirile, pasiunile, posibilele traume sau angoase…Sa fim mai toleranti, mai intelegatori, mai buni.
Sa iubim. Cu trupul, cu sufletul, cu mintea. Si asa vom reusi, poate, sa gandim corect si sa invatam…Sa invatam ca o Iubire poate sparge bariere, prejudecati, conceptii. Ca ea poate merge pana la sacrificiu atunci cand nu mai are nimic de pierdut.
Iar de multe ori finalul ramane incert chiar si pentru cei care l-au trait…Indiferent de sex, indiferent de orientare, indiferent de pozitie sociala.



Aceasta poate fi povestea oricaruia dintre noi. O poveste reala, eliberata de conceptiile unei societati inca inchistate de anumite prejudecati si false pudori. O poveste unde Dragostea este personajul principal. O dragoste adevarata, sincera, dusa pana la un anume sacrificiu. Uneori neimpartasita.
O poveste a unor suflete cu destine diferite, din medii diferite, care, la un moment dat se intalnesc, se iubesc, se despart… Pierzandu-se fiecare in hatisul destinului personal. Se despart pentru ca au facut “imprudenta” de a se cunoaste. Se despart…dar nu se pot uita. Ramanand a se reintalni intr-o lume mai curata. O lume in care poate li se va da o alta sansa. Una mai buna.

















Prolog




Radu nu a fost niciodata un copil de bani gata. Chiar daca multi asa l-au considerat. Crescut si trait in « buricul targului » inca de mic, singur la parinti, nu i-a lipsit nimic. Sau aproape nimic…
Alintat, rasfatat, a fost « Soarele mamei » si « minunea » bunicilor la care si-a petrecut copilaria si vacantele de vara. Jocurile specifice baietilor nu prea l-au atras, preferand mai intotdeauna compania…fetitelor. Ele i-au fost cele mai bune prietene, partenere de joaca…iar mai tarziu confidente. In preajma lor se simtea cel mai bine, chiar daca el purta pantaloni, iar ele rochite. In “gasca” lor se simtea ca un Pasa, bine protejat de “obiceiurile baietesti” din afara…
Profesorul de fizica din elementara l-a facut, involuntar, pentru prima oara sa priveasca cu mai multa atentie un barbat, unul matur, si sa se intrebe cu candoarea varstei de atunci de ce o face. Mereu imbracat la costum si cu cravata asortata, acel barbat trecut bine de treizeci de ani, cu parul carliontat si mirosind mai tot timpul a fum de tigara, din care tragea cu nesat chiar in timpul orelor de curs, asezat picior peste picior deasupra catedrei pline de creta, il facea pe Radu sa-l admire in taina, nutrindu-i o “iubire” ascunsa. Uitand pentru moment ca barbatul din fata sa e doar un profesor cu norma intreaga si cu familie acasa, iar el unul din elevii sai neinsemnati. Fara sa-si explice deloc acea atractie tainuita cu grija in sufletul sau de copil. O atractie ca un fruct din care nu avea voie sa guste.
Acest lucru nu-l stia nici macar prietenul sau cel mai bun din acea perioada. Matei era doar cu un an mai mare decat Radu, dar fizicul sau robust il facea sa para deja un proaspat adolescent. O preadolescenta aparuta cam devreme pe fizicul unui baiat din ultimul an de elementara. Tuleile usor ivite deasupra buzei superioare, si cosurile de pe frunte, facand din Matei un adolescent din primele clase de liceu pierdut prin multimea de copii de clasa a opta. Poate chiar acest lucru l-a atras pe Radu la Matei. In el vedea o oarecare protectie. Desi inalt, Radu era firav, iar statura robusta a lui Matei il atragea inexplicabil. Si o aparenta masculinitate, aparuta mult prea devreme in trupul unui copil care oricum isi dorea sa para mult mai matur decat ii permitea varsta. Bravand ori de cate ori simtea nevoia.
Cei doi erau mereu alaturi, facand un cuplu de nedespartit, pauzele parand mult prea scurte pentru cate traznai puteau face impreuna. Si nu erau putine.
Nici lui Matei nu-i era indiferent Radu. Sarind in ajutorul sau, ori de cate ori camaradul sau de joaca parea sa aiba probleme cu diversi “inamici” dintr-o clasa cu extrem de multi copii.
Silueta sa longilina cel facea sa fie cu un cap mai inalt decat toti cei din clasa, nu-i era tot timpul de ajutor. Aducandu-i uneori chiar serioase “prejudicii”. De ordin fizic.
Prima oara a simtit Radu greutatea trupului lui Matei intr-o nevinovata harjoana amicala. Atunci, vrand sa-si arate superioritatea fizica, Matei l-a pus pe Radu la pamant, suindu-se efectiv deasupra lui. Tinandu-l strans de ambele maini, pentru a nu se mai putea impotrivi nicicum. In acel moment, masculinitatea si posesivitatea sa ascunsa parea eliberata de orice constrangeri de varsta. Dovedind-o chiar in fata celui mai bun prieten si coleg al sau.
Radu nu schita niciun gest. Posesivitatea lui Matei aproape ca ii placu. Cei doi se priveau ochi in ochi, iar respiratia sacadata a colegului sau o simtea puternic in fata. Intr-un tarziu, Matei isi elibera colegul din stransoare. Nu fusese decat o dovada de putere fizica intre doi colegi de generatie. O dovada pe care Radu nu o va uita peste ani. Amintindu-si mereu acel episod.

Si totusi, Radu era baiat. Un baiat normal, cu nimic mai « altfel » decat restul, cel putin aparent. Deloc efeminat. Dimpotriva. Chiar dragut. Asta avea sa afle mai tarziu, in adolescenta, cand tot fetele, eternele lui prietene, incepusera sa-i arunce…ocheade. Doar ca el nu simtea nimic viz-a-vis de ele. Decat prietenie. Ca in cea mai frumoasa perioada a vietii sale. Cea a copilariei.
De fapt Radu ramasese un copil mare. Un copil care inca refuza sa se maturizeze. Si se simtea bine asa.

Vremea a trecut, iar Radu a depasit si pragul adolescentei. Toti din generatia lui aveau deja prietene, el inca se mai cauta, refuzand sa creada ca femeile nu-l interesau decat ca simple camarade si partenere de un …banal suc. Iar virginitatea lui se incapatana sa mai ramana. Si nu-l deranja deloc.

Asa a trecut si pragul celor douazeci de ani. Daca in viata profesionala stia deja prea bine ce vrea, in cea personala lucrurile pareau oarecum incerte. Era doar convins ca barbatii nu-i sunt deloc indiferenti. Unii dintre ei. Acei barbati masculini, puternici, cu un anume statut social. Acei barbati care, sub o imagine dura si aparent insensibila, stiau sa ofere iubire, tandrete, uneori protectie. Iar imaginea lui Radu, un amestec intre matur si copil, avea nevoie de asa ceva. Si aceasta imagine il prindea. Era el. Si prin asta castiga.

Cu timpul, Radu s-a “dumirit” incotro inclina balanta si in plan personal. A trebuit sa fie doar un pic mai sincer cu el si sa se accepte pe sine. Nu i-a fost foarte greu. Radu era un om sincer. Cu siesi si cu cei din jurul sau.
Chiar daca de acum incolo se pare ca stia foarte clar ce-si doreste si in viata personala, posibilul “pretendent” se incapatana sa nu apara. Sau poate ca Radu era prea pretentios. Cine stie? Dar avea tot dreptul. Era tanar si cu viata in fata. Si nu se grabea. Absolut deloc.



Radu nu a avut niciodata incredere in “cunostintele” prezentate de prieteni “buni”. Si totusi, o asemenea “cunostinta” i-a fost prezentata, la un moment dat, de un amic…aparent bun. Barbatul, cu peste 10 ani mai mare decat Radu, poza in familist convins, cu nevasta si copil acasa - copilul,culmea, nascut in aceeasi zi cu Radu! Usor grizonat, cu ochii albastri ca cerul, atletic si mai inalt decat Radu, barbatul i-a facut o curte asidua pana cand amestecul de matur si copil din el…a cedat. Si atunci s-a petrecut …”minunea”! Radu a cunoscut pentru prima data iubirea. O iubire puternica, masculina, un amestec de posesivitate si tandrete, o prima noapte petrecuta alaturi de un barbat. Un barbat care i-a dorit dragostea. O dragoste neimpartasita de Radu. El era foarte tanar inca, ce rost avea o relatie cu un barbat asezat la casa lui? Radu nu vroia complicatii. Asa ca a actionat in consecinta. Luand totul ca pe o simpla aventura si atat. Nu avea de unde sa stie atunci ca, peste ani, roata se va intoarce. Iar destinul il va urmari. Nu avea de unde sa stie atunci ca, peste ani, un ALT barbat la fel de grizonat, casatorit, cu copil si aparent cu capul pe umeri…ii va sfarama sufletul, inzecit. Inmiit chiar.Ba mai mult. Il va duce pana la un anume sacrificiu. Un sacrificiu prea putin inteles de noi, oamenii obisnuiti. Dar dus pana la capat. Un sacrificiu facut in numele Iubirii !



Stefan a fost crescut de bunici pana la varsta de sapte ani. Intr-un orasel linistit de provincie, unde nu prea se intampla nimic. Copilaria lui s-a schimbat brusc din momentul in care a fost adus la scoala in Capitala. Adaptabil inca de mic, se pare sa nu fi avut mari probleme cu schimbarile “majore” aparute in viata sa, odata cu mutarea in Bucuresti, si cu inceperea vietii de scolar.
Pentru ca Stefan si fratele sau mai mare sa poata avea toate conditiile unei vieti decente, familia s-a mutat din casa cu etaj dintr-un cartier aparent central, in alta mai spatioasa si mai cocheta, undeva la strada, cu camere primitoare, avand tavane inalte si ferestre mari, luminoase, prin fata carora treceau zilnic tramvaiele zgomotoase in drumul lor spre cartierele invecinate.
In acest decor cu un aer usor interbelic si-a petrecut Stefan restul copilariei si adolescenta, si tot acolo a ramas pana cand primele fire usor grizonate nu s-au sfiit sa-i apara la tample.

Peste ani Stefan a devenit un adolescent cu un farmec aparte ce-l va insoti mult timp de acum incolo… Fetele il curtau, dar se pare ca el avea ochi doar pentru una : Maria. Prima lui adevarata iubire. Cu ea s-a si casatorit. El avea 22 ani, ea 20. Nu le-a fost frica de inceput. Erau foarte tineri. Poate putin inconstienti.
Cand a cunoscut-o pe Maria, Stefan era inca in armata, la un club sportiv din Bucuresti. Fire extrem de sportiva, se pare ca activitatile din acel club i se potriveau manusa. Tanarul barbat tuns foarte scurt, obligat fiind de rigorile armatei, se antrena mereu in aer liber si ii placea sa fie atat de bronzat incat i se spunea, mai in gluma, mai in serios, “africanul”.
Maria lucra pe atunci la Casa Presei. Stefan colabora si el acolo. Ca ucenic fotograf. Zilnic o intalnea pe holurile imense, dar nu indraznea sa-i adreseze absolut nici un cuvant. Se multumea doar sa o admire. In mare taina. Pana intr-o zi cand i-a facut o mica confidenta unei colege. Stefan nu avea de unde sa stie atunci ca aceasta era chiar sora mai mare a Mariei.
Intr-o dimineata, intamplarea a facut ca cei doi sa se intalneasca din nou. Stefan era insotit de colega sa. Sora Mariei. “Uite, asta e fata care imi place”, ii spuse el, zambindu-i complice. “Dar e chiar sora mea!”, ii raspunse amuzata de situatie, colega lui. De aici pana la casatorie nu a mai fost decat un pas. Se pare ca la 22 ani se terminasera femeile pentru el, cum adeseori zicea. Fata i se lipise de suflet…”ca marca de scrisoare”, vorba cantecului.
Plimbarile nevinovate prin parcuri, tinandu-se de mana, au inceput sa se materializeze, incet, incet, in scurte dialoguri care vizau, pana la urma, acelasi subiect.
“Stii…vreau sa-ti spun ceva…” tatona Stefan timid, terenul.
« Ce ? » intreba curioasa Maria.
« …ceva…as vrea sa-ti spun ceva » continua el, usor fastacit.
Stefan isi facu pana la urma curaj, si dupa cateva palide incercari, rosti vorba cea mare: “Vrei sa fii sotia mea?”.
Maria a acceptat oarecum greu cererea in casatorie, venita doar dupa sase luni de cand se cunoscusera. Dar nu atat de greu incat sa nu raspunda afirmativ. Maria isi dorea mult prea mult sa scape de sub tutela parinteasca. Dorinta de libertate specifica acelei varste, fireasca dealtfel, a facut-o sa accepte pana la urma mariajul. Un mariaj facut din dragoste. O dragoste sincera dintre doi oameni foarte tineri.

“Cum sa te casatoresti inaintea mea??” o lua la “rost” sora cea mare, la aflarea proaspetei vesti.
“Doar n-am sa te astept pe tine pana te mariti…” ii raspunse pe acelasi ton, Maria. Pasul fusese deja facut.

« Nu o sa ma mai intorc aici niciodata! », le-a zis Maria parintilor, mai in gluma, mai in serios, in momentul in care Stefan a venit sa-si ia mireasa acasa. Nu avea de unde sa stie ca peste ani, cursul vietii si evenimentele petrecute ii va schimba treptat « hotararea » luata atunci, putin peste pragul adolescentei.

Proaspat instalata in casa sotului, intr-un mijloc de anotimp tomnatic, alaturi de o soacra vorbareata si un motan birmanez, Maria se acomoda destul de repede. Mai putin cu unele “trepidatii” ale imobilului interbelic, care se repetau destul de des atunci cand obisnuitele tramvaie treceau prin fata casei in drumul lor zilnic catre centru.
Prima « intamplare » de acest gen a avut loc la scurt timp dupa ce Stefan isi adusese soata in casa.
Luata cu treburile casnice, tanara femeie simti cum, la un moment dat, podeaua de sub ea incepe sa se miste din ce in ce mai insistent. Uitandu-se o clipa la vitrina frumos aranjata cu pahare si cristaluri, realiza instantaneu cum toata “avutia” soacrei din acea vitrina tinde sa o ia intr-o directie total nedorita, facand un zgomot cristalin si din ce in ce mai insistent. Speriata, Maria striga catre sot: “Stefan, e cutremur!”. Calm, sotul ii zambi, linistind-o pe loc: “Nu este cutremur, trece doar un tramvai.” Iar de la aceasta intamplare, tanara femeie invata sa se obisnuiasca cu “leganatul” discret al casei, repetat de cateva ori pe zi, cu timpul reusind sa-l ignore definitiv.

Dupa patru ani a aparut si copilul. O fetita frumoasa, care semana mai mult cu Maria, de parca atunci cand o concepusera, Stefan…era plecat in delegatie! I-au pus numele Andreea, alintand-o Anda. Motanul gelos, isi facu treptat un « prost » obicei de a « ateriza » nepoftit in patutul copilei, “inspectand-o “curios. Din aceasta pricina, familia Antohi a fost nevoita sa renunte la fiinta cu blanita ce avea drepturi vechi si depline in acea casa. Soacra a fost cea care s-a despartit cel mai greu de el, dar acum Anda era cea mai importanta. Lucru firesc, dealtfel.

Rocker rebel si inrait, dupa armata Stefan a inceput sa-si lase parul lung. Asa a ramas pana cand s-a nascut fetita. Un tatic tanar,cu parul lung pana la umeri, des si ondulat. Atunci sotia i-a zis: “Tunde-te, ca nu mai stie copilul care e mama si care e tata!”. Iar Stefan s-a conformat. Si imaginea lui s-a schimbat intr-una total opusa celei avute pana atunci, o imagine de tatic cuminte, familist convins, cu parul scurt si aspru, mostenire de familie.

Anii au trecut si pentru el. Parul brunet de odinioara s-a transformat incet, incet, intr-unul usor grizonat, asortat la sarmul sau caracteristic. Fetita crestea, fiind din ce in ce mai atasata de tata. Iar intre ei era o relatie speciala, ca intre tata si fiica. El o iubea foarte mult. Familia era din ce in ce mai unita, parand ca nimic nu ii poate stirbi echilibrul. Cel putin aparent.
Dar nimic nu e foarte sigur in viata. Iar destinul uneori ne poate juca feste. Unele mari. Periculos de mari.


Inaugurarea Bradului de Craciun fusese o adevarata nebunie in acel an. Era prima inaugurare de acest gen in Capitala, si se spunea ca ar fi cel mai mare Brad din Europa. Lumea curioasa se adunase in Piata Unirii cu vreo doua ore inainte. Invadasera trotuarele, strazile, fantanile, pana si copacii…Toti asteptau infrigurati la propriu deschiderea evenimentului propriuzis. Iar lumea inca mai venea din toate colturile posibile, valuri, valuri…

Norocul lui Stefan ca nu statea foarte departe de locul cu pricina. Halal « noroc » ! In ciuda acestui fapt, chiar nu-si dorea sa ajunga in piata. Dar fata isi dorea prea mult. La fel si sotia. Stefan era in minoritate. Trebuia sa le faca hatarul. Asa ca obligat fortat, echipat corespunzator, si-a luat familia, si…hai in piata! Imbulzeala de afara si traficul deviat l-au obligat sa renunte la masina. Alta « bucurie « ! Si hai pe jos, incet, de-a lungul sinei de tramvai… Intr-un final, au ajuns in apropiere de piata. Bradul isi etalase deja multitudinea de lumini si culori. Peste tot numai artificii, care de care mai spectaculoase. Imbulzeala la maxim, claxoane, masini oprite, copii rataciti. Totul parea sa fi scapat de sub control. Precauti, s-au oprit intr-o margine de trotuar. Maria, mai cu initiativa, curajoasa si convingatoare, isi exprima dorinta de a ajunge mai aproape de brad. « Ce sa cauti acolo ? » vine raspunsul prompt a lui Stefan. « Nu vezi ce e in jur ? ». Dar, daca tot se lasase « manipulat » pana in acel moment, ce rost mai avea sa se impotriveasca pe mai departe ? Asa ca se lasa « tarat » de familie cativa metri mai incolo.
Pasii il purtara instantaneu pe langa o fatada de bloc. Ii era atat de cunoscuta. Poate prea cunoscuta. Dar nu a aratat asta. Stia prea bine sa se prefaca atunci cand era cazul. Iar acum chiar era cazul. Doar era cu familia. Grupurile de oameni deveneau din ce in ce mai compacte, iar cei trei pareau prinsi ca intr-un cleste. Maria simtea ca deja nu mai are aer. “Daca ies vie de aici, inseamna ca m-am nascut a doua oara…” reusi ea sa ingaime pana ce un alt val de oameni o acoperi si mai mult. Sora ei, aruncata cativa metri mai incolo, parea sa fie in aceeasi situatie. Cautandu-si sora “pierduta” in avalansa umana, Maria nu mai putea schita nici macar un gest. Speriata de atata imbulzeala, fetita a inceput sa planga. Stefan avea nervii intinsi la maximum. Ce i-o fi trebuit aceasta “iesire”?


Undeva, “exilat” deasupra unui bloc, un tanar incerca sa surprinda evenimentul cu ajutorul unei camere de filmat. Era Radu. Din cauza frigului intepator mana ii tremura usor. Gandurile ii zburau aiurea, si, desi concentrarea trebuia sa fie maxima, ea nu era …deloc. Stia ca undeva, pierdut prin multimea de la picioarele sale, se afla si iubitul sau. Ar fi vrut sa coboare si sa-l imbratiseze. Dar stia ca nu e singur. E cu familia lui. Iar dorinta lui Radu nu avea cum sa devina realitate. Nu-i ramasese decat speranta ca, din intamplare, sa-si surprinda iubitul in vizorul camerei. Dar acest lucru era aproape imposibil.

Radu statea exact pe portiunea iesita in afara a marginii de bloc. Desi avea rau de inaltime, avusese destul curaj sa se posteze acolo. Un pas mai in afara l-ar fi facut cu siguranta sa ajunga in mijlocul multimii frematatoare, sau poate chiar…in bratele iubitului familist. Poate chiar in …eternitate. Sau cine stie…
Dar Radu e prevazator. Incearca sa-si faca cu calm treaba, iar la finalul acestui “circ” sa se intoarca in apartamentul caldut. Singur. Desi…puteau fi doi. I-ar fi ciufulit parul aspru si grizonat, desi stia ca…nu prea ii place. Dar de dragul sau, accepta.
O lacrima se « rasteste » incet in coltul ochiului lui Radu. Sa fie frigul de vina ? Sau o dorinta razleata si-a facut incet loc in sufletul sau ? Ochii ii devin tulburi si nu mai poate filma nimic. Degetele ii aluneca aiurea pe butoanele aparatului. Pare sa nici nu-l mai recunoasca, desi l-a folosit de atatea ori. Filmarea parea compromisa. La fel si seara. Trebuia sa se opreasca. Si s-a oprit.
Apartamentul sau caldut din “buricul targului” il astepta primitor. Totul era perfect. Mai putin acea seara. Arunca camera intr-un colt si se izola intr-un fotoliu. Motanul Caster, cel mai apropiat prieten al sau, isi facu loc torcand in bratele sale. Animalul il iubea neconditionat. Si sincer. Asa cum oamenii nu pot iubi uneori. Sau nu vor.
In lumina difuza Radu auzea vag “zumzetul”multimii de afara. Stia ca printre cei « pierduti » pe acolo, isi face drum si cineva apropiat sufletului sau: iubitul lui. Era atat de aproape, si totusi…atat de departe !


La doua zile dupa acest eveniment, lumea parea ca se mai calmase. Era o alta zi de iarna, aparent ca oricare alta, friguroasa si apasatoare. Lumea alerga bezmetica pe strazi, demarand febra Sarbatorilor. Doar unii. Altii…inca isi mai cautau incapatanati fericirea.

Undeva, la al treilea etaj dintr-un imobil central, un om simplu si obisnuit ,cum ii placea adeseori sa se considere, inca mai trudea peste program sa-si poata duce la bun sfarsit obligatiile curente profesionale. Era sfarsit de an, iar in aceasta perioada Stefan era ocupat pana peste cap. Se grabea oarecum sa ispraveasca ce mai era de facut in acea zi. Radu se “invitase” pe la el la birou, sa mearga impreuna catre casa. Nu stia exact cand va apare, asa ca-si vedea in continuare de treaba, in ciuda messenger-ului care ii facea in permanenta cu ochiul. Ce inventie si cu internet-ul asta! Poti dialoga cu o multime de persoane, poti cunoaste oameni noi, poti sa-ti faci prieteni si, de ce nu…iubiti. Pe Radu tot asa l-a cunoscut.
Stefan era obosit. Nu prea avea chef de nimic, nici macar de Radu. Dar baiatul carismatic reusea mereu sa-l “imbarlige” si niciodata nu-i putea spune NU…Mai ales ca incepuse sa simta ceva pentru el. Si acest lucru il speria realmente pe Stefan. Nu era in plan. Dar sentimentele de regula au doar logica lor.
Stefan isi propusese ca pe la orele 20 sa paraseasca firma. Daca Radu nu ajunge pana atunci…ghinionul lui! Dar Radu a fost mereu un baiat inteligent, si a stiut mereu cum sa se organizeze…Fix la 19:40 telefonul lui Stefan zbarnie « convingator ». Ametit mai mult de casutele messenger-ului decat de treaba propriu-zisa, Stefan tresare. De la capatul celalalt aude o voce atat de cunoscuta : “Ce faci ? Am ajuns. Sunt jos, te astept!”. Era Radu. Stefan incepe sa-si stranga lucrurile, plictisit. Radu il astepta relaxat la parterul imobilului, asezat pe ultimele trepte ale scarii. Se juca la telefon. A observat din prima fata obosita a lui Stefan. « M-ai sa nu te recunosc, ai sa te imbogatesti ! » ii zise. Isi dadura mana, si pornira impreuna catre masina lui Stefan. Afara incepuse o burnita de sfarsit de toamna. Desi era inceput de decembrie. In masina lui Stefan era cald si bine. Poate prea cald. Bine a fost mereu. Iar Radu cunostea acest lucru. Din experienta.

Indiferent de starea pe care o are, lui Stefan ii place sa vorbeasca intotdeauna destul de mult. Iar Radu este un foarte bun ascultator. Si lui Stefan ii place acest lucru. Asa ca-si dadu drumul la logoree. Incepuse sa-i povesteasca despre alegerea cea mai proasta a vietii lui de se lasa convins de catre familie sa mearga la inaugurarea Bradului din P-ta Unirii, despre delegatia de la Bacau unde urma sa plece peste o saptamana si abia astepta sa se relaxeze acolo ca sa scape de munca plictisitoare de birou, despre Revelionul care se pare ca-l va petrece acasa, alaturi de familie…Lucruri aparent banale. Radu parca astepta altceva. Studiindu-l atent, observa ca Stefan nici macar nu se uita la el cand ii vorbeste. Era firesc, doar conducea. Dar macar din cand in cand, la stopuri sau intersectii putea sa-l priveasca. Fugitiv. Ar fi insemnat destul pentru Radu. Si totusi, Stefan n-o facea. Probabil era prea preocupat. De condus sau… de altceva.

Trecusera de intersectia principala de la Unirii, si masina lui Stefan inainta pe bulevard. Bun conducator, opri atent pe dreapta, nu inainte de a se asigura ca totul este in regula. Abia atunci se indura sa priveasca in ochii lui Radu. Dar foarte putin. Dupa care gura incepu sa-i turuie din nou.
Mana lui Radu inainta calma spre parul sau grizonat, mangaindu-l usor. « Mi-a fost dor de tine, sa stii ! « recunoscu tanarul. Stefan zambi. Sincer si putin incurcat. Privind in pamant, usor rusinat, ca un copil prins facand giumbuslucuri. Sau poate chiar le facea. Dar nu fusese prins. Inca.

Stefan relua povestea cu Scoala de soferi si cum a dobandit el carnetul. Radu ascultase povestea asta inca de cateva ori inainte. O stia pe de rost. Si era pregatit s-o mai asculte inca de cate ori ar fi fost nevoie.
Pentru prietenul lui ar fi facut orice. Sa asculte povesti la nesfarsit, sa faca sex in locuri neobisnuite pentru el, sa se intalneasca cu Stefan in frig si ploaie.
Nimic nu mai conta. Important era sa fie cu Stefan. Indiferent unde si cum. Radu era indragostit. Dar refuza cu incapatanare sa-si recunoasca siesi acest lucru. “Doar tin la el” isi spunea mereu. Acest lucru il stia si Stefan. Si se pare ca aprecia. Dar in felul sau.

Discutia era din ce in ce mai banala, iar Radu dadea semne de plictiseala. Stefan privea numai inainte, la bordul masinii sau la varful pantofilor. Radu parca nici nu se mai afla in masina. Iar mana lui se incapatana in continuare sa-i alinte tandru parul usor grizonat al iubitului sau.
La un moment dat, Radu sparge gheata si ii spune : « Stef, uita-te in ochii mei, te rog ! De ce nu te uiti ? Sunt aici !» A trebuit repetata fraza de cateva ori, pentru ca Stefan sa se indure si sa priveasca pret de o clipa in ochii lui Radu. Inlacrimati. Dezamagiti. Iar cand a facut-o, un ras neasteptat de copil nematurizat a umplut spatiul intim al masinii. Era al lui Stefan. Apoi a continuat sa priveasca in jos. Incurcat. Probabil stia el de ce.

Acest gest i-a zis cam tot lui Radu. Uitandu-se la ceas, Stefan se scuza ca trebuie sa plece acasa, unde Anda este singura. Maria era la dentist, iar el trebuia sa se ocupe de treburile casei. Radu intelese. Intelegea mereu. Doar acceptase din start locul al doilea. De amant. Atunci a incercat sa-l sarute. De despartire. Pentru acea seara. Apropierea tandra a lui Radu il sperie aparent pe Stefan, retragandu-se un pic brutal pentru felul sau de a fi. Parea altul. Atunci se scuza copilareste, ferindu-se in continuare sa priveasca in ochii lui Radu : « Nu, nu mai fac nimic, m-am retras din viata de bi... Nici telefonul nu-mi mai suna…sunt mult mai linistit acum”,”concluziona” el total neconvingator, avand ochii pironiti in ecranul telefonului mobil.
Bineinteles ca Radu nu mai credea nimic. Il cunostea deja mult prea bine pe Stefan, ca sa nu fie obisnuit cu schimbarile lui bruste de comportament.
Barbatul adauga repede : “Oricum nu ne putem saruta aici, e prea multa lumina, lume in jur, si o masina parcata in spate ! “ Adevarat, asa era. In spatele lor o alta masina statea parcata cu farurile aprinse, soferul putand asista neconditionat la intreaga scena tandra dintre cei doi .
Radu a inteles si s-a retras discret. “Vorbim maine pe mess” i-a zis Stefan. Iar silueta tanarului disparu in burnita rece de afara, in timp ce masina lui Stefan demara catre alte obligatii. Cele familiale.

Nu avea de unde sa stie Radu atunci, ca aceasta « intalnire » va fi ultima pentru cei doi. Ultima oara cand ei s-au vazut fizic. In acel an.
Fara nici o explicatie, Stefan disparea din viata fizica a lui Radu. Doar prezenta lui virtuala mai era punctata uneori de un “salut” aruncat probabil dintr-un anume bun simt pe messenger si un “eu am plecat, sa ai o seara frumoasa!”, la final de program… Radu se intreba unde au disparut toate discutiile lor interminabile, toate confesiunile, toata prietenia…toata iubirea. A lor. Sau doar a lui.
Raceala brusca a lui Stefan nu si-o putea explica in nici un chip. Ba mai mult, nu o putea accepta. Deloc.


Intr-una din diminetile urmatoare de decembrie, Radu se pregatea sa plece. La job. In acea dimineata isi daduse drumul la messenger foarte devreme. Poate din obisnuinta, desi nu prea mai comunica cu nimeni. Era inceput de saptamana si mereu in acea zi avea o stare de bine. Indiferent daca se simtea singur sau nu. Nu mica i-a fost mirarea cand in lista lui de mess, la id-ul iubitului “trona” o fotografie. A lui Stefan, bineinteles. Acest lucru ii paru ciudat lui Radu. Stia ca Stef nu mai pune de multa vreme fotografii in avatar decat atunci cand…simte nevoia sa-si faca « cunostinte » noi. Prea grabit ca sa stea sa « analizeze » situatia, Radu inchise mess-ul si pleca in treburile lui. Dar toata ziua se gandi la acest lucru. Dupa-amiaza, revenit acasa, deschise iar mess-ul. Stefan trona in continuare in avatar, ba mai mult, se « juca » cu pozele…Atunci, in mintea lui Radu incolti un gand. O idee. Stefan are iar profil pe net. De ce ? Pentru ce ? Intra in spatiul virtual, gasindu-l acolo unde banuia ca este. Tocmai unde isi dorea cel mai putin. Disperat, Radu incerca parolele iubitului, pe care stia ca acesta obisnuia sa le puna. Reusind intr-un final sa intre pe profilul sau. Deja mesajele trimise si primite acolo i-au zis tot. Era mult prea evident. Si prea dur. Totul. Disperarea nu i-a mai lasat loc de a gandi la rece situatia. Era prea mult pentru el. Si atunci facu gestul fatidic. Un gest care de acum incolo va schimba clar datele povestii. Cu pretul de a-l pierde pe Stefan DEFINITIV, Radu atinse hotarat tastele telefonului si in urmatoarea secunda…ii suna sotia! La birou.
Telefonul se incapatana sa sune ocupat. Mainile lui Radu erau tremurande. Ochii in lacrimi. Mintea prea tulbure ca sa mai poata gandi ceva. Vroia sa se opreasca, dar nu putea. « Nu face asta ! », ii spunea subconstientul. « Fa-o ! » ii dicta prezentul. Si a facut-o.
De la celalat capat al firului, o voce placuta de femeie ii raspunse. Era Maria. Vocea lui Radu era tremuranda si emotionata. A Mariei era calma…si increzatoare. Radu incerca sa se calmeze. In urmatoarele momente adevarul a fost dat la iveala. Maria si-a pastrat calmul pana la sfarsit.
“O femeie cu adevarat puternica!” gandi Radu. Abia astepta sa inchida telefonul. Totul parea a fi un cosmar. Nu ar fi vrut sa fie adevarat. Si totusi… era.

In acea seara Maria a intrat pe net si a luat seama inca o data de viata dubla a sotului ei. O viata dubla bine pazita ani de-a randul si demascata intr-o secunda de un iubit dezamagit si inselat…De acum incolo nimic nu va mai putea fi la fel. Nici viata ei, nici viata lui Radu,dar mai ales… viata lui Stefan.















Capitolul 1

Cu cateva luni in urma...




O vara cu adevarat caniculara. O luna iulie cu adevarat Luna lui Cuptor. Termometrele stateau sa explodeze sub presiunea caldurii de afara. Asfaltul se topea sub picioare, si daca nu erai pregatit sa faci fata aventurii caniculare, mai bine iti amanai toate treburile si ramaneai in casa la racoare. Atata cat era.
Era un al doilea val de caldura in acea luna, si se pare ca nu avea gand sa se opreasca aici.

Norocul lui Radu ca-i placea caldura. Pe langa cea sufleteasca, ii mai placeau si caldurile toride ale verii. Facea fata fara probleme la temperaturi inalte, iar in timpul verii adora sa stea intins ore in sir la soare si sa fie bronzat in permanenta. Ii mai placea foarte mult sa doarma complet gol vara, invelit doar in cearceafuri albe, racoroase. Trupul sau gol si bronzat facea nota discordanta cu invelisurile albe din bumbac. Adora acest lucru. Radu era un artist.

Intr-una din acele seri caniculare, Radu alesese “compania” calculatorului, prea plictisit sa mai urmareasca programele tv, mult prea plictisit sa-si mai faca de lucru prin casa, plictisit chiar si de calculator…In casa era cald, afara si mai cald.Geamul intredeschis ii mai aducea in camera o usoara “briza” de vara, amintindu-i discret in ce anotimp se afla…Imbracat sumar, cu trupul bronzat si fierbinte, se juca absent cu degetele pe tastatura pc-ului. Era destul de tarziu si chiar isi propusese sa se retraga in cearceafurile racoroase de bumbac. Maine il astepta o noua zi si o noua lupta cu caldura de afara. Inainte sa inchida calculatorul se gandi sa intre din plictis pe o anume pagina de site. O cunostea prea bine, nu era nimic nou pentru el. Incearca sa parcurga din ce in ce mai absent profilurile insiruite sistematic, fiecare cu destine diverse. Mereu aceleasi. Nimic care sa-i atraga atentia. Dar vezi…destinul uneori vrea altceva. Si alege pentru tine.

In toata acea “nebunie” virtuala, un profil “cuminte” i se derula prin fata ochilor.Il mai vazuse de atatea ori online, de multe ori seara, sau uneori chiar peste zi, dar parea atat de sec si depersonalizat, incat chiar nu merita efortul nici unui salut…In acea seara observa ca titularul acelui profil fara nici o fotografie facu totusi “efortul” sa-si schimbe stat-usul:”Caut pe cineva in apropiere de zona 13 Septembrie”.Cat de sec. Dar pentru Radu aceasta propozitie scurta avusese oarece impact de moment, si se hotari sa-i scrie trei cuvinte. Gandit si facut. Stapanul profilului nu intarzie cu raspunsul. Dar Radu era deja prea adormit si dezinteresat ca sa-i mai raspunda. De fapt, fusese doar o gluma. Personajul insa insista cu un alt mesaj : « Doar atat ai vrut sa-mi spui, ca locuiesti in zona 13 Septembrie ? ». Atunci Radu se hotari sa-i raspunda. Doar o singura data, apoi sa mearga la culcare. Raspunsul veni si de data asta prompt, insotit de id-ul posesorului. Radu nu dadu prea mare insemnatate, il trecu in lista, iesi de pe site, punand punct lumii virtuale, si merse la culcare. Habar nu avea el ca, din acel moment, viata lui se va schimba intr-una unde simtamintele trupului si ale sufletului vor face un tot unitar. Acea noapte a fost una linistita. Din acel moment, noptile nu vor mai fi la fel.

Stefan Antohi era numele celui care “trona” hotarat si online cu o poza color asortata la avatar in lista sa de messenger. Asta observa Radu a doua zi dimineata. Barbatul usor grizonat,cu ochelari de vedere cu rame inchise la culoare si varsta incerta, nu-i spusese absolut nimic lui Radu. Cel putin in fotografie. Si lua hotararea ca nici macar sa nu intre in vorba cu el. Nu avea absolut niciun sens.

Si asa au trecut zile. Prezenta permanenta online a respectivului incepuse sa devina usor enervanta pentru Radu. De ce? Pentru simplul motiv ca…nu se bagau in seama reciproc! Atunci Radu face un lucru care nu prea ii statea in fire : il abordeaza el, dar nu oricum, ci intr-un mod absolut obraznic, total atipic pentru felul sau de a fi. « Salut ! Spune-mi si mie de ce ma mai pastrezi in lista de mess daca tot nu catadicsesti sa vorbesti cu mine ? » Luat prin surprindere, grizonatul de la celalalt capat virtual raspunde vag si sec, asa cum ii era si profilul. Raspunsul lui Radu fu pe masura…iar aici se incheie toata « discutia » !

Si mai trecura zile. Altele. Grizonatul se incapatana sa ramana in continuare online. La fel si Radu. Parca era o intrecere intre ei, cine e mai mult online si nu-l baga in seama…pe celalalt ! Si tot Radu facu primul pas. De data aceasta mult mai diplomatic. Tipul cu ochelari de vedere cu rame inchise la culoare isi aminti repede de Radu, si recunoscu sincer ca-l scosese deja din lista lui de messenger pe motiv ca ii displac total oamenii aroganti si cu nasul pe sus. Adica exact cum nu era Radu. Observand modul total eronat in care a fost perceput, Radu o lasa mai moale si demara un dialog ceva …mai « bland ». Rezultatul fu cel scontat. Intre cei doi incepuse sa se lege o discutie normala. Barbatul cu varsta incerta ii ceru lui Radu o fotografie la avatar, motivandu-si rugamintea ca de regula ii place sa stie cu cine sta de vorba. Baiatul ii considera doleanta absolut fireasca. Si actiona in consecinta. Era prima dorinta a grizonatului satisfacuta de Radu fara comentarii. Habar nu avea el ca, la scurt timp, vor mai urma si altele, de data asta la modul real, iar implicarea lui Radu va fi maxima. O implicare care il va costa…destinul.

Acesta a fost primul pas. De aici incolo cele doua suflete incepusera sa se caute aproape zilnic. Asa a aflat Radu ca respectivul sta mai mult prin delegatii, iar cand e prezent seara online, inseamna ca nu se afla prin Bucuresti. Baia Mare, Botosani, Buzau, au fost orasele prin care s-a tot perindat barbatul in tot acest rastimp, incercand sa pastreze legatura virtuala asa cum intelegea el cu baiatul care, deocamdata, nu insemna mai mult decat o imagine minimala pusa la avatar. Si totusi, lui Radu barbatul nu reusise sa-i castige pe deplin increderea. Dimpotriva. Grizonatul ii parea in continuare un ciudat. Vorbea putin, raspundea sec, folosea un vocabular minim de cuvinte. Uneori dadea impresia ca vorbeste cu mai multe persoane deodata. De multe ori se afla la sali de net, serile tarziu, in diverse orase de provincie. Intr-una dintre seri, a fost nevoit sa-si schimbe sala de net, din pricina unor persoane « dubioase » care-si facusera aparitia acolo. Iar Radu l-a asteptat calm sa revina. Oare de ce?

Apropierea lor virtuala se facea incet…dar sigur. Radu nu prea constientiza acest lucru. Grizonatul da. Asa afla Radu ca ei sunt de fapt “vecini”, locuind la 3 statii de tramvai unul de celalalt. Iar in drumurile sale catre casa si birou, barbatul cu varsta incerta trece zilnic pe langa imobilul unde Radu locuieste. Zilnic. In ciuda acestor lucruri, Radu ramane pe pozitie si nu pare deloc impresionat. Ba chiar e indiferent. Dar pentru ca tipul, la un moment dat, tot insista cu intalnirea, s-a gandit sa nu-l refuze totusi, macar de obraz subtire. Asa poate ii va dovedi ca nu este deloc imaginea baiatului arogant si cu nasul pe sus din primele discutii.

La un moment dat, intr-o seara, grizonatul ii tasteaza exuberant: “Poate te invit la un ceai cand revin in Bucuresti!” Faza cu ceaiul ii paru “dramatica” lui Radu. El nici macar nu bea ceai. Unde mai pui ca acest obicei ii parea in totalitate desuet. Grizonatul avea deja o mare bila neagra de la el. Prima.
In alta seara revine cu un mesaj in care spune ca nu crede ca se vor mai vedea vreodata, la cat este el plecat prin tara. “Mare paguba!”gandi Radu atunci. Dar sortii au vrut sa fie…ALTFEL!

…uneori viata iti aranjeaza lucrurile exact asa cum ea doreste, si nici macar « liberul tau arbitru » nu mai ai sansa sa fii…
Se apropia « ziua schimbarii », iar Radu nici nu banuia, ba chiar o lasase mai moale in discutiile cu grizonatul, raspunzandu-i strict doar atunci cand era contactat. Mai mult de bun simt. Pana intr-o seara…

…intr-o seara, destul de tarziu, sa fi fost dupa orele 22, Radu isi vede partenerul de chat din nou online. Nimic nou sub soare pana aici. Devenise un lucru foarte obisnuit. Doar ca, spre deosebire de alte seri, cand era pierdut hai-hui prin tara, de data asta barbatul se afla in Bucuresti. Tocmai revenise dintr-o delegatie si se afla la firma sa se intereseze cu ce masina va pleca a doua zi, in zori, intr-o alta delegatie ! Bineinteles ca il contacteaza pe Radu si…ii cere o intalnire! Trebuia speculat momentul, nu? La maximum. Doar ca grizonatul habar nu avea ca Radu nu face parte din tagma celor care se arunca cu capul inainte in intalniri la drum de seara cu persoane necunoscute. Asa ca raspunsul tanarului a fost unul negativ. In ciuda detaliilor de ordin “tehnic” pe care barbatul i le oferise din plin, respectiv marca masinii cu care urma sa apara, numarul, culoarea. Pana si strada pe care urmau sa se vada. Nimic din toate astea nu-l miscara pe Radu. Raspunsul era NU. Hotarat si apasat. Barbatul paru dezamagit. Oarecum mirat. Probabil era obisnuit cu baieti care spun “da” din prima. Chiar si pentru o simpla intalnire. Sau poate Radu chiar era plin de fite si ifose asa cum i se paru sa fie de la bun inceput. Cine stie ? Baiatul parea altfel. Chiar interesant. Trebuia descoperit…Asa ca facura schimbul clasic de numere de telefon, ramanand sa-l caute cand va reveni din delegatia de la malul marii. Asta dupa ce il lasase sa-l “astepte” online cateva minutele sa termine el o discutie cu un amic foarte vechi, dupa spusele lui…Iar Radu il astepta. Oare de ce?

Si asa mai trecu o saptamana. Prin nimic deosebita de celelalte. Poate doar prin simplul fapt ca grizonatul nu a mai aparut online. Probabil nu avusese net la hotel. Oricum, Radu nu-i simti deloc lipsa.
Caldura parea ca se mai domolise prin Bucuresti, era deja inceput de luna august. Radu era la fel de bronzat…si la fel de singur. Saptamana se apropia de sfarsit, iar intr-o seara, devreme, Radu statea relaxat in fata televizorului. Se concentra sa urmareasca ce i se oferea pe ecranul de plasma, cand, la un moment dat, telefonul sau zbarnai insistent. Radu tresari. Ecranul mobilului afisa un nume. Un nume care, din acel moment, pentru el va insemna un inceput. Sau…un sfarsit: Stefan Antohi. Instantaneu isi aminti ca barbatul promisese ca-l va suna, dar niciun moment nu a crezut ca o va face. Acum era musai sa-i raspunda. Si i-a raspuns. De la celalalt capat al firului o voce calma si placuta l-a anuntat ca se afla la intrarea in Bucuresti si se indreapta catre centru. Radu ii raspunse neutru si prea putin impresionat. Barbatul ramanand sa revina cu un al doilea telefon atunci cand va ajunge in apropierea casei lui Radu. Si a revenit la scurt timp, fixand si straduta pe care trebuia sa se intalneasca. Acea straduta o stia Radu prea bine. Trecuse de multe ori pe acolo. Era atat de aproape de casa lui.
Tanarul nu avea nici cea mai vaga idee ca, din acel moment, acea straduta ingusta va deveni in timp straduta lor…simbol ! Si multa vreme dupa aceea, Radu, in trecerile lui grabite pe langa acel petec de strada, il va cauta infrigurat pe cel care, in scurt timp, ii va deveni prieten, frate mai mare, confident, si nu in ultimul rand, iubit. Cel pe care il va iubi neconditionat. Fara rezerve. Doar ca el nu va mai fi acolo.

Radu cobora plictisit. Se gandea la imaginea din avatarul tipului, si era oarecum « infiorat » in sens negativ ca va cunoaste, in sfarsit, acea imagine seaca si depersonalizata a omului respectiv. Dar viata iti ofera si surprize. Placute uneori. Dar nu pana la capat.

Inainta de-a lungul trotuarului intr-o seara placuta si calda de inceput de august. Mai avea putin si trebuia sa coteasca catre dreapta, acolo unde, il astepta barbatul care, nu avea el de unde sa stie atunci, ii va schimba destinul. Intr-un mod dureros.

La cativa metri in fata lui, asezat sub un palc de copaci inverziti, bine pazit de lumina calda a soarelui de august, un barbat inalt, atletic, bronzat, usor grizonat, il astepta aparent nelinistit. Era Stefan. Nici urma de ochelarii negri de vedere. Imbracat intr-un tricou verde cu maneca scurta, blugi albastri si avand in picioare o pereche de sandale de culoare crem, barbatul emana un puternic magnetism prin toata atitudinea sa. Se pare ca era foarte constient de asta, si nu facea niciun efort pentru a se face placut. Il privi pe Radu pret de cateva minute, apoi il lasa sa se apropie, mutandu-si privirea catre dreapta, usor incurcat. Baiatul nu avea de unde sa stie in acel moment ca, in urma cu 15 ani, cand si-a cunoscut pentru prima oara viitoarea sotie, pe Maria, Stefan era imbracat identic. Si la fel de bronzat. Aceasta era una dintre primele coincidente ale acestei povesti. Nu intamplatoare. Radu nu stia nici macar ca e casatorit. Nici varsta reala nu i-o cunostea.
In acel moment Radu avu o senzatie de…DEJA-VU! Ii parea ca barbatul din fata lui ii era atat de de familiar, incat parca se mai cunoscusera candva, demult, iar acum doar se…revedeau! Simpla lui prezenta ii dadea o stare de bine lui Radu. O stare pe care nu o mai simtise pana acum in preajma nimanui.
Incerca sa nu-i arate nimic din toate astea, si ii intinse mana prietenos. Stefan parea usor incurcat. Nimic din imaginea seaca si searbada a omului de pe messenger nu era acolo. Radu chiar se intreba daca e una si aceeasi persoana cu care vorbise online. Se pare ca da. Si totusi, alta…

“Ce bronzat esti !” au fost primele cuvinte ale lui Radu. « M-ai intrecut !Unde te-ai bronzat asa ? » In zapaceala lui, Radu uitase ca omul tocmai se intorsese…de la mare. Iar vremea era frumoasa si acolo. Stefan zambi, descoperindu-si dintii albi si frumos insiruiti.

Inaintara pe straduta care lui Radu ii era familiara. Mai putin lui Stefan, desi o cunostea. Dialogul s-a legat repede. Se pare ca se simteau bine unul in prezenta celuilalt. Vremea frumoasa de afara le facea si mai placuta intalnirea. Iar Stefan vorbea, vorbea, vorbea… Radu il asculta calm, doar aprobandu-l. Si privindu-l.
Tanarul descoperea un barbat frumos, cu tunsoare si profil de imparat roman, cu fata usor ovala, buze frumoase, barbia rotunda si nasul mic, drept si foarte bine proportionat. Spiritul sau de artist gandi ca acest profil ar fi ideal de pus in pagina. Intr-un portret.
In mintea lui se intersectau tot felul de ganduri, nu banuia nici o clipa ca s-ar putea lega ceva cu omul din fata lui. Asa ca nu incerca sa-si faca vreo iluzie. Personal, nu-si dadea nici o sansa. Dar destinul a vrut, inca o data, altfel…
- Hai sa iesim pe bulevardul principal, ii propuse Radu, la un moment dat, barbatului de langa el, odata ajunsi in dreptul unor scari, pe care, daca le-ar fi urcat, cei doi ar fi ajuns in forfota multimii prezente din plin pe strazi la acea ora.
- Nu, nu, veni raspunsul usor precipitat al lui Stefan. Prefer sa ramanem pe strada asta. Am un coleg de serviciu care locuieste in zona, si n-as vrea sa ma vada, chiar din intamplare…
Radu intelese. Si nu comenta. Desi i se paru usor exagerata teama lui Stefan. Dar probabil era unul din modurile lui de a se proteja. Firesc, dealtfel.
Barbatii inaintau incet, de-a lungul strazii inguste si asfaltate, prinsi in fel de fel de discutii banale. Pe sub frunzisul des al copacilor din fata lor isi facu timida aparitia turla Manastirii Antim. Cei doi inaintara calmi de-a lungul zidurilor vechi de secole, fara sa se opreasca. Stefan privi din mers biserica, admirandu-i maretia inca actuala, pastrata dincolo de patina necrutatoare a vremii. Barbatul era interesat de locuri sau cladiri care reuseau sa-si pastreze farmecul specific, in ciuda trecerii timpului. Dar Radu inca nu aflase asta.
Tanarul era mult mai preocupat sa-l observe pe barbatul de langa el, fiind din ce in ce mai placut surprins. O fraza aruncata din intamplare de Stefan ce facea referire directa la fetita lui, il facu pe Radu sa se opreasca uimit in loc.
- Ai copil ?? a fost prima intrebare a tanarului ce parea pironit in mijlocul asfaltului.
- …da, am o fetita de 12 ani…raspunse foarte sincer Stefan, zambind catre baiatul ramas in urma .
- …dar…cati ani ai? continua Radu cu intrebarile, la fel de uimit si din ce in ce mai curios.
- Am 37 ani…raspunse Stefan, cat se poate de firesc. Dupa care ii zambi inca o data la fel de cuceritor.
- …deci esti…casatorit…concluziona tanarul, ramas usor pe ganduri. Acest mic “amanunt” din viata sa ii scapase pana atunci lui Stefan sa i-l spuna lui Radu. Un amanunt destul de important.
- Si ce faci de te mentii asa?? isi arata Radu in mod direct simpatia reala fata de barbatul proaspat cunoscut. Stefan parea cu mult mai tanar, iar pe sub tricoul verde, de bumbac, se putea ghici un tors frumos si atletic. Stefan zambi, oarecum flatat. Era perfect constient de imaginea lui. Si de impactul pe care il avea fata de cei cu care intra in contact.
- …nu mananc niciodata dupa orele 18… explica el senin. Pe Radu il amuza raspunsul. Si il privi inca o data admirativ pe Stefan.
Radu tocmai ce aflase ca barbatul cu care tocmai dialoga e insurat, cu copil si la casa lui. Pana si varsta reala i-o aflase. Printre altele, Radu mai aflase ca Stefan nu-si doreste decat o relatie de camaraderie si sex cu un alt barbat. De relatie, nici vorba. « Am avut doua relatii inainte, cu care m-am “fript” si de atunci nu-mi mai trebuie ! », se scuza el. Tanarul il privi inca o data atent. Nu avea de unde stii ca toti barbatii cu vieti duble se « scuzau » in acest mod. Va descoperi pe parcurs.
Oricum, Radu nu spera nici macar la o legatura de prietenie cu omul din fata lui, de relatie nici nu putea fi vorba ! Credea ca totul se va opri in acest punct, si va ramane cu o amintire placuta. Dar destinul a vrut sa-i ofere mai mult. Mult mai mult.
Se inserase usor. Radu avea un usor regret ca va trebui sa se desparta de omul pe care nu avea sa-l mai vada poate niciodata. Cat de eronat gandea.
Inainte de despartire, lui Stefan ii zbarnai telefonul. Se uita repede pe display si spune : “Asta e a mea ¡” . Radu realiza ca era vorba de sotia lui. Femeia il intreba pe unde e si cand ajunge acasa. “Sunt la colt, la Unirii” veni raspunsul senin a lui Stefan. Radu a asteptat calm sfarsitul discutiei dintre cei doi. Care parea ca nu se mai termina. Probleme de serviciu discutate prin telefon. Iar Radu se plictisise de atata asteptare. Intr-un final, Stefan puse punct discutiei : « Vorbim acasa, cand ajung ! » Si inchise telefonul. Il privi pe Radu si se scuza. Ii intinse inca o data mana, deschise portiera masinii si se pregati sa urce. « Tinem legatura pe mess » spuse Stefan. Raspunsul lui Radu veni prompt. Macar ii ramasese dialogul virtual.
Prin lumina farurilor aprinse de Stefan, silueta lui Radu se pierdu discret. Fusese o seara frumoasa. Dar atat de scurta.
















































Capitolul 2




La trei zile dupa aceasta intalnire, Radu isi deschise messengerul dis de dimineata, preferand totusi sa ramana pe invisible. Brusc, o casuta de mess ii apare in fata.
- Salut!
- Salut… raspunse Radu.
Desi tanarul era offline, Stefan isi incerca « norocul » cu un salut catre el. Barbatul era bineinteles online,de la birou.
- Ce face omu’ ?
- …imi citeam e-mailul, veni raspunsul sincer al lui Radu. Tu ?
- Sunt la birou si calculez. Maine plec la Oradea. Imi beau cafeaua si incerc sa termin niste dosare.
- …mi-ar fi placut sa o bem impreuna, « puncta » Radu. Stefan ocoli raspunsul.
- …eu as vrea sa nu mai fie atat de cald, prefer sa fie un pic mai racoare. Apoi tasta repede, garnisindu-si fraza cu un smile razaret : :
- …ca sa nu ma ajungi tu la culoare !
- Chiar te voi depasi ! il « descuraja » Radu. Poate ne bronzam amandoi…
- Sper sa reusim, omu’ !
Discutia a fost scurta, Radu se grabea sa plece si el, asa ca pana a doua zi seara, nu s-au mai intalnit virtual.

A doua zi, seara tarziu, Radu are surpriza placuta ca Stefan sa apara online de la Oradea. Pret de cateva minute. Destule pentru Radu. Unde mai pui ca a pus si web-ul. Dar nu lui Radu. Atunci…cui ? Vazandu-l online, i se arata si lui, iar Radu redescopera acelasi barbat carismatic, bronzat si atragator, pentru a doua oara.
- N-as fi plecat la Oradea nici sa ma pici cu ceara ! ii zise Radu, aruncand un ochi pe geam. Aceeasi vreme urata era si in partea de vest a tarii.
- Stiu, dar trebuie! raspunse Stefan.
Barbatul parea foarte bine dispus, si se tot hlizea cu o persoana din afara razei de actiune.
- Bronzat esti pana si pe web! remarca Radu.
- Asta e, tot te intrec!
Cand a inchis web-ul, Stefan a uitat sa-si ia la revedere. Radu a fost usor dezamagit. De regula stia ca-si ia la revedere mereu, indiferent de situatie.

Si asa trecu o saptamana plina, fara ca Stefan sa mai apara in lumea virtuala. Radu se luase cu treburile lui, stia ca atunci cand va reveni in Bucuresti, Stefan va aparea cu siguranta din nou online. Aproape ca-l uitase.
Fix la o saptamana, Stefan reapare pe mess de la job. De data asta Radu este cel care initiaza dialogul virtual.
- Salut ! Ai chef sa vii pe la mine ?
- As vrea, dar nu am cum…Sunt cu munca pana peste cap… se “scuza” sincer Stefan. Sa vad si eu cum si ce pot face…
Seara, cand a plecat acasa, Stefan i-a urat lui Radu o seara placuta. “Mai placuta ar fi fost in doi !”, gandi tanarul.


A doua zi era Sfanta Maria mica, si implicit, ziua de nume a sotiei lui Stefan. Dis de dimineata barbatul se elibera incet din asternuturi,complet gol. Ii placea foarte mult ca, atunci cand fetita era plecata in vacanta la bunici, verile, sa doarma astfel. Trupul sau atletic si foarte bronzat facea nota discordanta cu asternuturile deschise la culoare. Nu banuia el atunci ca si lui Radu ii place sa doarma la fel, verile. Era august si inca foarte cald. Sotia mai dormea. Nu cu mult inainte, facusera dragoste. Ar fi vrut sa mai ramana in patul ravasit, dar era musai sa ajunga la birou. Sub dusul caldut, de vara, Stefan se gandi pret de o clipa la Radu. Si la invitatia facuta cu o zi inainte. Picaturile vioaie de apa lunecau grabite pe trupul sau frumos si masculin. Incepea o noua zi.

Ajuns la birou, Stefan isi deschise ca de fiecare data messengerul. Acest lucru reprezenta deja un « ritual » important pentru el. Printre cei cativa parteneri de chat, atent selectionati, barbatul observa ca unul este deja online, si apasa hotarat cu mouse-ul pe nick-ul sau.
_ ‘neata ¡
- ‘neata… raspunse politicos, Radu.
- …poate dau o fuga pe la tine, ii propuse Stefan. Dar in timpul serviciului, adauga el. Radu zambi.
- …perfect ! Dar sa ma anunti din timp, sa nu fiu prin oras.
- ….bine, il asigura Stefan.
Radu inchise linistit mess-ul. Se pare ca Stefan va fi in curand al lui. Si se grabi sa iasa in oras.
- Ai revenit? il aborda Stefan virtual.
- …da, acum sunt acasa. E o nebunie pe strazi…Caldura mare, circulatie…O sa fac un dus, si-mi trece…
- Fa si pentru mine!
- …as face…cu tine, nu pentru tine, isi exprima Radu dorinta.
- Poate o sa reusim si asta, raspunse Stefan. Dar deja ii “incolti” un gand.
- Sper sa ajung astazi la tine..dar nu promit nimic. Iar daca vin, o sa fiu pe fuga… Apoi trase o ocheada usor ingrijorat spre biroul din apropierea sa, unde nevasta parea destul de concentrata in efortul sau de a duce la capat indatoriile zilnice.
- Bine, ma suni… ii zise Radu. Stefan insa cerea deja detalii despre adresa exacta. Radu i le oferi fara retinere. Barbatul ii inspira incredere.
- O sa incerc sa ajung la tine dupa 13:30. Dar nu promit. Mai bine spus 14:00.
- …e perfect asa. Radu oricum se afla intr-o mica vacanta. Cand ajungi, suni la interfon…
- Nu, te rog…Iti dau un beep si cobori tu… Radu se mira putin de aceasta neinsemnata « pretentie » a lui Stefan. Dar nu comenta.
- …sa stai pe mess, il ruga barbatul. Te anunt daca pot pleca dupa pauza de masa. Radu oricum era pe mess.
Nn trecu foarte mult timp si Stefan reveni virtual.
- Vezi ca plec spre tine. Iti dau un beep cand ajung… Apoi inchise mess-ul cat se poate de firesc.
Scuzandu-se ca are de rezolvat anumite probleme de serviciu ce nu suportau niciun fel de amanare, barbatul isi face inoportun o iesire pe « teren », lasandu-si sotia mirata, singura in birou, fara a mai apuca sa-i dea vreo replica concreta.
Stefan nu se mai complica sa se deplaseze cu masina, alegand banalul mijloc de transport in comun. Pana la Radu nu erau decat doar cateva statii scurte. Iar vremea calduroasa il facu pe barbat sa-si mai piarda privirea prin geamul securizat al masinii de calatori catre peisajul citadin de afara, fara a fi nevoit sa se concentreze asupra sofatului si locului de parcare, dealtfel destul de dificil de gasit la acea ora.

Barbatii se intelesera a se intalni in fata unei anumite Banci din zona unde locuia Radu. Odata ajuns la locul cu pricina, Stefan isi anunta sosirea printr-un scurt sms trimis tanarului. La scurt timp baiatul cobora, dar in acel loc nu era nici urma de Stefan. Radu il tot cauta cu privirea, fara sorti de izbanda. « Oare unde o fi ¿ « , gandi baiatul. Telefonul suna scurt. Era vocea lui Stefan. « Unde esti ¿ » il intreba el. « Sunt aici, te astept », ii raspunse Radu. « Gata, te-am vazut, esti imbracat in alb », adauga Stefan, in timp ce se apropia zambitor in lumina soarelui de august. In zapaceala lui, Stefan gresise locul intalnirii si se oprise la cativa metri mai incolo, in fata unei alte locatii. Revederea cu tanarul ii facu din nou placere. Radu era imbracat intr-o camasa de in de culoare alba si pantaloni asisderea, contrastand cu pielea sa fina si bronzata. Vantul caldut de vara facea ca materialul racoros al camasii sa se muleze usor pe trupul definit al baiatului.
Radu il asteptase destul de emotionat. Stia foarte bine pentru ce vine Stefan. In nici un caz pentru o cafea. Cafeaua o bause deja la birou.
Aparitia barbatului carismatic il bucura inca o data pe tanar. Cu barba usor nerasa de doua zile Stefan avea acel ceva pe care Radu nu si-l putea explica. Era pur si simplu atractie.

Odata ajunsi in apartament Radu incearca sa faca pe gazda buna si pune niste suc in pahare. Macar de bun simt. Stefan pare destul de grabit si oarecum incurcat. Radu se straduieste in continuare sa-si faca datoria de gazda incearcand …un film. Apropierea celor doi se face destul de lent. Era pentru prima oara cand Stefan se afla in casa lui Radu. Asezat pe canapeaua din living, barbatul parea in continuare lipsit de initiativa.
-…tu ai nevoie de un prieten stabil…incerca Stefan un inceput de dialog. Radu recunoscu ca de fapt asta si dorea.
-…eu sunt bisexual, casatorit, pentru mine e si mai greu, continua barbatul modestul dialog inceput, privind catre Radu la fel de incurcat.
Baiatul ii dadu dreptate. Banuia ca viata dubla dusa de Stefan nu era deloc simpla, nici usoara.
Sigur pe el, tanarul face primul pas si se apropie si mai mult de barbatul ce-i statea alaturi. Sarutul senzual si patimas al tanarului il face pe Stefan sa raspunda la fel. Mainile lui Radu inainteaza pe torsul atletic al barbatului. Trupurile lor inca imbracate, se ating usor, se unesc, se imbratiseaza. Buzele tanarului ating usor lobul urechii lui Stefan, obrazul sau nebarbierit, apoi coltul buzelor sale care ii raspund frenetic.
In ciuda telefonului care ii tot suna insistent, Stefan gaseste timp sa ramana fara tricoul dungat. Apoi fara jeansii albastri. Pe care ii purta vara direct pe trupul gol si ars de soare. Acest “aspect” neasteptat il incita si mai mult pe Radu. In fata tanarului se afla un barbat frumos si atletic. Complet gol. Mainile lui il luara in brate pe baiat, iar buzele lor se intalnira inca o data. Impactul erotic a fost destul de puternic. Hainele zburara instantaneu de pe trupul suplu si definit al lui Radu. Tanarul se pierdu in imbratisarea lui Stefan care, din acel moment, ii devine amant. Un amant care il va aduce de la extaz la agonie. Buzele barbatului atinsera pasionale sfarcurile frumos conturate ale lui Radu, muscandu-le usor. Gura senzuala si carnoasa a tanarului inainta de-a lungul trupului gol si excitat al lui Stefan. Radu il ia de mana pe Stefan si il trage dupa el in dormitor. Doi Adami goi, cu trupurile masculine arse de soare, stateau intinsi pe un pat primitor. Trupurile lor se unira intr-un tot, frematand de iubire. Radu il dorea pe Stefan. Mult. Extrem de mult. Si se pare ca nici el nu-i era indiferent barbatului grizonat.
Oglinda mare si ovala din apropierea patului dezvaluia fara retineri doua trupuri fierbinti si bronzate care se uneau intr-un dans al iubirii. Al senzualitatii. Al pasiunii. Le era “foame” unul de celalalt.
Stefan privi fugitiv catre acea oglinda. « Spectacolul » oglindit pe acea suprafata era cat se poate de real. Iar el, unul dintre protagonisti. Apoi inchise ochii si se lasa dus in continuare de simturi.
Gemetele sacadate ale lui Radu il excitara la culme. Nu mai auzea telefonul, care se incapatana sa sune incontinuu, insistent.
« Lasa-ma sa raspund, totusi ! Sa vad cine e ! », zise intr-un final, eliberandu-se cu parere de rau din imbratisarea lui Radu. « Ce sa fac daca am munca de raspundere ! », comenta usor iritat, iesind pe usa dormitorului in cautarea mobilului “ratacit”. Radu il urmari atent cu privirea. Complet gol, in lumina amiezii, Stefan era un barbat frumos. Radu cazu usor pe ganduri. Dar nu pentru multa vreme. La scurt timp, Stefan reveni calm in bratele iubitului, uitand repede momentul consumat, sub sarutarile senzuale si tandre ale lui Radu, carora le raspundea in acelasi mod.
Se pare ca barbatii se potriveau. Se simteau. Amandoi. Iar Radu il vroia cat mai mult alaturi pe Stefan.

Aflat pentru prima oara in baia baiatului, Stefan incerca sa se aranjeze in fata oglinzii patrate, grabit.
- …nu mai pot nici sa gandesc…, i se confesa barbatul lui Radu, schitand un gest timid catre cap. Tanarul nu intelese pe moment semnificatia acelei propozitii. O va intelege in timp.
- Esti mai bronzat decat mine !, conchise Stefan, aflat alaturi de Radu sub dusul caldut de vara, privindu-i mai amanuntit trupul infiorat de picaturile razlete de apa. Radu il privi zambind. Iar mainile lor continuara sa se caute. Intens.

Stefan trebuia sa plece. Era doar intr-o pauza de lucru. Telefonul ii tot suna, insistent si “ambitios”. Cei doi isi luara la revedere aproape in graba. Radu inchise usa in urma lui Stefan cu parere de rau. La scurt timp soneria zbarnai « amenintatoare ». Radu deschise, usor mirat.
- …mi-am uitat telefonul… zise incurcat Stefan din pragul usii.
Grabit si ametit de “parfumul iubirii ‘, barbatul isi uitase telefonul aruncat pe un scaun. Usor distrat, Radu nu a observat. Abia cand Stefan a revenit la usa lui, si-a dat seama de situatie.
-Si cu ceasul mi se intampla la fel pe unde ma duc !, il asigura Stefan. Radu se intreba in gand : “…dar oare pe unde se mai duce ?”.
-Trebuie sa plec !, zise barbatul grabit, luandu-si telefonul de pe acel scaun, indreptandu-se mai apoi pentru a doua oara catre usa liftului.
Radu il urmari cu privirea de la geam. Stefan aproape ca alerga, cu telefonul la ureche, “prins” intr-o oarece convorbire, presat fiind de treburile cotidiene.
Din acel moment, in viata lui Radu intervine o schimbare. La fel si in viata lui Stefan. Cand isi vor da seama de acest lucru, va fi prea tarziu.


Catre sfarsitul programului, Stefan isi face timp sa reintre putin in spatiul virtual. Gandea ca mai mult ca sigur il va gasi online pe Radu acolo. Dar el nu era. Plictisit, zabovi cateva minute, apoi il inchise si pleca spre casa. In pragul usii, Maria il astepta deja.

In acea seara, Stefan facu din nou dragoste cu a sa sotie. A doua oara pe acea zi. Tandru, senzual, pasional, ca de fiecare data. Maria era o femeie atragatoare, cu un sex-appeal nativ, naturala si foarte afectuoasa. Si totusi, la un moment dat, gandul lui Stefan zbura instantaneu catre baiatul cu care se iubise in acea zi de Sfanta Maria mica. Acel baiat cu buze senzuale, ochi frumosi si corp suplu si definit, care i se daruise fara rezerve. Iar acest lucru va avea o insemnatate. Deloc minora. Pentru amandoi.


In urmatoarea zi, de la birou, Stefan il cauta pe Radu sa-l intrebe daca totul e in regula. Raspunsul baiatului il linisti.
-Ma bucur ca esti bine ! spune Stefan. Se pare ca tanarul nu-i fusese deloc indiferent. Eu acum ma duc sa mananc, dispar un pic…
La jumatate de ora, Stefan reveni « proaspat » in spatiul virtual.
-…vroiam sa-ti spun ca m-am simtit foarte bine cu tine ieri…recunoscu Radu. Si mi-ar placea sa ne mai vedem.
- …si eu. A fost placut !
-Data viitoare mi-ar placea sa stam mai mult impreuna…
- Si mie…dar stii ca sunt pe fuga… ii aminti Stefan.
- Da, stiu…raspunse Radu cu parere de rau. Am vrut sa-ti dau azi un sms, dar mi-am amintit de faptul ca mi-ai zis ieri sa nu te sun pe mobilul asta…
- Asa e…eu il las mai mult pe birou. Iar la mine in birou mai sunt si alti colegi, plus…a mea soata…
- Lucrezi cu nevasta in aceeasi firma ¿? Mirarea lui Radu era mare.
- Da… raspunse sincer Stefan.
- …trebuie sa fii atent, il povatui proaspatul amant.
-…stiu, veni raspunsul sec a lui Stefan.

Barbatul urma sa plece in urmatoarea perioada la Bistrita, si pret de o saptamana iar nu se puteau intalni. De acum incolo Radu trebuia sa accepte, vrand nevrand, venirile si plecarile iubitului sau. Nu avea incotro. Era modul sau de viata.























Capitolul 3




Radu o astepta pe Dana in fata pub-ului unde se intelesera sa se vada. Lui Radu nu-i placea deloc sa astepte. Pe nimeni. Se plictisea ingrozitor. Dar nu avea incotro. Dana nu catadicsea sa apara prea curand. Offf, femeile astea…

Intr-un tarziu, Dana se indura sa-si faca aparitia. Tanara, senzuala, cu miscari de felina, bruneta focoasa era perfect constienta ca e frumoasa si capteaza involuntar privirile barbatilor de pe strada.
Dana era o Balanta. Ca si Stefan. Iar Balantele se pare ca au mult erotism in ele. Radu aflase de curand acest lucru. De la Stefan.

Fata era una din prietenele lui Radu. O confidenta de un banal suc. Desi tanara, Dana avea ceva experiente de viata. De multe ori fusese sfatuitoarea lui Radu in multe privinte. Iar el o ascultase. Si facuse bine.

De data asta Radu vroia sa-i faca o confidenta: ca era indragostit. Nu de ea, bineinteles. De un tip. Unul casatorit. Primul tip casatorit din viata lui cu care era dispus sa aiba o legatura. Dana nu paru foarte incantata la aflarea vestii. O experienta asemanatoare avusese si ea in urma cu un an. Tot cu un casatorit. Tot Balanta. Relatia lor durase un an intreg. Un an in care acel barbat reusise sa ascunda perfect faptul ca are sotie acasa. Si ii spunea intr-una ca o iubeste. Iar ea il credea. Ruptura fusese brusca si extrem de dureroasa pentru Dana. Chiar traumatizanta. Din acel moment fata nu a mai avut incredere in barbati. In niciunul.

Acum incerca sa-i deschida capul si lui Radu. Il vedea usor schimbat. Parea indragostit. De cine nu trebuie.
-Ai grija, la inceput totul va parea perfect, dar sfarsitul va fi crunt! Si va durea rau !Foarte rau ! Cand se va plictisi, se va retrage, si va cauta pe altul…Zau, nu vreau sa suferi…Gandeste-te, Radu !
Dar vorbele femeii ii intrau pe o ureche si ii ieseau pe cealalta lui Radu.
-Atat timp cat tu nu ai nici o responsabilitate…esti liber ! Cauta pe cineva ca tine…nu pe cineva cu batai de cap. Vrei confuzii, aiureli…sau ceva serios ? Ceva ce iti poate oferi cineva…nu doar cateva momente intense din an in Paste…Asa ca e mai bine sa ii spui « stop »… acum. Si sa mergi mai departe…Sa iti gasesti acel ceva…ce e doar pentru tine !
Degeaba. Radu era in lumea lui. Nimeni si nimic nu-i puteau schimba hotararea de a continua “aventura” cu Stefan. Atingerile lui tandre si senzuale inca le mai simtea proaspete.
- E greu… stii prea bine, Dana !
- E greu pentru toata lumea, sa stii !
- Stiu ce vei zice, dar…pentru mine e si mai greu…
- Stiu, si in lumea voastra e la fel de greu…Hai sa-ti zic ceva, ce am observat…dar o iei doar ca pe o simpla parere si atata tot…
- Sigur… ii promise Radu.
- Eu cand vorbesc cu tine, nu ma refer la « cei ca tine », nu te vad ca pe ceva « ciudat »…In schimb, tu faci o diferenta… « lumea ta » sau « voi »… probabil esti obisnuit cu asta…cu faptul de a vedea lumea impartita in categorii…si nu te critic…Doar ca…iese in evidenta.
- Nu impart lumea in « categorii », Dana ¡ se apara Radu. Doar ca incerc sa fac o mica diferenta intre gay, hetero si bi, pentru ca ea exista oricum… In rest, toti suntem la fel, cu bune si cu rele.
Fata inca mai incerca sa-l convinga sa se retraga dintr-o poveste abia inceputa ce-i putea pricinui reale suferinte mai tarziu, cat mai avea timp si implicarea nu devenise totala. Radu era insa de neinduplecat.
-Lasa-ma, ca stiu ce fac ¡ veni raspunsul final al baiatului. Dana nu mai insista.
Din pricina acestor contraziceri, aparent fara importanta, toata acea dupa-amiaza, dealtfel frumoasa, parea compromisa definitiv. Si doar Radu s-a simtit intotdeauna bine in compania Danei. Acum nu stia cum sa plece mai repede. Nu suporta sa fie contrazis. Si nici sa i se dea sfaturi. Era un om matur. Si incapatanat. Poate prea incapatanat in unele momente.
“Radu, ai grija !” rosti fata realmente ingrijorata, ramanand in continuare la masa, privindu-l cum se departeaza iritat. Desi era absolut convinsa ca nu va avea. Iar acest lucru cu siguranta il va costa. Cat de mult, Dana nu avea de unde sa stie.



Lui Radu ii era deja dor de Stefan. Abia astepta sa se intoarca de la Bistrita. Lipsa lui de aproape o saptamana o simtea destul de puternic. Noroc ca telefoanele mobile erau deja inventate. Si puteau fi trimise sms-uri. In ciuda acestui fapt, Radu tot nu-si gasea starea. “Ce o face Stefan la Bistrita? S-o mai intalni cu cineva?” erau intrebarile copilaresti ce il macinau pe Radu. Saptamana trecu destul de greu. Si lipsa netului era o “problema”. Dar veni si sfarsitul saptamanii, odata cu el reaparand Stefan.
“Te astept pe la mine in drumul tau catre casa” isi starni Radu proaspatul iubit. « Daca pot, ma opresc. Dar nu promit nimic. Stii ca sunt mereu pe fuga.” a fost sms-ul prompt al barbatului grizonat. Dar se pare ca totusi reusi. Chiar si pe fuga.
Seara tarziu, obosit de drum si de orele de condus, Stefan facu un “popas” scurt in bratele lui Radu. Pentru reincarcarea « bateriilor ». Si implicit, in cada baiatului plina cu spuma inmiresmata si lumanarele parfumate.
Stefan ramase impresionat de primire. Mireasma lumanarilor multicolore care umpleau baia, facea ca totul sa para un inceput frumos al unei povesti de iubire. Era insa doar o simpla iluzie. O iluzie in care numai Radu credea. Doar el singur.
Se pare ca Stefan era un norocos. O femeie poate nu ar fi facut asa ceva pentru el. Sau poate ca ar fi facut. Dar una indragostita.
Trupurile lor goale se relaxau imbratisate intr-un cadru intim si romantic. Lui Radu ii era de-ajuns ca Stefan sa il tina in brate. Sa-l simta aproape, sa-i simta atingerile, mangaierea. In bratele lui Stefan, Radu se simtea protejat si la adapost de toate « rautatile » lumii din afara. Iar pentru Stefan, Radu era un « popas » binevenit, o gura de aer proaspat inainte ca problemele familiale sa-l intampine din nou acasa.

- Ma simt atat de bine alaturi de tine ! i se destainui Radu proaspatului sau iubit. As vrea sa stai mai mult cu mine ! adauga el mieros.
- Si eu as vrea, dar stii ca nu se poate ! il « descuraja » Stefan, tinandu-l tandru in brate in cada cu spuma imbietoare. In lumina difuza a lumanarilor parfumate si pe jumatate topite, chipurile lor se distingeau vag.
Din pacate pentru amandoi, acest “popas” a fost mult prea scurt. Cum dealtfel vor fi si celelalte care vor urma.
Pe Stefan il astepta familia. Era tarziu. Trebuia sa plece, pana nu dadea de banuit. Deja telefonul suna de control. Trupul lui frumos iesi din cada fierbinte, cu spuma inca lunecand de-a lungul sau.
“Analizandu-se” fugitiv in oglinda usor aburita din baia primitoare, Stefan incerca, usor precipitat, sa se pregateasca de plecare. Privindu-l, Radu ofta.
« Oare cand va reveni ¿ », se gandi el. Si continua, dezamagit, sa se joace singur cu degetele prin spuma alba din cada inca plina.
Tanarul s-a despartit cu greu de Stefan.. Mai ales ca barbatul ii va lipsi doua saptamani, intrand intr-un banal concediu de odihna.

-N-o sa ne mai putem vedea in perioada asta, o sa fiu mai mult pe langa casa cea noua. Mi-am luat concediu sa mai fac cate ceva la casa. Dar o sa mai vorbim, ii spuse Stefan.
- Daca nu vei mai intra pe mess, nu avem cum sa tinem legatura , zise Radu.
-Ba o sa mai intru pe mess, a fost raspunsul convingator al iubitului.
Bineinteles ca vreme de doua saptamani Stefan nu a mai intrat in spatiul virtual. Casa cea noua i-a fost obiectivul “principal” in toata aceasta perioada. La fel si familia.

Stefan isi facea o casa noua. La margine de Bucuresti. O casa unde spera sa se mute in maxim un an de zile cu toata familia. Si sa renunte definitiv la Bucurestiul central, mai mult sau mai putin confortabil pentru el. Pentru asta isi sacrifica tot timpul sau liber, toate fortele, toti banii, toti nervii. Radu nu fusese “programat” sa apara in viata sa. Acum Stefan trebuia sa incerce sa se imparta intre birou, familie, casa cea noua si…Radu. Oare va reusi?

In toata aceasta perioada care ar fi trebuit sa fie una de “relache”, Stefan si-a “sacrificat” tot timpul la munca acelei case. Alaturi de sotia sa, Maria.
Aproape zilnic, in drumul sau, insotit de nevasta, masina lui trecea pe langa imobilul unde Radu locuia. Incercand sa si-l scoata din minte. Macar in perioada asta. Stia ca daca si-l va pastra mai mult nu va fi bine. Pentru niciunul dintre ei.

In tot acest rastimp, Radu incerca acelasi lucru. Sa-l uite pe Stefan. Macar o perioada. Aproape ca reusise. Treburile zilnice, alergatura de peste zi, chiar si lipsa totala a comunicarii lor virtuale, il “ajutara” sa depaseasca momentul si sa-si vada de ale lui. Dar nu pentru mult timp.

Doua saptamani au trecut aparent repede. Stefan a revenit la birou, si implicit la « obiceiurile » vechi. Comunicarea cu Radu era unul dintre ele. Bineinteles ca l-a cautat. Gasindu-l repede. Radu era acolo. Il astepta. Stefan era dornic sa-l vada. Rezistase destul. Radu la fel. Rezistase “eroic”.
La doua zile dupa inceperea lucrului, Stefan s-a inteles cu Radu sa se revada. Tot la Radu acasa, care intre timp devenise si provizoratul lui Stefan. Deja cunostea toata ambianta acelei case, si se simtea extrem de relaxat, indiferent in ce camera s-ar fi aflat. Dar neaparat in prezenta lui Radu.

Imbracat “sic”, dornic de a-si revedea iubitul cat mai repede, Radu astepta cuminte scurgerea minutelor ce pareau a trece foarte greu. Stefan trebuia sa-si anunte sosirea din clipa in clipa. La ora fixata, telefonul ii “zbarnai” insistent. Stefan era un om de cuvant. Radu raspunse repede. Glasul iubitului, usor dezamagit, ii dadu vestea nedorita: o problema inoportuna de familie a facut in asa fel incat intalnirea lor sa nu mai poata avea loc. La auzul vestii, lui Radu i se strica toata ziua. Bine ca nu mai ramasese foarte mult din ea. Bosumflat, inchise telefonul trist. Ii era dor de Stefan.

A doua zi, la prima ora, Stefan si-a cerut scuze pe mess :” Te rog sa ma ierti pentru ieri ! Am fost sunat de a mea soata, trebuind sa merg cu ea la casa cea noua !” Radu stia ca nu minte. Avea incredere in Stefan. “Nicio problema, te-am inteles !” a fost raspunsul baiatului. Spus cu jumatate de gura. Dar Radu nu avea incotro. Trebuia sa inteleaga toata situatia. Iubitul sau era…casatorit. Era un om cu obligatii.












































Capitolul 4



Inceputul de septembrie era la fel de frumos. De fapt, o prelungire a verii. Soarele molcom de inceput de toamna inca mai dogorea usor. Litoralul era inca plin, turistii “intarziati” preferand aceasta parte din an sa-si petreaca vacanta.
Tot la mare era si Stefan. Dar nu in vacanta. Probleme de serviciu ii grabisera pasii intr-acolo. Si nu singur. Cu Radu. Doar doua zile se puteau bucura unul de compania celuilalt. Timpul era prea scurt si trebuia folosita fiecare secunda. Camera de hotel cu un singur pat era indeajuns pentru amandoi. In lumina difuza a inceputului de zi, Radu se trezi din imbratisarea iubitului sau. O noapte intreaga in bratele lui Stefan. Prima noapte intreaga. Cat si-o dorise. Trupul inca bronzat si complet gol al iubitului se rasfata intins sub un cerceaf subtire de bumbac. Radu ii cunostea si-i iubea fiecare amanunt al corpului, fiecare particica,inclusiv alunita razleata de pe piciorul drept. Adora acea alunita. Radu era indragostit.

Ceasul desteptator sparse sonor inceputul de zi. Radu se afla inca in pat. Pipai lenes locul unde ar fi trebuit sa se afle si Stefan. Dar locul era rece si gol. Nici urma de barbat. Deschise ochii larg si realiza instantaneu familiaritatea decorului. Nici urma de camera de hotel. Nici urma de fundalul sonor al pescarusilor. Totul fusese doar un vis. Un vis frumos. Radu se afla in camera lui. Stefan era singur la mare. Intr-o camera rece de hotel. Problemele de serviciu il grabisera intr-acolo. Abia apucase sa-i spuna. Radu ar fi vrut sa-l insoteasca. Nu stia ca de data asta Stefan va merge neinsotit de colegi. Doar el singurel. A aflat abia seara, cand Stefan l-a abordat pe mess. Statea cu laptopul in fata, la receptia hotelului, si rezolva problemele la matematica ale fiicei sale.

-Pacat ca nu esti cu mine ! Sunt singur in camera , tasta el dezamagit.
Si mai dezamagit era Radu. De situatie. Ii era tot mai dor de Stefan.
-…zau, chiar mi-e dor de tine… recunoscu el.
- Si mie, dar sunt pana peste cap cu munca, sincer…
- Poate treci pe la mine maine, cand te intorci…
- Nu promit nimic, cu toate ca as vrea,…Te sun daca este ceva…

Dorul nu dura mult. Nici delegatia lui Stefan. Casa de la margine de Bucuresti, familia, il chemara urgent inapoi. Probabil si…Radu.
La sfarsit de saptamana Stefan se intorcea singur de la casa cea noua. Muncise toata ziulica acolo, asa cum obisnuia in fiecare weekend, de o vreme incoace. Chiar dorea ca in vara urmatoare sa reuseasca sa se mute. Cu tot cu familie si catel. Mai ales ca sotia il cam presa cu aceasta viitoare mutare. Asa ca orice minutel liber era sacrificat ca planul casei sa fie in sfarsit dus la capat. Dar mai exista si Radu.

Aflat inca pe drum Stefan simti nevoia sa-l vada pe baiat. Delegatiile lungi si weekend-urile ocupate, ii facura sa tina in permanenta legatura virtuala. Asa ca barbatul nu mai statu pe ganduri si ii forma numarul prea bine stiut. Era aproape seara. Radu raspunse plictisit. Usor mirat. Nu se astepta. Stefan chiar dorea sa-l vada. Radu la fel. Grabit sa ajunga mai repede, Stefan renunta la cumparaturile pe care trebuia sa le faca in marketul central din apropiere. Parca masina acolo, traversand apoi si mai grabit parcul inca verde. Pe drum, mersul sau deveni din ce in ce mai precipitat. Brusc , Stefan incepu sa alerge. Trecatorii il privesc mirati. Barbatul de 37 ani imbracat intr-un trening negru cu rosu si incaltat in adidasi, parea un tanar pierdut pe aleile acelui parc, care face jogging. Dar Stefan nu dorea decat sa ajunga mai repede la iubit. Cat mai repede la Radu.
Deja transpirat, gafaind obosit, barbatul ajunse intr-un final in fata blocului lui Radu. Acolo nici urma de baiat. « Unde esti ? » e sms-ul disperat a lui Stefan. Radu isi facu aparitia la scurt timp. Nu putea sa-si lase iubitul sa astepte. In lift se regasesc. « Nu am minte, nu am minte deloc… » baigui pierdut Stefan, zambind vinovat. Atingerile lui Radu incepura inca de acolo. Inca din lift. La fel de senzuale, la fel de fierbinti. Tanarul asta parea sa-l innebuneasca. Stia ca nu e deloc bine, dar nu se putea opri. Se prinse in jocul lui. Radu incepu sa-l sarute senzual. Buzele lor se regasira din nou.
« Mi-a fost dor de tine » rosti Radu. « Mi-a fost tare dor ! ». Aproape ca nu mai au rabdare sa ajunga in apartamentul primitor al baiatului. Mainile lor se ating, trupurile se apropie, se simt. Ajunsi in apartament, Stefan isi aseaza cuminte cele doua telefoane mobile pe masuta din living, apoi il urmeaza ascultator in dormitor pe Radu. Inserarea de afara face ca cele doua trupuri sa se ghiceasca discret in intimitatea camerei. Nici nu aveau nevoie de mai mult. Stefan se intinse relaxat de-a cumerzisul patului. Stie ca de aici incolo Radu va avea grija de tot, abandonandu-se sarutarilor lui fierbinti. Hainele dispar una cate una, aruncate de-a valma prin mijlocul incaperii semi-intunecate.
“Am crezut ca te-am pierdut ¡” zise Radu, agatandu-se de trupul frumos al lui Stefan. Dar nu era asa. Stefan era langa el. Atat de aproape. Contopit.
Ochii barbatului alunecara neatenti catre oglinda ovala din fata sa. In ea se oglindea vazut din spate, trupul gol al unui tanar cel saruta patimas. Barbatul inchise ochii cu aceasta imagine in minte. De aici incolo, erosul celor doi puse stapanire pe tot. Iar cei doi barbati se abandonara lui.
La un moment dat, un zgomot venit din afara “sparse” linistea totala a camerei unde doar miscarile senzuale a trupurilor celor doi se puteau auzi. Stefan tresari speriat: “E cineva in casa?”, intreba el. Calm, Radu isi linisti iubitul. “E de afara, stai linistit”. Iar trupurile lor incolacite, fierbinti si lascive isi continuara senzualul dans al dragostei. Afara se lasase de tot inserarea. Era intuneric.

Stefan trebuia sa ajunga inapoi in marketul unde isi parcase masina. Complet gol, in lumina cruda a baii, barbatul se aranja in oglinda, usor narcisist, iar Radu il privea calm, observand cat de frumos era iubitul sau. Sau cat de frumos il vedea el. Nu vroia sa se desparta de Stefan. Si totusi trebuia. Stefan avea familie. O familie la care tinea mult. Si trebuia sa plece.
“Acum trebuie sa ajung si la cumparaturi!” se precipita el. Telefoanele incepusera sa zbarnie. Ca de fiecare data. Deja Radu nu le mai dadea importanta. Stefan da. Il suna sotia. Pe ambele.
“Trebuie sa plec, nu mai pot sta ! Iar o sa ma certe ! ‘‘ Din usa, Radu reusi sa-i fure sarutul de despartire. In saptamana urmatoare Stefan trebuia sa plece la Cluj. Inca o saptamana plina, fara el. Iar singur.


_...incerc sa-mi fac o noua adresa pe net… isi “anunta” Stefan iubitul in prima seara clujeana. Lui Radu nu-i cazu deloc bine “vestea”. Dar nu cred ca am sa pot…pentru ca sunt cu inca unul in camera…Sper sa reusesc, adauga el.
Radu incerca sa-i explice ca peste tot sunt aceeasi oameni, si nu va intalni altceva. Stefan nu-l contrazise.
- Imi poti face si mie adresa acolo? Pentru ca nu pot, se tot uita unul la mine din camera… veni rugamintea lui Stefan. Radu o accepta imediat. Stia el de ce.
- - Ok, iti fac eu profil acolo, vrei acum?
- …daca poti…iti dau ce-ti trebuie, si o faci tu cand ai timp…
Radu incepu sa-si ia notite.
- Da-mi un text pe care vrei sa-l scrii in profil…
- Scrie tu ce vrei…Doar ma cunosti. Sunt nebun de legat ! recunoscu e, asortand frazei un smile galben si razaret. Radu ii dadu dreptate. Chiar era.

- Saluti ! Ce faci ? il aborda Stefan pe mess pe Radu in seara urmatoare.
- Tocmai schitam tabloul pentru tine…Incercam niste idei cu doua siluete. Sa vad ce-mi iese…
- …sunt curios ce va iesi…
- O sa fac doua variante…
- …nu te grabi, nu ma mut maine…Iar smileul razaret isi facu jucaus datoria.
- Vezi ca am reusit sa-ti fac profilul pe net…isi anunta Radu iubitul. Stefan primi « vestea » ca pe una oarecare. Baiatul ii dadu nick-ul si parola. Stefan intra imediat acolo, dar parea ca nu se descurca mai deloc…
- Nu am timp acum pentru asta…o sa intru mai incolo, se “scuza” el.
- …eu desenez in continuare…incepe sa arate fain…
- Sunt curios sa vad ce o sa fie, recunoscu Stefan. Si smileul galben si la fel de razaret isi facu din nou datoria.

Pentru ca Stefan si-a exprimat dorinta sa aiba un tablou facut de iubitul sau, pe care sa-l poata pune in casa cea noua, Radu s-a pus pe treaba.
“O sa vreau si eu de la tine un desen in creion, dar ciudat…pentru a-l inrama si a-l pune in camera…ceva abstract.”, ii zise el tanarului intr-un inceput de septembrie, proaspat revenit din concediu. “Iti fac, nici o problema, dar imi spui cam ce ai dori…”se arata foarte pozitiv Radu, dorintei iubitului.
Stefan l-a lasat sa aleaga singur ce ar vrea sa-i lucreze, fara sa-i impuna absolut nimic. Iar Radu a optat pentru doua siluete vazute din profil, imbratisate, aproape contopite. Senzuale. Cea din stanga, un tanar barbat la bustul gol, imbratisa o silueta complet goala, usor diafana. Fata ii era acoperita, sexul incert. Putea fi o femeie. Dar putea fi la fel de bine si un baiat. In timp ce vorbea cu Stefan pe mess, Radu lucra si la tablou. Cum putea. Iar schita, timida la inceput, prindea din ce in ce mai mult contur. Un contur din ce in ce mai viguros. Si mai real.

Asa trecu si saptamana cu pricina. Se apropia inceputul lui octombrie, implicit ziua de nastere a lui Stefan. Oricat s-ar fi straduit, Radu nu putea termina tabloul. Singurul cadou de ziua lui Stefan parea sa fie doar…el. Lucru care nu-l deranja deloc.














Capitolul 5




Stresanta zi. Tocmai ce a venit de la Cluj, si a trebuit sa-si stranga “catrafusele” mutandu-se cu biroul intr-o alta locatie. Doar la o statie mai sus de sediul principal. Locul mai stramt si mai ingramadit il face sa se simta mai putin confortabil. Dar va avea si un avantaj. Unul mare. Nu va mai sta cu sotia in acelasi birou. Ea a ramas in continuare la sediul principal al firmei. Asa, Stefan va avea mai mult timp la dispozitie sa chatuiasca cu Radu. Si nu numai cu el. Fara a se mai feri de nimeni.

In zilele urmatoare Stefan incearca sa se concentreze asupra situatiei si sa se pregateasca de mutare. O intreaga tevatura. Ca la orice mutare de sediu. Stefan nu prea e in apele lui. Cat a stat la Cluj i s-a intamplat ceva oarecum ciudat. Se afla impreuna cu un coleg nou pe care il cunoscuse chiar in delegatia cu pricina. Se pare ca cei doi au comunicat de la bun inceput nesperat de bine, existand chiar o anume simpatie reciproca intre ei. Dar nimic mai mult. Tipul se vroia « normal ». Aparent. Clujeanul de 25 ani nu se feri insa deloc sa-i faca “ochi dulci” sefului venit taman de la Bucuresti.
Programul destul de incarcat i-a facut la un moment dat pe cei doi sa se afle impreuna la un inventar al produselor cosmetice din acea filiala clujeana. « Tentatia » de a testa unele dintre parfumurile frumos ambalate nu le-a dat niciunuia pace. Stefan, mai indraznet, a inceput sa-si tot parfumeze colegul. Impreuna cu ei se mai afla o tanara femeie. Privindu-i pe cei doi oarecum mirata cum chicoteau si se parfumau reciproc, femeia s-a simtit lezata brusc de faptul ca testerele respective Stefan nu le foloseste si pe ea. Macar din bun simt. Nefiind bagata deloc in seama de cei doi barbati prinsi din ce in ce mai mult in jocul de-a testerele, femeia intra usor la idei. Actionand in consecinta. Ca un copil. Aflandu-i id-ul de messenger si incepand sa-l « bombardeze » fara mila pe e –mail si pe chat cu tot felul de “amenintari” puerile. Stefan s-a speriat, realmente. S-a panicat, chiar. Amenintarile femeii nu mai coteneau. Erau zilnice. Ele puteau sa-i afecteze serios cariera profesionala, cat si viata de familie. Lumea ar fi aflat de viata lui dubla. Si ar fi fost un adevarat “dezastru” pentru el. Prevazator, Stefan a luat o pauza de mess. Pret de cateva zile. Cu toata lumea, inclusiv cu Radu. Putin cam las, si-a sters toate id-urile din lista virtuala, toate convorbirile, toate telefoanele, inclusiv arhiva. Astfel, nu va da de banuit nimic, nimanui. Doua id-uri a mai pastrat in lista sa : cel al fiicei lui. Si a lui Radu. Intre timp, a incercat sa lamureasca « problema » cu respectiva. Fara mari sanse. Diminetile gasea mesaje lasate de ea cu o seara inainte :”Ma intreb oare de ce nu m-ai dat pe mine cu parfum, si ai dat un barbat ? Dar stiu ca sunt bolnava si nebuna…Promit sa te las in pace. Dar nu mai urati femeile ¡! Noapte buna si scuze ¡”
Cam acesta era genul de mesaje pe care Stefan incepuse sa le tot primeasca. Mereu. Faptul in sine devenea din ce in ce mai iritant pentru barbat. Se gandea serios sa-si schimbe id-ul. Si sa nu mai intre pe cel vechi NICIODATA.


Radu observa usor ingrijorat « disparitia » iubitului din zona virtuala. Statuse totusi calm. Stia ca Stefan va da totusi vreun semn. Putea sa-l sune, era mai simplu, dar nu se complica. Stefan va aparea cand va crede de cuviinta. Deja il cunostea.
Si barbatul a reaparut. La o zi dupa ce fusese aniversarea sa. Radu ii lasase atunci un mesaj offline cu urarile de rigoare. Probabil, la citirea lor, Stefan percuta. “Scuza-ma, am avut probleme cu o nebuna din Cluj. A aflat adresa mea si am avut de discutat cu nebuna!” se confesa barbatul. In acea zi cei doi s-au inteles sa se vada in oras. La o cafea. Vremea insorita de inceput de octombrie le facea prielnica revederea. Dar tot pe fuga. Ca de obicei. Stefan nu era disponibil decat in pauza de masa si intre doua sedinte.
Radu accepta si ideea asta. Stia ca nu are incotro. In plus, barbatul nu uita sa-i aminteasca: “Dar te rog, fara cadouri! Nu pot primi cadouri!”. Radu intelese si de ce: Stefan avea inca nevasta acasa.
La ora stabilita tanarul era prezent in zona unde lucra al sau iubit. Cu o geanta de umar agatata dezordonat de-a curmezisul bustului si mainile infundate in buzunare, astepta calm revederea cu Stefan. Dar el tot intarzia sa apara. Radu ura asteptarile. Telefonul si-l uitase acasa, si nici macar nu avea cum sa-l anunte ca a ajuns deja. Nu-i ramanea decat sa astepte cautand sa ramana la fel de calm, in soarele bland de inceput de octombrie. Timpul insa trecea, iar Stefan nici gand sa-si faca aparitia. Radu intrase deja la idei. “Oare ce i s-o fi intamplat de nu mai apare? “, gandea el. Incepuse sa se plictiseasca ingrozitor, iar singurul lucru ce-i mai ramasese de facut era sa-si numere pasii de la un capat la celalalt al trotuarului.
Intr-un tarziu aparu si Stefan. Carismatic ca intotdeauna, il observa inca de la distanta pe Radu. Pasea grabit, cu telefonul la ureche, zambind. In lumina amiezii, parul sau usor grizonat, stralucea. La vederea lui, Radu uita brusc de tot “supliciul” asteptarii. Stefan parea foarte bine dispus. Nici nu avea cum altfel. Doar cu o zi inainte fusese ziua lui de nastere.
- Te astept de o jumatate de ora!, ii “reprosa” bosumflat Radu.
Stefan se uita “nevinovat” la ceas. Apoi, cu o dezinvoltura dezarmanta, ii raspunse:
- …chiar asa? Nu mi-am dat seama…Acum am coborat…
Radu nu mai comenta nimic. Ii era deajuns ca Stefan sa fie langa el.

Indiferent de problemele pe care le intampinase in prealabil, Stefan era la fel de zambaret. Acum il punea in tema si pe Radu. Iar baiatul il asculta atent. Uitasera de cafea.
Episodul de la Cluj il macina in continuare pe Stefan, si incerca in cateva cuvinte sa i-l “creioneze” si lui Radu.
Simpatia lui asupra mai tanarului coleg clujean recunoscuta cu nonsalanta, nu-l incanta foarte tare pe Radu. Dar incerca sa-si mascheze cu grija usoara ingrijorare. Apreciind in acelasi timp sinceritatea partenerului sau.
- Vreau ca in urmatoarea delegatie sa deschid acest subiect intr-o sedinta, sa le spun tuturor ca de fapt mie nu-mi plac nici barbatii…nici femeile, sa fiu lasat in pace…concluziona Stefan, incercand sa treaca la cu totul alte discutii.
Radu il privi atent. “Cum ar putea sa spuna asta?”, se intreba tanarul. Stefan parea ingrijorat si totusi oarecum detasat de aceasta « problema ».
La un moment dat, baiatul isi aminti ca, de fapt, fusese ziua lui Stefan, doar cu o zi in urma. Desi barbatul il « atentionase » sa nu vina cu cadouri, tanarul nu se abtinuse sa nu-i faca cadou macar o felicitare omului iubit. O felicitare simbolica pictata si scrisa de mana sa.
- Am ceva pentru tine ! ii zise Radu, privindu-l usor enigmatic pe Stefan. Si se grabi sa-si deschida geanta ce-i atarna lenesa pe umar. Curios, barbatul privi peste mana lui, nerabdator ca un copil in asteptarea cadoului dorit. La vederea felicitarii ce reprezenta doi barbati inlantuiti intr-o sarutare patimasa, Stefan exclama admirativ :
- Imi place ¡ Dar am s-o tin la birou, nu o pot duce acasa…Sa nu o vada nevasta-mea…
- Ai grija unde o pastrezi! ii zise grijuliu Radu.
- Am sa o tin in fisetul meu…Acolo nu umbla nimeni, adauga el, zambind complice. Radu a fost de acord. Iar discutia lor continua firesc.
- Sa ai grija pe cine primesti in casa, isi povatui grijuliu Stefan, la un moment dat, prietenul. Nu toti oamenii prezinta incredere…
Radu il privi usor nedumerit. Stefan avea dreptate. Dar nu era cazul sa-l atentioneze.
- … chiar nu primesc pe altii in casa, si nici nu sunt interesat… Stii prea bine ca esti singurul cu care ma vad.
Se pare ca Stefan nu era foarte convins nici acum de stabilitatea emotionala a lui Radu fata de el. Sau poate ca era, dar nu vroia sa o accepte. Refuzandu-si inca a se “lega” foarte mult de tanar. Din motive doar de el stiute. Dar banuite de Radu.
- …vezi ca nu mai plec in Grecia! se simti dator Radu sa-si anunte prietenul. Raman aici cu tine, nu te mai « parasesc ».
Stefan ii zambi. Initial, tanarul ar fi trebuit sa plece pret de cateva zile la Atena, dar anumite nepotriviri de ruta si transport l-au facut sa renunte fara mari regrete la plecare.

“O sa plec pentru cateva zile din tara”, il anuntase el atunci pe Stefan.
“Unde pleci?” era curios sa afle, barbatul.
“In Grecia, am sa lipsesc opt zile …”
“Am inteles…” veni raspunsul sec al lui Stefan.
“Nu te parasesc de tot…” adauga repede Radu.
“Poate gasesti ceva frumos pe acolo…asa se spune, ca la greci gasesti de toate…”
“Ai dreptate, dar si romanii sunt draguti…Tu esti unul dintre ei.” Si Radu era sincer.
« Ma simt flatat deja… » Se pare ca Stefan era si dragut…si flatat, in acelasi timp.
« E o realitate… » adauga Radu. Chiar era.

Doi barbati frumosi stateau in picioare alaturi, pe un spatiu verde, discutand vrute si nevrute. Niciunul din trecatorii aflati pe strada in acel moment nu si-ar fi inchipuit ca cei doi prieteni si confidenti erau de fapt… iubiti. Dar, ca in orice poveste de iubire, unul iubea mai mult decat celalalt. Poate prea mult.

Aparitia inoportuna la semafor a unui motociclist cu trup de culturist calare pe o motocicleta ultimul tip, facu ca atentia lui Stefan sa fie indreptata intr-acolo.
Uitand ca intre timp poarta o discutie cu Radu, Stefan trecu repede la noul “subiect”, motociclistul:
-Uite ce brate are tipul! Mi-ar placea sa arat asa ¡ Lasa ca ma apuc eu iar de sala! veni replica lui Stefan, cu ochii la motociclistul care inca mai astepta cuminte schimbarea de culoare a semaforului.
Radu se uita si el catre motociclist. Nu-l impresiona mai deloc. Mai frumos era Stefan. Cu tricoul lui de vara cu dungi roz si jeansii albastri, Stefan era mai atragator decat toti motociclistii si culturistii din lume. Cel putin pentru Radu. Si asa va ramane pana la final.
Timpul trecu la fel de repede ca intotdeauna cand cei doi se intalneau. Acum trebuiau sa-si ia din nou la revedere. Oare pentru cat timp ?
- …trebuie sa intru intr-o sedinta… se scuza Stefan, intinzandu-i mana lui Radu, in semn de “ramas bun”. Tanarul il insoti pana la intrarea in imobil.
- Te astept pe la mine… ii zise Radu, in timp ce Stefan deschidea usa de bloc.
- …sa vad cum stau cu timpul…Vorbim…
Barbatul intra grabit in sediul firmei, fluturand intr-o mana un plic alb in care se afla felicitarea daruita de al sau iubit. Saptamana urmatoare pleca la Tg. Jiu. Iar departe de Radu.

Cu gandul inca la Stefan, baiatul isi continua drumul pe jos catre casa. Era frumos afara. O caldura placuta de octombrie. Pe drum, Radu se intreba: “Oare Stefan chiar si-ar dori sa arate ca motociclistul…sau pur si simplu s-a simtit atras de el?”. Raspunsul nu-l va afla niciodata.

Catre dupa amiaza, Radu isi facu iar de lucru pe mess. Stefan era acolo. Ii vazu “aparitia” si il contacta : “Ai ajuns ¿””Da, am ajuns, in sfarsit” a fost raspunsul baiatului, desi trecura mai mult de doua ore de cand se despartisera. Stefan se pregatea sa plece acasa. Radu adauga online : « stii…cand stateam azi cu tine de vorba, imi venea sa te sarut si nu aveam cum…nici loc… »
Fraza baiatului ramase fara raspuns. Probabil Stefan nu se mai afla in birou. Sau poate ca se afla.
Cert este ca se apropia weekend-ul. Saptamana viitoare il astepta Targu Jiu-l.


































Capitolul 6




Era deja dupa amiaza cand Stefan l-a cautat pe mess pe Radu. Era la Tg. Jiu, in camera de hotel. Cu net cu tot. Drumul fusese obositor, si plouase in permanenta. Tot incerca sa intre pe jocul sau virtual si nu putea.
Lui Stefan ii placeau jocurile la calculator. A incercat sa-l « corupa » si pe Radu in acest sens, dar aici chiar nu a reusit. Radu ura jocurile virtuale.

Dialogul se lega iar foarte repede intre cei doi. Mereu gaseau subiecte de discutie. De data asta lipsa carnetului de conducere al baiatului a fost unul din ele. Stiindu-l un conducator bun, Radu i-ar fi dat masina pe mana. Sa mearga cu ea doar ei doi. Nu conteaza unde. Oriunde.
Pe Stefan il tenta ideea. Dar nu stia cum ar putea-o pune in practica. El nu putea niciodata pleca fara un motiv plauzibil de acasa.

-La mine e asa tot timpul, motiva el.
-Trebuie sa gasim o solutie,veni raspunsul salvator a lui Radu.
-Dar nu vad cum, mormai pesimist Stefan.
-Ne descurcam noi, il linisti baiatul.

Pesimismul lui Stefan continua :
-Nu vad cum, sincer.
-Vrei sa RENUNTAM ? puse punctul pe I Radu, avand inima cat un purice, vrand sa testeze reactia iubitului.
- NU !, a fost raspunsul hotarat al lui Stefan. Si cel asteptat de Radu. Apoi adauga repede :
- Dar nu am nici cum sa fiu mai mult cu tine. Nici nu vreau sa te tin legat de mine. NU am dreptul asta !
- Nu ma tii legat de tine, a fost alegerea mea, altfel renuntam eu, demult zise Radu. Te-am acceptat asa cum esti si nu vreau sa schimb nimic. Si ne impacam bine , adauga baiatul.
-Asa e, si ma bucur , zise Stefan, perfect constient de situatie. Dar ma oftic pentru ca nu pot oferi mai mult .
Aici Radu nu-l putea contrazice. Stefan se pregatea sa faca un dus. Era dupa drum.
-As vrea sa fii aici cu mine , adauga el. Oftatul lui Radu nu avea cum sa-l auda.
- Saptamana viitoare am drum ori la Craiova, ori Timisoara. Unde mergi cu mine ? ,starni Stefan sufletul baiatului.
- Unde vrei sa ma iei, nu conteaza .
- Stiu, dar nu merg singur, plec cu inca cineva , adauga Stefan.
Cateodata Radu se intreba de ce se joaca asa cu el. Si merse la masa.

In acea seara Stefan si-a schimbat id-ul de messenger cu altul nou, facut ad-hoc in camera de hotel. In lista lui erau doar doua persoane, apropiate sufletului sau : Anda si Radu. Deocamdata. Atunci cand se vor mai « adaugi » altele, umpland noua lista de mess, viata lui Stefan o va lua pe o panta total nedorita. Si periculoasa in acelasi timp.


Supararea lui Stefan referitoare la “incidentul” de la Cluj, era inca vie. Nici nu avea cum altfel. Stefan era preocupat. Iar Radu simtea asta, chiar la kilometri distanta.

-Imi pari suparat, zise baiatul.
- Sunt, pentru ca nu scap de tembela asta!, recunoscu Stefan.
-N-are ce sa-ti faca,il incuraja Radu.
-Stiu, dar spune ca ma urmareste. Sincer, nu stiu ce dracu sa fac cu nebuna asta !

Stefan si-l facu “partas” la aceasta framantare a lui pe un bun prieten si coleg cu care mai impartea camerele de hotel prin delegatii. Marian era cu vreo doi ani mai mare ca Stefan, familist si el. Si de incredere. Stia sa pastreze un secret. Asa ca Stefan ii aratase mesajele, cerandu-i un sfat. Colegial. Se vedea ca problema il framanta rau. “Las-o in pace, chiar nu trebuie sa faci valva” a fost raspunsul colegului sau. Dar pe Stefan il rodea in continuare problema. In situatia lui, fiind casatorit, exact asta ii mai trebuia.

Dialogul cu fetita lui pe messenger, il facea sa mai uite de framantari. De fiecare data cand era plecat in delegatii, si avea net in hotel, vorbea seara de seara cu ea. Erau foarte apropiati. Stefan o iubea extrem de mult. Era “galaxia” lui. Acum, ca mai aparuse cineva in viata sa, trebuia sa se imparta in doua. Intre Anda si Radu.

Stefan mai avea de stat la Tg. Jiu. Noroc ca nu se plictisea serile tarziu pe net, in compania virtuala a lui Radu. Aceste discutii ii faceau pe amandoi sa fie si mai doritori unul de celalalt cand se reintalneau in Bucuresti.

- Ce bine ar fi sa putem profita de fiecare data de momentele cand ai mei lipsesc de acasa, tasta Radu.
- Stiu. Dar sa pot si eu, spuse Stefan.
- …sa stii…cu cat ma vad mai rar cu tine, cu atat te doresc mai mult, recunoscu baiatul.
- Si eu la fel. Ma gandesc mereu cu placere la tot ce am facut ori de cate ori am reusit sa ne vedem. Nu promit, dar poate dau o fuga pe la tine. Sa vad daca pot. Dar nu promit. Luni plec la Craiova, si stau acolo o saptamana.
- O saptamana ¿ fu uimirea lui Radu. Desi chiar nu avea sens. Era prea obisnuit cu plecarile si revenirile lui Stefan.
- Ia-ma cu tine, promit sa-ti ofer…nopti fierbinti !
- Hai ! Dar unde stai ? Eu nu merg singur, doar stii !
- Stiu… tasta dezamagit Radu.
- Daca plec duminica singur cu masina la spalat te anunt, zise Stefan. Dar o s-o intreb mai intai pe Anda daca merge cu mine la spalatorie. Daca va vrea, o sa plec cu ea. Daca nu, merg singur. Pentru ca daca vreau sa merg singur, dau de banuit, spuse barbatul, prevazator ca intotdeauna.
- Bine ar fi pentru amandoi…sa nu vrea ! veni raspunsul lui Radu.
Stefan l-a anuntat pe Radu in acea seara ca si-a sters complet toate adresele de pe net. Radu insa stia deja acest lucru. Descoperise singur. Si astepta momentul ca Stefan sa-i spuna.
- Nu mai am nici o adresa. Si raman la ce am cunoscut. Pentru ca ce am este de calitate. Nu are rost sa mai alerg ca un nebun, ii zise barbatul.
- Si eu raman la ce am cunoscut. Adica la tine, isi “anunta” Radu iubitul, cat se poate de sincer. Stefan nu comenta.

Seara tarziu, bagat sub patura, tanarul isi reaminti dialogul avut. Inca nu era foarte dumirit ce a vrut sa spuna Stefan prin « raman la ce am cunoscut ». Se referise la el … sau la toata lista de mess ¿ Raspunsul il va afla in timp.














































Capitolul 7




Weekend-ul friguros si innegurat, inca il mai tinea pe Radu in pat. Desi era trecut de zece dimineata, nu se indura inca sa se desparta de caldura placuta a asternutului. Nu-i statea in fire sa-si piarda timpul diminetile atata prin pat. Mai ales ca era singur. Daca ar fi fost si Stefan cu el, altfel s-ar fi pus problema.
Stia ca a doua zi se vor vedea din nou. Asta doar daca barbatul va reusi sa se tina de cuvant si sa se desprinda de familie.

In linistea matinala a camerei, telefonul lui Radu anunta un nou mesaj.
“Cine o fi la ora asta? “ gandi baiatul. Ecranul afisa Stefan Antohi. A crezut ca nu vede bine. “Cu Stefan trebuie sa ma vad maine”. Dar inca o data, sortii alesesera altfel…

« Esti acasa ¿ » era continutul mesajului. “Bineinteles ca sunt”, gandi baiatul, “unde as putea fi asa de dimineata?”. Vazand ca raspunsul intarzie sa apara, barbatul reveni, de data asta cu un apel. “Te-am sunat pe telefon mai devreme, dar nu mi-ai raspuns” ii zise el. Vocea matinala a lui Stefan de la celalalt capat al firului, il trezi de tot pe baiat. Realiza instantaneu ca iubitul dorea sa vina la el, iar parintii lui inca nu plecasera din casa. “Aaa, deci nu se mai poate… » se auzi vocea dezamagita a lui Stefan. “Mai asteapta putin” il ruga baiatul. “Trebuie sa plece din clipa in clipa”. In acel moment, Radu isi « ura » parintii ca se misca atat de greu, iar intalnirea cu Stefan putea fi compromisa. Peste aproape o jumatate de ora, Stefan era prezent langa blocul lui Radu. In masina. Acolo a si ramas pana cand baiatul a reusit sa ramana singur.


Frigul de afara il facu pe Radu sa se zgribuleasca usor. Imbracat subtire, coborase sa-si intampine iubitul, ca de fiecare data. Stefan se incapatana in continuare sa nu urce singur, ii placea mereu ca sa fie “preluat”de Radu. Lucrul asta incepuse sa-l « irite » oarecum pe baiat. Acum dardaia de frig prin fata blocului, in asteptarea prietenului. Care nu-si mai facea aparitia. Radu il suna. “Ramai acolo, ajung imediat” a fost raspunsul lui Stefan. In bataia vantului rece de toamna, Stefan aparu grabit. Ca de fiecare data. Imbracat tot in trening. Parea putin stresat. Va avea grija Radu sa-l relaxeze. Cu siguranta.

Apartamentul lui Radu il primi ca de fiecare data cald pe Stefan. Livingul era plin de flori asezate ordonat in vaze diverse.
- Ce de flori!, isi exprima mirarea Stefan.
- A fost ziua mamei mele!, explica baiatul.
- - Mamele sunt cele mai importante fiinte din viata noastra, lasa Stefan sa se intrevada o particica din sufletul sau sensibil. Sa-ti traiasca mama, sa te bucuri de ea si sa o ai pe langa tine multi ani de acum incolo… adauga el, in timp ce, asezat pe un fotoliu, isi descheia tacticos sireturile pantofilor sport.
Radu nu raspunse acestei replici. Dar o va tine minte. Stefan chiar era un om deosebit.
Barbatul se aseza relaxat pe canapeaua de piele din living. Se simtea ca la el acasa. Iar Radu cauta sa fie mereu o gazda buna. Si reusea. Printre vorbe, Stefan si-a exprimat dorinta sa vada “evolutia” tabloului promis de Radu.
Usor emotionat, tanarul se grabi sa paseasca in camera alaturata. In graba lui, se lovi neatent si distrat cu cotul de usa deschisa a livingului.
- …ai grija, fii atent… se auzi in urma lui glasul lui Stefan, mana sa barbateasca cuprinzandu-i usor bratul atins.
Odata ajuns in camera sa cu Stefan dupa el, Radu scoase dintr-o mapa mare cateva coli de desen pe care erau schitate cateva siluete, doua cate doua. Parea a fi un fel de triptic ce reprezenta dragostea. Nu se stie cat si ce intelese Stefan din acele imagini fin schitate, dar se pare ca una din lucrari ii apartinea cu certitudine. Radu inca mai lucra la ea. Lui Stefan ii placu, vazand-o deja inramata, atarnand pe peretii uneia din camerele lui mari din viitoarea vila de la marginea Bucurestiului.
-Neaparat cea de-a doua silueta sa ramana…femeie! avu el de obiectat. In nici un caz, barbat. Explica si de ce.
-Nevasta-mea m-a prins mai demult ca am facut ceva cu un tip, si de atunci e foarte suspicioasa la chestii din astea. Apoi adauga repede:
-…e o poveste veche…

“Deci nevasta-sa stie”, concluziona Radu in sinea lui. Si nu insista pe alte amanunte. Oricum, Stefan disparuse deja din camera. Tanarul nu avea de unde sa tie atunci, ca le va afla oricum, fara sa doreasca neaparat, cand toata aceasta istorie va lua o cu totul alta turnura. Iar datele povestii se vor schimba.
Barbatul isi aminti ca venise de fapt cu un scop la Radu. Si deja il astepta relaxat pe canapea. Treningul sau parasi repede posesorul. Avu Radu grija de asta. Hainele amandurora, aruncate in graba, inconjurara neglijent pardoseala incaperii. In bratele lui Stefan, tanarul se misca precum o felina. Iar barbatului ii placea. Cum altfel ¿ Mainile puternice ale lui Stefan mangaiau fesele si coapsele lui Radu, buzele lui muscau pofticioase din sfarcurile inrosite de placere ale baiatului. Radu il musca usor de lobul urechii, apoi continua pasional cu sarutarile pe gat, pe fata, pe piept, peste tot, coborand periculos de jos…Cand Stefan sesiza situatia, barbatii se indreptara convinsi spre dormitor.
-…stai un pic…Iar trupul nud al barbatului intra pret de cateva secunde in baia tanarului.
Din usa deschisa Radu il privea calm. Vazut din spate, trupul sau atletic emana un erotism prea bine stiut de Radu.
-…hai, ia “alea” si sa mergem… ii zise Stefan zambaret, odata ce baia deveni neinteresanta. Pe moment, Radu nu intelese la ce se refera. Apoi se “lumina” singur. Stefan se referise la banala cutiuta cu condoame. Si deschise amuzat dulapiorul baii. Stefan pornise deja inainte.
Odata ajuns in incapere, Radu se repezi sa traga cat mai repede jaluzeaua mult prea ridicata si sa uneasca perdelele transparente si frumos colorate din matase fina.
-…nu, nu e nevoie…Nu ma deranjeaza… se auzi glasul lui Stefan, aflat in picioare, langa patul inca aranjat, complet gol si cu un aer usor incurcat.
Radu isi vazu insa de treaba pana la capat. Dorea, ca de fiecare data, intimitatea lor sa fie maxima, iar pe Stefan sa nu-l deranjeze nimic.

In dormitorul primitor simturile celor doi barbati se dezlantuira si mai mult. Erau mult prea familiarizati unul cu celalalt si nici un secret nu mai putea fi intre ei. Corpurile lor se contopira din nou, pentru a cata oara…Radu stia ca Stefan e alesul. Si se incapatana sa creada ca nu ar mai putea fi vreodata. Sau ca l-ar putea pierde definitiv, la un moment dat.
Odata multumit, Stefan isi “parasi” usor egoist iubitul, indreptandu-se catre usa dormitorului. Ramas singur in mijlocul patului, Radu il privi putin dezorientat.
- Hai la baie !, ii zise barbatul din prag, zambind. Iar Radu il urma, ascultator.
Goliciunea masculina a lui Stefan era din nou etalata in oglinda baii baiatului. Acolo incerca mereu sa-si rearanjeze parul grizonat, scurt si aspru, ori de cate ori Radu, in senzualitatea sa, sarutandu-l, il ciufulea, dezordonandu-l studiat…Acasa, nimic din aspectul sau exterior nu trebuia sa dea ceva de banuit. Nici macar un fir de par rebel.

De fapt, mainilor lui Radu le placea enorm sa umble prin parul lui Stefan, ori de cate ori aveau ocazia. Si reuseau. Chiar daca lui Stefan parea sa nu-i placa mereu. Desi ii placea chiar foarte mult.
Aflat deja in living, la fel de grabit ca de fiecare data, Stefan incerca sa revina in hainele cu care venise la Radu, recuperandu-le usor stresat de pe unde zaceau imprastiate. Durerea surda de cap parea ca nu-i mai da pace, crescand din ce in ce mai mult in intensitate. Se pare ca obisnuitele migrene, de care Radu inca nu aflase, nu-l lasau nici cand se afla in prezenta tanarului.
La un moment dat nu mai rezista, si lasand mandria la o parte, ii ceru lui Radu o pastila. Rugamintea iubitului il mira un pic pe tanar. Inca gol, Radu se deplasa din nou in baie. Reveni la scurt timp cu pastila ceruta si un pahar plin cu apa. Stefan era deja imbracat, dar prezenta complet nuda a iubitului, aflat foarte aproape de el, il facu sa remarce : “Multi ar vrea sa arate ca tine !” Iar Radu o lua ca un compliment. Unul sincer.

Stefan se pregatea de plecare. Trebuia sa ajunga cu masina la spalatorie. Saptamana urmatoare il astepta o alta delegatie. La Craiova. Va mai lipsi o saptamana. Iar Radu il va astepta. Rabdator ca intotdeauna.
Din usa liftului, Stefan ii spuse: “Ma intorc pe joi, ai grija, sa fii cuminte pana atunci!”. Radu oricum era. Cand usile liftului ajuns, il invitara pe Stefan inauntru, Radu avu pe moment o reactie careia ii dadu repede curs : se indrepta catre iubitul sau, bloca usile ascensorului, intra in lift, si incepu sa-l sarute pasional pe Stefan. Cele trei oglinzi din liftul inghesuit, le permiteau celor doi sa se vada din trei unghiuri diferite. Doar ca ei nu prea aveau timp de asta. Sarutul patimas al lui Radu il cuceri aproape definitiv pe Stefan. Iar cele trei oglinzi ii aratau pe cei doi ca fiind trei cupluri diferite, desi era doar unul. Luat total prin surprindere, barbatul nu se opuse deloc, ba chiar buzele lui raspunsera in modul cel mai frenetic sarutarilor fierbinti ale tanarului. Mainile lui Radu ii framantau iarasi parul aspru, buzele sale se contopeau cu ale barbatului ales. Parca nu mai vroia sa plece. Niciodata. Vroia sa-l tina langa el. Permanent. Totul dura cateva minute bune. Apoi Radu se retrase discret, isi lua la revedere, iar Stefan disparu in spatele usilor inchise ale liftului. Inca buimac, barbatul incerca pe cat posibil sa-si rearanjeze din nou parul ravasit in oglinda ascensorului ce cobora grabit. Chiar nu se asteptase la o asa reactie din partea baiatului.
Incepeau sentimentele. Pentru unul sau pentru amandoi ?

Din spatele ferestrei deschise, Radu observa cum un barbat se departa grabit, agitand un telefon mobil in mana dreapta. Stefan se indrepta preocupat catre alte treburi pe aceea zi. Probabil ca si uitase de el.





Capitolul 8




Doua zile trecusera deja de la plecarea lui Stefan la Craiova. Radu astepta un semn de la el…dar nimic. « Probabil nu are net la hotel » a fost explicatia tanarului. Doar ca…explicatia reala nu intarzie sa apara. Si cazu ca o bomba nucleara in capul lui Radu.

Intr-una din dimineti baiatul isi deschisese ceva mai tarziu messenger-ul. Iar acolo dadu de un mesaj lasat offline pe care nu si l-ar fi dorit lasat acolo NICIODATA de la nimeni. Cu atat mai putin de la Stefan. Iar subiectul mesajului, fara nici o introducere de buna ziua, il lovi si mai mult :
« Vreau sa ma opresc, nu imi mai place viata asta dubla, daca vrei sa mai ramanem prieteni, este ok, daca nu, nu te pot obliga sa mai vorbesti cu mine. Sunt satul de viata asta ciudata, vreau sa ma opresc pana nu ma ard rau de tot ! Vreau sincer sa ma opresc ! »
Mesajul parea al unui om disperat. Un om chinuit de propria-i bisexualitate. Schimbarea lui Stefan era una brusca si total neavenita. Tanarul nu-i daduse absolut niciun motiv. Reactia lui Radu la parcurgerea acelor randuri a fost una cat se poate de umana si fireasca: izbucni in plans. Radu plangea pentru prima oara din cauza lui Stefan. Si tot pentru prima oara pentru un barbat. Incerca sa se adune si sa-si sune prietenul. Telefonul lui Stefan suna in gol. Radu insista. Inca o data, si inca o data. Pana la urma Stefan se indura sa raspunda. Vocea ii era calma, putin joasa. Era ocupat. Lucra. Stefan parea schimbat. Brusc. Radu incerca un dialog.
-Vreau sa ma opresc. Nu mai vreau sa fac nimic cu nimeni !,a fost raspunsul sec al barbatului. …nici macar cu tine. Nu mai vreau sa-mi las nici o « portita » !
Stefan parea convins de cele zise. Radu l-a crezut. Asa cum il crezuse si pana acum. Dorinta lui de a reveni la familie ii paru baiatului hotararea cea mai corecta. Si ii respecta dorinta. « Vom ramane in continuare prieteni » concluziona el. Dar lacrimile ii inundara deja obrajii.

In acea saptamana, Stefan nu s-a mai aratat online. Sau poate era, dar nu pentru Radu. In bratele fostului iubit de la Oradea s-a simtit perfect cat timp a stat prin Craiova. Tanarul barbat de aproape 30 ani venise special de la Oradea sa-l revada pe Stefan. Nu se mai vazusera de mult timp, dar tinusera in permanenta legatura virtuala. Stefan avusese cu Mihai o relatie de patru luni. Timp in care a incercat sa faca “naveta” Bucuresti – Oradea cam de trei ori pe luna. Mai mult nu avea cum. Si asa era destul.
Stefan il cunoscuse pe Mihai chiar in cofetaria pe care acesta o patrona. I-au apropiat mai intai schimbul de retete de prajituri facute peste tejghea. Sau acesta fusese doar motivul. De aici si pana a se arunca amandoi cu capul inainte intr-o relatie la distanta si fara mare viitor, nu a fost decat un pas. Cand Stefan a realizat « pericolul », a pus punct. Ca de fiecare data. Rupand relatia. Si totusi, se pare ca barbatul l-a regretat pe Mihai. Tanarul brunet si carismatic, marunt de statura si cu parul numai inele, ii amintea foarte mult de el asa cum era in tinerete. Fiind insa destul de constient ca nu mai avea niciun rost sa mearga mai departe. Distanta dintre ei si situatia lui Stefan le erau impotriva. Ramanand buni prieteni .
De la relatia cu tanarul oradean Stefan a ramas doar cu regretul, plus cateva retete dulci cu care obisnuia sa-si rasfete familia la sfarsit de saptamana, ori de cate ori timpul ii permitea. Mariei ii placeau foarte mult dulciurile, iar Stefan o « provoca » mereu cu ele.
“In felul asta, mai slabesc eu la Pastele Cailor”, il “atentiona” mereu Maria.
“E doar un test, pe care l-ai “picat “inca o data cu brio”, zambea sugubat Stefan.
Se pare ca barbatului ii placea sa ramana cu cate ceva de la fostii iubiti. Daca de la Mihai i-au ramas retetele de prajituri, de pe urma lui Radu se pare ca va ramane…cu un tablou. Ce insemnatate va avea acesta in timp, barbatul va descoperi pe parcurs.

Tot Stefan a incercat sa-l convinga pe Mihai sa-si gaseasca o partenera. O femeie. Si pana la urma a reusit sa-l convinga. Tanarul avea acum prietena. Cu care urma sa se casatoreasca. Isi dorea mult copii. Si totusi, in bratele lui Stefan se simtea cel mai bine. Amintirea vremurilor de odinioara ii cuprinsese pe amandoi. Dar Stefan trebuia sa revina in Bucuresti. Il asteptau treburile curente. Il astepta familia. Si il mai astepta cineva… Cineva dupa care nu vroia sa planga la fel de mult. De aceea incerca sa se « rupa « cat mai avea timp, pana cand sentimentele nu vor incepe sa-i dea iarasi tarcoale.


-Mai exist in lista ta de messenger ? il intreba curios Radu pe Stefan, la intoarcerea lui din delegatie.
-Da, de ce ?
-Am intrebat, simpla curiozitate, a fost raspunsul baiatului.
Stefan avea in acea zi alte « probleme ». Importante. Era foarte suparat ca nu a stiut sa “comunice” cu frizerita, si s-a ales cu o tunsoare de…puscarias. Ii venea sa urle de draci. O sa se sperie toti de el in delegatii.
Dialogul lor era la fel de firesc. Parca nu luasera nici o hotarare referitoare la ei doi. Pana la urma tot Radu deschisese subiectul. Raspunsul veni prompt de la Stefan, parca tras la indigo :

- Nu mai vreau nici o portita, vreau sa ma opresc ! Poate o sa si reusesc .
- Te inteleg, dar gandeste-te, tu esti …bisexual, vei cauta mereu echilibrul intre o femeie si un barbat…sa te opresti definitiv nu ai sa poti niciodata, il descuraja baiatul.
- Asta o stiu. Dar vreau sa incerc. Acum chiar nu mai vreau sa ma leg de nimic. Asa sunt eu. Incurc lumea. Dar nu am ce face. Imi pare rau. Poate o sa gasesti pe cineva mai bun ca mine.
- Crezi ? il intreba Radu, dezamagit.
- Da. Sunt tipi mai frumosi ca mine. Imi pare rau, sincer. Nu o faceam daca nu era ceva care sa ma atraga la tine. Esti singurul care ai mai ramas in lista mea de mess, spuse convins Stefan.
- Stiu, si iti multumesc, concluziona Radu. Dar sufletul lui era deja mult prea ranit. In mod nedrept.



In atmosfera calda si primitoare a atelierului sau luminos inconjurat de pensule si vopsele, Radu incerca sa uite de imaginea lui Stefan. Singurul lucru care ii mai ramasese momentan era sa lucreze. Si lucra. La tabloul pentru Stefan. Atunci cand promitea ceva ii placea sa se tina de cuvant. Vroia ca dupa toata aceasta poveste Stefan sa ramana cu un lucru frumos de la el. Ceva care sa-i aminteasca barbatului ca nu a trecut chiar precum o palida cometa prin viata lui. Si nu a fost nimic superficial.
Superficiala nu va fi nici lucrarea. In ea va fi tot sufletul lui Radu. Si iubirea lui.
Mana baiatului aluneca lin dar ferm pe suprafata tabloului. Liniile se intersectau, se uneau, se desparteau. Exact ca in viata. Tusele de ocru si griurile rafinate incepeau sa umple, incet, incet, pagina alba.
Cele doua siluete vazute din profil erau din ce in ce mai conturate. Si mai unite. Mai contopite. Din ce in ce mai senzuale. Dar numai in tablou. Viata le rezervase cu totul altceva.


Discutand cu el pe mess, Radu descoperea si o alta latura a lui Stefan : cea de familist cu vise firesti, obisnuite. Stefan isi dorea foarte mult sa-si duca planul casei la bun sfarsit. Iar acolo, la sfarsitul fiecarei zile, sa se regaseasca pe sine.

- O sa-ti fie departe!, il descuraja mereu Radu.
- Stiu, dar cand voi ajunge acasa, ma voi relaxa in curte stand pe un sezlong.
- Eeee, asta la vara, gandi Radu in viitor.
- …si la iarna imi voi face un brad de Craciun in fata geamului, si o sa ma uit la el cum lumineaza!, continua Stefan.
- …auzi…ma iei si pe mine intr-o mica plimbare pana acolo? indrazni Radu. Chiar era curios sa vada noua casa a lui Stefan, despre care ii tot vorbise atat.
- Nu stau singur. Acolo sunt si socrii mei si ma vor intreba cine esti…Iar daca afla soata…ea cunoaste colegii mei de munca…
Radu intelese si nu mai insista.

Altadata, barbatul ii destainui cateva din planurile sale de viitor:

- Anul asta vreau sa-mi termin casa, iar la anul sa-mi pot lua o masina! Peste doi ani sper sa pot pleca deja in strainatate cu familia!

Cuvintele lui il impresionara usor pe baiat. Stefan parea un om bun in sufletul lui. Avand, ca fiecare om, telurile lui in viata. Aspiratiile sale. Baiatul ii dorea din suflet sa si le duca la bun sfarsit. O intrebare insa il tot chinuia de la o vreme : Stefan pana la urma este un familist convins, sau doar un Don Juan bisexual ? Sperand sa afle cat mai curand raspunsul.


Ca orice Balanta veritabila, lui Stefan ii place sa flirteze. Cu oricine il atrage. Fara sa se lege la cap cu nimeni. Cu atat mai putin cu oameni care lucreaza cu el in firma. Baiatul nou angajat cu care facuse deja o delegatie, ii parea tocmai potrivit. Pentru flirt. Chiar si pentru mai mult, dar Stefan nu era genul de om care sa faca avansuri de la bun inceput. Cu atat mai putin oamenilor din firma unde lucra. Brunetel, cu zambet carismatic, ardeleanul il cuceri pe Stefan. Iar tatuajul pe care il purta cu mandrie pe spate, il dadu gata definitiv pe barbat. Pe Stefan il atrageau tipii tatuati. Si cu bun simt. Iar ardelenii aveau mult bun simt. Stefan stia asta din experienta.

« Nu te-a durut cand l-ai facut ¿ », intreba el curios. “As vrea sa-mi fac si eu unul”. Tanarul zambi cuceritor, dezvaluind o dantura ingrijita si foarte alba. Stefan era deja cucerit. Definitiv. Vroia si el sa-si albeasca dantura. Desi nu era cazul. O avea destul de alba.
Stefan aflase ca tipul e gay. De la colegele care barfeau pe la colturi din lipsa de subiecte intr-o pauza de tigara si cafea. Baiatul locuia in Bucuresti impreuna cu un alt tip, in apartamentul acestuia. Se zvonea ca erau iubiti. Ideea il incita pe Stefan. Dar el vedea cu totul altfel o legatura intre doi barbati. Una mai putin complicata.

Fix la o luna de cand se angajase in firma, tanarul ardelean isi dadu demisia. Gasise intre timp altceva mai bun. Stefan parea usor dezamagit. Poate e mai bine asa. Altfel cine stie ce ar mai fi iesit. Fire saritoare, il ajutase mult pe tanar la inceputurile lui in firma, in inventarele de la raion. Fusese chiar o simpatie reciproca intre cei doi. Acum tanarul nu mai era dispus sa participe la inventar alaturi de Stefan. Motivele nu le-a facut publice. Se scuza ca trebuie sa fie prezent la inceput de luna la noul loc de munca. Asa ca Stefan se descurca singurel. Desi se intelesese cu baiatul sa mai iasa impreuna prin cluburi alaturi de colegii de serviciu, nu se materializase mai nimic. Baiatul parasea inoportun firma. Fara prea multe explicatii.
Stefan intra la idei. Se gandea el acum ca iubitul baiatului ar putea fi capul rautatilor in tentativa de al intimida, prin prezenta acelor amenintari offline de pe messenger. Probabil era gelos pe el. Asa gandea acum capul lui Stefan. Dar in acest moment in mintea lui era o “nebuloasa” totala. In toate privintele. Inclusiv in privinta lui Radu.


In urmatoarea saptamana Stefan pleca iar. La Constanta. Timpul urat de afara, frigul, ploaia, nu-l puteau tine sub niciun chip in Bucuresti. Adevarul ca ii placea tare mult sa circule prin tara. Daca i s-ar fi luat toate aceste delegatii, ar fi fost un om mort. La figurat. In ciuda timpului de afara, Stefan profita de faptul ca se afla la mare, si isi « contacta » o mai veche cunostinta pentru o intalnire. Amicala. Fara complicatii. Un baiat brunetel, maruntel, tinerel. Tocmai bun pentru o mica distractie. Desi lui Radu ii promisese ca se lasa de aceasta viata dubla. Dar numai lui Radu. Prin aceste mici “escapade” nevinovate, Stefan se pare ca incerca sa-l uite pe Radu. Dar nu pentru mult timp.


Intre timp, discutiile online dintre el si Radu continuara in mod firesc. Chiar si din delegatii. Intr-o seara, in preumblarile sale prin Constanta, Stefan si-a facut putin timp sa intre online de la un net de pe malul marii. Discutia dintre el si baiat a fost destul de scurta. Barbatul se grabea sa mearga prin oras, sa-i caute Andei un costum pentru Balul de Hallowen de la scoala. Spera sa gaseasca asa ceva prin Constanta. Se intelesese initial cu Radu, ca la intoarcerea acasa, sa se vada un pic in oras. Ca doi buni prieteni. Pe aceeasi straduta pe care se intalnisera prima oara. Cand Stefan se intorcea tot de la mare. Dar de data asta Stefan nu s-a tinut de cuvant. De aici incolo, “promisiunile” lui catre Radu incepeau sa fie doar simple vorbe aruncate in vant. Incepuse declinul.














Capitolul 9



- Ce-mi face tabloul ? veni brusc intrebarea virtuala a lui Stefan, intr-un final de saptamana, imediat dupa reintoarcerea de la malul marii.
- …inainteaza, face progrese…Incearca sa iasa bine…
- Ok…
- …ca atunci cand va fi gata si frumos inramat, in camera ta…sa te gandesti un pic…si la autor…
Stefan se multumi sa fie de acord cu…autorul. Si nu mai adauga nimic in plus.



Radu inca nu se putea impaca cu ideea de a nu se mai vedea cu Stefan. Il iubea. Chiar daca nu-si recunostea acest lucru. Viata ii dovedise pana acum ca nimic nu este intamplator, totul fiind dictat de undeva de sus si “aranjat” in prealabil. Iar inceputul tomnatic de weekend fu o dovada in plus acestui fapt.

Profitand de vremea de afara, si “presat” de oarece treburi personale, baiatul se arunca intr-un tramvai, fiindu-i mult prea sila sa parcurga pe jos cele cateva statii . Se apropia incet de destinatie, iar privirea lui plictisita parcurgea absenta strazile, casele, masinile ce i se insiruiau pe rand in “goana” poticnita si zgomotoasa a tramvaiului imbatranit. La un moment dat, masinaria opreste la o intersectie. Foarte cunoscuta lui Radu. Era chiar langa casa lui Stefan. Dar nu vroia sa priveasca intr-acolo. Nu avea nici un rost. Si-ar fi facut mai mult rau.

Dar destinul a « percutat » din nou. Si i-a « unit » pe cei doi, aducandu-i foarte aproape, la fel ca in tabloul lui Radu – cu o maiestrie, in cazul asta, nedorita. Chiar si intr-o banala intersectie. Paralela cu popasul tramvaiului, asteptand schimbarea semaforului, masina lui Stefan se “odihnea” proaspat spalata. Da fapt, spalarea masinii cu care parcurgea kilometri intregi prin tara era un adevarat “ritual” pentru barbat. Al doilea dupa barbierit. Desi Radu il prefera si nebarbierit pe Stefan. Barba lui aspra de doua zile ii placea mult. Iar Stefan stia prea bine acest lucru.

Tanarul isi lasa privirea sa treaca total absenta peste masini si strazi. Cunostea bine zona. La fel de bine cunostea si masina lui Stefan. Care astepta cuminte la semafor. Radu crezu ca nu vede bine. Se trezi din amorteala. La volan era chiar Stefan. Cu un aer foarte sportiv, avand o sapca crem pe cap si imbracat in trening, barbatul il observa si el. Usor speriat, Radu se feri de privirea fixa a barbatului din masina. Tramvaiul opri in statie, iar tanarul cobori. Crezu ca masina iubitului sau disparuse demult din zona. Dar nu era asa. Cativa metri mai incolo, chiar in fata lui, masina cu numere atat de cunoscute, parcase aruncata pe o margine de bordura. Iar soferul inca mai era inauntru, privindu-l atent pe Radu prin oglinda retrovizoare. Incurcat, Radu nu stia incotro sa mai mearga. Trecu prevazator prin spatele masinii lui Stefan, si se pierdu pe straduta unde chiar locuia barbatul. Desi drumul sau trebuia sa fie altul. Incerca sa se adune, si facu stanga imprejur. In spatele sau, la cativa metri, era deja Stefan, privindu-l nedumerit. Pantalonii de trening negri si shirt-ul de culoare galbena ii dadeau un aer juvenil. Parca anii refuzau sa se adauge la varsta barbatului. Iar Radu descoperea inca o data omul de care se indragostise. Stefan parea incurcat. Nu stia cum sa deschida discutia. Privind mai mult catre caldaramul care se intindea la varful pantofilor sai sport, Stefan il intreba mirat : « Ce cauti tu pe aici ? ». « Cu treaba » veni simplu raspunsul baiatului. Iar discutia se lega firesc intre cei doi, asa cum se lega mereu. Iar Stefan il tinea din nou in strada pe Radu de data asta chiar viz-a-vis de casa unde locuia. Fara sa-i pese ca i-ar putea vedea, chiar si pentru un moment, sotia lui.
Stefan mergea sa-si ia fata de la scoala. Anda avea intotdeauna cursuri de dans in weekend. Telefonul lui Stefan “zbarnai” iarasi. Ca de fiecare data cand era cu Radu. Tot sotia. Precipitata, il intreba daca a ajuns deja la scoala, deoarece fata terminase cursurile si il astepta. Dar lui Stefan nu-i mai pasa. Sau ii pasa, dar mai putin acum. Era cu Radu. Si chiar isi dorea sa vorbeasca cu el. Iar Radu dorea acelasi lucru. Timpul petrecut impreuna in strada trecu foarte repede. Stefan ii arata baiatului cateva instantanee surprinse cu telefonul mobil din camerele aflate inca in lucru din vila de la marginea Capitalei. Stia ca Radu e artist si se pricepe sa-si dea cu parerea. Lui Radu ii placu ce vazu. Doar ideea de al sti pe Stefan « aruncat » la margine de Bucuresti nu-l incanta. Dar chiar nu avea ce sa faca. Oricum, barbatul nu se muta curand.


Stefan se uita precipitat la ceas. Fetita il astepta in strada, iar el se mai afla inca cu Radu. Asa ca era musai ca cei doi sa-si ia la revedere. Tanarului nu-i surase prea mult ideea, si isi ruga iubitul sa-l lase in drumul sau catre scoala. Zis si facut. « Hai ! », ii zise Stefan, iar Radu il urma repede catre masina uitata pe bordura cativa metri mai incolo.
In masina lui Stefan era bine. Cu Stefan alaturi era si mai bine. Telefonul barbatului incepu sa taraie din nou, parca si mai enervant, intrerupand toiul discutiei. Soneria lui il amuza pe Radu. « Te cauta nevasta, te cauta nevasta » rostea insistent mica sonerie a mobilului pierdut prin buzunarele pantalonului sport ale barbatului grizonat.
- De cand ai soneria asta ?? il intreba Radu mirat si din ce in ce mai amuzat.
- …e noua… explica Stefan, cautandu-si grabit telefonul . Apoi, dupa o scurta consultare a ecranului minuscul il anunta sec pe Radu : « …nevasta-mea… » ducand in acelasi timp un deget catre buze in semn de liniste totala.
Tanarul intelese si tacu chitic. La telefon, Maria isi apostrofa sotul ca nu a ajuns inca la scoala, iar fetita o beep-uie insistent pe ea, fiind deja plictisita de atata asteptare. In timp ce Stefan vorbea la telefon, Radu il urmarea atent.

Tanarul si-a inchipuit intotdeauna ca Stefan ar avea o sotie care il tine mereu sub papuc. Care ii dicteaza ce sa faca, care nu-l lasa deloc liber. Care-l controleaza. Care-l zapaceste cu atatea telefoane. Aproape ca-i ura sotia. Fara s-o cunoasca. Probabil era o femeie frustrata, urata, complexata si mai putin preocupata de a-l face fericit pe Stefan. Mult prea egoista. Asa gandea el atunci…

Masina lui Stefan opri sa-l lase pe Radu. Trebuia sa o coteasca la stanga, catre scoala fetei. Baiatul cobora cu parere de rau. Ar mai fi vrut sa stea alaturi de iubitul sau. Dar nu avea cum. Stefan era musai sa se achite de obligatile sale familiale.
- Pa, vorbim…ii zise barbatul zambind.
- …te pup, pa! raspunse Radu atingand in treacat genunchiul lui Stefan. Apoi iesi din masina fara a intoarce privirea.

Anda era deja afara. Plictisita si nervoasa, observa cum din masina tatalui iese un tanar barbat. Inalt, suplu, avand o sapca pe cap, fata nu-l recunoscu deloc. Cu siguranta nu facea parte din prietenii apropiati ai familiei. Sau poate nu stia ea. Curioasa, pe drum incerca timida sa deschida subiectul si ii spuse lui Stefan privindu-l in ochi: “Tati, am vazut ca ai luat pe cineva in masina ¡ “. Replica ei ii cazu cumplit de greu lui Stefan. Nu se astepta sa-l fi vazut. Pe moment, barbatul a inlemnit. Mintea lui cauta la repezeala o scuza plauzibila, ca sa nu dea nimic de banuit. Amintindu-si ca are un fost coleg de liceu prin zona, i-a zis copilei cum ca ar fi aceeasi persoana. Fata se multumi cu raspunsul, dar odata ajunsa acasa avu grija sa o instiinteze si pe mama ei. Iar Stefan a fost pus in fata faptului sa-i dea Mariei aceleasi explicatii. Si scapa basma curata.










































Capitolul 10




Saptamana care se preconiza, parea si mai plina decat toate celelalte pentru Stefan. De la Iasi trebuia sa ajunga la Cluj, iar “amenintarile” ciudate de pe vechea adresa de messenger nu mai conteneau. Barbatul era chiar ingrijorat. A reusit sa vorbeasca nitel cu Radu, intr-o seara, dar laptop-ul il lasat balta exact cand isi dorea mai putin.
S-au “revazut” virtual abia dupa o saptamana, cand barbatul deja ajunsese inapoi in Bucuresti. Lucrurile pareau sa reintre in normal intre ei. Iar Radu avea rabdare. Era Taur. Un Taur rabdator. Invitatia la cafea venita din partea lui, nu-l lasa deloc indiferent pe Stefan. Ramasese doar sa gaseasca ziua potrivita.

Stefan incepuse sa-si faca oarece griji pentru imaginea sa fizica. Viata din ce in ce mai statica pe care era nevoit sa o duca, a facut in asa fel incat kilogramele sa se adauge usor, nu multe, dar barbatul deja simtea ca nu se mai suporta.
Stefan era foarte atent cu imaginea lui. Uneori chiar exagera. Preconiza, cu prima ocazie, sa reuseasca sa-si faca un program la sala : “Mi-am promis ca, dupa prima plecare in tara, sa vin sa-mi fac un abonament la sala, si o sa-mi iau 8 sedinte. Macar sa ma pot duce sa le fac si pe astea. » Radu se oferi sa-l insoteasca. Barbatul nu zise nu.

Apropierea sfarsitului de an, si un control ce se anunta curand, il facu pe Stefan sa fie din ce in ce mai prins la birou, incepand sa lucreze peste program. Noroc cu discutiile cu Radu. Il mai scoteau din banala munca, din programul prelungit si din grijile de peste zi. Amandoi incercau sa gaseasca de comun acord o zi in care se puteau revedea. Dar Stefan isi petrecea de o vreme mai tot timpul la birou. Singura solutie ar fi fost ca baiatul sa-i faca o vizita chiar acolo.

La cinci zile dupa revenirea lui Stefan in Capitala, Radu se intalnea cu el. Intr-un spatiu mai putin « confortabil » si mai neobisnuit pentru baiat : chiar la Stefan in birou.
Doar trei saptamani « rezistara » separati. A fost destul.
Urcat in autobuzul inca plin de oameni la acea ora din seara, Radu astepta nerabdator sa ajunga la destinatie si implicit sa-l revada pe Stefan. Emotionat, numara in gand statiile pana la cea in care urma sa coboare, din cand in cand uitandu-se fugitiv la ceasul de la mana. Dorea cu tot dinadinsul sa fie punctual.
Aflat in sfarsit peste drum de imobilul unde Stefan lucra, tanarul isi indrepta discret privirea catre unul din etajele superioare. Undeva, la una dintre ferestre era aprinsa o singura luminita : cea din biroul iubitului sau. Apoi traversa hotarat strada, facandu-si loc printre masinile oprite la stop.
Radu nu si-a mai facut anuntata prezenta la interfonul de la intrarea in imobil. Stefan stia oricum ora cand el va apare, doar o fixasera impreuna. Urca la repezeala cele trei etaje pe scari. Era nerabdator sa-si revada iubitul. Ii fusese dor de el. In fata usii firmei unde lucra barbatul, suna emotionat. Parca se intalnea cu Stefan prima oara. Barbatul ii deschise usa imbracat in trening si adidasi. Lui Radu ii paru usor mai implinit fizic. Cele trei saptamani in care nu se mai vazusera, isi pusesera oarecum amprenta.
Stefan parea usor necajit si preocupat de situatie.
-Nu putem ramane aici, sunt camere de luat vederi peste tot , ii spuse barbatul. Nu stiu daca sunt cu infrarosii, dar mi-e frica,nu vreau sa am probleme. Radu intelese.
-Hai sa coboram. Mergem in masina. Stam de vorba, vedem noi… adauga Stefan.
Zis si facut. Barbatii coborara in parcarea intunecata si intesata de masini din spatele imobilului.
-Nici nu mai stiu unde mi-am parcat masina”, spuse Stefan usor dezorientat, cautand-o din priviri. Afara era deja intuneric desi era destul de devreme. Era un inceput de noiembrie rece si umed. Zilele devenisera din ce in ce mai scurte, mai reci si mai mohorate. Radu il urma zgribulit. La un moment dat ramase in urma lui. Cand a vazut ca nu-i mai e alaturi, Stefan se intoarse mirat sa vada unde disparuse. Nu-l pierduse, era doar la cativa pasi in urma. Barbatul demara masina din parcarea plina si inghesuita, in cautarea unui loc mai aerisit, mai linistit, si mai dosnic, ferit de priviri indiscrete. Au gasit, pana la urma, o alta parcare, la cativa metri mai incolo, neluminata. Stefan opri intre alte doua masini.

In masina lui Stefan era tare bine. Chiar confortabil. Caldut. Cu Stefan alaturi, nu-i mai trebuia nimic lui Radu. Si totusi tanarul se simtea usor stanjenit. Barbatul ii observa starea.
-…dar lasa scaunul pe spate, sa stai mai confortabil…incerca el sa-l faca sa se simta relaxat. Mainile neindemanatice ale lui Radu cautara sa faca ce zise Stefan. Dar nu reusira. Barbatul ii veni repede in ajutor.
Cei doi incepura sa discute tot felul de banalitati. Stefan despre munca sa, Radu despre viata lui. Dar nu asta le era intentia initiala. Si amandoi stiau prea bine acest lucru. Ca de fiecare data, Radu facu primul pas. Iar Stefan intra in jocul sau. Tot ca de fiecare data. Atingera usoara a mainilor lui Radu il infiora pe barbat.

-Sa stii ca n-am mai facut nimic in masina, pana acum. E prima oara… puncta barbatul. Iar Radu il crezu pe cuvant, ca de fiecare data. Va afla mult mai tarziu ca intalnirile erotice in fapt de seara, consumate in masina personala, erau un obicei destul de vechi si obisnuit pentru barbat. Radu insa era chiar « debutant » in acest context. Recunoscand acest fapt.
Stefan parea nitel stresat. Se tot uita in jur. Parcarea parea linistita, dar la cativa metri in spate mai circulau oameni. Radu insa chiar nu mai tinea cont. Se afla deja in bratele iubitului, sarutandu-l patimas. Stefan ii raspundea in acelasi mod. Scaunele masinii fusesera deja date pe spate demult. Ambele. Se anunta o seara fierbinte. La propriu.

-As face oricand, orice , cu tine, rosti Radu din ce in ce mai infierbantat, privindu-l drept in ochi pe Stefan.
-Stiu , replica barbatul, dar vad ca ai pus suflet, si ma simt vinovat… Iar buzele lui continuau sa raspunda sarutarilor fierbinti ale iubitului sau. Inimile le bateau din ce in ce mai tare la amandoi, trupurile le erau din ce in ce mai contopite. Mainile lui Radu cautau deja infrigurate pe sub hainele barbatului iubit.
La un moment dat, in spatele lor, o masina parca brusc. Stefan, cu simturile inca treze, observa.
-Opreste-te, e o masina in spate! Iar Radu se opri. Dar nu pentru mult timp. Cand linistea invada iarasi zona, Radu continua unde ramasese. Stefan era pierdut. In simturi. Ca de fiecare data, tanarul ii trezea anumite stari. De bine. Probabil si sentimente. Dar pe care nu vroia sa si le recunoasca. Odata recunoscute, Stefan s-ar fi speriat. El nu vroia complicatii. Nu si-ar fi inchipuit ca va ajunge aici cu Radu. Totul a pornit de la o simpla joaca. O joaca care a crescut in timp. Acum totul parea sa semene a relatie. Stefan vroia sa se desprinda, dar nu reusea. Radu ii invadase gandurile, mintea, trupul, simturile.

Nici macar tanarul nu credea ca Stefan il va aduce in situatia sa accepte sa se iubeasca cu el in orice conditii, in orice locuri. Lucrurile inaintasera prea mult. Pareau deja usor scapate de sub control. Acum nu mai conta nimic decat sa fie cu Stefan. Indiferent cum, indiferent unde.
Atmosfera din interiorul masinii devenise periculos de fierbinte. Stefan incepuse sa-l dezbrace pe baiat. Atingerea pielii lui fine il aduse la o excitatie maxima. Spatiul stramt nu le era deloc prielnic, dar nu se dadeau nicicum batuti. Radu respira din ce in ce mai greu, sarutandu-l pe Stefan din ce in ce mai implicat. Barbatul raspundea la fel. Era hotarat sa mearga pana la capat. Radu chiar nu se astepta. A fost luat putin prin surprindere.
Prin surprindere au fost luati amandoi, cand masina de langa ei isi aprinse brusc farurile, inundand cu o lumina puternica toata parcarea. Doua siluete masculine imbratisate iesira la iveala. Erau Stefan si Radu.
« Opreste-te », zise Stefan. Dar era prea tarziu. Tanara femeie de la volanul masinii paru sa-i observe. Insa isi vazu calma si discreta de treaba ei. Cand masina femeii disparu din parcare si atmosfera se linisti, barbatii se lasara din nou in voia simturilor. Inghesuit intre scaunul din dreapta soferului si portiera bine inchisa, Radu se abandona imbratisarilor lui Stefan. Gemetele lui il adusera in pragul extazului pe barbat, ca de fiecare data. Nici macar lumina aprinsa la o fereastra aflata la cativa metri de ei, nu-i facu sa se opreasca.
Radu privea in ochii iubitului. Faptul ca putea sa-i ofere placere in orice conditii, insemna mult pentru el. Stefan parea sa nu mai tina cont de nimic. Era in al noualea cer. Cu Radu.
La final, barbatul il saruta tandru, multumit. Aventura lor pe patru roti paru ca luase sfarsit. Era tarziu. Stefan incerca sa se adune. Radu se aduna si el. Mai bine spus, isi aduna hainele ravasite. In masina inca mai plutea discreta prezenta lui Venus. Sau a lui Marte incestuos ? Probabil si sageata lui Cupidon.
Pe chipul lui Stefan isi facu aparitia o grimasa de usoara vinovatie. Tanarul observa imediat.
-Ce s-a intamplat ¿, isi intreba mirat, iubitul.
-Nu ma lua in seama, zise Stefan. Asa mi se intampla mereu dupa ce fac ceva cu un barbat. Te rog, nu ma lua in seama...
Iar Radu se conforma.
-…nu am minte deloc, adauga barbatul, incercand in continuare sa se adune. Gata, e timpul sa mai si muncim, zise Stefan, amintindu-si brusc de treburile lasate neterminate in birou.
Pe Radu il incerca o parere de rau. Ar mai fi ramas cu Stefan. Doar ca sa-l simta alaturi.
Masina demara inapoi in locul de unde plecase. In parcarea plina si luminata din spatele imobilului unde lucra Stefan. Barbatii iesira din masina de parca absolut nimic nu s-ar fi intamplat intre ei. Isi dadura mana amical, urmand ca fiecare sa se indrepte catre o alta destinatie. Stefan inapoi in biroul luminat cu neon, Radu in apartamentul sau din “buricul targului”.
-Mai stau si eu cam o ora si plec acasa, zise Stefan. Ramane sa vorbim pe mess.
Ii intinse prietenos mana lui Radu in semn de despartire, dupa care se indrepta usor grabit catre intrarea intunecata de bloc. Tanarul mai privi cateva clipe cum silueta iubitului se pierde ca inghitita de intuneric pe sub corolele copacilor desfrunziti , apoi se indrepta linistit catre casa.
In acea seara Stefan nu a mai intrat pe messenger. Radu l-a asteptat.



Capitolul 11




Weekend-ul fusese unul linistit pentru Radu. Baiatul nu avea de unde sti ca pentru iubitul sau nu a fost la fel.
Inceputul saptamanii ar fi trebuit sa se anunte unul bun pentru amandoi. Avand in vedere si cele petrecute cu doar doua zile inainte. Dar sortii isi bagara iarasi coada.

Radu isi deschise messenger-ul ceva mai putin matinal ca de obicei. Pe ecranul computerului deja « trona » un mesaj offline lasat cu ceva timp in urma. Era de la Stefan.
“Salut ! Sunt ok. Dar sa stii ca nu mai fac nimic. M-am jurat ca nu mai fac nimic, nici macar cu tine. Te rog sa ma intelegi. »

Pe Radu nu l-a mai impresionat atat de tare continutul mesajului lasat. Deja luase seama de starile interioare destul de schimbatoare din ultima vreme ale iubitului.
Dar il contacta virtual din buna cuviinta:

- Iar ma faci nefericit cu “mesajele” astea! ii zise Radu.
- Stiu, dar asta trebuie sa se intample. Imi pare rau, sincer, dar nu mai vreau sa o fac deloc cu nimeni ! Vreau sa ma opresc. Sunt vinovat in tot ce fac. De aceea vreau sa ma opresc, tasta Stefan, parand usor precipitat.

Radu afla la scurt timp de unde venea toata starea asta proasta a lui Stefan. Fata lui era internata in spital, la terapie intensiva. Avea peritonita. Fusese operata de urgenta in acea zi. In weekend i se agravase situatia. Stefan era foarte ingrijorat. Lumina ochilor sai, bucuria sa, era bolnava. Iar el nu avea liniste. Era firesc sa fie astfel.
Radu intelegea perfect situatia, si incerca cum putea sa-l incurajeze pe Stefan. Stia cat tine la fata lui. “O sa fie bine, ai sa vezi, nu trebuie sa-ti faci griji”, il linisti baiatul. « Vom vedea », concluziona Stefan. Parea mai linistit. Probabil vorbele lui Radu avusesera oarece efect asupra lui, asa cum avea efectul scontat orice ar fi pornit de la baiat.

A doua zi Stefan parea cu totul alt om. Fata lui se simtea bine, barbatul parea ca se linistise. Asa ca dialogul cu Radu a fost unul cat se poate de firesc. Si banal. Stefan vroia sa se apuce serios de sala. Cu Radu dupa el. Timp sa fie.
Fiind singur acasa, in toata perioada asta, cat timp sotia va sta internata cu fetita in spital, Stefan va avea timp berechet sa-si faca “de cap” pe internet serile. Iar Radu era fericit ca poate comunica cu iubitul sau in fiecare seara, linistit. Lucru neobisnuit pana acum, excluzand desele lui delegatii.

Intinsa pe patul de spital, Anda parea ca se simte mai bine. Sau cel putin asa o vedea Maria. Si totusi, peisajul dezolant din camera ingusta de spital, cu a sa fiica bolnava “racordata” la tot felul de furtunele, o facu pe femeie sa-si piarda brusc cunostinta. Realizand situatia, Maria incerca sa-si revina, fara folos. Intr-o ultima sfortare, cazu neajutorata langa patul copilei, in timp ce Anda o privea speriata si imobila. Cateva minute bune, Maria a zacut inconstienta pe pardoseala rece. O trezira vocile asistentelor si a doctorului ce incercau sa o ridice, asezand-o inapoi pe pat. Fetita parea mai speriata decat a sa mama. “Cat timp ai stat acolo, jos, ai dat din maini si picioare…” ii sopti ea, inca sub socul vizual. Maria nu-si amintea nimic.
« Va trebui sa faceti totusi cateva analize » o atentiona medicul. “S-ar putea sa fie ceva mai mult decat o simpla anemie…”. Maria nu se impotrivi. Desi banuia ca nu este decat ceva trecator. Femeia puternica din ea va gasi din nou echilibrul. Nu fusese decat un stres de moment.

Seara Stefan era din nou ingrijorat. Tocmai ce revenise de la spital. Andei ii fusese iarasi rau. Avusese temperatura si vomase. Stefan nu avea chef de nimic. Nici macar de compania lui Radu, care se oferise sa traga o fuga pana la el acasa. Dar Stefan era impreuna cu mama lui. Incercand sa-si omoare timpul pe jocul sau preferat de la computer. « Sincer imi cad ochii in gura de oboseala,abia astept sa termin cu comenzile ca sa merg in pat sa dorm”, tasta el catre iubitul aflat la trei statii mai jos. A doua zi Stefan trebuia sa mearga iarasi la spital. Radu ar fi vrut sa fie cu el. Fizic. Dar si asa, baiatul ii era alaturi.

Saptamana s-a scurs destul de repede. Cei doi au comunicat seara de seara virtual. Radu incerca sa fie langa Stefan chiar si numai in acest mod, si sa-i ridice moralul. Fusese pana la urma doar o simpla operatie. Chiar si de peritonita. Radu nu avusese asa ceva pana acum, si nu stia cum putea fi. Tot incercau sa stabileasca o zi de comun acord in care sa se revada la o cafea. Si nu reuseau. Stefan s-a “impartit” seara de seara intre jocul de pe computer si discutiile cu Radu. Cum a putut. Saptamana a ajuns la final, Stefan si-a externat copilul, iar cafeaua cu Radu a amanat-o la inceputul celeilalte saptamani. De data asta poate chiar vor reusi sa se revada. Sortii fiind inca o data de partea lor. Dar nu pana la capat.

Duminica la amiaza, Radu se relaxa nepasator in fata televizorului. Telefonul zbarnai anuntand un mesaj. Era de la Stefan. Se afla prin zona, in drum catre casa, si dorea sa-l vada. Baiatul l-a sunat imediat. Stefan era in masina. Deja trecuse de casa lui Radu. “Am trecut deja, nu am cum sa ma mai intorc. N-am gasit niciun loc de parcare si am renuntat. Vorbim maine la cafea ».
Scuza i se paru absolut puerila tanarului. Si ciudata. Raspunsul sincer se pare ca veni abia a doua zi.

Degetele lui Sefan tastau grabite si “vinovate”, gonite parca de ceva mult peste vointa lor. Figura crispata a barbatului parea imobila, aflata intr-o concentrare totala. Simturile ii erau deschise la maxim, atentia incercand sa-i fie impartita intre lucrul obisnuit si acel nou site “pacatos”.
Profilul virtual se contura din ce in ce mai mult, site-ul “pierzaniei” deschizandu-i din nou barbatului, alte “atractii” carnale. Odata finalizat, Stefan rasufla usurat. De acum incolo doar un singur click il despartea de osibile noi aventuri. Dorite dar nerecunoscute.
Colega se reintorsese in birou. Stefan isi baga nevinovat nasul la loc in acte. Omul serios si casatorit din el, isi facea din nou datoria.

Era inceputul unei noi saptamani, iar Stefan se gandi ca n-ar fi rau sa-si contacteze iubitul pe mess. A doua zi urma sa plece la Brasov. Singura “fereastra” in care se puteau vedea era in acea zi. Plecarea lui Stefan nu-l incanta deloc pe Radu.

- Ia-ma cu tine la Brasov, isi exprima dorinta baiatul.
- Daca plecam singur, normal ca te luam cu mine. Dar inventarele se fac in doi. Nu am cum sa plec singur, il linisti iubitul.
- Stiu, recunoscu Radu.
- Chiar as fi vrut sa te iau. Mi-ar fi placut sa ajung in camera si sa ma astepti cu un masaj.
- Te-as fi asteptat cu ce ai fi vrut tu. Am fi fost impreuna, iar asta ar fi fost cel mai important.
- Asa e. Dar nu am cum sa te iau, sincer, ii spuse cu parere de rau Stefan.


- De ce nu ai oprit masina ieri sa ne vedem ?, puse punctul pe I baiatul.
- Imi era rusine ca voi ajunge ca saptamana trecuta in masina, sa nu ma pot controla si sa sar pe tine. Nu ca nu as vrea. Dar am spus ca nu o mai fac. Esti tentant rau si te ocolesc, veni raspunsul aparent sincer si prompt al barbatului, garnisit cu un smile razaret. Nu mai vreau sa fac sex, atata tot, adauga simplu Stefan.
-
Si totusi, barbatul se contrazicea singur. Recunoscu totusi ca in acea zi nu rezista tentatiei de a-si face iar un profil virtual pe net. Vestea sincera ii cazu extrem de prost lui Radu.
- Am facut-o dintr-o tampenie, se scuza copilaros Stefan.
- Dar ce mai cauti…nu ma ai pe mine ? se impacienta Radu.
- Am facut-o din joaca, continua cu scuzele puerile barbatul.

Ca sa repare oarecum greseala, Stefan ii oferi parola sa, ca Radu sa poata intra oricand acolo. O dovada in plus ca nu are nimic de ascuns fata de el. Iar Radu intra. Mai mult din curiozitate. “Surprizele” inca nu aparusera.
Seara, dupa program, barbatii reusira in sfarsit sa se intalneasca. Dar nu la cafea, asa cum se intelesesera. Masina lui Stefan era mai primitoare decat orice pub sau cafenea. Iar vremea de afara parea total potrivnica ca sa mai alerge in cautarea unui ambient potrivit. Interiorul cald al masinii barbatului le era mult mai la indemana amandurora.

La ora stabilita, Stefan isi astepta prietenul, deja parcat pe straduta unde se intalnisera pentru prima oara intr-o frumoasa zi de inceput de august. Dar de atunci trecusera cateva luni. Perioada in care amandoi se lasasera oarecum dusi de val. Clipele petrecute alaturi de Radu nu-l lasara indiferent pe Stefan. Simtea ca baiatul s-a legat mult de el. Desi a cautat sa nu se implice foarte tare, barbatul s-a simtit in toata aceasta perioada destul de prins de Radu. Iar acum era pus in fata unui fapt: sa renunte la baiat. Mintindu-l. Asa se va putea proteja pe el insusi de propriile sentimente. Si de o eventuala suferinta. Un gest egoist. Tipic pentru un bisexual casatorit. Dar pe care trebuia sa-l faca. Cu orice pret. Cu pretul sacrificarii lui Radu.

In lumina farurilor aprinse ale masinii barbatului, silueta tanarului isi facu incet aparitia. Discret, sub o burnita rece de toamna. Revederea cu Stefan il binedispuse. Dar nu pentru mult timp. Stefan arata ca de fiecare data foarte bine, proaspat barbierit,mirosind placut, imbracat intr-o scurta de blugi, cu guler de blanita. Discutia incepu banal. Asa cum incepea de obicei. Stefan cauta un loc de parcare potrivit. De data asta cat mai luminos. Ca sa nu mai fie tentat de nimic. Radu insa nu tinu cont prea mult de acest lucru. Simtea ca ceva nu e in regula in sufletul lui Stefan. In timp ce ii vorbea, Stefan nu se uita deloc la el. Era pentru prima oara cand facea astfel. Stefan privea mai tot timpul inainte, sau in jos, catre frana de mana, sau marginea parbrizului. Parea ca il framanta ceva. Ceva cu adevarat important. Radu il provoca. Mana lui atinse pieptul cald al lui Stefan. In pieptul lui Stefan inima batea tare, tare. Aproape sa-i sparga pieptul. Radu insista. Gura lui senzuala atinse usor buzele lui Stefan. Fara sa tina cont de nimic, de lumea de pe strada, de parcarea luminata. Erau doar ei doi. Barbatul raspunse, asa cum raspundea de fiecare data. Inca se mai doreau. Radu era deja in bratele lui Stefan, sarutandu-l patimas. Riscau sa se piarda din nou in simturi. Miscarea de afara ii trezi totusi la realitate. Radu avea lacrimi in ochi. Simtea ca-si pierde prietenul. De tot. Stefan incepuse sa badguie incurcat, privind in jos :

- Vreau sa ma opresc, nu mai vreau sa fac nimic cu nimeni. Vreau sa ma intorc la familie.
Cuvantul « familie » il sensibiliza mult pe Radu. A fost intrutotul de acord ca Stefan sa revina la familia lui. Baiatul , in nestiinta sa, nu realiza ca totul era doar un joc. Un joc in care Stefan va pierde. Dar nici Radu nu va castiga.
- Nu vezi ca tot ce este acum intre noi incepe sa semene din ce in ce mai mult a RELATIE, iar eu nu vreau asta ? Nu mai vreau sa sufar si pentru tine , adauga Stefan precipitat, motivandu-si cele trei « relatii » avute in urma si uitandu-se fugitiv catre Radu.
- …de cel din Bucuresti nu mai stiu absolut nimic de atata vreme…iar cu cel de la Oradea mi s-a intamplat la fel, ne-am aruncat amandoi cu capul inainte, fara sa ne dam seama… Apoi doar eu stiu cat am plans si am suferit…si nu mai vreau…
Tanarul il privi atent, apoi il intreba extrem de serios :
- Tu ai iubit vreodata pe cineva ?
- …am iubit, veni raspunsul lui Stefan, continuand sa priveasca in jos. Si tocmai de asta nu vreau sa mai sufar… Nu vreau sa mai vin la tine acasa nici macar pentru o cafea, adauga el, evitand in continuare privirea directa a lui Radu.
- De ce ? intreba disperat tanarul.
- Pentru ca vom ajunge cu siguranta din nou la sex si nu mai vreau asta, a fost « explicatia » lui Stefan.
- Intelege ca nu mai pot accepta pe nimeni in viata mea, nimeni nu ma mai poate atinge, esti singurul pe care il doresc ! izbucni Radu intr-un moment de maxima sinceritate.
La auzul acestor cuvinte, avand privirea atintita in pamant, agitandu-si capul din ce in ce mai precipitat, Stefan exclama :
- Gata, pana aici, nu mai vreau sa aud nimic, nu mai vreau !Deja ma sperii !
Baiatul plangea. Inca o data lacrimile ii inundasera obrajii calzi. Agatat de bratul lui Stefan, Radu privea dezorientat peste parbrizul masinii, inundat de ploaia rece de toamna.
Totul parea ca intr-o piesa bufa. Iar actorii incercau disperati sa-si joace cat mai convingator propriile roluri. Ratate din start.
Radu vroia sa se trezeasca mai repede din acest « vis ». Dar era un vis cat se poate de real. Avand privirea in continuare atintita in pamant, balansandu-si capul la stanga si la dreapta, la fel de agitat, Stefan repeta obsedant :
- Vreau sa ma opresc, vreau sa ma opresc !
- - N-ai sa reusesti !, il descuraja din nou Radu.
- Stiu, dar macar voi incerca ¡ Ultima oara am rezistat un an si jumatate asa!
Dar nici el nu era convins de ceea ce spunea. Existau doua variante: ori Stefan traia o adevarata drama, ori stia sa se prefaca extrem de bine. Oricat de bine ar fi ajuns sa il cunoasca, Radu tot nu va afla raspunsul adevarat.
In toata aceasta atmosfera a unei intalniri compromise din start, telefonul lui Stefan zbarnai brusc, luminand interiorul intunecat al masinii.
De la celalalt capat se auzi o voce gingasa de fetita : « Tati, unde esti ¿ Cand ajungi acasa ¿ Mi-ai promis ca-mi faci placinta cu branza si stafide ¡ »
Anda inca isi mai astepta tatal sa ajunga acasa. Serile faceau impreuna temele. Apoi tot impreuna se uitau la televizor. Glasul convingator al barbatului o linisti: “Sunt la colt, la Unirii! Ajung imediat ¡” Intonatia sa nu dadea absolut nimic de banuit in dialogul cu fetita. Stefan era foarte stapan pe sine. Ca intotdeauna cand vorbea cu familia.
In acel moment Radu isi schimba putin « viziunea » viz-a-vis de omul iubit. In mintea lui se nascu o intrebare : « Daca isi poate minti familia atat de usor, respectiv copilul la care tine foarte mult, inseamna ca pe mine ma poate minti oricand fara mari eforturi ¡”. Iar din acel moment, in mintea lui Radu incolti o idee. O idee care nu-i va da pace timp de cateva saptamani, pana in momentul cand va reusi sa treaca peste sine, si sa faca un gest de care nu s-ar fi crezut niciodata in stare.
- Mie cand imi faci placinta cu stafide ? veni senina intrebarea lui Radu.
-Cand vei avea toate ingredientele, zambi Stefan.
-Am tot, doar sa vii s-o faci, raspunse cu talc baiatul.

Stefan ar fi vrut sa se retraga incet catre casa. Masina porni usor din parcarea mult prea luminata, inaintand incet de-a lungul strazii inguste si intunecate, depasind zidurile pierdute in bezna ale Manastirii Antim, ajungand inapoi in locul de unde plecase. Locul unde, cu aproape patru luni in urma, cei doi se intalnisera pentru prima data.
In fata lor se intindea linia ruginita de tramvai si forfota orasului. Amandoi priveau inainte, tacuti. Radu ar fi dorit ca Stefan sa mai ramana. Impresia ca-l va pierde curand era inca vie in sufletul lui.

- Mai stai cinci minute, te rog, zise Radu pisicos. Iar Stefan il asculta. Buzele baiatului incercau un sarut de despartire. Stefan aproape ca era prins. Dar lumea din jur il facu sa se trezeasca iar la realitate.
- Gata, hai sa ne oprim, e lume pe strada…
Stefan apasa convins pe ambreiaj si porni masina catre strada principala. Merse doar cativa metri, apoi opri si trase pe dreapta. Pe langa ei, treceau nepasatoare tramvaiele zgomotoase, intr-un dute-vino aproape continuu. Radu incerca sa-l mai tina de vorba. Privind catre profilul frumos al iubitului, tanarul ii spuse dezamagit:
- …nu vreau sa te pierd, Stef… Am senzatia ca te voi pierde ¡
- N-ai sa ma pierzi, veni raspunsul lui Stefan, incercand sa fie cat mai convingator. Sunt aici, sunt langa tine !
- Dar ai sa te muti ¡ preciza baiatul, vazandu-i deja viitorul aranjat.
- - Mai am pana ma mut, il linisti barbatul.
Dar Radu era din ce in ce mai nelinistit. Mai nefericit. Si sincer.
- Tu esti sincer, ca si mine, ii zise Stefan. Doar ca el nu era deloc sincer. Absolut deloc. Nici macar cu el insusi nu era.
- Trebuie sa plec, ca iar ma cearta, motiva copilaros Stefan.
- …mai stai doar un pic…isi incerca inca o data puterea de convingere, Radu.
- Gata, chiar trebuie sa plec, conchise barbatul, nu foarte hotarat. Dar chiar trebuia s-o faca. Era deja tarziu.
- …trebuie sa ma pregatesc din seara asta pentru plecarea de maine…
Radu intelese.
- Vorbim maine seara pe mess… il “convinse” Stefan.

Pe Stefan il astepta o noua delegatie. La Brasov. A doua zi dimineata, insotit de colegul sau, Vlad. Ca niciodata, baiatul se desparti cu greu de Stefan. Masina barbatului demara in tromba, lasand in urma ei un suflet ranit. In ploaia de sfarsit de noiembrie, rece si umeda, silueta unui barbat tanar incerca sa-si faca drum prin multimea grabita, alergand nepasatoare, fiecare in treburile sale. Gluga cu margini de blanita ii acoperea aproape de tot chipul de vant si ploaie, nelasand deloc sa i se vada fata inundata de lacrimi si durere. Era inceputul sfarsitului.

Capitolul 12



Delegatia lui Stefan din fericire nu durase decat o singura zi. Ca niciodata. Se pare ca acolo nu a avut net, deci nu a putut comunica deloc cu Radu. Seara, la intoarcere, intra fugitiv pe mess de acasa si ii lasa un mesaj: “Salut! Acum am ajuns acasa. Vorbim maine la munca”.
Radu a ramas impresionat placut. Stefan se gandise la el. Dar numai pentru o seara.

A doua zi, la program, Stefan parea morocanos si fara chef de vorba. Iar Radu simti asta, asa cum simtea mereu atunci cand prietenul sau nu era deloc in “apele” sale.

- Salut ! Sunt ok, il linisti Stefan pe Radu.
- Suparat?
- Obosit si suparat. Am fost la un depozit si am cautat niste avize, raspunse sec barbatul.
- Te-as fi scos la o cafea sa-ti treaca oboseala si supararea, incerca optimist Radu.
- Nu am baut-o nici pe cea de dimineata. Sincer, nu am chef de nimic, il descuraja inca o data Stefan.
- Ce sa zic sa te fac sa te simti mai bine ?
- Nu ai ce. Nu am chef de nimeni si de nimic. Sunt foarte nervos si nu stiu ce am. Si ieri, cand am ajuns acasa eram super nervos. Nu stiu de ce. Dar in fine, sper sa-mi treaca, continua deloc convins Stefan.
- Noi cand ne vedem ? insista baiatul.
- Nu stiu. Am mult de munca. Si acasa si la birou. Nu am chef de nimic, te anunt cand o sa-mi treaca. Multumesc de invitatie, continua Stefan la fel de sec.
- Sper sa-ti treaca repede, zise Radu, inca increzator.
- Si eu sper…
- Vreau sa fii din nou cel pe care il stiu eu, continua baiatul.
- Nu stiu daca o sa mai pot fi, il descuraja din nou Stefan.
- O sa poti, am sa te ajut. As vrea sa te stiu in regula.
- Nu sunt in regula. Lasa-ma, sper sa-mi treaca, incerca Stefan sa puna punct discutiei.

Radu nu a mai insistat. Din acel moment legatura lor incepea sa fie din ce in ce mai fragila. Stefan se schimbase. Mult. Iar Radu nu intelegea de ce. Nu-i daduse nici un motiv. Discutiile lor erau din ce in ce mai scurte si mai seci. Iar Stefan din ce in ce mai rece si mai distant. Nedrept de distant.

- Ce faci ? incerca in alta zi baiatul.
- Rau. Am multe pe cap. Lasa-ma, am ceva important de trimis, il descuraja din start Stefan.
- Poate ne auzim zilele astea, continua incapatanat Radu.
- Nu cred. Pentru ca nu stiu daca plec de acasa. Nu ma omora cu plecatul de acasa. Plec doar cand am treaba. Acum este frig afara, nu mai am treaba la casa noua. De aceea nu mai am motiv sa plec de acasa mereu, il descuraja in continuare barbatul.
- Dar iti mai speli si tu masina, mai faci cumparaturi, nu se dadu batut Radu.
- Daca o sa fac asa ceva, te anunt, veni raspunsul la fel de sec al lui Stefan.
- Ok, te descurci tu, incheie Radu discutia, vazand ca nu are sorti de izbanda.

Seara, la sfarsit de program, constientizand pentru moment faptul ca Radu nu merita deloc un asemenea “tratament” verbal, Stefan incerca sa o dreaga printr-o fraza ceva mai umana: “Am plecat acasa. O seara placuta si poate un sfarsit de saptamana fericit. In cazul in care plec de acasa, te sun.” Bineinteles ca Stefan nu l-a sunat. Desi Radu a asteptat tot weekend-ul.


Motivul real al acestei schimbari bruste in rau a iubitului, era de fapt cu totul altul. Stefan incepuse din nou sa “dialogheze” pe net cu diversi indivizi necunoscuti, iar lista lui de messenger incepuse incet, incet sa se umple iar de id-uri « proaspete ». Radu avu curiozitatea sa ii intre pe acel nou profil si sa descopere de fapt cum stateau cu adevarat lucrurile. Si nu stateau deloc bine. Atunci isi reaminti vorbele Danei : « Cand se va plictisi, isi va cauta pe altii ! ». Cata dreptate a avut fata. Acum era prea tarziu. Radu deja suferea. Enorm.


Concentrat asupra sofatului, cu sotia langa el, Stefan se indrepta catre casa. Obosit, plictisit, confuz. Era un sfarsit de saptamana destul de mohorat. La un moment dat, telefonul ii zbarnai nelinistit, anuntand un mesaj scurt. Pe ecran aparu un numar ale caror ultime cifre ii erau foarte cunoscute. Stefan era convins ca acel numarul nu avea cum sa apartina altcuiva decat lui Radu. Desi baiatul nu-l suna niciodata dupa anumite ore. Usor panicat, inchise telefonul imediat. Sotia, mirata de acest gest oarecum ciudat, intreba curioasa cine l-a cautat. Stefan incerca o scuza. Total neverosimila. Maria insista. Incapatanata ca intotdeauna. Discutia se iscase deja intr-un mijloc de intersectie. Seara parea din start compromisa. Relatia lor insa era demult compromisa. Dinainte ca Stefan sa-l fi cunoscut pe Radu.

La o zi dupa acest episod, Stefan ii lasa un mesaj offline lui Radu:” Sa nu mai imi trimiti mesaje dupa ora 17:30. Vorbim maine la birou.”
Citindu-l, baiatul ramase sincer mirat. Stefan facuse o confuzie. Nu el era “autorul”. Radu astepta sa treaca weekend-ul, ca sa poata lamuri situatia.

A doua zi, dialogul virtual dintre cei doi se anunta compromis de la bun inceput :

- Am avut scandal din cauza acelui mesaj ! Gata, nu mai vreau sa aud de nimeni si de nimic !, se « rasti » Stefan virtual.
- Nici de mine ?? intreba candid Radu.
- Imi pare rau, dar nu mai vreau sa aud de nimeni si de nimic !Imi vreau familia si atat !
- Si atunci…ce cauti pe net ¿Familia ¿ arunca deja usor agresiv intrebarea Radu.
- Acum nu sunt pe net si nu caut pe nimeni in mod special. Intru sa ma uit, atata tot. Dar nu inteleg de ce trebuie sa-ti dau explicatii. Nu am de ce sa ma ascund, dar in fine…Te rog sa ne oprim aici, este mai bine, nu trebuie sa ne aruncam vorbe urate aiurea. Eu zic ca este mai bine asa. Nu mai vreau sa fac sex cu nimeni, atata tot. Daca vrei sa crezi, este ok, daca nu, asta e, incerca conciliant, dar usor enervat, Stefan.
- Nu te cred Stefan, imi pare rau! Iar Radu avea motivele lui sa nu-l creada. Stefan mintea prost.
- Crezi ce vrei ! Esti multumit acum ?
- Pana nu ai sa fii sincer cu mine…multumit n-am sa fiu. Si raman cu un gust amar ¡ ii zise cu lacrimi in ochi baiatul.
- Imi pare rau, dar nu am ce face. Si sa stii ca nu am facut sex decat cu tine o perioada buna de timp, dar nu are importanta…Asta e, asa sunt eu, spuse total indiferent Stefan.
La aceasta replica, Radu se simti extrem de prost. Parca Stefan ii facuse o favoare sa se culce doar cu el in tot acest rastimp. Incet, incet, Radu incepea sa-l urasca pe Stefan. Si ii descoperea adevaratul caracter. Oare cum a putut iubi un asemenea om?
Dialogul continua in acelasi mod:
- Iar acum te-ai plictisit...vrei altceva…adauga baiatul.
- Nu vreau nimic, intru pe site pentru a ma linisti…Dar nu are rost, crezi ce vrei ¡Nu ma intereseaza ce crezi despre mine ! Am spus ca nu mai vreau si asta e…Nu mai caut absolut pe nimeni ! Dar poti crede ce vrei, ii spuse total nepasator barbatul.
- Personal, cred ca ai probleme, si nu ma lasi sa te ajut, conchise Radu.
- Nu, vreau doar sa ma opresc, nu am probleme, sunt plin pana peste cap cu munca si cu toate, vreau sa ma opresc, atata tot !Vreau sa ma opresc, vreau sa ma opresc !Asta vreau ! turuia obsedant Stefan.
- Te inteleg, nu trebuie sa-mi repeti de atatea ori !Cand te mai linistesti, eu sunt aici ! incerca Radu sa calmeze lucrurile, care o luasera pe o panta total nedorita.
- Si eu sunt aici, dar nu mai vreau nimic cu nimeni si nu vreau sa ma repet, o tinea Stefan pe a lui.
- Sunt dispus sa las de la mine…mai incerca Radu.
- Nu ai ce sa lasi ! Am spus ca ma opresc ! incheie Stefan discutia.

Sufletul baiatului era rupt in mii de bucati. Daca Stefan ar fi fost sincer in tot ce spunea, Radu ar fi fost fericit. Dar Stefan mintea. Cu nerusinare. Mesajele primite si trimise totodata de el pe net dovedeau contrariul. Radu le parcurgea contrariat. Schimburi de id-uri, telefoane, posibile intalniri…i se afisau toate in fata ochilor. Stefan parea ca aluneca incet pe o panta total nedorita. Radu nu il mai putea ajuta. Baiatul era disperat. Inca il mai iubea. Mult.

Radu nu s-a dat batut. Inca mai spera ca Stefan sa-si revina. Sa fie iar omul pe care il stia el. Sau poate de fapt asta era imaginea reala a lui Stefan, iar Radu s-a amagit doar cu o imagine falsa a lui ? In capul lui erau mii de intrebari fara nici un raspuns plauzibil.

Cu Radu online de fata, Stefan avea tupeul sa-si « schimbe » nestingherit fotografii in avatar, pierdut in dialoguri cu diversi necunoscuti, fara ca lui sa-i adreseze vreun cuvant macar. Radu privea prostit. Ar fi vrut sa fie doar un vis urat. Dar nu era. Radu il pierduse pe Stefan, dar inca mai spera intr-o regasire. Stefan nu-l meritase deloc pe Radu. Niciodata.
- Te scot maine la cafea ? il testa inca o data baiatul.
- Nu, veni prompt raspunsul.
- Nu vrei sa ma vezi ?
- Am spus ca ma opresc si atat. Nu mai vreau sa vad pe nimeni si nimic !
- O sa vin maine la tine la birou sa te iau, continua incapatanat Radu.
- Am spus ca nu merg nicaieri. Imi pare rau, dar nu merg. Am spus asta si nu are rost sa ma repet !, parea foarte hotarat Stefan.
- Nu vrei sa ma vezi nici macar in oras ?
- Vreau sa ma opresc, nu mai vreau nimic de la nimeni, vreau sa ma linistesc, asta vreau !
- Iar eu vreau sa te vad si sa ramanem prieteni, incerca Radu sa calmeze discutia.
- Prieteni vom ramane, dar atat, hotari Stefan.
- O cafea putem bea impreuna, insista Radu, fiind foarte constient de situatia reala.
- Nu. Acum nu vreau nimic. Am de munca si nu am timp de asa ceva. Dispar, incep iar sa muncesc, veni raspunsul descurajator al lui Stefan.

Cam acestea erau starile lui Stefan. Nimic din omul de odinioara nu mai ramasese. Sufletul plans a lui Radu incerca sa gaseasca o solutie. Si nu reusea. Deloc.

- Stefan, vreau sa te intreb ceva. Dar imi raspunzi sincer, fara ocolisuri. Tii la mine un pic?
- Putin da, pentru ca ma uit in fiecare dimineata daca esti online. Doar atat. Si sa vad ce ai mai facut. Sper sa-ti gasesti pe cineva care sa te iubeasca mult. Eu nu pot asa ceva. Pe cineva care sa te merite si sa te iubeasca. Sper sa-mi spui : am gasit un tip dragut care ma iubeste cu adevarat, si stam impreuna. Poate te ajuta Dumnezeu sa gasesti pe cineva care sa te merite cu adevarat, arunca Stefan frazele una dupa alta, in speranta ca baiatul se va lasa convins de “veridicitatea” cuvintelor sale. Dar Radu il cunostea deja mult prea bine.
- E foarte greu, ii raspunse dezamagit, baiatul.
- Fostul meu iubit de la Oradea are prietena acum. Vorbesc cu el si il intreb in ce stadiu este. Imi spune ca avanseaza cu pasi mici, dar siguri. Isi doreste enorm de mult copii. Si ma bucur ca am reusit sa-l conving sa-si gaseasca o femeie pentru a se casatori, jubila Stefan, multumit in sinea lui de faptul ca a mai adus pe “drumul cel bun” un suflet de care s-a folosit pana s-a plictisit. Ca si de Radu.
- Iti apreciez sinceritatea, ii raspunse Radu.
- Prea tarziu ¡ incerca Stefan un raspuns care suna ca un adio.
- Nu e niciodata prea tarziu ¡ concluziona Radu convins.
- Vezi ca dispar. Mai vorbim. Pa ! Si Stefan se retrase discret de pe mess.

Se apropia inceputul lui decembrie, iar sufletul lui Radu era tern si pustiu. Ca baiatul sa nu-l mai poata monitoriza pe net, Stefan isi schimba parola si nick-ul. Inteligent, Radu tot i le afla. Dar isi facea mai rau astfel. Aproape zilnic, Radu lua la cunostinta de noii « prieteni » ai lui Stefan, « agatati » pe internet. Incerca sa accepte situatia. Nu avea de ales. Nu fusese decat o distractie de cateva luni a unui barbat casatorit. Nimic mai mult. Pana la un punct Stefan fusese sincer cu el. I-a zis de la bun inceput ca nu cauta nimic serios, recunoscand ca nu este capabil de asa ceva. Radu a facut acest compromis, acceptandu-l insurat si cu obligatii. In timp, tanarul s-a atasat, ajungand la iubire. O iubire sincera. Se pare ca, tot in timp, nici sentimentele lui Stefan nu au fost chiar straine. Speriat de ele, Stefan a incercat sa se « elibereze » prin minciuna. Dovedind lasitate. Si invocand familia. Astfel, era foarte convins ca va “scapa” de Radu. Patru luni fusesera destul. De fapt, Stefan nu era in stare sa duca ceva mai mult de… patru luni. Poate doar casnicia, destul de compromisa si ea. In rest, totul pentru el era doar o joaca. O joaca cu sufletele altora, cu viata lor.














Capitolul 13



Inaugurarea Bradului de Craciun se anunta a fi o adevarata nebunie. Era prima inaugurare de acest gen in Capitala, si se spunea ca ar fi cel mai mare Brad din Europa. Lumea curioasa se adunase in Piata Unirii cu vreo doua ore inainte. Invadasera trotuarele, strazile, fantanile, pana si copacii…Toti asteptau infrigurati la propriu deschiderea evenimentului propriuzis. Iar lumea inca mai venea din toate colturile posibile, valuri, valuri…

Norocul lui Stefan ca nu statea foarte departe de locul cu pricina. Halal « noroc » ¡ In ciuda acestui fapt, chiar nu-si dorea sa ajunga in Piata. Dar fata isi dorea prea mult. La fel si sotia. Stefan era in minoritate. Trebuia sa le faca hatarul. Asa ca obligat fortat, s-a echipat corespunzator, si-a luat familia, si…hai in piata! Imbulzeala de afara si traficul deviat l-au obligat sa renunte la masina. Alta « bucurie « ! Si hai pe jos, incet, de-a lungul sinei de tramvai… Intr-un final, au ajuns in apropiere de piata. Bradul isi etalase deja multitudinea de lumini si culori. Peste tot numai artificii, care de care mai spectaculoase. Imbulzeala la maximum, claxoane, masini oprite, copii rataciti. Totul parea sa fi scapat de sub control. Precauti, s-au oprit intr-o margine de trotuar. Maria, mai cu initiativa, curajoasa si convingatoare, isi exprima dorinta de a ajunge mai aproape de Brad. « Ce sa cauti acolo ? » vine raspunsul prompt a lui Stefan. « Nu vezi ce e in jur ? ». Dar, daca tot se lasase « manipulat » pana in acel moment, ce rost mai avea sa se impotriveasca pe mai departe ? Asa ca se lasa « tarat » de familie cativa metri mai incolo. Pasii il purtara instantaneu pe langa o fatada de bloc. Ii era atat de cunoscuta. Poate prea cunoscuta. Dar nu a aratat asta. Stia prea bine sa se prefaca atunci cand era cazul. Iar acum chiar era cazul. Doar era cu familia. Grupurile de oameni deveneau din ce in ce mai compacte, iar cei trei pareau prinsi ca intr-un cleste. Maria simtea ca deja nu mai are aer. “Daca ies vie de aici, inseamna ca m-am nascut a doua oara…” reusi ea sa ingaime pana ce un alt val de oameni o acoperi si mai mult. Sora ei, aruncata cativa metri mai incolo, parea sa fie in aceeasi situatie. Cautandu-si sora “pierduta” in avalansa umana, Maria nu mai putea schita nici macar un gest. Speriata de atata imbulzeala, fetita a inceput sa planga. Stefan avea nervii intinsi la maximum. Ce i-o fi trebuit aceasta “iesire”?



Undeva, “exilat” deasupra unui bloc, un tanar incerca sa surprinda evenimentul cu ajutorul unei camere de filmat. Era Radu. Din cauza frigului intepator mana ii tremura usor. Gandurile ii zburau aiurea, si desi concentrarea trebuia sa fie maxima, ea nu era …deloc. Stia ca undeva, pierdut prin multimea de la picioarele sale, se afla si iubitul sau. Ar fi vrut sa coboare si sa-l imbratiseze. Dar stia ca nu e singur. E cu familia lui. Iar dorinta lui Radu nu avea cum sa devina realitate. Un-i ramasese decat speranta ca, din intamplare, sa-si surprinda iubitul in vizorul camerei. Dar acest lucru era aproape imposibil.

Radu statea exact pe portiunea iesita in afara a marginii de bloc. Desi avea rau de inaltime, avusese destul curaj sa se posteze acolo. Un pas mai in afara l-ar fi facut cu siguranta sa ajunga in mijlocul multimii frematatoare, sau poate chiar…in bratele iubitului familist. Sau poate in …eternitate. Sau cine stie…
Dar Radu e prevazator. Incearca sa-si faca cu calm treaba, iar la finalul acestui “circ” sa se intoarca in apartamentul caldut. Singur. Desi…puteau fi doi. I-ar fi ciufulit parul aspru si grizonat, desi stia ca…nu prea ii place. Dar de dragul sau, accepta.
O lacrima se « rasteste » incet in coltul ochiului lui Radu. Sa fie frigul de vina ? Sau o dorinta razleata si-a facut incet loc in sufletul sau ? Ochii ii devin tulburi si nu mai poate filma nimic. Degetele ii aluneca aiurea pe butoanele aparatului. Pare sa nu-l mai recunoasca, desi l-a folosit de atatea ori. Filmarea parea compromisa. La fel si seara. Trebuia sa se opreasca. Si s-a oprit. Apartamentul sau caldut din “buricul targului” il astepta primitor. Totul era perfect. Mai putin seara. Arunca camera intr-un colt si se izola intr-un fotoliu. Motanul Caster, cel mai apropiat prieten al sau, isi facu loc torcand in bratele sale. Animalul il iubea neconditionat. Si sincer. Asa cum oamenii nu pot iubi uneori. Sau nu vor. In lumina difuza Radu auzea vag “zumzetul”multimii de afara. Stia ca printre cei pierduti pe acolo, isi face drum si cineva apropiat sufletului sau : iubitul lui. Era atat de aproape, si totusi…atat de departe !



La doua zile dupa acest eveniment, lumea parea ca se mai calmase. Era o alta zi de iarna, aparent ca oricare alta, friguroasa si apasatoare. Lumea alerga bezmetica pe strazi, demarand febra Sarbatorilor. Doar unii. Altii…inca isi mai cautau incapatanati fericirea.

Undeva, la al 3 lea etaj dintr-un imobil central, un om simplu si obisnuit (cum ii placea adeseori sa se considere), inca mai trudea peste program sa-si poata duce la bun sfarsit obligatiile curente profesionale. Era sfarsit de an, iar in aceasta perioada Stefan era ocupat pana peste cap. Se grabea oarecum sa ispraveasca ce mai era de facut in acea zi. Radu se “invitase” pe la el la birou, sa mearga impreuna catre casa. Nu stia exact cand va aparea, asa ca-si vedea in continuare de treaba, in ciuda messenger-ului care ii facea in permanenta cu ochiul. Ce inventie si cu internet-ul asta! Poti dialoga cu o multime de persoane, poti cunoaste oameni noi, poti sa-ti faci prieteni si, de ce un…iubiti. Pe Radu tot asa l-a cunoscut.

Stefan era obosit. Nu prea avea chef de nimic, nici macar de Radu. Dar baiatul carismatic reusea mereu sa-l “imbarlige” si niciodata nu-i putea spune NU…Mai ales ca incepuse sa simta ceva pentru el. Si acest lucru il speria realmente pe Stefan. Nu era in plan. Dar sentimentele de regula au logica lor. Stefan isi propusese ca pe la orele 20 sa paraseasca firma. Daca Radu nu ajunge pana atunci…ghinionul lui ! Dar Radu a fost mereu un baiat inteligent, si a stiut mereu cum sa se organizeze…Fix la 19 :40 telefonul lui Stefan zbarnie « convingator ». Ametit mai mult de casutele messenger-ului decat de treaba propriuzisa, Stefan tresare. De la capatul celalalt aude o voce atat de cunoscuta : “Ce faci ? Am ajuns. Sunt jos, te astept !”. Era Radu. Stefan incepe sa-si stranga lucrurile, plictisit. Radu il astepta relaxat la parterul imobilului, asezat pe ultimele trepte ale scarii. Se juca la telefon. A observat din prima fata obosita a lui Stefan. « M-ai sa nu te recunosc, ai sa te imbogatesti ! » ii zise. Isi dadura mana, si pornira impreuna catre masina lui Stefan. Afara incepuse o burnita de sfarsit de toamna. Desi era inceput de decembrie. In masina lui Stefan era cald si bine. Poate prea cald. Bine a fost mereu. Iar Radu cunostea acest lucru. Din experienta.
Indiferent de starea pe care o are, lui Stefan ii place sa vorbeasca intotdeauna destul de mult. Iar Radu este un foarte bun ascultator. Si lui Stefan ii place acest lucru. Asa ca-si dadu drumul la logoree. Incepuse sa-i povesteasca despre alegerea cea mai proasta a vietii lui de se lasa convins de catre familie sa mearga la inaugurarea Bradului din P-ta Unirii, despre delegatia de la Bacau unde urma sa plece peste o saptamana, si abia astepta sa se relaxeze acolo ca sa scape de munca plictisitoare de birou, despre Revelionul care se pare ca-l va petrece acasa, alaturi de familie…Lucruri aparent banale. Radu parca astepta altceva. Studiind-ul atent, observa ca Stefan nici macar un se uita la el cand ii vorbeste. Era firesc, doar conducea. Dar macar din cand in cand, la stopuri sau intersectii putea sa-l priveasca. Fugitiv. Ar fi insemnat destul pentru Radu. Si totusi, Stefan n-o facea. Probabil era un preocupat. De condus sau… de altceva.

Trecusera de intersectia principala de la Unirii, si masina lui Stefan inainta pe bulevard. Bun conducator, opri atent pe dreapta, nu inainte de a se asigura ca totul este in regula. Abia atunci se indura sa priveasca in ochii lui Radu. Dar foarte putin. Dupa care gura incepuse sa-i turuie din nou. Mana lui Radu inainta calma spre parul sau grizonat, mangaindu-l usor. « Mi-a fost dor de tine, sa stii ! « recunoscu tanarul. Stefan zambi. Sincer si putin incurcat. Privind in pamand, usor rusinat, ca un copil prins facand giumbuslucuri. Sau poate chiar le facea. Dar nu fusese prins. Inca.

Stefan relua povestea cu Scoala de soferi si cum a dobandit el carnetul. Radu ascultase povestea asta inca de cateva ori inainte. O stia pe de rost. Si era pregatit s-o mai asculte inca de cate ori ar fi fost nevoie. Pentru prietenul lui ar fi facut orice. Sa asculte povesti la nesfarsit, sa faca sex in locuri neobisnuite pentru el, sa se intalneasca cu Stefan in frig si ploaie. Nimic nu mai conta. Important era sa fie cu Stefan. Indiferent unde si cum. Radu era indragostit. Dar refuza cu incapatanare sa-si recunoasca siesi acest lucru. “Doar tin la el” isi spunea mereu. Acest lucru il stia si Stefan. Si se pare ca aprecia. Dar in felul sau.

Discutia era din ce in ce mai banala, iar Radu dadea semne de plictiseala. Stefan privea numai inainte, la bordul masinii sau la varful pantofilor. Radu parca nici nu se mai afla in masina. Desi era. Iar mana lui se incapatana in continuare sa-i alinte tandru parul usor grizonat al iubitului sau. La un moment dat, Radu sparge gheata si ii spune : « Stef, uita-te in ochii mei, te rog ! De ce nu te uiti ?» A trebuit repetata fraza de cateva ori, ca Stefan sa se indure si sa priveasca pret de o clipa in ochii lui Radu. Inlacrimati. Dezamagiti. Iar cand a facut-o, un ras neasteptat de copil nematurizat a umplut spatiul intim al masinii. Era al lui Stefan. Apoi a continuat sa priveasca in jos. Incurcat. Probabil stia el de ce.
Acest gest i-a zis cam tot lui Radu. Uitandu-se la ceas, Stefan se scuza ca trebuie sa plece acasa, unde Anda este singura. Maria era la dentist, iar el trebuia sa se ocupe de treburile casei. Radu intelese. Intelegea mereu. Doar acceptase din start locul al doilea. De amant. Atunci a incercat sa-l sarute. De despartire. Pentru acea seara. Apropierea tandra a lui Radu il sperie aparent pe Stefan, retragandu-se un pic brutal, pentru felul sau de a fi. Parea altul. Atunci se scuza copilareste : « Nu, nu mai fac nimic, m-am retras din viata de bi… Nici telefonul nu-mi mai suna, sunt mult mai linistit acum…” “concluziona” el total neconvingator, avand ochii pironiti in ecranul telefonului mobil.
Bineinteles ca Radu nu mai credea nimic. Il cunostea deja mult prea bine pe Stefan, ca sa nu fie obisnuit cu schimbarile lui bruste de comportament. Stefan adauga repede : “Oricum nu ne putem saruta aici, e prea multa lumina, lume in jur, si o masina parcata in spate ¡ “ Adevarat, asa era. In spatele lor o alta masina statea parcata cu farurile aprinse, soferul putand sa asiste neconditionat la intreaga scena tandra dintre cei doi.
Radu a inteles si s-a retras discret. “Vorbim maine pe mess” i-a zis Stefan. Iar silueta lui Radu disparu in burnita de afara, in timp ce masina lui Stefan demara catre alte obligatii. Cele familiale.

Nu avea de unde sa stie Radu atunci, ca aceasta « intalnire » va fi ultima pentru cei doi. Ultima oara cand ei s-au vazut fizic. In acel an. Fara nici o explicatie, Stefan disparea din viata fizica a lui Radu. Doar prezenta lui virtuala mai era punctata uneori de un “salut” aruncat probabil dintr-un anume bun simt pe messenger si un “eu am plecat, sa ai o seara frumoasa!”, la final de program… Radu se intreba unde au disparut toate discutiile lor interminabile, toate confesiunile, toata prietenia…toata iubirea. A lor. Sau doar a lui.
Raceala brusca a lui Stefan nu si-o putea explica in niciun chip. Ba mai mult, nu o putea accepta. Deloc.


In ciuda acestei ultime intalniri de la inceputul lui Gerar, care paru destul de fireasca, dialogurile dintre cei doi continuara in acelasi mod brutal, cum nu fusesera niciodata pana atunci.

- - Eu sunt un tip dintr-o bucata si foarte sincer, spre deosebire de tine. E un lucru real, chiar daca iti convine sau nu, puncta Radu intr-una din zilele urmatoare, stiind foarte bine ca nu va putea fi contrazis.
- - Asa e, ai dreptate. De aceea am si spus sa-ti cauti pe cineva care sa te merite. Eu nu te merit, nu pot sa mai continui. Poate iti aduce Mosul pe cineva care sa te merite.
- Nu-mi arde de gluma, serios ¡ La tine toata viata pare o gluma si o joaca continua! Vezi sa nu te arzi pana la urma de atata joaca!, zise Radu dezamagit, pronosticand parca viitorul apropiat.
- Posibil…Te rog, nu am chef de morala ! Stiu ce am facut si de ce imi pare rau ! Fiecare ne tragem ponoasele. Eu nu ti-am facut nimic. Am spus de la inceput ca nu ma leg cu nimic de tine. Nu ma simt prost, ca nu am de ce. Am spus de la inceput ca nu vreau relatie. Nu am timp acum de vorba, sincer. Incearca sa-ti gasesti pe altcineva, te rog. Eu nu mai vreau nimic acum, nu vreau sa mai fac nimic, erau vorbele lui Stefan, in care nici el singur nu credea. Si nu crezuse niciodata.
- Minti, minti, minti !, isi scapa vorbele de sub control Radu.
- Ma faci sa nu mai intru nici pe mess ! Gata, imi ajunge ! Am de munca si nu pot sta acum sa ma cert cu tine ! Am spus ca nu mai vreau nimic de la nimeni. Vezi ca dispar, o sa plec acasa. O seara placuta ¡ Si Stefan puse punct discutiei, plecand acasa.




Sarbatorile se apropiau incet, dar pentru Radu toata aceasta perioada numai propice sarbatorilor nu era. Sufletul si gandurile lui erau in cu totul alta parte. Intr-o seara, Stefan se indura sa-i lase un mesaj la sfarsit de program, cum obisnuia de regula in ultima vreme: “Eu am plecat, o seara placuta!” Radu ramase surprins in mod pozitiv si se gandi sa-si sune prietenul sa-i raspunda verbal urarii. Zis si facut. Baiatul astepta sa auda vocea barbatului, insa Stefan ii inchise telefonul. La a doua incercare, un glas de fetita ii raspunse. Era Anda. Incurcat si mirat totodata, Radu inchise repede. Isi dadu seama ca facuse o gafa. Fara voia lui.

Lui Stefan nu parea sa-i pese prea mult de situatia in sine. De Radu nici atat. Era mult prea preocupat sa-si faca cunostiinte noi, iar lista lui de messenger se completa incet, dar sigur. Acum era mult prea interesat de un alt tanar cunoscut virtual si de care se simtea atras, cu atat mai mult cu cat baiatul locuia destul de aproape de el. Exista doar un singur impediment: Daniel avea deja un prieten cu care si impartea un apartament de ceva vreme. Dar lui Stefan nu parea sa-i pese foarte mult de acest lucru si insista elegant cu intalnirile. Asa incepuse si cu Radu in urma cu cateva luni. Situatia parea sa se repete. Spera ca noua sa cunostinta sa “cedeze” pana la urma si sa iasa cu el la o cafea. Restul va veni de la sine. Stefan nu dezarma.
- Interesanta poza… tasta Stefan admirativ in acel miez de zi de sfarsit de noiembrie.
- …da, multam ! Vrei sa vezi mai mult ?
- …daca se poate…
- Dar eu ce vad ? veni automat « pretentia » tanarului.
- Cam asa arat eu… puse Stefan in avatar o minuscula fotografie surprinsa …la o nunta, unde, pe post de nuntas, barbatul zambea carismatic blitului nevestei, imbracat intr-o camasa roz bombon la care asortase o cravata in acelasi ton. Tot ideea Mariei. Se pare ca proaspatul amic nu a fost prea multumit de imagine.
- Nu prea se intelege, mai ai alta?
- Alta nu am…
- N-am inteles nimic din ea…
- Imi pare rau, dar asta e singura pe care o am pe calculatorul de la munca…Este singura “portita” prin care pot iesi, numai pe mess…Iar poza asta e ramasa in memoria mess-ului. Alte poze nu pot avea.
- Trimite-mi-o cand ajungi acasa pe e-mailul meu…
- Am inteles…
- Astept diseara, sa te vad mai bine…
- Daca o sa pot, am sa-ti trimit…mai bine spus, daca o sa am timp…Acum la mine este o perioada foarte aglomerata cu Sarbatorile, lucrez foarte mult in perioada asta…
Tanarul intelese. Stefan adauga:
- Eu sunt casatorit.
- Esti casatorit?? se mira baiatul. Nu prea obisnuia sa intre in vorba cu barbati casatoriti. Avea o parere destul de proasta despre ei.
- Da.
- Rauuu…
- Stiu…dar asta e.
- Divorteaza ! il “povatui” partenerul de chat.
- Nu, multumesc! Am o familie ok, nu am de ce…tasta foarte convins Stefan.
- Si cu baietii cum te descurci asa ¿?
- …mai rar, dar cand o fac, o fac cu cineva care imi place…Si o fac cu placere, este mai bine asa…Mai rar dar bine. Si nu o fac la numar…
- Ai pe cineva acum ?
- Nu ma bag la relatii…Am avut si nu este bine, nu pot sa ma tin de o relatie, nu am timpul necesar pentru asta… Aici Stefan nu mintea deloc.
- Dar pe cineva pentru sex constant ai ?
- …sa zicem ca nu…Tu ai ?
- Am, nu-mi place sa fiu inconstant, azi cu unul, maine cu altul…
- Asa e cel mai bine… Pentru ca asa ajungi sa il cunosti mai bine pe cel cu care o faci…Pe mine m-a atras mai mult faptul ca locuim aproape unul de celalalt.
- Da, destul de aproape…
- Sa inteleg ca ai o relatie ¿ incerca sa-l traga de limba Stefan.
- …da…
- De cand sunteti impreuna?
- …de cateva luni, si e foarte bine…E un tip stabil.
- Ma bucur…
- …nu cauta aventuri, am incredere in el.
- …momentan… tasta Stefan, garnisindu-si cuvantul cu un smile galben si zambitor. Ok, nu vreau sa intru in detalii, va doresc sa fiti impreuna mult timp… Eu de obicei, nu o fac prin Bucuresti, prefer provincia, adauga el sincer.
- Inseamna ca in Bucuresti nu ai nici un amic ?? se mira tanarul.
- Ba da, dar nu prea imi place sa caut in Bucuresti… Cand mancam o shaorma impreuna ¿ schimba vorba Stefan.
- Cand ma inviti…
- Sincer nu stiu…Mai am de vazut daca merg singur acasa dupa program, ori trebuie sa o iau si pe a mea soata…Dar daca este ceva, iti las mesaj pe mess..
- Esti mereu insotit de nevasta ?? il iscodi baiatul.
- …mai mereu…Pentru ca lucram in aceeasi zona…
- Nu e bine…
- Stiu…dar asta e…
- Inseamna ca nu poti face mare lucru…
- Asa e, de aceea am spus ca prefer tara…
- …si in Bucuresti nu ai facut-o cu nimeni ?
- Ba da, dar o fac mai rar…Vezi ca dispar, merg sa-mi iau ceva de mancare. Ma intorc si poate mai vorbim…
Dupa aproximativ o ora, Stefan reveni in spatiul virtual.
- Gata omu’, am revenit…isi anunta el partenerul de chat. Nu ca te-ar interesa asta…adauga el cu subinteles. Pe noua cunostinta se pare ca totusi o interesa…
- Incerc sa mananc ceva si ma uit din cand in cand la poza ta din avatar sa-mi mearga bine mancarea… Nu stiu inca, dar daca mai esti pe mess pe la 17 :30 si pot pleca singur, ne intalnim in oras…
- La ora aia nu voi mai fi pe mess, am sa plec pe la 15 :00…
- Ma gandeam ca te intorci…dar mai sunt zile…
- Esti nerabdator ?
- Sa te cunosc, da…
- Am sa plec…il anunta virtual tanarul.
- O zi frumoasa ca tine ¡ ii ura Stefan. Aceasta propozitie facea parte din “bagajul” sau de cuvinte, cand vroia sa cucereasca neaparat pe cineva.
- Asa sa fie ! Maine esti ?
- Da, de la 09 :00 la 17 :30…
- …cam mult stai pe la birou…Cand mai ai timp si de sex ? il intreba curios tanarul.
- O sa-mi fac timp pentru tine ! continua Stefan cu « bagajul » repertorial.
- Oooo, ce « vrajitor » esti ¡ Asa “vrajitor” esti cu toti ?
- Nu, doar daca imi place persoana…De obicei, cam rar sa gasesc ceva de care sa fiu multumit…
- Nu te-a multumit nimeni pana acum? se mira inca o data baiatul.
- Ba da, am avut ceva dragut in Oradea…tasta Stefan intr-un moment de sinceritate, amintindu-si brusc de Mihai.
- Prin Bucuresti nimic??
- Nu… raspunse barbatul, parand sa fi uitat definitiv de…Radu.
- Poate te multumesc eu…il provoca noua cunostinta.
- Vedem…Dar deja se si imagina cu respectivul in brate.
- …bine…Am “zburat”!!! Iar tanarul inchise grabit mess-ul.



In acea dupa amiaza geroasa de decembrie, Stefan parea destul de bine dispus. Reusise, in sfarsit, sa-i “smulga” noii cunostinte o intalnire dupa programul de lucru. Si se gandea deja la cum va decurge aceasta “intrevedere”. Era convins ca totul va fi bine. La un moment dat, telefonul uitat undeva printre hartii si dosare, ii zbarnai amenintator. Il cauta sotia.
- Ce faci, Stefane ?
- Sunt cu munca pana peste cap, ce sa fac… se « vaita » el.
- …ai uitat sa-i cumperi cadou Andei de Sfantul Nicolae ! ii aminti Maria. Trebuie sa mergi sa-i cauti un cadou, neaparat…
Aceasta « obligatie » familiala nu-i cazu prea bine barbatului. Dar era vorba de copilul sau. Iar Stefan o iubea prea mult pe Anda.
-…bine, am sa merg in seara asta sa-l cumpar…isi asigura el nevasta.
Se pare ca intalnirea preconizata cu Daniel era din start compromisa. Iar Stefan se grabi sa-i lase un mesaj offline pe messenger cu explicatia de rigoare: “ Vezi ca am uitat ca merg sa-i cumpar cadou la copil, m-a sunat a mea sa-mi spuna, ca eu uitasem cu munca asta…tampita. Nu ma injura, te rog! Raman dator cu ce vrei tu.”
Adauga apoi vreo trei smileuri galbene si razarete, ca sa faca impresie, dupa care isi vazu linistit de treaba.



Pe Stefan il astepta o noua delegatie. La Bacau. Desi Moldova nu era in topul preferintelor sale, fiind mai mult atras de Ardeal si ardeleni, o “iesire “ la kilometri distanta era oricand binevenita pentru el. Asa putea scapa chiar si pentru putin timp de sub “tutela” familiei, din Bucurestiul mizer, dintre cei patru pereti ai biroului central si de munca plicticoasa. Mai ales ca tovarasul sau care-l insotea nu va sta cu el in hotel, deci Stefan era liber sa-si faca program de voie cu oricine ar fi dorit. Iar ideea il tenta.
In cele doua zile petrecute acolo s-a tot conversat pe net cu Daniel, noua « cucerire » din Bucuresti, in timp ce lui Radu ii dadu un mic « ignore » pe moment. Asta ca sa nu-l deranjeze involuntar, pe perioada sederii lui in Moldova. Chiar nu avea chef de Radu.


Sfarsitul de an il solicita pe Stefan din ce in ce mai mult la birou, iar uneori era nevoit sa lucreze pana si in weekend. Asta nu-l impiedica sa incerce sa imbine utilul cu placutul. Intr-una din acele zile, naviga plictisit pe net, intr-o pauza de lucru, fiind singur la birou. Era sambata. Aproape ca se pregatea sa plece, dar simtea nevoia sa se intalneasca cu cineva. Nu-l atragea deloc ideea de a se duce direct acasa. Cu o zi inainte vorbise virtual cu Daniel, dar acum acesta nu era deloc online. Cu siguranta se afla cu prietenul sau. Ar fi vrut sa iasa cu el la o cafea. Sau mai mult. Incerca totusi sa-i lase un mesaj, poate cine stie…”Am vrut sa te scot la o cafea, dar asta e, o sa o beau singur! O zi buna in continuare alaturi de al tau iubit!”
Stefan era oarecum dezamagit ca nu-i ieseau deloc “pasentele” pe acea zi. Incerca sa-si consulte agenda telefonului, poate va gasi acolo pe careva disponibil sa-si piarda vremea cu el. Incerca un sms catre Andrei, un prieten bun si foarte vechi. Nu se mai vazusera de multa vreme. Niciun raspuns.
Dezamagit, incepu sa-si stranga lucrurile, descurajat fiind de situatie. Se pare ca era nevoit sa mearga totusi direct acasa. Acolo il astepta familia si o banala zi de weekend. Ca oricare alta. Drumul sau catre casa trecea, ca de fiecare data, pe langa imobilul unde locuia Radu. Dar Radu era deja de domeniul trecutului.
Stefan apasa nepasator pe ambreiajul masinii si trecu mai departe. Undeva, in spatele unei ferestre, cineva se mai gandea la el.

La sfarsitul unei alte saptamani, Stefan fusese ceva mai norocos. De data asta a fost randul sotiei sa lucreze, iar el isi facu program de voie cu un tanar baimarean in trecere prin Bucuresti, cu care se vedea deja pentru a doua oara. Ca de fiecare data, intalnirea a trebuit sa fie scurta. Dar foarte placuta. Dehhh, barbatul avea si familie. Au ramas sa se revada dupa sarbatori, cand Stefan va ajunge la Baia Mare pentru o saptamana.

Stefan era un tip selectiv. Nu accepta orice. Deviza lui era : putin si de calitate. Dar ce calitate puteau avea acei oameni care acceptau din start aventuri de o seara, consumate la repezeala, uneori prin locatii improprii, cu un barbat casatorit si cu copil acasa ¿
Viata lui Stefan incepuse sa alunece incet si sigur pe o panta periculoasa care nu-i va aduce nimic bun. Undeva, cineva inca mai credea in el.

Inceputul saptamanii il facu pe Stefan sa se mai “riste” inca o data cu un alt profil virtual aruncat inconstient pe net. Nu se putea opri, desi lui Radu ii spusese cu totul altceva, incercand sa fie cat mai convingator. Doar ca Radu nu era prost deloc. Dimpotriva.

In ultima vreme insa, Stefan parea ca ar vrea sa “dreaga busuiocul” oarecum. Dialogurile cu Radu incepeau sa se lege relaxat, dar destul de timid. Situatia era oricum compromisa intre cei doi. Mult prea mult pentru a se mai putea repara ceva.



Intr-una din diminetile urmatoare de decembrie, Radu se pregatea sa plece. La job. In acea dimineata isi daduse drumul la messenger foarte devreme. Poate din obisnuinta, desi nu pera mai comunica cu nimeni. Era inceput de saptamana si mereu in acea zi avea o stare de bine. Indiferent daca se simtea singur sau nu. Nu mica i-a fost mirarea cand in lista lui de mess, la id-ul iubitului “trona” o fotografie. A lui Stefan, bineinteles. Acest lucru ii paru ciudat lui Radu. Stia ca Stef nu mai pune de multa vreme fotografii in avatar decat atunci cand…simte nevoia sa-si faca « cunostinte » noi. Prea grabit ca sa stea sa « analizeze » situatia, Radu inchise mess-ul si pleca in treburile lui. Dar toata ziua se gandi la acest lucru. Dupa amiaza, revenit acasa, deschise iar mess-ul. Stefan trona in continuare in avatar, ba mai mult, se « juca » cu pozele…Atunci, in mintea lui Radu incolti un gand. O idee. Stefan are iar profil pe net. De ce ? Pentru ce ? Intra in spatiul virtual si il gasi acolo unde banuia ca este. Tocmai unde isi dorea cel mai putin. Disperat, Radu incerca parolele iubitului, pe care acesta stia ca obisnuia sa le puna. Si reusi intr-un final sa intre pe profilul sau. Deja mesajele trimise si primite acolo i-au zis tot.
« Salut ! Ajung si eu prin Baia Mare la inceputul anului viitor si stau cam o saptamana,ma gandeam daca o sa ai timp si chef sa bem o cafea impreuna… », asa suna doar unul din multitudinea de mesaje trimise de Stefan potentialilor viitori parteneri din Bucuresti sau de aiurea. Pentru Radu totul era mult prea evident. Si prea dur.
Disperarea nu i-a mai lasat loc de a gandi la rece situatia. Era prea mult pentru el. Si atunci facu gestul fatidic. Un gest care de acum incolo va schimba clar datele povestii. Cu pretul de a-l pierde pe Stefan DEFINITIV, Radu a atins hotarat tastele telefonului si in urmatoarea secunda…i-a sunat sotia! La birou. Telefonul se incapatana sa sune ocupat. Mainile lui Radu erau tremurande. Ochii in lacrimi. Mintea prea tulbure ca sa mai poata gandi ceva. Vroia sa se opreasca, dar nu putea. « Nu face asta ! », ii spunea subconstientul. « Fa-o ¡ » ii dicta prezentul. Si a facut-o. “Daca si de data asta telefonul va continua sa sune ocupat…renunt”, gandi Radu intr-o ultima incercare de a tasta numarul firmei unde lucra Maria.
Telefonul se « indura » pana la urma sa sune. Centralista “devotata” raspunse inca o data unui alt apel din acea zi, din atatea altele.
“Cu d-na Maria Antohi, va rog!’ se auzi o voce usor nesigura de barbat.
Tanara centralista ramase oarecum mirata. Vocea de barbat de la celalalt capat al firului nu parea deloc a fi a sotului Mariei. Usor curioasa si amuzata, tanara femeie intreba firesc cine o cauta. “Bogdan Stefanescu”, inventa Radu un nume ad-hoc ca sa poata iesi din situatie. “Asteptati un moment”, iar fundalul sonor muzical invalui pentru cateva minute urechea baiatului.
“Te cauta un barbat, vrei sa-ti fac legatura cu el? » o intreba usor amuzata centralista pe Maria.
“Da, de ce nu” ii raspunse la fel de amuzata femeia, dar si curioasa in acelasi timp. Stia ca nu are cine sa o caute pe telefonul fix al firmei. Stefan o suna doar pe mobil.
Radu inca astepta pe fir. De la celalat capat, o voce placuta de femeie ii raspunse in sfarsit. Era Maria. Vocea lui Radu era in continuare tremuranda si emotionata. A Mariei era calma…si increzatoare. Radu incerca sa se calmeze.

- Buna seara, d-na Maria Antohi?
- Da, eu!
- Sunteti sotia d-nului Stefan Antohi?, se interesa baiatul, sa fie convins ca ea este persoana cautata.
- Da… veni raspunsul de la celalalt capat al firului, parca asteptand o lamurire. Iar lamurirea nu intarzie sa apara. Glasul tanarului era in continuare tremurand. Dar nu mai putea da nicicum inapoi.
- Doamna…sotul dumneavoastra are un profil pe net de unde “racoleaza” barbati pentru sex…si nu numai…, puncta Radu hotarat dupa un usor moment de ezitare.
Pret de o secunda, femeia a tacut in telefon. Cu siguranta, nu se astepta la o asemenea “veste”. Ar fi preferat oricare alta veste, dar nu aceasta. Maria reusi sa se adune in timp util, cat Radu sa nu-si dea seama.
- Sunt multe de spus, continua baiatul din ce in ce mai hotarat, iar telefonul nu e chiar « locul » potrivit… Aveti o adresa de e-mail ¿
Dupa ce schimbul de adrese virtuale a fost facut, « discutia » a continuat acolo. Nici mainile nu-l mai ascultau pe Radu. A trebuit ca Maria sa-i dicteze adresa virtuala de doua ori, ca el sa o poata nota corect.
Radu era disperat. Iar aceasta disperare il impinsese involuntar la gestul extrem. Involuntar si iremediabil.
Maria isi pastrase calmul pana la sfarsit.
“O femeie cu adevarat puternica !” gandi Radu. Abia astepta sa inchida telefonul. Totul parea a fi un cosmar. Nu ar fi vrut sa fie adevarat. Si totusi… era.

Maria era inca naucita. Asezata inca pe scaun in fata monitorului, ii treceau prin cap tot felul de ganduri. Nimic din comportamentul ei nu trebuia sa tradeze faptul ca aflase, inca o data, “secretul” sotului. Femeia trebuia sa joace pana la capat. De acum incolo ii va fi din ce in ce mai greu. Dar era hotarata. Maria era o femeie puternica.
In burnita rece de afara, pasii usor nesiguri ai Mariei se grabeau catre casa. Vestea primita mai devreme o faceau sa se gandeasca, inca socata fiind, la tot felul de lucruri. Chiar nu stia, nu avea habar, ce va face in continuare. Incotro casnicia ei? Va reusi sa-l ierte din nou? Sau totul se va opri aici ¿ Prea multe ganduri, prea multe intrebari. Iar sufletul sau, mult prea ravasit. Inca o data. Pentru a cata oara ?

Vremea urata si umeda il facea pe Radu sa se simta si mai “vinovat”. Incerca sa se adune, incet, incet. Se simtea eliberat. Stia ca Stefan nu va intelege niciodata gestul sau. Un gest disperat facut in numele unei iubiri sincere. Radu il va iubi in continuare pe Stefan. Mereu. Chiar daca din acel moment nu-i va mai apartine.



In acea seara, Maria a intrat pe net si a luat seama inca o data de viata dubla a sotului ei. O viata dubla bine pazita ani de-a randul si demascata intr-o secunda de un iubit dezamagit si inselat…De acum incolo nimic nu va mai putea fi la fel. Nici viata ei, nici viata lui Radu, dar mai ales … viata lui Stefan.










































Partea a doua



















Capitolul 1


Darius, un tanar ardelean frumusel cu ochii albastri cenusii, parul ondulat si mult prea simtit pentru mizeria Capitalei, lua piept curajos cu ipocrizia , nesimtirea si haosul din Bucurestiul pseudo - cosmopolit.
Baiatul era prieten bun cu Radu, desi nu se cunosteau de foarte multa vreme. Probabil orientarea bisexuala a lui Darius si deschiderea lui catre comunicare i-a apropiat. Dar numai ca buni prieteni. Tanarul ardelean de 23 ani era destul de umblat prin strainataturi, ii placea sa cunoasca oameni, culturi, locuri. Iar cu el Radu avea ce sa vorbeasca. Chiar daca Darius era mai mic ca ani decat Radu. Dar nu asta avea importanta.
Cei doi baieti au stabilit sa se revada in acea friguroasa seara de decembrie, nu cu mult timp inainte ca nebunia Sarbatorilor care se apropiau sa umple din plin strazile si magazinele. Darius a simtit ca Radu ar avea sa-i povesteasca multe, si il gasi chiar schimbat de la ultima lor intalnire. Dar nu schimbat in bine. Se vedea ca sufera.
La masuta joasa de la parterul unui pub cu fite din centrul Bucurestiului, Radu i se destainuia amicului ardelean. Ochii sai tristi evitau privirea directa a lui Darius. Prietenul sau il asculta rabdator. Nu-l vazuse niciodata astfel. Si il intelegea perfect. O experienta asemanatoare avusese si el mai demult. Iar ca sa poata rupe totul definitiv, a preferat sa stearga orice urma cu trecutul. Asa l-a sfatuit si pe Radu:

- Incearca sa nu mai comunici cu el, nici macar pe mess ! Sterge-i id-ul din lista si incearca sa-l uiti ! Ai sa vezi ca se poate ! adauga baiatul, stiind ce spune.

Acest lucru i se parea de neconceput lui Radu. Cum sa-i stearga id-ul ? Era singura legatura, chiar si virtuala, pe care o mai putea avea cu Stefan. Odata pierduta si asta, Radu s-ar fi simtit pustiit. Chiar nu avea puterea sa faca asta. Cel putin pe moment. Sperand absurd la o revenire. In care nu mai credea nici el.

Prietenul sau mai mic de ani dar matur pentru varsta lui ii propuse sa schimbe locatia si sa incerce sa mearga intr-un club cu specific, unde amandoi puteau discuta in voie, fara ca posibile priviri heterosexuale, sa intoarca capul curioase. Radu accepta. Si asa, seara tarziu, ajunsera amandoi intr-un club la fel de central, dar de alta natura. Amandoi pentru prima oara intr-o locatie de acest gen. Radu nu era un “impatimit” al cluburilor in general, cu atat mai putin al celor cu profil. Darius era doar curios. Clubul aproape gol si intunecos ii primi destul de ostil. Baietii isi gasira repede un loc liber, continuand discutia la un suc si un pai. In jurul lor, nimic care sa-i atraga. Mai mult sa-i plictiseasca. Doar cateva fete inexpresive, bine “pazite” de intunericul din jur. Nimic din ce credeau ei nu li se infatisa in fata ochilor. Aparent, un club ca oricare altul. Si totusi altul.
Atunci Radu isi aminti de faptul ca si Stefan, cu mult timp in urma, pasise tot din curiozitate intr-un asemenea club, la invitatia unui amic bisexual care isi sarbatorea ziua de nastere. Amicul, avocat de profesie, isi invita bunul prieten la ziua lui. Stefan nu a refuzat atunci invitatia,din contra, a acceptat-o cu placere, ba chiar si-a intrebat consoarta daca nu doreste sa-l insoteasca. “Nu am de ce sa vin cu tine, Stefan, nici macar nu-l cunosc… » a fost raspunsul Mariei. Amabila, femeia s-a oferit sa cumpere chiar ea cadoul destinat prietenului sotului sau, nebanuind nici o clipa ca acel prieten era pentru Stefan mai mult decat atat…Si ca o ironie, cadoul cumparat de Maria a fost…o icoana ! Ajuns acolo, doar el cu cadoul frumos impachetat, Stefan avu surpriza neplacuta ca pseudo-iubitul acelui amic sa inceapa sa-i faca avansuri. Din senin. De aici s-a iscat o intreaga tevatura, iar Stefan a parasit clubul cu un gust amar, jurandu-se sa nu mai calce absolut niciodata prin locatii asemanatoare. Si reusise sa se tina de cuvant.


Darius venise in Capitala dupa iubita lui, o blonda apetisanta, cu aproape zece ani mai mare decat el. Locuiau impreuna. Tanara avocata ii oferi toate conditiile, inclusiv cele intime. Iar Darius nu mai simtea nevoia si de altceva. Cel putin momentan. Baiatul frumusel intentiona sa se inscrie la o scoala de stewarzi, iar dupa absolvirea ei sa-si “piarda” urma prin strainataturi. Ii placea mult sa umble. Radu gandi ca nu e singurul. Mai cunostea pe cineva umblaret. Chiar daca se deplasa numai prin tara.

In seara asta, iubita il “teroriza” cu telefoanele pe Darius. Era tarziu, si vroia sa stie cand ajunge acasa. Radu si-a amintit de telefoanele sotiei lui Stefan, date in prezenta sa. Si se amuza usor. Se pare ca toti bisexualii au o viata asemanatoare. Indiferent daca sunt casatoriti ori ba. Darius incepuse sa se irite realmente din cauza insistentei apelurilor fetei. La un moment dat nici nu se mai sinchisi sa-i raspunda. Acum vroia doar compania lui Radu si sa poata discuta impreuna, degajati. Timpul trecu extrem de repede. Era deja noapte, iar baietii trebuiau sa se retraga, fiecare pe la casele lor. Isi luara la revedere, ramanand sa tina legatura la telefon pana la o noua evadare in oras.
Radu isi continua drumul de unul singur pe aleile parcului inghetat si aproape pustiu. In imediata apropiere, Bradul Millenium se inalta falnic si maiestos peste toata acea priveliste intunecata, luminand cu generozitate in jur. Radu se opri in loc, inaltandu-si ganditor privirea catre el. Stelele mari si ghirlandele multicolore isi schimbau culoarea intr-o ritmicitate continua, parand sa-l orbeasca. Neatent, tanarul se dadu un pas inapoi, alunecand cu talpa piciorului pe clisa consistenta amestecata cu restul de zapada din spate. Murdar, ranit si incurcat, Radu mai privi inca o data, scurt, acel brad din fier multicolor. Apoi, cu privirea atintita in varful ghetelor murdare, isi continua tacut drumul catre casa.

A doua zi pe seara, Darius il suna pe Radu. Nu pentru o noua intalnire. Vroia doar sa-l puna in tema si pe el de cearta lui cu iubita avocata. Pricina fusese “escapada” prelungita avuta fara ea, cu o seara inainte. Astfel, Darius luase hotararea ca dupa Sarbatori sa “rupa” definitiv relatia si sa revina acasa, in Ardeal. Radu nu stia ce sa-i spuna. Nici ce sfat sa-i dea. Se simtea usor vinovat. Daca Darius nu ar fi pierdut atata vreme in acel club cu el, cei doi poate nu s-ar fi certat.

- Faci exact cum simti tu, ii spuse Radu. Dar e bine sa te mai gandesti inca odata inainte de a lua asemenea hotarari. Omul zice multe la suparare, adauga el.

Darius cunostea si el acest lucru. Cei doi ramasera sa mai vorbeasca. Dupa ce convorbirea se incheie, Radu gandi pe moment ca a inceput sa poarte ghinion celor din jur. Acum toti incepeau sa se desparta. Si nu gasea nicio explicatie logica. In semiintunericul camerei, doar clapita telefonului uitat deschis, mai lumina discret. Radu il inchise cu un gest scurt. Apoi continua sa priveasca absent dincolo de ecranul televizorului deschis.


In apartamentul cochet al lui Andrei, era cald si bine. Stefan ii trecu pragul usor timid. Pe masuta din living il astepta un vin bun. Dar Stefan era cu masina. Asa cum se afla de fiecare data. Grabit ca intotdeauna, intre doua sedinte si doua telefoane ale nevestei, isi gasi totusi timp sa dea curs invitatiei amicului sau mai vechi. Andrei se arata a fi o gazda buna. Asa cum fusese mereu fata de Stefan. Si a carui simpatie sincera nu se sfii sa i-o arate. Chiar si numai dupa doar doua intalniri. Sarutul direct si patimas al amicului sau, il bulversa usor pe Stefan.
« …mi-a fost dor de tine… », ii sopti Andrei, in timp ce puloverul trendy parasise demult bustul sau atletic si usor paros.
Candva, altcineva rostea la urechea lui Stefan aceleasi vorbe. Sincere. Dar barbatul grizonat parea ca le uitase. Sau nu dorea sa si le mai aminteasca. Imbratisarile tandre ale lui Andrei fiind mult mai actuale. Si mult mai pe placul sau, care, la fel ca partenerul trecator din fata sa, nu-si dorea deloc o legatura stabila. Andrei, ca si Stefan dealtfel, era un bisexual ce avusese candva chiar ganduri serioase de casatorie. Planurile erau aproape finalizate, cand casatoria planuita se anula brusc. Nimeni neintelegand de ce. Micul sau « secret » ramanand tainuit undeva in spatele unei vieti sociale extrem de firesti. Si extrem de pline.
Saruturile si atingerile lui Andrei deveneau din ce in ce mai fierbinti. Stefan se abandona lor, raspunzand in acelasi mod. O clipa, privirea ii luneca pe fereastra din apropiere. Afara, iarna era ca si instalata. Se apropiau Sarbatorile.


Reintors in biroul inghesuit, usor infrigurat, Stefan isi redeschise messenger-ul, destul de absent. Amestecat printre celelalte id-uri, care mai de care mai buclucase, Radu era online. Stefan cugeta o clipa, apoi click-ui hotarat nick-ul online, intrand in vorba cu posesorul lui, cat se poate de firesc si prietenos. De parca nimic rau nu s-ar fi intamplat intre ei. De fapt, nici nu se intamplase. Doar Stefan trecea printr-o pasa proasta. Si prelungita. In acea dupa amiaza friguroasa, parea sa-i fi trecut mai toti “demonii”. Cu ajutorul lui Andrei. Pentru scurt timp, insa. Putin mirat de abordarea franca a lui Stefan, Radu era totusi dispus sa-i mai dea o sansa, incurajand discutia si raspunzand la fel de firesc. Pe moment, chiar avu impresia ca vremurile de odinioara se intorsesera. Era doar o parere. Din pacate, totul nu dura foarte mult. Stefan se grabea sa ajunga la scoala unde invata Anda. Avea sedinta cu parintii. Asa ca isi lua la revedere in modul cel mai civilizat. Ramasese sa vorbeasca a doua zi. Bineinteles ca nu au mai vorbit. Vinovatul nu a fost Radu.

Seara, masina lui Stefan era parcata cuminte in fata scolii. Undeva, la unul dintre etajele luminate ale cladirii, un tatic aparent « cuminte » participa silitor la o sedinta cu parintii. Pe strada pustie si intunecata, o silueta supla si inalta se furisa discret pe langa masina lui, masina care ii era atat de cunoscuta, disparand in intunericul rece de afara.



Stefan mai facu o ultima “sfortare”, si intra inca o data in zona virtuala, fara sa stie nici el foarte bine ce mai cauta acolo si de ce. Profilele i se insirau aleatoriu, iar el le parcurgea absent. Brusc, sunetele duiose de harpa il atentionau ca cineva vroia sa vorbeasca cu el. Oare cine?

- Saluttttt!, era mesajul de intampinare a tanarului barbat.
- Ne cunoastem de undeva ? a fost raspunsul lui Stefan, usor uimit de salutul familiar.
- Iti place « Touch and Go » ? E doar o intrebare ¡, continua tanarul.
Lui Stefan nu-i spunea mai nimic acea titulatura, cu atat mai putin intrebarea. Sau nu vroia sa-si aminteasca.
- Lasa-mi un numar de telefon…Gandeste-te unde ai ascultat prima oara “Touch and Go”!! Si stii…, continua incapatanat si foarte sigur pe el partenerul de dialog virtual.
Mintea lui Stefan insa refuza in continuare sa-si aminteasca, si ii ceru tanarului mai multe detalii, care nu au intarziat sa apara.
- Titan…unica…tic tic…Aceste nume iti spun ceva ¿? Lasa-mi un numar de telefon…enervant soricel mai esti! , insista in continuare tanarul.
Usor enervant ii parea si lui Stefan tanarul care tot insista cu dialogul, chiar si virtual. Chiar nu avea chef de discutii, cel putin nu in acel moment. Ceva din interior ii spunea ca cel mai bine ar fi sa renunte la respectivul profil imediat. Tanarul insa insista in dialog:

- Stefan…ce faci ??? Intr-adevar, proverbul cu « Se schimba roata » este adevarat…Chiar imi doream mult sa te aud !! Mi se pare stupid sa stam de vorba aici…Ai insemnat foarte mult pentru mine…Prefer sa ramai o amintire placuta ! Eu sunt in regula. Maria, fetita, sunt bine ?
Barbatul il linisti. Toti erau bine. Mai putin el.
- Imi este foarte tare dor de tine…Chiar daca ti se pare un “cretinism”…Ai ramas o amintire deosebita…adauga baiatul, se pare o “relatie” veche si uitata a lui Stefan.
Discutia devenea usor “patetica”. Si amandoi simteau asta.
- Iti doresc o viata cat mai implinita. M-a derutat mult conversatia asta. Esti o persoana mult prea deosebita…Ai insemnat foarte mult pentru mine. Chiar daca nu am aratat…Serios. Cred ca face rau discutia asta…Nu o sa mai intru pe acest site…, incerca baiatul o incheiere a unui dialog care parea sa nu duca nicaieri.
Raspunsurile lui Stefan erau seci, iar mintea incerca sa refuze in continuare cu incapatanare cine ar putea fi tanarul ce-l abordase. Desi banuia.
- Te-ai schimbat intr-un mod ciudat…dar este in regula! Deja este o discutie inutila…Cred ca esti nervos si iritat…O seara placuta! .
Si in acel moment, tanarul si-a sters instantaneu acel profil virtual. Daca l-ar fi pastrat, ar fi redeschis o rana a sufletului inca nevindecata. Iar el se considera un invingator. Si trebuia sa mearga mai departe.

Se pare ca Stefan obisnuia sa lase impresii si amintiri placute fostilor parteneri. Atent sa nu se lege foarte mult de ei, ii “parasea”dupa o anume perioada prin mesaje lasate offline pe messenger, sau scrisori de adio virtuale.
Mult prea las pentru a discuta cu ei fata in fata, considera aceasta varianta cea mai la indemana si lipsita de complicatii. Ce se petrecea cu sufletul lor, mai putin conta. Important era sa nu sufere el. Si reusea. Asa facuse si cu Radu.



In urmatoarea perioada Stefan a inceput sa intre din ce in ce mai rar in spatiul virtual. Problemele de serviciu amestecate cu anumite sentimente de vinovatie fata de familie, nu-i dadeau pace. Descurajat, a renuntat si la ultimul profil virtual. Parca presimtea ceva deloc bun. La Radu renuntase deja. Desi il vedea online, considera ca nu are nici un rost sa mai intre in vorba cu el. Radu era convins ca “aparitia” lui Stefan din ce in ce mai rara in spatiul virtual, era motivata de faptul ca sotia sa aflase aproape tot. Eronat. Desi Maria fusese pusa in tema prin bunavointa lui Radu, Stefan inca nu stia de acest lucru. Sotia se manifesta din ce in ce mai rece si mai distanta fata de el. Era firesc. Motive avea cu duiumul. Planul ei era insa altul. Sa-si observe sotul, sa-l studieze in continuare, si sa “dea toate cartile pe fata” abia dupa Sarbatori. In prima zi din an. Atunci va sosi cu adevarat momentul adevarului. Un moment pe care va ramane de vazut cum il va depasi Stefan. Barbatul incepuse sa « simta » totusi ca ceva nu e in regula. Avea o stare de oarecare neliniste. Si de nesiguranta. Justificata, dealtfel.


O delegatie ivita brusc tocmai la Piatra Neamt, il facu pe Stefan sa paraseasca iar Bucurestiul, din fericire doar de pe o zi pe alta. Sau din nefericire. In camera de hotel, de langa “Pietricica”, barbatul avu ceva timp sa se gandeasca mai serios la ce va face in continuare cu viata lui. Cu familia sa. In mintea lui destul de confuza se intersectau o gramada de ganduri, de idei, de concluzii, de hotarari amanate. Stefan ar fi vrut sa renunte la toata aceasta viata dubla. Era insa foarte constient ca nu poate. Tentatia de a continua era mult prea mare. Nu vroia insa sa se mai lege de nimeni si de nimic. Legatura cu Radu, rupta atat de brutal si urat, era inca foarte proaspata in mintea sa. Dar nu avea ce sa-si reproseze. Facuse ceea ce trebuia. Suferinta baiatului conta mai putin pentru el. Important era ca el sa nu-si creeze complicatii, nici batai de cap. Viata mergea oricum inainte. Pentru amandoi. Dar de data asta pe drumuri separate. A lui Stefan inca mai era dubla.

Maria lua seama socata pe zi ce trecea de toate “ascunzisurile” vietii duble ale sotului ei. Radu incerca sa o “ajute” atat cat putea, si se pare ca putea destul…Intre ei doi incepea sa se lege incet o “relatie” virtuala din ce in ce mai stransa. Amandoi erau raniti de acelasi om, in acelasi timp. Amandoi cautau o solutie. Amandoi vroiau sa-si pastreze omul iubit – caci fiecare dintre ei il pierduse cumva…
-Intentionez ca de la inceputul anului sa joc cu cartile pe fata, sa nu mai traiesc in minciuna si sa iau o hotarare ¡ Oricare ar fi aceea !
Maria credea cu inversunare in ce spunea.
- In seara asta nu mai putem conversa caci trebuie sa mai si dorm…vai de somnul meu !, tasta femeia cu sufletul spart in mii de cioburi.
- Sper din toata inima sa te inseli si Stefan sa revina la viata de odinioara, iar fata noastra sa-l faca sa se gandeasca nu o data ci de un milion de ori…pentru ca eu nu am de gand sa-i mai tolerez comportamentul ! adauga ea foarte hotarata.
Dincolo de ecranul cu plasma, in sufletul ranit al unei femei puternice se dadea o lupta acerba si dramatica.
- Nu stiu ce voi face, nu pot gandi limpede acum, voi avea timp de meditatie de Sarbatori ! Poate il voi duce la un psiholog sau….nu, nu nu stiu, nu am efectiv nici o idee, creierul refuza sa ma ajute acum…
- Nu ma menaja prea tare, caci mai rau de atat nu exista !, incheie femeia pe acea seara, vadit indurerata.

Iar Radu chiar nu a menajat-o. Deloc. Era doar inceputul.



Linistea serii tarzii dintre cei patru pereti ai camerei de hotel moldav fuse sparta de “taraitul” enervant al telefonului mobil. Stefan nu se astepta. Mesajul era de la Radu. “Ce faci ¿”, il intreba el. Barbatul ii raspunse in stilul sau caracteristic: “Am terminat cu viata de bi”. “De ce, Stef ¿ », il testa inca o data baiatul. « Asa am decis, si doar stii ca m-am oprit ». Radu considera ca nu avea nici un rost sa mai continue dialogul. Stefan mintea in continuare. Inclusiv pe sine.

Barbatul a revenit in Bucuresti deprimat si absent. Maria a observat aceasta stare a sotului. Nu era prima oara cand se comporta astfel fata de familie, dar de data asta totul parea si mai pregnant.

Ce e cu tine, Stefan ?, il intreba femeia, vazandu-i starea depresiva.
- Nimic, doar ca e timpul sa ma gandesc mai mult la voi decat la mine, asa cum am facut pana acum, veni raspunsul lui Stefan. Parea sincer. Adauga :
- Nu pot sa vorbesc prea mult acum, dar iti promit ca vom sta de vorba dupa Sarbatori.

Maria nu a insistat. Se vedea clar dupa fata barbatului ca nu era in stare sa sustina o conversatie in acel moment. Si oricum, tot dupa Sarbatori intentiona si ea sa stea de vorba cu el. Dar despre cu totul alte lucruri.


Apropierea Craciunului, o facu pe Maria sa ia o decizie importanta pentru ea si familia ei. Ca sa evite discutiile neplacute si in contradictoriu cu Stefan in cazul in care vor ramane acasa, a preferat sa-l convinga sa plece toti in provincie, la familia lui. Stefan ar fi vrut totusi sa ramana in caminul conjugal. Cufundat in gandurile lui, in lumea lui, la fel de distant de familie ca si pana atunci. Nu avea chef de nimic. Nici macar de o deplasare de Sarbatori la parinti. Maria totusi l-a convins. Iar “iesirea” a fost cat se poate de benefica pentru toti trei. Acolo, Stefan parca s-a regasit pe sine. Dar nu pentru mult timp. Trebuiau sa revina in Bucuresti. Stefan lucra pana si in ultima zi din an. Avea o functie de raspundere.

Craciunul pentru Radu a fost unul la fel de obisnuit ca si in ceilalti ani. De regula, in aceasta perioada, baiatul prefera sa stea mai mult cu familia. Avea cu ea o legatura stransa. Iar acasa se simtea cel ma bine. Amintirea relatiei cu Stefan inca nu-i dadea pace, dar era mai linistit acum. Si totul parea in regula. Dar sufletul lui Radu a fost ravasit din nou. Chiar in Seara de Craciun. Fara vina nimanui.

La deschidera cadourilor din Seara Craciunului, Radu constata cu stupoare ca a sa mama a primit in dar de la « Mosul” un superb pandantiv din aur. Nimic deosebit pana aici. Doar ca acel frumos pandantiv era chiar de la firma unde Stefan lucra. Firma pe care Radu o cunostea extrem de bine. La acele bijuterii, chiar Stefan le facea inventarul. Radu le cunostea prea bine. Baiatul privea prostit certificatul de garantie din cadoul frumos ambalat, si nu-i venea sa creada. Simtea ca toata aceasta poveste nu s-a oprit aici. Iar el va fi “tarat” in continuare in toata aceasta istorie. Cu, sau fara Stefan. Dar pana unde? Si pana cand?

Baiatul avea lacrimi in ochi. Incerca sa se stapaneasca, pentru a nu da nimic de banuit. Dar mama lui il simti.
- Ce s-a intamplat, nu sunt de calitate bijuteriile de la firma asta?, il intreba indreptatita femeia, vazandu-i fata schimbata in rau.
- Ba da, sunt de foarte buna calitate, zise el, incercand din rasputeri sa se linisteasca. Dar Seara de Craciun pentru Radu fusese deja compromisa. Stefan avusese grija de asta. Chiar si fara voia lui.


- Hei, mai existi?, aparu Radu ca o floare virtuala in miez de iarna, catre sfarsitul anului. Vroia din nou sa-i testeze reactia barbatului.

- Nu, veni si raspunsul sec al lui Stefan.

- Cum asa?, intreba Radu “inocent” ca Fecioara Maria.
- Simplu, continua Stefan, mai putin inocent. Chiar pacatos.
- Vroiam sa-ti urez Sarbatori Fericite si un An Nou mai bun !, ii spuse Radu, sincer.
- - Iti multumesc, la fel si tie !, se simti obligat sa raspunda in acelasi mod Stefan.
- Ce e cu tine, esti suparat ?, continua curios baiatul.
-Nu, dar este sfarsit de an si vreau sa pun punct. Asta vreau. Si vreau sa ma intelegi, puncta Stefan din nou aceleasi cuvinte pe care le folosea NUMAI in discutiile cu Radu.
- Te inteleg, dar nu poti vorbi normal pe mess ¿
- Ok, am de munca, mai vorbim. Sarbatori fericite !, incerca sa puna punct Stefan discutiei, iesind de pe mess.
- La fel si tie ! Ai grija de tine ! au fost cuvintele de incheiere ale lui Radu, ramase deja offline.
Si cu aceste cuvinte aruncate intr-un spatiu virtual, discutiile lor s-au oprit aici. Definitiv. La scurt timp, viata lui Stefan va lua o cu totul alta turnura.


Radu chiar nu-si mai facea probleme. De cand facuse gestul care a considerat ca trebuie sa-l faca, se simtea linistit si eliberat. Stefan meritase din plin asta. El i-o ceru-se. Si chiar nu avea de ce sa-si faca mustrari de constiinta. Radu considera ca prin acest gest l-a ajutat pe Stefan. Daca dorea sa se opreasca, Stefan se va opri. Dar obligat, fortat. Si asta se va intampla cat de curand. Nu se stie insa pentru cat timp. Depinde doar de Stefan.
Radu abia astepta sa vada continuarea. Din personaj principal, baiatul devenise simplu spectator. Iar povestea lui Stefan continua de unul singur. Radu era curios sa-i afle deznodamantul. Si va astepta pana la final.























Capitolul 2



Intr-adevar, Radu a avut cele mai nereusite Sarbatori de sfarsit de an din viata lui. De aceea si astepta cu nerabdare ca ele sa treaca mai repede. Ca niciodata. Daca de Craciun a urmat traditia, fiind alaturi de familie, Revelionul nu a fost tocmai cea mai buna alegere.
In Noaptea dintre Ani se surprinse privind de la geam spre linia tramvaiului al carui drum ducea catre…locuinta lui Stefan. Ii desparteau doar trei statii. Radu incerca macar la trecerea dintre ani sa nu se gandeasca la el. Si nu prea ii reusea. Stia ca daca se va urca in acel tramvai, va ajunge mai aproape de Stefan. Cu trei statii. La cumpana dintre ani, nu rezista, si printre atatea urari sms-uite, ii trimise si lui una:”Un An Nou, un nou inceput alaturi de familie si cei care conteaza cu adevarat in viata ta!”. Stia prea bine ca el nu mai facea de ceva timp parte dintre cei care contau cu adevarat in viata lui Stefan. Dar oare a contat vreodata cu adevarat? Nu a vrut sa se gandeasca la un posibil raspuns. Ar fi fost un dureros si era totusi Noaptea dintre Ani. Liniile mult prea ocupate, au facut ca urarea sincera trimisa de baiat sa ajunga la Stefan abia…catre ziua. Abia atunci soneria telefonului l-a anuntat ca mesajul reusise sa ajunga la destinatar. Radu deja dormea. Singur. In patul gol si rece. Probabil ca la acea ora si Stefan dormea demult. In bratele Mariei. Oricum, baiatul nu se astepta la vreun raspuns din partea lui. Iar Stefan i-a confirmat banuiala. Radu a fost insa multumit ca i-a ajuns pana la urma mesajul. Cu trei statii mai sus, de-a lungul liniei de tramvai. Era destul pentru el.



Inceputul primei zi a noului an anunta si prima zapada. Orasul troienit oferea o panorama de poveste. Totul era de un alb imaculat. Case ,strazi, copaci, masini. Totul. Doar oamenii nu puteau fi imaculati. Nu aveau cum. Erau prea pacatosi.
Cu aceasta imagine s-a trezit si Stefan in prima zi din an. Deja se gandea la apropiata plecare la Baia Mare. Era destul de nerabdator sa “evadeze” nitel. Acolo il astepta si mai nerabdator un tanar dragut pentru niscaiva intalniri “fierbinti”, tanar cu care comunicase aproape permanent pe messenger in tot acest rastimp, si cu care chiar reusise o scurta si placuta aventura in automobilul personal la venirea acestuia prin Capitala, in timp ce pe Radu il ignorase in totalitate, baiatul fiind foarte convins ca Stefan a ales intr-un final…doar familia. Respectandu-i dorinta.
Nimic din inceputul de zi nu-l facea pe Stefan sa banuie ce avea sa urmeze. Ceva ce poate nu va uita niciodata. Cu siguranta nu va uita.


In acea prima seara a inceputului de an, Maria se tinu de cuvant. Si reusi sa faca in asa fel ca noaptea sa devina zi pentru Stefan.
Mult asteptatul moment in care barbatul va fi nevoit sa dea in sfarsit socoteala pentru toata minciuna de pana atunci si “explicatiile” de rigoare, parea ca sosise, in sfarsit. Deocamdata doar in fata Mariei. Avocatul Suprem inca nu-l contactase. Acolo va ajunge ceva mai tarziu.

Maria deschise discutia firesc. Dar hotarat. Aflase intre timp mult prea multe lucruri, ca sa nu fie in stare sa-si sustina “pledoaria” pana la capat. Maria parea a fi o femeie destul de puternica. Sau poate nu era decat una dintre multele ranite si extrem de disperate, ce cauta inca o data sa-si salveze casnicia “cutremurata” destul de puternic in timp. Cautand iar si iar solutii de compromis. Nemaistiind nici ea de ce si pentru ce…
De acest lucru isi dadu seama si Radu, in discutiile lor aproape zilnice de pe e-mail. Acolo i se dezvalui un om pe care Radu nu-l banuia. Imaginea lui deformata despre senioara feminina a familiei Antohi se schimba peste noapte. Ca o ironie a sortii, ea ii devine aliat si mai apoi confident. Stefan ramanand doar un simplu pion intr-o foarte noua poveste.

In acea seara, adevarul a iesit in totalitate la suprafata. Uimirea lui Stefan a fost una imensa. Firesc, dealtfel. Era ferm convins ca de asta data fusese destul de precaut, iar viata lui dubla va putea sta la adapost mult timp. Dar destinul a vrut altfel pentru el. Cu totul altfel.
Socat din cale afara de ce i se intampla, Stefan nega totul la inceput. Incercand sa fie cat mai convingator.
- Nu e nimic adevarat, Maria! Nu e nimic adevarat! Absolut nimic…
Argumentele nevestei erau insa mult prea solide ca sa continuie astfel. Barbatul simtea ca va fi invins. Jocul sau fals si ieftin nu mai avea niciun rost. Intr-un final, ingenuncheat de « probele » mult prea solide ale sotiei, a fost nevoit sa recunoasca. Totul. Haituit si intimidat, inca nu-i venea sa creada cum de aflase nevasta lui atatea lucruri despre viata sa dubla. O viata tinuta in secret atata amar de vreme. Maria, disperata, pozand in continuare intr-un om puternic, continua cu argumentele. Pentru Stefan, totul era un cosmar. De ce i-a fost cel mai tare frica, s-a intamplat. Sotia aflase TOT. Dar de la cine?
Stand in picioare, cu mainile adunate la cap, barbatul isi intreba obsesiv consoarta:
- De unde stii, de unde stii??
In acea noapte, se pare ca pentru Stefan totul era pierdut.
-Am pus un amic sa te urmareasca pe mess si pe alte site-uri unde aveai profile, deoarece am mirosit ceva de multa vreme, raspunse convingatoare femeia, avand ochii in lacrimi. Continuand mai apoi cu intrebarile legate de site-urile unde cunostea ca sotul ei avea profile virtuale.
- Sunt bolnav Maria, sunt bolnav, sunt bolnav! repeta la fel de obsesiv Stefan, incercand sa se disculpe, avand mainile in continuare tinute strans la cap. Disperarea lui crestea din secunda in secunda. Iar “spectacolul” devenea din ce in ce mai dramatic.
- Hai spune tot, spune tot Stefan! Am dovezi si ti le pot pune in fata oricand ! Maria era din ce in ce mai inversunata. Avea si de ce.
Mult prea inteligent, barbatul nu a inghitit « momeala » cu « amicul » pus sa-l urmareasca.
- Nu te cred, zise el.
- Chiar eu te-am urmarit Stefan! Eu impreuna cu colegii de la birou… incerca femeia o alta “varianta”.
La auzul ei, Stefan sari realmente in sus.
- Ce ai facut Maria ? Ce ai facut, ce ai facut ? Cum ai putut sa faci asta ? Eu cum mai merg la serviciu ? Cum mai merg la serviciu, Maria ? Acum stiu toti despre mine !...
Barbatul era din ce in ce mai disperat. Cuvintele sotiei il dezarmara definitiv. Intr-un moment de liniste acordat de Maria, barbatul incerca sa gandeasca logic.
- Banuiesc ca aici e “mana”altcuiva. Probabil a unuia din fostii mei iubiti. O sa aflu eu cine. Chiar sunt curios, continua Stefan convins.
- Oricum, intr-un fel ma bucur ca cineva mi-a “facut-o”, pentru ca altfel nu aveam cum sa ma las. Asta e un motiv in plus! recunoscu sincer barbatul.
- As vrea chiar sa-l pot intalni pe cel care m-a dat « in fapt » si sa-i multumesc pentru ce a facut ¡ Asa am scapat pentru totdeauna de viata asta dubla ¡ adauga el, si mai convins de cele zise.

Maria ramase usor stupefiata de vorbele lui Stefan. Inca o data, aprecia in sinea ei gestul facut de Radu. Daca nu ar fi fost el, femeia nu ar fi aflat niciodata de acest “hobby” prelungit al sotului, caci n-ar fi avut de unde, iar minciuna ar fi inconjurat-o in continuare.
“Cateodata sunt buni si “amantii raniti” atunci cand se asociaza cu sotiile iubitilor”, gandi ea mai in gluma, mai in serios.
Increderea ei in baiat crestea din ce in ce mai mult. Radu parea un om deosebit. Pe care Stefan nu-l meritase. Deloc.

Curiozitatea lui Stefan de a afla autorul moral al “tradarii” lui il facu, ca in acea noapte, sa-si consulte lista de messenger, trecand in revista pe toti potentialii autori. Astfel, Stefan se opri la Radu. Era singurul bucurestean, si cel mai apropiat de sufletul sau.

- Cred ca el e singurul care mi-ar fi putut incurca socotelile, zise Stefan ganditor.
- El cine e? Cum il cheama?, intreba curioasa femeia.
- Il cheama parca Radu. Nu mai stiu foarte sigur…A fost singura mea legatura serioasa din Bucuresti, badgui incurcat Stefan.
- M-am speriat cand am vazut ca el isi doreste o relatie, si atunci am incercat sa ma retrag, dar el reusea sa ma « imbarlige » mereu, pentru ca e un bun ascultator, si-mi placea sa vorbesc mult cu el. Eu vroiam doar o relatie de sex si amicitie, dar nu am reusit sa-l conving, pentru ca el vroia mai mult, lucru care m-a determinat sa ne intalnim mai rar si sa vorbim mai mult pe mess, adauga barbatul, intorcand pentru o clipa vremurile inapoi. Dar numai pentru o clipa.

Stefan parea ca nu-si mai aminteste foarte bine numele baiatului. Aceasta “amnezie temporara” se pare ca era ceva obisnuit la Stefan.
Usor speriata de situatie, Maria a incercat sa-i spulbere repede banuielile. Radu parea a fi in pericol.
- Persoana care mi-a zis tot despre tine, are carnet de conducere, si te-a urmarit pana la scoala in seara cand ai avut sedinta cu parintii, spuse ea repede.
- Inseamna ca nu e nici el. Nu are permis auto, isi schimba Stefan parerea, aparent convins.
Maria rasufla usurata. Radu fusese “salvat”.
- Stefan spune tot ! De data asta vreau sa stiu tot ! Imi iau carnetul si notez tot…Daca nu-mi spui acum totul, imi fac bagajele si am plecat definitiv…ii zise nevasta cu nervii intinsi la maxim.
La auzul acestor cuvinte, barbatul se panica si mai mult. Cale de intoarcere se pare ca nu mai exista.
In acea noapte lunga si alba ca zapada de afara, Stefan recunoscu totul. Scotand la lumina din unghere intunecate multe alte lucruri pe care Maria nu le stia de la Radu. Aventuri superficiale si scurte relatii au iesit la iveala, una cate una. Asa afla Maria ca unul din fostii parteneri ai sotului era bolnav…de cancer.
-…cum, si tu nu stiai acest lucru, Stefan ?? De ce te mai vedeai cu el ?
- …ba stiam, dar vezi…omul simtea nevoia sa discute cu cineva despre acest lucru…mergeam la el si stateam mai mult de vorba…dorea sa comunice…
Stefan, suflet milos, incerca sa fie un bun ascultator prietenului sau. Iar de aici si pana la mai mult nu a fost decat un pas. Insasi Maria il « impingea » pe Stefan in vizita la acel amic, fara sa aiba habar ca omul este bolnav, iar intre el si Stefan exista mai mult decat o simpla amicitie.
« Mai du-te si tu pe la el, vezi ce face… » ii spunea Maria, sotului. Iar el se conforma, ascultator.
O alta destainuire a barbatului, o soca si mai mult pe femeie. “Incoltit”, Stefan marturisi ca nici sexul facut in trei nu-i fusese deloc strain.
-…am facut-o doar o singura data…dar nu as mai face asa ceva…Nu mi-a placut. A fost o curiozitate pe care mi-am satisfacut-o si atat…
Femeia era din ce in ce mai stupefiata la auzul acelor « istorii ». Cei doi au stat de vorba incontinuu, pana a doua zi dimineata.

-De ce s-a ajuns pana aici, Stefan ? il intreba contrariata sotia.
- Initial, din vorba in vorba, apoi am ajuns sa ma intalnesc cu ei mai mult din plictiseala, se scuza barbatul. Tu nu esti vinovata cu absolut nimic, isi linisti Stefan nevasta, doar ca fiind plecat pentru mai mult timp prin tara, nu aveam cum sa iau o pauza mai mare, se scuza pueril, inca o data, barbatul.
- Oare ? il intreba total neconvinsa, sotia.
Pana la urma, Stefan a recunoscut ca vroia si altceva.
- Cand ai facut toate astea nu te-ai gandit macar o clipa la fetita ta, Stefan ?? Nu te-ai gandit macar o clipa la Anda ???
- …nu, nu m-am gandit, Maria ! Sunt un prost, un cretin, un idiot ! Sunt un idiot…Nu mi-as fi imaginat niciodata ca toate aceste lucruri mi-ar putea afecta familia…
- Va iubesc si nu am vrut niciodata sa va fac rau, sunt un prost si nu vreau sa va pierd ! Nu vreau sa va pierd, Maria ! Nu vreau sa va pierd… repeta Stefan obsedant la fiecare final de fraza.
- Aceste cuvinte trebuia sa le rostesti atunci cand erai cu ei, nu acum, cand raul a fost deja facut ! rabufni femeia cu ochii in lacrimi.

Stefan parea disperat. Incepuse sa realizeze greseala. Cu capul in pamant, framantandu-si mainile si ferindu-si privirea, cainta lui parea destul de sincera. Barbatul inspira mila. Dar oare o merita ¿
- Stefan, eu cu Anda ne vom muta anul acesta in casa cea noua…Vreau sa stiu daca vii cu noi sau ramai aici… Esti liber sa faci ce vrei. Daca vrei sa ramai cu iubitii tai…atunci ramai cu ei…Daca asta vrei sa faci, asta faci…, au fost vorbele Mariei intr-un inceput de zi, dupa o noapte mult prea lunga si chinuitoare.

Relatia dintre Maria si Stefan se degradase destul in ultima vreme. « Demascarea » barbatului era exact ce mai lipsea ca veriga sa se rupa de tot. Chiar si asa, Maria incerca din rasputeri sa-si salveze casnicia. Convinsa fiind ca doar asa ii va fi din nou bine. Hotarara amandoi sa lase totul sa mearga de la sine, pana cand lucrurile vor reveni la normal.

- Iti promit ca este ultima oara cand mai fac acest compromis! il asigura Maria. O fac mai mult pentru Anda, deoarece tine foarte mult la tine, si chiar nu vreau sa o fac sa sufere!, continua ea.

Maria spera ca timpul va vindeca ranile, iar Stefan se va face baiat cuminte, asa cum ii promisese. In sinea ei femeia spera ca Radu sa nu o judece prea aspru. Dar de data asta Maria chiar credea in Stefan, si SPERA sa nu se INSELE.

Zorile incepeau sa se iveasca incet. Doua suflete obosite incercau sa gaseasca un drum de mijloc. Un alt compromis. O noua zi se anunta la orizont.



Capitolul 3




De la unul din etajele superioare a unui bloc central, Radu privea fascinat orasul invaluit de zapada. Mirosul proaspat al iernii il atragea. Ar fi vrut sa iasa in mijlocul orasului, sa simta gerul iernii, exact ca in copilarie. O « aventura » de genul asta in a doua zi din an, il tenta.

« Tramvaiul iubirii » cum ii placea sa-l numeasca il ducea usor acum de-a lungul drumului, fara o destinatie precisa. Radu vroia sa se regaseasca. Si o data cu el, poate si pe Stefan. Si inca o data, “intamplator”, destinul facu in asa fel ca ei sa se reintalneasca. Inca o data, pe aceeasi strada.

Gerul care se lasa tot mai apasator, si vantul care se intetise, ii grabira baiatului pasii catre casa. Plimbarea fu destul de benefica. Isi mai pusese ordine in ganduri. Dar ceva ii lipsea. Iar drumul catre casa il facu sa treaca iar, deloc intamplator, chiar pe langa casa lui Stefan. Si, stupoare: la cativa metri in fata lui, un barbat atat de drag si cunoscut, imbracat in jeansi albastri, isi curata tacticos masina de zapada abundenta care se depusese in acea zi. Caciulita din blanita crem cu urechi care o avea pe cap, il facu pe Radu sa nu-l recunoasca mai deloc la prima vedere. Tanarul, usor dezorientat, a facut stanga imprejur si a preferat sa ocoleasca pe o alta strada, decat sa dea ochii cu barbatul. Desi isi dorea atat de mult. Dar simtea ca nu e momentul acum. Si a gandit bine.
Stefan se pregatea sa plece cu masina in oras. In ciuda gerului si a furtunii de afara. Dar cum il stia foarte plimbaret, Radu nu se mira deloc. Lui Stefan ii placea sa circule foarte mult. Indiferent unde. Baiatul parasi repede locul, inainte ca Stefan sa-l poata observa. Radu era convins ca intr-o zi ei doi se vor revedea. In conditii mai bune. Era doar o chestiune de timp. Iar Radu avea rabdare.



Desi discutia lor din acea lunga noapte paru sa clarifice si sa lumineze lucrurile, Maria si Stefan inca mai gaseau zilnic ceva de comentat pe marginea acestui subiect controversat. Iar Stefan era deschis dialogului mereu.

- Nu mai am nimic de ascuns, din moment ce ai aflat tot, ii zise el Mariei.…din curiozitate, adauga aparent nepasator.
Stefan incepu sa ii repete obsesiv ca trebuie sa creada in el.
- De data asta s-a ajuns mult prea departe si imi e frica sa nu se ajunga si mai departe! Trebuie sa ma sustii!, ii spuse el soatei sale, ce-l privea inca neincrezatoare.
Si totusi, Maria era hotarata sa-l sustina. Pana la capat. Era doar sotul ei. Femeia dorea sa priveasca cu incredere numai in fata, lasand in urma tot trecutul.

In toti acesti 15 ani, Mariei nu i-a lipsit nimic pe plan afectiv si nici in dragoste. Chiar daca se intorcea de la Radu, Stefan venea acasa si-si facea datoria de sot. La el, aceasta viata dubla a inceput dintr-o simpla curiozitate, si a sfarsit prin a-i fi rusine de tot si de toate. Stefan era hotarat acum sa termine pentru totdeauna cu acest stil de viata.
Maria nici nu-si mai amintea foarte clar cum s-a lasat Stefan “prins” in “mrejele” acestei vieti duble si ciudate, aparute destul de tarziu in viata lui. Pana atunci nu fusesera decat un cuplu banal de casatoriti. Uneori se certau, alteori se iubeau. Aceste lucruri erau doar sarea si piperul, ingredientele necesasare unei casatorii. Cumpana mare a fost atunci cand Maria l-a prins pentru prima data cu un barbat. In acel moment a fost hotarata 95% sa-l paraseasca, dar cel 5% ramasi au inclinat enorm balanta in favoarea casniciei. Si atunci Maria a decis sa ramana. Femeia a gandit atunci ca in viata e bine sa dai o a doua sansa omului iubit. Din acel moment, Stefan ar fi trebuit sa stie sa o fructifice, pentru a nu pierde totul.

Era in urma cu cativa ani si pe atunci barbatul lucra in cu totul alt loc. Unul din “subordonatii “ avuti in birou era un barbat bisexual necasatorit. Stefan nu avea de unde sa stie acest lucru. Fiind mai tot timpul in preajma lui cu diverse probleme legate de serviciu, barbatul isi mai arunca cate un ochi si pe monitorul subordonatului, sa vada cu ce isi mai omoara timpii morti. Asa « descoperi » mirat ca respectivul intra pe anumite site-uri de care Stefan nu aflase pana atunci. Sau nu luase seama. Erau site-uri specifice pentru barbati cu o anumita orientare. Pe Stefan il tot rodea curiozitatea. Lucru firesc pana la un punct. Cu un ochi pe monitorul subordonatului, si cu celalalt in acte, timpul parea ca trece mai repede. La fel de repede a plecat si acel barbat din firma, la un moment dat. Gasise un alt loc mai bun. Stefan ramasese singur in birou si putea sa acceseze nestingherit site-urile care ii starnise atat de mult curiozitatea. De aici, si pana a cunoaste primele persoane care il vor “initia” in aceasta lume dura si promiscua, nu a fost decat un pas. Stefan era totusi un barbat pretentios cu el si cei din jurul sau. Lumea promiscua nu-l atragea.
A mai durat ceva timp pana a reusit sa gaseasca doi “prieteni » virtuali cu care a si inceput sa se intalneasca. La un suc. Apoi la mai mult. Ca sa aplaneze orice urma de banuiala ca nu ar fi ceva in regula cu cei doi barbati, Stefan i-a prezentat si sotiei. Maria a acceptat bucuroasa ca Stefan sa-si faca noi prieteni, amici, cu care sa mai iasa dupa orele stresante de birou, la o terasa. Avea tot dreptul, nu ?
Avand acordul ei, omul putea sa-si vada de treaba linistit. O mai suna din cand in cand, spunandu-i ca e la un « suc » cu prietenii. Si asa merse un timp. Fara probleme.

Unul din asa zisii prieteni se lipise parca prea mult de sufletul lui Stefan. Ploiestean de loc, baiatul cu multi ani mai tanar decat Stefan, devenit intre timp bucurestean prin “adoptie”, ii cunostea sotia si familia, fapt ce il facea sa se comporte foarte degajat si sa nu se fereasca deloc.
Lucrurile au mers pana intr-acolo incat tanarul prieten sa-i insoteasca in plimbarile lor de weekend prin parc. Stefan cu Anda in fata, in urma lor fiind prietenul de familie alaturi de Maria.
Foarte atent de fiecare data cu familia Antohi, tanarul de 27 ani avea grija sa le cumpere la toti cei trei membrii cadouri in preumblarile sale prin strainataturi. Bineinteles ca lui Stefan mai multe. De fiecare data.
La un moment dat, Stefan chiar a ajuns sa-i ceara voie nevestei sa plece cateva zile in orasul de bastina al tanarului.
- M-a rugat Florian sa-l insotesc pana acasa la parintii lui, sa-i ajut la amenajarea…curtii…
Intelegatoare si mult prea credula, Maria accepta. Iar Stefan parasi linistit Bucurestiul pret de trei zile. Cu Florian dupa el. Dar nu la Ploiesti, ci in orasul de la poalele Tampei. Acel weekend-ul se transforma in unul foarte placut pentru cei doi, cu nopti pierdute prin discotecile brasovene, departe de curtea si de parintii lui Florian.
Stefan a revenit acasa mai obosit decat plecase. Lucru scuzabil, dealtfel. Dehhh, omul petrecuse. Incercand sa se refaca prin somn, in putinele ore ramase din respectivul weekend. Sotia, putin mirata, ii propuse sa iasa toti trei in parc, asa cum obisnuiau la fiecare sfarsit de saptamana. Barbatul refuza. Era mult prea obosit. La insistentele femeii, accepta totusi, pentru a nu da de banuit. Si iata-i pe toti trei pe aleile parcului binecunoscut. Mirata ca Stefan nu povesteste mai nimic despre “escapada” brasoveana, deschise ea dialogul. Doar ca Stefan nu avea ce sa-i povesteasca. Doar nu era sa-i spuna cat de frumoasa a fost noaptea petrecuta alaturi de Florian. Si cate neoane argintii erau in discoteca.
- …lasa-ma, iti spun mai incolo, acum chiar nu am chef, sunt obosit… se scuza el in fata nevestei. A trebuit sa infing singur toti aracii in gradina parintilor lui Florian…Nu m-a ajutat nimeni…
Normal ca nu-l ajutase nimeni. Nici nu-si dorea de fapt. Se descurcase de minune singur. Infingand “araci”…dar in cu totul alte parti si locuri. Iar Maria nu insista in discutie. Sotul chiar parea obosit.
Mai trecu ceva vreme pana cand al saselea simt al femeii actiona. Si intr-o seara de iarna femeia intra din pura curiozitate pe adresa de e-mail a sotului. Sotul uituc, salvase acolo un document, pe care omise mai apoi sa-l stearga. Maria il deschise. Gestul ei a facut ca tot adevarul sa i se dezvaluie in fata ochilor uimiti. Acel « document » nu era altceva decat o simpla scrisoare adresata de Stefan unui alt barbat. O scrisoare de adio catre acesta! Catre tanarul pe care ea il cunostea foarte bine. Prietenul de familie. Bunul lor prieten de cateva luni bune. Catre Florian.
Stefan ii reprosa tanarului in acea scrisoare destul de scurta dar consistenta, faptul ca avusese indrazneala sa-l invite la el in timp ce in apartament se mai afla inca un alt barbat. Stefan nu putea trece peste acest lucru. Si pusese punct la tot. Definitiv.
“…cum crezi ca m-am simtit eu cand am vazut ce-am vazut intrand in camera?Nu mi-a placut niciodata sa fiu vioara a doua intr-o relatie…M-am simtit extrem de penibil… Stii ca am iesit pe usa ca un nebun si nu m-am mai oprit pana la masina, nemaivrand sa stiu de nimic? Tot drumul pana acasa am ascultat melodiile noastre, mi-am amintit de tot ce a fost frumos si am plans…M-ai facut sa sufar enorm!”, erau doar cateva din frazele ce exprimau clar relatia existenta intre cei doi.
Parcurgand acele randuri, femeia ramase muta. Si realiza instantaneu crudul adevar. Stefan se intalnea cu barbati. Si nu pentru un simplu suc.
Primul gand al femeii a fost sa-si sune sotul. “Stefan, intra in Refile, ai sa gasesti acolo ceva… ». Iar barbatul se conforma. Realizand instantaneu ca « secretul » ii fusese aflat. De cine isi dorea mai putin.
A fost prima data cand Stefan se “demasca” singur. Printr-un banal document uitat intr-o adresa de e-mail. Discutia dintre cei doi soti a fost dura si atunci. Timp de mai bine de doua luni au dormit separati, la servici comunicand strict probleme de servici, pe strada comportandu-se ca doi straini, acasa vorbindu-si extrem de rar. Apoi au incercat sa se reapropie, dar fara succes. Orice incercare a barbatului de atingere ii provoca repulsie femeii, Maria imaginandu-si mereu cum mainile sotului sau mangaiara si imbratisara odinioara …un alt barbat. Iar senzatia era de totala respingere. Si de neacceptare. De dureroasa neacceptare.
Mai bine de jumatate de an au dormit in acelasi pat ca niste simpli straini. Au fost zile foarte grele, dar pana la urma dragostea « oarba » a facut-o pe Maria sa revina la sentimente mai bune. Stefan se afla, se pare, la prima “abatere “ iar cainta lui aparent sincera o “misca” pe femeie. Iertandu-l. Barbatul promitand ca nu a fost decat o simpla “ratacire” si nimic mai mult, iar lucrurile nu se vor mai repeta.
Totul parea sa reintre in normal. Si asa a trecut un an si jumatate. Un an si jumatate mult prea linistit. Pana cand Stefan a recidivat. Tentatia a fost din nou mult prea mare. Si nu s-a mai oprit. Noile “cunostiinte” au fost mai mult de doua. Apoi au urmat asa zisele “relatii”. Fiecare in parte de cateva luni. In orase diferite, ca sa nu dea nimic de banuit acasa. Incercand sa se imparta intre Bucuresti si provincie cum putea. Delegatiile foarte dese ii permiteau acest lucru. Evitand Bucurestiul pe cat posibil. Ii parea foarte riscanta o alta posibila noua legatura in Capitala. Dar de ce i-a fost frica nu a scapat. Intr-o caniculara zi de vara in viata lui a aparut Radu. Iar de aici totul e istorie.

- I-am dat lui Stefan a doua sansa, si ultima, ii spunea, la un moment dat, Maria lui Radu.
- De aici incolo nu voi mai fi dispusa sa fac niciun compromis, nici macar de dragul fetei. Ea se va casatori, isi va face viata ei…eu cu ce raman ? adauga femeia, pe deplin constienta de situatie.
- Am ramas cu Stefan acum pentru ca-l iubesc, si stiu ca si el ma iubeste. Nu reusesc sa gasesc raspuns la escapadele lui, nu stiu, poate…plictiseala…rutina…monotonia, nu tot timpul iti permiti sa faci ceea ce-ti doresti, si poata ca el a gasit un « refugiu » in toata povestea asta cu barbatii…
- Bineinteles ca asta nu e o scuza, dar alta explicatie nu vad…incheie femeia.

La cele zise de Maria, Radu avea o cu totul alta parere, dar i-o va spune pe parcurs. Avea tot timpul.



Cei doi soti hotarara de comun acord ca femeia sa nu mai tina deloc legatura cu « haker-ul » care i-a dat in « fapt » sotul. Stefan considera ca asa era cel mai bine, iar “rana” se va inchide cu timpul. Altfel, ea va ramane mereu deschisa. Maria insa nu putea renunta deloc la discutiile cu Radu, asa cum nici sotul ei nu a putut sa renunte la baiat atatea luni de zile. Se pare ca ambii soti il gaseau pe Radu ca fiind foarte carismatic.
Stefan simtea imediat cand Maria avea vreo “conversatie” cu “enigmaticul necunoscut”. O dadea de gol schimbarea ei brusca de comportament. Atunci Stefan ii reprosa faptul ca acest lucru face sa nu mai inchida niciodata acest subiect. Dar poate Maria nici nu dorea sa-l inchida de tot. Se pare ca nu o deranja deloc sa mai afle in continuare “mici detalii” de la baiat. “Detalii” care continuau sa apara. Din pricina lor, intr-o seara Maria avu iarasi o “rabufnire”. Poate chiar mai violenta decat in noaptea cu pricina. De data asta, Stefan se sperie destul de rau.

- Daca tot ti-ai pierdut increderea in mine, nu mai are rost sa mai stam impreuna, se rasti el. Trimite-i tipului caruia te confesezi un mail in care scrie-i ca in cazul in care ma va mai prinde pe messenger sau pe orice alt site, de a doua zi « haker-ul » va fi al tau, deoarece eu am sa fiu cel care va pleca de acasa !, rabufni in continuare Stefan, destul de afectat.


Scuzele lui Stefan referitoare la toate convorbirile sale virtuale cu necunoscuti continuau sa fie la fel de puerile ca si pana atunci. Norocul sau era ca sotia il credea. Maria chiar il iubea pe Stefan.
- Tu chiar crezi ca eu intentionam sa ma intalnesc cu toti cu care faceam conversatie ? Pur si simplu faceam conversatie din plictiseala !
- Tot din « plictiseala » ti-ai gasit parteneri ? veni prompt replica Mariei.
- Nu, recunoscu barbatul, relatiile mele nu au fost unele bazate pe plictiseala ci pe incredere ! Aveam un « feeling » anume in ceea ce priveste barbatii seriosi si cei neseriosi, pe care practic ii luam in « bascalie » in conversatiile virtuale !
Probabil ca, in ceea ce priveste persoana lui Radu, « feeling »-ul lui Stefan fusese unul bun.


Dimineata geroasa de inceput de ianuarie il gasi pe Stefan ca de fiecare data prezent la lucru. Inca serios marcat de ultimele evenimente petrecute in viata sa, incerca sa se adune in acel inceput de zi, privind usor dezorientat in jur. Vechiul obicei, deja intrat in uz, de a-si deschide messengerul inainte sa-si bea cafeaua, il facu sa repete acest gest si de aceasta data. Cele cateva id-uri care ii umpleau lista se aliniara instant, imbiindu-l parca la noi discutii matinale. Stefan le parcurse grabit, apoi, cu mana inclestata pe mouse, barbatul incepu sa le stearga hotarat, unul cate unul. Fosti parteneri de chat sau doar de o simpla distractie dispareau instantaneu, nefiind crutati nici unul de mana neiertatoare a lui Stefan.
La un moment dat, barbatul ajunse in dreptul unui id foarte familiar lui. Posesorul sau era inca offline la acea ora. Stefan ii privi ganditor nick-ul, dupa care, dintr-o miscare scurta il facu sa dispara definitiv, pierzandu-se in “neant”, alaturi de ceilalti fosti amici virtuali, parteneri de cafea sau de o simpla aventura. Dupa care isi “arunca” privirea, usor pierdut, pe geamul biroului micut, inchise messengerul si incepu truda obisnuita pe acea zi.


Inceputul friguros de weekend il « obliga » pe Stefan sa fie prezent inca o data la lucru. Mutarea arhivei nu putea sa astepte venirea primaverii. Barbatul saritor nu prididea niciodata sa puna umarul la munca alaturi de subordonatii sai. Si nu se cruta deloc. Profitand de un mic “respiro”, Stefan incerca sa-si faca putina ordine si prin sertarul personal. Considera ca inceputul de an il “obliga” si la aceasta “indeletnicire”, plictisitoare dar totusi necesara.
“Scormonind” prin lucrurile avute acolo, barbatul descoperi putin surprins, stand bine “ascuns” printre filele unei agende de birou, un plic mare si alb. Banuind ce se afla in el, Stefan il deschise totusi, descoperind inca o data felicitarea odinioara daruita de Radu, intr-o frumoasa zi de octombrie. “…imi doresc ca prietenia noastra sa dureze si sa te pot iubi in continuare…”, citi el grabit, printre randuri, alineatele ordonat insiruite. Privindu-i coperta frumos desenata, ce reprezenta doi barbati sarutandu-se patimas, Stefan avu un usor moment de ezitare. Uitandu-se cu grija in jur, profitand de faptul ca se afla singur in birou, Stefan rupse in doua acea felicitare. Dupa care, cu si mai mare convingere, repeta gestul inca o data, si inca o data, aruncand mai apoi “ramasitele” in cosul de gunoi de alaturi. Apoi parasi nepasator incaperea, lasand in urma lui bucatile inegale de hartie ce pareau a se misca “spasmodic” intr-o incercare disperata de a se reface… Acest gest facut de Stefan spusese totul pe acea zi. Acasa il astepta familia.


Din cauza vremii nepotrivite de afara, Stefan si-a amanat plecarea la Baia Mare cu cateva zile. Cand gerul s-a mai potolit, a plecat totusi. Ii pria o « evadare » la inceput de an. Era benefica pentru el, dupa tot ce se intamplase in viata lui, in ultima vreme. Inainte sa plece, s-a inteles cu Maria ca ea sa-l sune pe tot parcursul sederii lui acolo, din ora in ora. Bineinteles ca femeia nu a facut-o. Asa ca a sunat-o el din ora in ora. Telefonic ii confirma faptul ca sta cuminte in hotel si invata pentru examenul de la facultate, desi nu se poate concentra deloc. In plus, adauga inca o data ca se va face baiat de casa.

Stefan se inscrisese inca din toamna anului trecut, la facultate. Maria fusese cea care-l convinsese sa ia pana la urma aceasta hotarare. “Daca nu te inscrii anul acesta Stefan, la anul nu te mai las eu sa te inscrii! Ce rost are sa mai stai prin facultati la anii tai ?”. Asa ca Stefan se grabi sa-si depuna dosarul doar cu cateva zile inainte de terminarea inscrierilor. Devenind student peste noapte. Intre timp il anunta si pe Radu de pasul facut. Iar baiatul se bucura sincer, sustinandu-l.
Acum Stefan era in febra examenelor. Radu ii tinea in continuare pumnii ,desi nu mai putea fi alaturi de el fizic. Singurul liant intre el si Stefan era acum…Maria. Daca ea ar fi renuntat la discutiile lor virtuale, Radu ar fi fost un om distrus.

Datorita lui Radu, Maria a reusit sa-si faca timp sa duca la “doctor” ochelarii cu lentilele zgariate ale sotului ei. Din aceasta pricina Stefan nu-i mai purta de ceva vreme, iar Radu avu grija sa-i aminteasca femeii.


Intre timp, Maria a reusit sa-i “smulga” lui Stefan parolele de la ambele id-uri de messenger in discutiile lor de dupa Sarbatori, iar de acum putea intra nestingherita acolo, ori de cate ori va avea curiozitatea.

Printre glasurile cristaline de copii din gradinita unde preda, Radu isi facu timp intr-o mica pauza sa-i trimita un mesaj lui Stefan. Vroia sa vada cum reactioneaza barbatul. Reactia lui a fost imediata, materializata in cateva cuvinte: “Am murit pentru toti, nu ma mai cauta, am pus punct pentru totdeauna! Am pus stop,nu mai vreau sa aud de nimeni !”. Mesajul parea a unui om care fuge de sine insusi. A unui om care inca se refuza. Si care se pacalea singur.
Radu nu-si putea explica de ce nu-l crede nici acum pe Stefan. Probabil din simplul motiv ca barbatul, pe timpul legaturii lor, l-a lasat sa-i cunoasca foarte bine o anumita latura la care Maria nu a avut acces niciodata, timp de 15 ani. Iar Radu miza pe asta.
Tanarul privi in ochii mari si expresivi ai copiilor ce-l inconjurau. Si pe moment, ii trecu toata supararea. Cei mici pareau sa fie acum totul pentru el. Si in mijlocul lor, Radu parea si el un copil. Un copil mare.



Examenul ce il astepta la sfarsitul saptamanii, il grabi pe Stefan acasa de la Baia Mare. Dupa 11 ore obositoare de condus, ajuns in « sanul » familiei, nu uita sa-si instiinteze sotia cu ultimele « noutati », si anume faptul ca s-a conversat cu Radu pe mobil, ca a primit un mesaj offline si de la fostul amant din Oradea, iar la Baia Mare a fost cuminte, asa cum a promis. Lui Stefan ii era in continuare teama ca ar putea fi din nou descoperit, asa ca prefera sa spuna singur tot. Astfel era scutit de stres.
Maria insa nu se potoli, si il “starni” iarasi printr-o remarca, care il facu pe Stefan sa “sara” in sus din nou:
- …daca ai facut iar ceva oricum aflu, pentru ca pot…Drept dovada am mai aflat o “noutate”, si anume ca ai facut sex cu Radu intr-o parcare! ii zise ea, jubiland.…am aflat si unde lucreaza, lucru pe care tu nu mi l-ai spus! adauga femeia.
- Acum tu esti cea care nu se opreste, intelege si tu odata pentru totdeauna: M-AM OPRIT PE VECI!!! rabufni inca o data Stefan.
- Azi avem zi de interogatoriu ? Mai ai si alte noutati de la « prietenul » tau ? intreba Stefan iritat, stiind prea bine ca Maria continua sa se « converseze » pe mail cu strainul necunoscut lui.
Pe Maria o bufni rasul. Stefan nu era prost deloc. Si il lasa sa invete pentru examenul de a doua zi.



Seara, inainte de culcare, intins in pat, Stefan ii spuse sotiei:

- Cred ca am facut cea mai mare greseala a vietii mele inscriindu-ma la facultate!
Maria nu rata ocazia de a fi ironica:
- Gandeste-te mai bine, poate ai si altele, mai mari !
- Ehhhh… a fost raspunsul barbatului, intorcandu-se oftand pe partea cealalta, nu inainte de a-i trage sotiei o privire care spunea tot.

Lui Maria ii era mila de el, dar chiar nu-i putea cadea atat de usor in brate dupa toata istoria asta, asa ca Stefan isi merita pe deplin soarta.



In dimineata examenului, inainte de plecare, Maria i-a urat bafta.
- Daca ma pica, inseamna ca m-au ajuns blestemele. Sigur nu ale tale, ii raspunse Stefan, stiind foarte bine la ce se refera.
- Deh, “riscurile meseriei”, ii replica nevasta.
- Spor la scris, o ironiza el, si la citit ¡ incheind intr-un mod prompt, cu o referinta anume, bine inteleasa de sotie.
- Multumesc frumos ¡ ii raspunse Maria, la fel de ironic.

Iar masina lui demara pe zapada proaspat asternuta, catre o tinta precisa: examenul din acea dimineata.






























Capitolul 4



“Stefan nu constientizeaza ca isi cladeste fericirea, pasiunea, fanteziile, pe suferinta altora, si va veni ziua cand va plati pentru asta. Nu trebuie sa ma razbun eu, vine de Sus.
In viata totul se plateste. Eu cred in asta si sper ca Dumnezeu sa nu fie nedrept si sa plateasca altii pentru persoana respectiva…
Stau si ma gandesc cata umilinta trebuie sa indure unii dintre noi, in timp ce altii sunt foarte nepasatori. O fi bine ? »

Aceste cuvinte apartineau Mariei. Si erau adresate lui Radu. Maria simtea cat de mult il iubise tanarul pe Stefan. Iar Radu nu ii ascunsese absolut nimic din relatia lor. Aceste cuvinte ale ei il vor urmari pe tanar mult timp. In ele era un mare adevar. Unul trist.
La cuvintele ei, Radu ar fi contrazis-o putin : Stefan chiar constientizeaza ce face, dar nu-i pasa ¡


Stresul mult prea mare din ultima perioada, problemele de serviciu, sesiunea de examene, relatia incordata de acasa, mama lui bolnava,toate acestea si-au pus puternic amprenta pe psihicul lui Stefan. Totul culminand cu discutia din prima zi a anului, cand barbatul a fost nevoit sa-si recunoasca toata viata dubla de pana atunci. Era deja prea mult pentru el, iar la doua zile dupa intoarcerea de la Baia Mare, barbatul a cedat psihic, luandu-l brusc o puternica durere de cap si vomand violent. Nu era prima oara cand migrenele ii dadeau tarcoale, dar de data asta totul se manifesta mult mai grav. Din aceasta pricina, a fost nevoit sa-si amane iesirea in parc cu Anda, renuntand de a mai merge si cu masina la spalatorie. A doua zi il astepta o noua delegatie la Galati, si era prima oara cand Stefan pornea la drum cu masina murdara. Total impropriu pentru el.

Dis de dimineata, profitand de faptul ca a ajuns ceva mai devreme la birou, Stefan indrazni sa-si deschida messenger-ul, nu pentru a mai dialoga cu cineva, asa cum facea odinioara, ci pentru a da ignore eventualelor mesaje primite in timp. Se gandea chiar serios sa renunte definitiv la mess, considerand ca nu mai are nici un rost sa-l mai tina pe desktop odata ce nu mai intentiona sa-l foloseasca. Dar cat timp va rezista astfel?

Tot in acea dimineata, Radu se indrepta alene catre unul din job-uri. Nu intamplator, drumul sau trecea aproape zilnic pe langa sediul central al firmei unde lucrau Stefan si Maria. Si asta parea sa fie tot o mana a destinului.. Ingandurat, baiatul isi croia drum prin zloata de afara, cand in fata, la cativa metri, vazu masina lui Stefan, murdara si “trista” cum nu o mai vazuse niciodata pana atunci. Pana si numarul ii era indescifrabil. Radu a gandit pe moment:”Cum este sufletul lui Stefan acum, asa arata si masina sa.”Radu nu gresea deloc. Il cunostea prea bine pe Stefan, ca sa nu-i simta trairile, chiar daca nu mai comunicau. Il simtea telepatic, ii simtea starile prin care trecea, problemele, intrebarile. Radu vroia sa-l stie fericit, desi stia ca nu este. Vroia sa creada ca Stefan s-a lasat pentru totdeauna de viata lui dubla. Astfel, nici sacrificiul sau de a-si pierde definitiv iubitul, nu ar fi fost in zadar. Nu vroia sa-i para rau de gestul facut. Daca Stefan va reveni la viata dinainte, si gestul lui Radu ar fi fost fara rost. Si i-ar fi parut extrem de rau.


Delegatia lui Stefan la Galati nu dura decat o zi. Reintors acasa, barbatul parea sa-si revina incet, incet, apropiindu-se de Maria, pentru inceput mai mult prin vorbe. Amandoi isi dadura o “pauza” pana cand “apele” se vor limpezi.

- Eu sunt ok, consider ca pauza a expirat si e timpul sa reintram in normal, ii spuse Stefan sotiei, foarte convins, intr-una din urmatoarele zile.
Sotia parea ca-i lipseste. Afectiv. Dar oare numai sotia?
- Dupa ce voi termina cu toate examenele, am sa te duc la munte, la Poiana Brasov! ii promise el, galant.
Maria era curioasa daca se va tine de cuvant. Nu-i ramanea decat sa astepte.

Stefan era destul de prins cu sesiunea de iarna. Aceasta il facea sa-si tina mintea in priza, iar gandurile sa nu-i zboare accidental prin alte parti. Doar accidental.
Intr-una din seri isi pregatea examenul la matematica, o materie care nu i-a fost niciodata printre cele preferate.
In tot acest rastimp, Maria se “conversa” virtual pe mail cu Radu. Stefan simti.
- Gata, te-ai saturat de vorbit asa de repede? Nu a-ti mai avut subiecte de discutat?, o intreba barbatul cand o vazu revenind in camera.
Maria il privi razand.
- Tipul este un izvor nesecat de informatii, asa ca vom avea tot timpul cate ceva de dialogat, din moment ce o buna perioada am impartit ceva in comun…
Aceasta replica a ei il lasa fara cuvinte pe barbat. Si il puse usor pe ganduri .Mariei ii placea sa-si tachineze sotul din cand in cand. Stiind ca se ataca.
In acea zi, Stefan primise un sms pe telefon de la un barbat care semna cu initiala « A ». « Treci pe la birou azi ¿ » era continutul scurt al mesajului. Barbatul se simti obligat sa il arate si femeii. Mai de voie, mai de nevoie. Femeia se afla chiar langa el cand il primise. Intrebat cine e personajul, Stefan ridica din umeri incurcat, si ii trimise repede un raspuns in care ii scria sa nu-l mai caute niciodata… Desi, in sinea lui, stia prea bine cine este personajul. Nimeni altul decat Andrei. Dar « amnezia » temporara a lui Stefan functiona inca o data in fata sotiei. Barbatul era hotarat, se pare, sa rupa definitiv orice legatura cu trecutul. Sperand sa si reuseasca.


Obosit de atatea cifre si formule, Stefan se gandi sa ia o binemeritata pauza de la invatat. Se aseza relaxat pe canapea si butona la intamplare televizorul. Se opri pe un post muzical. Acolo, niste pseudoartisti incercau sa convinga prin talentul lor…lipsa. Privindu-i, mintea lui Stefan zbura instantaneu catre…Radu. Baiatul chiar avea un real talent muzical. Iar acest lucru simti nevoia sa il spuna si Mariei.
- Stii ca Radu are mai multe inclinatii ? Pe langa pictura, se ocupa si cu muzica, ii zise el sotiei.
Maria ramase incantata. Nu cunostea acest amanunt despre partenerul ei de mail si fostul partener de…pat al sotului ei. Probabil Radu omisese sa-i spuna, sau nu considerase neaparat necesar. Stefan adauga:
- Radu e un tip foarte talentat si cu mult bun simt, doar ca in ultima perioada devenise prea insistent si mi-a fost teama sa nu patesc ca si data trecuta, cand plecam de acasa in weekend-uri sa ma intalnesc cu diversi prieteni, iar tu stateai acasa linistita, preferand sa citesti ceva, sau sa te relaxezi la televizor, lucru care-ti place foarte mult, nebanuind nimic...

Era pentru prima oara cand Stefan se gandise la Radu. Prima oara dupa toata aceasta perioada. Din proprie initiativa. Fara ca Maria sa deschida in nici un fel subiectul. Si pare ca se gandi cu placere. Destinul le mai pregatea din nou ceva ¿

Undeva, intr-un bloc, la trei statii mai jos, de-a lungul unei linii ruginite de tramvai, un tanar barbat se intreba : oare Stefan isi mai aminteste de mine ? Raspunsul nu avea de unde sa-l afle. O alta noua coincidenta ¿
Cine poate stii…



A doua zi dimineata, Stefan isi sustinea si examenul de care ii era cel mai teama: la matematica. Dar Stefan e un invingator. Sau poate doar un norocos. Si a revenit acasa mai binedispus ca niciodata. Luase examenul. Maria l-a felicitat si l-a pupat. Stefan s-a uitat la ea si i-a zis:
- Ohoo, ce inseamna sa iei un examen la matematica! Pot sa ma mai duc o data !Ba chiar de doua ori…de trei ori (radea). Hai ca incepe chiar sa-mi placa matematica ¡
In sinceritatea lui, Stefan se bucura ca un copil. Sau chiar era un copil. Un copil mare. Ca si Radu.

Dar catre seara, Maria i-a “stricat” toata bucuria de peste zi. Iesind din baie, Stefan a “prins” exact momentul cand mana femeii a apasat hotarata pe Send, trimitand un raspuns la un mail al acelui “enigmatic necunoscut”. Destul ca de aici sa porneasca din nou o mica cearta. Barbatul nu a apucat sa vada nimic din text. Insa faptul ca Maria nu s-a tinut de promisiune, l-a iritat din nou pe Stefan.

- Iar ai incalcat “conventia” noastra, ii replica barbatul.
- Ti-am zis ca poti sa-i citesti mailurile, dar sa nu-i mai scrii, continua el si mai iritat.
- …si tu ai incalcat o promisiune foarte importanta, si nici mie nu mi-a cazut bine, asa ca…dehhhh, ii raspunse foarte sigura pe ea, femeia.

Lui Stefan nu-i convenea deloc faptul ca Maria se incapatana sa-i scrie in continuare acelui necunoscut.
Se pare ca in familia Antohi zilele si noptile tihnite erau de domeniul trecutului.

Toata saptamana urmatoare barbatul a ramas in Bucuresti, iar “discutiile” Mariei cu Radu au fost aproape ca si inexistente. Dar Stefan trebuia sa plece curand. De data asta la Suceava. Intre timp, Maria a mai intrat pe adresele lui de mess, sperand sa-l prinda “cu mata in sac”, dar nu gasi nimic relevant. Lucrurile pareau ca se linistisera. Momentan. Dar o alta “nevinovata” discutie pe aceeasi ”eterna” tema facu din nou fragila relatia celor doi. In drumul lor catre servici, Maria isi starni din nou barbatul. In ciuda atator discutii interminabile, tot nu era foarte lamurita de alegerea dubla a lui Stefan. O noua lamurire din partea lui era oricand binevenita.

- Am ales barbatii din curiozitate, iar aceasta curiozitate s-a transformat intr-un obicei dobandit in timp, ii explica el femeii, pentru a nu stiu cata oara.
- …dar viata de bisexual nu mai exista pentru mine acum, m-am “fript” prea tare de data asta si nu mai imi trebuie deloc, adauga convins Stefan. …acum sunt constient de gravitatea faptelor mele, si e cazul ca la varsta mea sa ma potolesc, pentru ca nu ma mai prinde, incheie “apoteotic” barbatul tot speech-ul, in speranta ca nevasta ii va fi pe deplin multumita.

Maria spera din tot sufletul ca Stefan sa creada in toate cele spuse pana atunci. Se anunta o noua zi de munca pentru cei doi. La fel de incarcata.




Desi mainile lui Stefan l-au atins, mangaiat si imbratisat deseori, in tot acest rastimp Radu nu a simtit prezenta vreunei verighete pe inelarul iubitului sau, care sa-i ateste casatoria. Acest lucru i s-a parut destul de curios atunci si de multe ori s-a gandit sa-l intrebe pentru a afla raspunsul corect, dar de atatea ori a omis, iar cu timpul…a uitat. Acum Maria a fost cea care l-a scos din « ceata » pe Radu, cu o poveste veche si amuzanta totodata, intorcand timpul inapoi cu…opt ani de zile :

…atunci sotii Antohi isi zugraveau locuinta. Casa arata ca dupa bombardament, molozul “trona” peste tot. Intr-una din acele seri, Maria si-a scos verigheta de pe deget si a pus-o in buzunarul halatului. A doua zi femeia s-a apucat de treaba, fara sa se mai gandeasca nici un moment la verigheta. Catre seara si-a amintit de ea. Verigheta insa nicaieri. Toate cautarile au fost zadarnice. Verigheta parca intrase in pamant. Au hotarat atunci sa-si cumpere alte verighete, dar in timp nu au mai dat importanta acestui fapt. Doar capul familiei ramasese cu verigheta la posesor.

A mai trecut un timp, si intr-o seara Stefan a trecut pe la Maria la birou sa o scoata la masa in oras. Femeia lucra atunci cu publicul, in cu totul alt loc. Maria tocmai termina o comanda a unui client mai vechi. Mainile ei se grabeau sa-si termine treaba mai repede pentru a putea pleca cu Stefan. Clientul astepta comanda, si observand lipsa verighetei de pe inelarul femeii, i-a incoltit in minte un gand : ce ar fi daca ar invita-o in acea seara la masa in oras? Tanara femeie il privi amuzata de situatie, si ii raspunse zambind :

- Tocmai asta intentionez sa fac, dar impreuna cu sotul meu ! aratand catre Stefan, care o astepta linistit si rabdator intr-un colt.
- Va rog sa ma scuzati, ii spuse incurcat barbatul, realizand penibilul situatiei.
- Am indraznit sa va fac invitatia, vazand ca nu purtati verigheta !

Fiind martor mut la toata aceasta scena, Stefan s-a hotarat pe moment sa-i cedeze verigheta lui sotiei, ca sa fie scutita de acum incolo de alte « avansuri » asemanatoare, pana cand vor reusi sa-si cumpere alte verighete.
De atunci timpul s-a scurs firesc, iar cei doi tot nu au reusit sa-si cumpere verighetele propuse. Stefan mereu isi aminteste si insista sa faca acest « pas », dar niciodata nu reusesc sa cada amandoi de acord asupra modelului ales. Ramanand in continuare nehotarati.
La inceputul unei alte saptamani, in drumul sau zilnic, Radu “intalni” din nou masina lui Stefan, parcata cuminte langa un colt de bloc. De aceasta data, masina lucea de curatenie, semn ca fusese proaspat spalata. Probabil ca si conducatorul ei se simtea cu sufletul curat acum. Pentru cata vreme?

Stefan a plecat la Suceava. Treburile il manasera intr-acolo. Dar va reveni in scurt timp. Acasa il astepta familia. Si un nou examen. Pe langa cel al vietii, la care ramasese restant.

Capitolul 5



In acea seara, pe Maria pana si mainile refuzau sa o mai asculte pe tastatura computerului. Fusese o zi destul de grea pentru ea, dar nu acesta era motivul. Problemele avute in ultima perioada pareau ca se acumulasera, iar femeia cedase nervos. Ar fi vrut sa plece undeva in lume, oriunde, si sa nu se mai intoarca decat peste cateva luni, nimeni sa nu mai stie de ea, sa fie singura cu gandurile ei, inconjurata de multa liniste, de odihna si relaxare totala…Stia insa prea bine ca totul e doar o iluzie. Realitatea imediata era cu totul alta. Daca Stefan ar fi fost acum acasa, iar fi zis ca se afla intr-o pasa proasta. Din fericire, barbatul era in delegatie. Tocmai la Suceava.

Toata istoria prin care era nevoita sa treaca, ii dadea senzatia ca pana la urma se va intampla ceva rau in realitate, nu stia insa ce anume, cand si cu cine… Avea o neliniste interioara pe care nu si-o putea explica. Puse insa totul pe seama perioadei stresante pe care o parcurgea. Spera din tot sufletul ca totul sa se opreasca la un moment dat, iar familia ei sa-si recastige linistea si fericirea de odinioara. Ii era in continuare greu sa-si imagineze sotul in bratele altei femei, daramite in bratele altui barbat… Acest lucru era si mai greu…

Simtea totusi ca « ratacirea » lui Stefan a fost ultima, de data asta chiar credea in el, si nu se agata doar de cuvinte, barbatul facea progrese in acest sens, ii comunica absolut tot ce primea, pe telefon sau in alta parte, trecea prin biroul ei sa-si ia “la revedere” inainte sa plece in vreo delegatie, lucruri care ii erau total straine odinioara.

In acest moment, desi lucrurile pareau ca se indreapta catre fagasul normal, doar « conversatiile » virtuale avute cu Radu pe mail o mai relaxau si ii dadeau putere sa mearga mai departe. Interesant! In discutiile cu el avand o stare de bine pe care nu si-o putea explica. Avea baiatul asta ceva anume care te castiga, chiar si prin intermediul comunicarii virtuale, iar timpul petrecut cu el pe mail trecea extrem de repede, incat Maria uita complet ca mai avea si alte treburi de terminat.
- Iar ma fura « peisajul » cu tine pe mail ! il atentiona ea mereu. Dar placerea era de partea amandurora.



Stefan a reusit sa treaca cu bine peste toata sesiunea, fara sa-si “lase”nici o restanta pe vara. Acest lucru l-a facut sa devina brusc mai linistit, mai relaxat. Totusi, Maria observase iar o oarecare raceala in gesturile lui. Intrebat de sotie, argumentul sau a fost unul solid :

- Nu am nimic, doar ca sunt foarte obosit, cele doua examene pe saptamana, delegatiile, plus munca de birou si problemele de familie m-au solicitat foarte mult in ultima vreme, se scuza el, adaugand :
- …dar sa stii ca cel mai tare ma « doare » faptul ca tu refuzi sa ma « bagi in seama » ! Asta nu e o relatie! Tu esti cea care ma impingi la “gesturi extreme”! incheie el, dezamagit.
Femeia il privi usor consternata. Chiar nu-si imaginase ca ea ar putea purta toata vina “ escapadelor” sotului. Stefan se purta in continuare ca un copil.


La o zi dupa sustinerea ultimului examen din sesiunea de iarna, Stefan a plecat din nou la Piatra Neamt. Dar de data asta insotit de Anda. Fetita intrase in vacanta, iar tatal sau a profitat de acest lucru si a luat-o cu el pe meleaguri moldave. Asa, Maria putea fi linistita ca sotul ei va fi “cuminte” din toate punctele de vedere cat timp va lipsi de la domiciliu, chiar si pentru numai trei zile.

Intre timp, sotii Antohi aproape ca stabilisera ca de Ziua Sfantului Valentin sa plece la munte. Maria isi dorea sincer sa mearga, dar nu cadea deloc la un consens cu Stefan: Anda va merge sau nu cu ei?
Stefan nu putea sa plece nicaieri fara Anda, fata se pare ca era “galaxia” lui, iar Maria una dintre planete. Probabil Pluto. Stefan isi asigurase sotia ca Anda va avea camera ei separata. Chiar si asa, Maria considera ca aceasta zi este una speciala, iar in aceasta zi ei doi trebuie sa fie singuri pentru a-si regasi linistea pierduta si implicit fericirea…

Planul lor de “evadare” a luat, la scurt timp, o alta “turnura”:o foarte buna prietena le face o invitatie la munte, la Moeciu, chiar in urmatorul weekend. Incantata, Maria isi suna sotul ca sa-i dea acceptul, dar cu promisiunea ca vor pleca si saptamana viitoare. Doar ei doi. Stefan a acceptat. Si iata ca weekendul apropiat se arata unul altfel decat celelalte. Nesperat de bun.

Cat timp Stefan isi pierdea timpul pe meleagurile lui Stefan cel Mare, Maria a mai intrat fugitiv pe mail, sperand ca va gasi ceva de la Radu. Dar nimic. La fel si pe adresele sotului sau. Numai mailuri neinteresante. Dezamagire totala. Si in acelasi timp, multumire. Paradoxal.


Ajunsa acasa, intr-una din seri, Maria a profitat de faptul ca e singura, si incercand sa se regaseasca cu sine, a umplut cada cu apa, si meditand la diverse, si-a amintit de gestul lui Radu cu lumanarile in baie… Ar fi pus si ea cateva, dar nu avea cu cine sa imparta cada…asa ca s-a lasat pagubasa, gandindu-se la Stefan ce norocos a fost…O femeie poate nu ar fi facut asa ceva. Radu a facut acel gest pentru el, atunci. Semn ca-l iubea.
Se pare ca baiatul era un romantic incurabil. Spre deosebire de Stefan, care apreciaza pe moment tandreturile, dulcegariile, atentiile, rasfatul, dupa care, a doua zi, revine la ceva normal, parand ca i se cuvine totul, omul fiind multumit.

Sincer nu se stie cati barbati ar mai fi ca Radu pe pamant, dar un lucru e cert, gandea Maria: Radu e o pierdere uriasa pentru societatea feminina. Dupa ce ca sunt atat de putini ca el, si-a gasit sa aiba parteneri de viata tocmai barbatii… O femeie ar aprecia inzecit gesturile si vorbele lui, insa nu se stie daca l-ar face cu adevarat fericit…Nu-i va ramane decat sa afle singur acest lucru, daca va dori, bineinteles.
Si femeia isi continua baia in spuma calda si frumos mirositoare, singura in linistea casei, si fara lumanari asortate si parfumate.
Mariei ii era teama de singuratate. Isi dorea, daca s-ar putea, sa moara ea prima, la un moment dat, pentru ca niciodata sa nu fie nevoita sa treaca prin astfel de momente extreme. Dar uneori singuratatea poate fi mult mai dureroasa. Atunci cand e in doi.
“La servici singura, acasa singura…Cine stie, poate ma obisnuiesc asa si chiar o sa-mi placa…” i se confesa ea lui Radu intr-unul din e-mailurile obisnuite si tarzii. Tanarul nu ii comenta fraza. Si nici nu o dezvolta.


Seara, Stefan a sunat-o pe Maria si au discutat pret de cateva minute despre cum le este lor prin Moldova, si ce face Anda.

- Noapte buna! Te iubesc, “graso”! , incheie el, alintandu-si in fuga sotia cu acest “apelativ” bine cunoscut de amandoi.
- Ce ai ¿ Te-ai lovit la cap ¿, raspunse mirata Maria, stiind ca sotul ei ii face foarte rar acest fel de declaratii.
- Nu, sunt constient de acest lucru si de aceea am spus-o, adauga el.
Iar Maria ramase usor pe ganduri. “E constient de…? Ca sunt…grasa?”
In urmatoarea zi, Stefan revenea acasa. La scurt timp, weekend-ul promis prindea contur.






































Capitolul 6




Inconjurata de panorama Muntilor Bucegi si Piatra Craiului, Moeciu li se infatisa in toata splendoarea ei sotilor Antohi, cucerindu-i inca o data. O oaza de liniste, care te imbia de la bun inceput la odihna si relaxare. Exact ceea ce le lipsise cel mai mult, in ultimul timp.
Din cerdacul rustic din lemn al pensiunii unde fusesera cazati, zona Brasovului le oferea un peisaj de vis, aproape de poveste, cu munti impaduriti si plini de zapada, peste care erau « aruncate » ca intr-un puzzle casute mici din lemn cu hornurile fumegande si acoperisurile stand sa cada sub povara zapezii, aducandu-le aminte de vremurile copilariei si de povestile spuse de bunica la gura sobei. Mirosea a copilarie.
Acolo urmau sa-si petreaca mai mult de doua zile, alaturi de inca doua cupluri, prieteni de familie. Zapada din belsug si vremea calda le-a fost prielnica tuturor.
Maria si Stefan pareau ca au uitat de toate momentele dificile si incercarile destinului de pana acum. Se pare ca acolo, in varf de munte, se regasisera. Chiar si pentru scurt timp. Alaturi de ei, Anda nu s-a plictisit deloc, avand compania inca a doi copii, ceva mai mici ca ea, cu care s-a distrat copios.
Soarele cald si prietenos i-a privit mereu, iar ei au profitat din plin ca niste copii mari de tot ce li se oferea. S-au dat cu sania, cu lopatica de plastic, au urcat pe munte kilometri intregi. Totul parea a fi la superlativ. Dar, asa cum se intampla de regula in viata, tot ce e frumos dureaza putin. Extrem de putin.

In lumina blanda dar amagitoare a soarelui de iarna, Stefan privea cum doua tinere femei din doua generatii diferite, mama si fiica, se bucurau impreuna de albul imaculat al zapezii. Amandoua semanau izbitor de bine. Aceeasi fata ovala si alba, aceleasi buze trandafirii, acelasi nas mic si drept, aceeasi ochi expresivi si negrii. Maria si Anda. Sotia si fata lui. Cei doi poli importanti din viata sa. Indiferent ce s-ar fi intamplat, fara ele Stefan nu ar fi putut trai. Cum nu a observat pana acum? Sau poate ca a observat, dar a trecut indiferent. Luand din viata doar lucruri desarte. Si viata, inca o data, i-a atras atentia. Dar pana cand?

Odata cu prima dimineata petrecuta acolo, Maria a avut parte de o surpriza neasteptata. De data asta o surpriza extrem de placuta. Inca somnoroasa, in soarele amagitor al diminetii de iarna, femeia observa uimita un lucru pe care si-l dorea de multa vreme: pe perna o astepta un superb lant de argint Rossatto cu pietre rosii.
Maria a ramas fara cuvinte. Stefan fusese autorul. Stia cat de mult si-l dorea sotia, si reusise sa il gaseasca tocmai la Piatra Neamt, aducand-ul de acolo in mare taina. Initial, intentionase sa il ofere in seara Sfantului Valentin, dar « copilul » din el nu a mai avut rabdare. Prin acest lant, Stefan parea ca-si “spala” toate pacatele de pana atunci. Nici Maria nu s-a lasat mai prejos, si i-a cumparat sotului ei un abonament de 8 sedinte la o sala de fitness. Inspirata de Radu. Stia ca isi dorea mult.

Era primul inceput. Unul bun. Pentru amandoi.



In acea seara friguroasa de inceput de februarie, telefonul lui Radu lumina discret intunericul incaperii. La celalalt capat o voce tanara de femeie se interesa de soarta lui. Era Tanya. Tanara era una din prietenele vechi ale tanarului, se cunosteau de ani buni, dar o perioada buna de timp nu se mai vazusera deloc. Fiecare o luase pe drumul sau in viata, acumuland experiente diferite, mai mult sau mai putin placute. Vara anului trecut i-a facut sa se revada din nou, de data asta la o terasa din centrul Bucurestiului. Bucuria revederii a fost mare. Au depanat amintiri, episoade trecute la care tineau mult. Si au ramas sa tina legatura. Cea ce s-a si intamplat. In acel moment Radu il cunoscuse deja pe Stefan, si acest lucru se simtea prin toata atitudinea lui. Radu era indragostit atunci. Acum Tanya il suna din nou pe Radu. Dezamagita, frustrata, ranita in tot acest rastimp din cauza unui barbat, Tanya simtea nevoia unui companion care sa o inteleaga cu adevarat si sa-i poata da niste sfaturi. Tanya avea nevoie de un sfat. Si il gasise pe Radu.

Ca de fiecare data, baiatul isi oferi umarul prietenesc, insotit de un sfat pe masura, daca putea sa faca acest lucru. Dar Radu nu era in stare sa-si ofere lui propriile sfaturi. Pentru prietenii sai avea insa intotdeauna o vorba buna, in caz ca le putea fi de folos.
Tanya si Radu s-au vazut in acea seara intr-un pub de la ultimul etaj al unui magazin central. Furnicarul de multime de la acea ora ii facuse sa nu reuseasca a gasi o masuta ceva mai protejata de zgomotul tinerilor din jur. Dar si asa, era important ca reusisera sa se revada. Si sa discute. La un pahar de vorba.

Tanya era dupa un divort. Destul de traumatizant. Se casatorise devreme, la 22 ani, cu un barbat mult mai in varsta ca ea. Acest fapt ii aminti lui Radu de Maria si Stefan. Si ei aveau cam aceeasi varsta ca Tanya cand s-au casatorit.
Dupa trei ani de mariaj nereusit, fata a divortat. Tineretea si lipsa de experienta si-au spus cuvantul. Sotul posesiv, refuza cu indrajire sa-i acorde divortul. Iar fata a fost nevoita sa se separe de el pur si simplu.
Acum Tanya era indragostita de altcineva. De un barbat care parea doar ca se joaca cu ea. Cu sufletul ei. Asa cum si Stefan s-a “jucat” cu Radu. Cu sufletul lui. Doar ca Tanya nu ajunsese atat de departe, ca Radu cu Stefan. Intre ea si acel barbat nu fusese nici o apropiere fizica timp de mai bine de sase luni. Doar saruturi furate in graba. Atunci Tanya a intrat la idei: oare barbatul care o atrage asa de mult ar putea fi gay? Sau bi? Acum ii cerea un sfat lui Radu, si eventual un raspuns cert la intrebarea ei. Iar baiatul incerca din rasputeri sa i-l ofere, oricat ar fi fost de dureros. Indiciile fetei il ducea la un singur raspuns: barbatul de 26 ani, cel placut de ea, era cu siguranta gay. Sau inca nu-si conturase clar sexualitatea. Sau o avea prea conturata. In toata aceasta perioada de timp, el doar s-a folosit de Tanya. Fata fiindu-i doar un paravan. Cert este ca nu mai avea nici un rost sa continuie cu el. Asa cum Radu nu mai avea nici un rost sa continuie cu Stefan. Doar ca Radu nu era foarte convins de acest lucru. Dar sfaturi altora dadea. Se pricepea la sfaturi. Doar ce sa faca cu viata lui nu prea stia. Nu stia mai deloc.

Tanara inalta si subtire, cu ochii mari, negrii si buze frumoase il privi dezamagita, stingand cu mana tremuranda si ultima tigara in scrumiera deja plina. Tanya se astepta la raspunsul lui Radu. Macar asa va sti ce drum sa urmeze.

- Tanya, asculta-ma, chiar nu te merita ¡ Incearca sa gasesti pe cineva care sa te aprecieze cu adevarat ! , ii zise foarte convins baiatul.
- Nn-ti mai pierde vremea cu el, concluziona el.

Spera ca fata sa-l asculte. Sa nu faca deloc ca el, care ignora total sfaturile venite din afara. Apoi suferea. Si nu se invata minte niciodata.
In seara aceea, Radu s-a despartit de Tanya ca doi buni prieteni. Asta si erau. Ramanand sa se revada.

- Ai grija de tine, Radu ! ii spuse fata.
- Da-mi un beep cand ajungi acasa, adauga ea, grijulie.
Iar baiatul i-a promis solemn.

Radu isi continua singur drumul catre casa. Adancit in ganduri, cu mainile in buzunarele trenciului din stofa, pasea grabit si infrigurat, pe strazile pustii. Era tarziu. Linistea noptii il facea sa mediteze la tot felul de lucruri.
Pentru o clipa gandul ii zbura catre Stefan. « Oare ce face la ora asta ¿ “, se intreba el. Stefan nu avea cum sa-i raspunda. Cu siguranta era adancit in vise la acea ora. In patul cald, isi odihnea parul grizonat pe perna, in bratele sotiei. Probabil multumit.




Dimineata zilei de Sfantul Valentin debuta cu o alta surpriza placuta pentru Maria. Mergand pe aceeasi “reteta” folosita in weekend si care daduse roade, Stefan ii lasa “uitata” pe perna bratara colierului deja daruit. Uimirea Mariei a fost si mai mare. Bucuria la fel. Stefan parea ca se intrece pe el insusi. Sau doar vroia sa castige teren. Si reusea, fiind foarte constient de acest lucru. Dar asta nu era tot. In acea seara, Stefan isi invita sotia la masa in oras. Doar era seara Sfantului Valentin. De cat timp nu mai facuse acest gest ? Nici nu isi mai amintea. Sperau sa gaseasca un loc intim, undeva, unde sa fie doar ei doi. Ca in vremurile lor bune.
Femeia astepta emotionata, aflata inca la birou, sosirea sotului, pentru a pleca cu el la restaurant. De multa vreme nu se mai intamplase acest lucru. De regula, atunci cand Stefan venea sa o ia de la birou, mergeau direct acasa, unde fiecare isi vedea de ale lui. Stefan statea la calculator sau se uita plictisit la televizor, iar Maria isi facea de lucru prin bucatarie. Alteori, cand Stefan nu reusea sa ajunga sa o ia de la birou, fiecare ajungea acasa pe drumuri separate si la ore diferite. Si nu parea sa-i deranjeze prea mult acest lucru.
Acum insa era o zi speciala, iar Stefan parea ca doreste sa o faca si mai speciala. Vroia sa o impresioneze pe Maria. Femeia insa era deja impresionata. Coplesita chiar.

Gasira repede un restaurant central, unde puteau fi doar ei doi. La masa cu damasc rosu purpuriu, ca o inima insangerata, amandoi pareau doi proaspeti indragostiti. Cel putin la prima vedere. Stefan era foarte curtenitor, de parca se afla in prima zi de casatorie, desi trecura ceva ani de atunci. Destui, ca macar tamplele usor grizonate sa-l dea usor de gol. Carisma naturala insa nu si-o stirbise. Dimpotriva.
Seara chiar s-a dorit una reusita, si a fost. Sotii Antohi s-au regasit fie doar si pentru o seara, in lumina lumanarelelor si inimioarelor de Sfantul Valentin. Au ras, au glumit, au fost impreuna, doar ei doi. Aparent departe de restul lumii, un Adam si o Eva a mileniului trei, reinvatau alaturi, inca o data, jocul destul de serios al casniciei. Pe care unul dintre ei l-a uitat pe parcurs. Sau nu l-a mai considerat atat de important. Alunecand in lucruri desarte. Acum incerca sa repare intr-o seara toata greseala perpetuata in ani de zile. Ca un student pus pe invatat in ajun de examen. Oare va reusi ¿ Macar e dreptul lui de a incerca. Viata ii mai daduse inca o sansa. Poate ultima.




De la un timp incoace, migrenele lui Stefan erau din ce in ce mai dese si mai violente. Atat de violente, incat ultima avuta a fost finalizata iar de voma, facandu-l sa nu mai fie capabil sa se ridice din pat pret de cateva ore. Acest lucru incepuse sa o ingrijoreze pe Maria. Se gandea chiar la o programare la medic. Radu cunostea si el aceasta “problema” a lui Stefan si a fost primul care i-a zis femeii sa o trateze cu toata seriozitatea. Iar femeia ii promisese.
Dupa ultima criza avuta, barbatul si-a amanat plecarea la birou cu cateva ore bune. La amiaza, in drumul sau obisnuit catre serviciu, aflat singur in masina, Stefan a avut “curajul” sa intoarca usor privirea spre stanga, acolo unde stia ca se afla blocul in care locuia Radu. Dar la fel de repede a preferat sa priveasca inainte. Semaforul isi schimbase deja culoarea, iar pe el il astepta restul unei zile pline de munca. A doua zi urma sa plece intr-o noua delegatie. In orasul de la poalele Tampei.

Stefan se gandea serios ca de data asta sa-si ia sotia cu el in delegatie, timp de patru zile. Demult nu mai avusese o asemenea ideee, acum insa era foarte hotarat sa o puna in practica. Maria era inca o data surprinsa placut si mirata in acelasi timp. Din pacate, Stefan a avut ghinion. In ciuda insistentelor sale, Maria nu a fost “invoita” de directiune. Iar Stefan a fost nevoit sa plece doar cu unul din colegii sai obisnuiti cu delegatiile.

In sufletul barbatului se pare ca se dadea o “batalie”destul de complicata. Involuntar, vroia sa-si creeze un “scut” de protectie pentru a nu mai fi tentat sa recurga la “solutii extreme” in preumblarile lungi prin tara. Iar membrii familiei sale pareau sa fie solutia. Daca Anda l-a insotit la Piatra Neamt, Maria era cea mai potrivita pentru delegatia de la Brasov. Barbatul se simtea inca “slab”, ca un copac firav aflat in mijlocul unui camp, in plina furtuna. Avea nevoie de un punct de sprijin, nu putea infrunta si sustine toata situatia asta. Cu ajutorul “fetelor” lui se apara de el insusi. Si in acelasi timp isi spala “pacatele”,castigand din ce in ce mai mult teren in fata lor.
Oare barbatul actiona instinctiv, sau gandea totul calculat dinainte ¿ Vroia sa impresioneze, sau pur si simplu redescoperea iubirea pentru mama copilului sau ¿ Doar timpul ce va fi sa vina putea oferi un raspuns corect. Si in acelasi timp, sincer.



Telefonul Andei dadea semnale insistente in acea seara de februarie. Fetita raspunse imediat. La telefon era tatal ei.
Stefan era pasionat de jocurile pe calculator. In acea seara, net-ul ii lipsea cu desavarsire din vila brasoveana unde fusesera cazati. Dar comenzile jocului trebuiau facute. Singura “salvare” era fetita. Dar de data asta, Stefan avusese “ghinion”.

- Tati, suna-ma mai tarziu, veni raspunsul copilei.
- De ce ? intreba Stefan usor contrariat.
- Momentan calculatorul este ocupat. Scrie mama.
Pe Stefan il strafulgera un gand. Ce nu avea nici o legatura cu jocul virtual.
- Da-mi-o pe mami, te rog, ii zise el fetitei. Copilul se conforma rugamintii tatalui.
- Iar te conversezi cu “haker-ul” pe mail? isi intreba el foarte direct sotia.
- Da!, veni cat se poate de senin confirmarea Mariei.
Raspunsul ei dezarmant de sincer il intimida usor pe barbat. Chiar nu dorea sa auda asta. Stefan facu o pauza in telefon. Una scurta, dar care spunea multe.
- Bine, cand termini sa ma suni. Vreau sa vorbesc cu Anda, incheie el.
Maria luase hotararea de a nu-i ascunde lui Stefan faptul ca “discutiile” dintre ea si barbatul necunoscut continuau. Ba mai mult, femeia a recunoscut in fata sotului dorinta de al cunoaste personal pe interlocutorul virtual. Dorinta la care Stefan nu a avut absolut nimic de obiectat.
Radu nu ar fi fost primul iubit al lui Stefan cu care s-ar fi intalnit Maria. Femeia avea « antecedente » in aceasta privinta. Dar Radu nu avea de unde sa stie.

De multe ori, serile, Maria isi “surprindea” sotul destul de abatut. Vrand sa-l necajeasca, il intreba uneori :

- Ce ai Stefan, iti lipseste ceva ?
- Nu am nimic, si nu mai fi atat de caustica ! Nu are voie omul sa mai si « mediteze » ?, incerca sa se « salveze » Stefan. Dar privirea lui pierduta undeva, « departe », ii contrazicea vorbele. Oare la ce se gandea barbatul ¿ Sau la cine ¿ Doar el putea stii.


De multa vreme nu ii mai fusese dor lui Radu de Stefan ca in acea seara. Baiatul a fost luat pe nepregatite, nu se astepta ca sentimentele sa-l copleseasca din nou. Si nu intelegea de ce. Credea ca a reusit sa depaseasca acel moment dificil. Dar se pare ca nu definitiv. Mail-urile Mariei au pus sare pe rana inca o data, iar in miez de noapte lacrimile lui Radu au inundat din nou perna. Incerca sa se controleze, dar fara succes. Imaginea lui Stefan era inca in mintea lui. Foarte vie. Si se incapatana sa ramana acolo. Mult timp.


Aleile parcului inghetat i se infatisau Mariei la sfarsit de februarie mai putin primitoare, urmele ultimei zapezi fiind inca prezente. O femeie tanara cu doi copii de mana, inainta linistita de-a lungul aleilor cu dale de piatra reci, pe sub copacii desfrunziti si plini de promoroaca. Parcul ii era atat de familiar, ii cunostea toate anotimpurile, in el Anda copilarise si crescuse. Stefan o plimba mereu pe acolo, indiferent de vreme. Ii placea sa se bucure alaturi de copilul sau de toate “starile” pe care natura stia sa le ofere din belsug parcului.

Acum Maria isi plimba singura copila. Insa Anda nu venise doar cu mama ei. Alaturi de ea, un baietel de varsta apropiata ii tinea companie, impartind impreuna toate jocurile copilariei. Era Adrian. Baiatul era coleg de clasa cu Anda. Copila ii nutrea o reala simpatie, nedorind insa ca el sa afle. Se pare ca pe Anda o “incercau” primii fiori ai “dragostei”. O dragoste de copil - timida, dar curata. Inca neimpartasita.

“Cassanova”, caci asa i se mai spunea baiatului, era insa “indragostit” lulea de o alta colega de clasa, cu care isi mai pierdea vremea prin parcuri. Fetita il cam “invartea pe degete”, iar micul “Cassanova” suferea vizibil. In Anda gasise o confidenta, careia sa i se destainuie. Copila nu se multumea deloc cu acest “statut”. Ar fi vrut ca Adrian sa o vada cu alti “ochi”. Dar baiatul continua sa o priveasca doar ca pe o simpla amica. O amica de un simplu joc si o confidenta intre doua pauze.

Maria statea si ii privea pe cei doi copii in jocul lor cu rolele, cu leaganul. Erau totusi niste copii. Poate usor maturizati inainte de vreme. Dar copii.
Tanara femeie statea si se gandea cand au incercat-o primii fiori ai dragostei. Si-a dat seama ca avea 14 ani atunci, si fusese ceva care se terminase inainte ca ea sa-si dea seama ce se intamplase de fapt. E adevarat ca pe urma a aparut si prima iubire adevarata, apoi…marea dragoste. Dragostea pentru Stefan. Dar toate au avut evolutia lor in timp.
Maria constata cu stupoare cat de rapid evolueaza lucrurile intre cei mici, expunandu-i la niste « riscuri « inutile inca de la varste fragede. In clasa Andei toate fetele aveau cate un « iubit », fetita fiind suparata ca « alesul ei » este deja « ocupat ».

Pe o banca inghetata, o femeie usor infrigurata, imbracata primavaratic, incerca sa le explice la doi copii de 12 ani cararile intortocheate ale vietii. Poate prea devreme.

- E pacat sa va aventurati in “relatii” de pe acum !, ii povatuia grijulie, Maria.
- Nu trebuie sa invatati sa suferiti de la 12 ani ! Si continua in gand : « Aveti destul timp toata viata… ».
Cei doi copii o ascultau atenti si usor mirati. In mintea lor de copil, aceste lucruri inca nu erau pe deplin intelese. Jocul si leaganele le faceau din nou cu ochiul, iar cei doi se lasara in voia lor.
Afara se insera usor. In parcul ramas aproape pustiu, o femeie si doi copii, doua generatii diferite, comunicau fiecare in limbajul sau. Era tarziu.


Obosit dupa o zi de weekend destul de lunga in care nu a avut deloc timp de “relache”, Stefan s-a retras in dormitor mai devreme decat de obicei, singur singurel in intimitatea camerei. Maria a profitat de situatie si a « monopolizat » din nou calculatorul, conversandu-se cu Radu. Din pacate nu pentru mult timp. Glasul sotului ce razbatea dincolo de usa dormitorului, i-a adus aminte de un lucru foarte important: barbatul nu poate adormi aproape niciodata pana cand Maria nu se joaca o vreme cu mainile prin parul sau aspru si grizonat. Acesta reprezinta chiar un ritual inainte de culcare la care Stefan tine mult. Asa ca femeia se conforma inca o data, si renunta pentru acea seara la baiatul carismatic.

Odinioara, si mainile lui Radu umblau tandre prin parul grizonat al barbatului, mangaindu-l si ciufulindu-l bine. Dar Stefan pare sa nu-si mai aminteasca deloc acest lucru. Radu intuise inca de pe atunci « placerile » nevinovate ale iubitului sau, fara ca el sa-i ceara asta. Si intuise bine.

Maria a preferat sa se retraga in fata televizorului, in timp ce Stefan dormea ca un copil rasfatat in cearceafurile albe. Zorii zilei aproape ca au prins-o tot acolo. Privea absenta ecranul, in timp ce degetele ii alunecau dezordonate pe telecomanda. Prin minte ii treceau tot felul de ganduri, dar incerca sa faca abstractie de ele. Catre dimineata, s-a furisat incet in patul incalzit de Stefan. Barbatul era adancit in vise. Privindu-l in semiintunericul camerei, Maria realiza ce frumos e Stefan cand doarme. Chipul sau armonios se relaxa pe perna moale, eliberat de toate problemele existentiale. Cel putin pentru un timp. Dar curand urma sa se faca dimineata. Printre obloanele lasate, lumina timida a soarelui de februarie incerca sa-si faca loc. Un barbat si o femeie se odihneau alaturi, fiecare adancit in somnul sau, apropiati si totusi departati unul de celalalt. Se anunta o noua zi. Poate nu mai diferita decat celelalte. Si totusi alta.



In linistea aparenta a micutei sali de sport, Stefan incerca pe cat posibil sa se concentreze si sa-si continuie exercitiile. Era deja a doua saptamana de cand frecventa aceasta sala, dand curs “cadoului” facut de sotie in preajma zilei de Sfantul Valentin.
Trupuri musculoase sau bine definite de tineri barbati il inconjurau involuntar, iar atentia lui risca sa fie distribuita periculos in cu totul alte parti decat ar fi trebuit. Stefan insa stia prea bine pentru ce a venit la sala. Si continua cu indarjire sa lucreze la aparate, desi era lipsit de chef si motivatie, incercand sa faca incapatanat abstractie de tot ce era in jurul sau. Desi tentatia era inca mare. Spera sa-i reziste insa in toate cele opt sedinte de sala si sa se intoarca apoi in bratele sotiei cu un corp ca in vremurile lui bune. Asa ca nu-si cruta deloc trupul atletic, dar nici privirea, cautand sa le imbine pe amandoua intr-un mod util. Si deocamdata reusea. Ramane de vazut cat timp.


Filmul anuntat in acea dupa amiaza linistita de weekend pe unul dintre posturi parea a fi unul foarte interesant si incitant in acelasi timp, avand in vedere ca subiectul controversat invita la o oarecare reflectie. Cele trei personaje principale, doi barbati –un tanar gay si un bisexual- alaturi de o femeie – viitoarea sotie a unuia dintre ei – realizau un triunghi amoros din care va iesi invingator pana la urma cuplul format dintre ea si el.
Maria parea fascinata de film. L-a urmarit cu rasuflarea taiata pana la ultimul cadru, gustand din plin happyend-ul. Involuntar, femeia se gandi la cei doi barbati din viata ei – Stefan si,mai nou, Radu – si la povestea lor in care ea intrase de curand. Maria realiza instantaneu frapanta asemanare dintre povestea celor din film, si cea pe care ea era nevoita sa o traiasca alaturi de cei doi. Stefan, Radu si Maria formau si ei un triunghi controversat. Femeia se intreba oare care va fi happyend-ul lor? Dar va exista unul? Maria spera din tot sufletul sa existe.

Stefan nu a rezistat sa urmareasca subiectul filmului. Sau poate ca nu a dorit. Probabil scenele il « loveau » mult prea tare. Dupa primele cadre vizionate, barbatul a renuntat, parasind camera si aruncand o scuza la fel de puerila ca si celelalte avute pana atunci :
- E chiar neinteresant filmul!
- In momentul in care vei putea sa vezi un film de genul asta, inseamna ca te-ai « vindecat » in proportie de 80%!, ii replica Maria, privindu-l cu subinteles.
Barbatul insa parea sa n-o mai auda. Iesise deja din camera. Jocul virtual al calculatorului parea mai interesant la acea ora, sau era doar o “salvare” de moment a unei alte scene conjugale, din atatea altele avute. Stefan nu concepea sa vizioneze un film cu un asemenea subiect, alaturi de sotie. Chiar nu isi mai dorea sa dea curs la alte discutii interminabile. Si continua sa-si joace « rolul » barbatului eliberat de « povara ». Dar povara sufletului continua sa existe. Si il va insoti mult timp.


















Capitolul 7



Inceputul de saptamana se anunta unul din cale afara de frumos. Un sfarsit de februarie atat de calduros nu mai fusese de mult timp. Gradele urcau deloc timide in atmosfera, iar lumea parea deja eliberata definitiv de stresul iernii. Se anunta hotarat anotimpul primavaratec. Aspectul strazii dovedea din plin acest lucru. Cel putin in aparenta.

Maria iubea primavara. Era doar anotimpul in care se nascuse. Un anotimp al trezirii la viata. Al schimbarii si lucrurilor bune. Un anotimp al iubirii.
Femeia uitase deja de hainele groase abandonate voit prin sifoniere, punandu-si din ce in ce mai mult in valoare feminitatea innascuta. Maria era constienta cu ce o inzestrase natura. Dar nu se folosise absolut niciodata de acest atuu al sau. Stefan a fost si ramasese in continuare marea ei iubire. Iubirea tineretii ei. Alaturi de el si-a petrecut 16 ani din viata. Si spera in continuare la mai multi. Iar in tot acest rastimp, i-a fost cat se poate de fidela, fara sa regrete un moment. Maria il iubea pe Stefan aproape ca-n prima zi. Doar se casatorisera din dragoste. Acest lucru a facut-o sa-i ierte totul pana acum si sa treaca peste momentele de cumpana, nu putine. Dar oare pana cand va mai putea sa faca acest lucru ?

Si Radu l-a iubit pe Stefan. Aparand discret si mult mai tarziu in viata lui, disparand mai apoi la fel de discret cum aparuse, si intr-un timp relativ scurt. Radu poate a trait in patru luni cat a trait Maria in 16 ani de casnicie. Sau poate nu.
Un lucru este cert : Radu a reusit sa cunoasca in tot acest rastimp o cu totul alta latura a lui Stefan, la care Maria nu a avut acces ani de-a randul. Datorita acestui fapt, tanarul inca mai simtea telepatic « starile » prin care trece prietenul sau, chiar daca comunicarea lor se intrerupsese de ceva vreme. Radu stia prea bine ca Stefan nu e fericit. Stia ca nu incearca decat sa joace un teatru ieftin, pentru a face fata familiei si cerintelor ei. Niste cerinte dealtfel cat se poate de normale. Depinde insa cat timp va rezista astfel. Si cum va rezista.

Sotii Antohi se pregateau de plecare catre o noua zi de munca. Le intrase deja in obicei sa plece impreuna la serviciu, in fiecare dimineata. Asa faceau de multi ani. Era o rutina zilnica. Maria nu avea carnet de conducere si se incapatana in continuare sa nu o pasioneze absolut deloc sofatul, singurul sofer al familiei ramanand in continuare Stefan.
Nici Radu nu avea carnet. Desi Stefan incercase sa-l convinga sa se apuce de condus. Dar fara succes. Asa cum incercase sa o convinga si pe Maria. Cu acelasi insucces.
Si Radu si Maria au fost ocupanti doar ai scaunului din dreapta soferului in masina lui Stefan. Doar ca Radu pentru un timp mai scurt. Maria continua inca sa-l ocupe. Dar oare in inima lui Stefan « locul » mai era ocupat ¿ Maria spera ca da. De catre ea, bineinteles. Iar Stefan trebuia sa dovedeasca asta. Sau sa simta. Sincer.

Drumul catre birou se arata inca o data unul banal. Aceeasi cotidian al fiecarei dimineti, acelasi furnicar de trecatori grabiti si insistenti pe trotuare, aceleasi masini oprite la stopuri, aceleasi claxoane si intersectii bine stiute.
Stefan era concentrat la condus, Maria isi pierdea privirile catre peisajul citadin mult prea cunoscut deja. Ii trezi pe amandoi din starile total diferite, telefonul lui Stefan, sunand in inceputul de zi. Barbatul a avut un moment de ezitare. Usor panicat, nu stia daca e bine sa raspunda sau sa evite apelul inoportun. Numarul de pe ecran ii era total strain. Observandu-i ezitarea si panica subita care-l cuprinsese, sotia insista ca el sa raspunda apelului. Mai mult din curiozitate.

- Dar raspunde odata, ce faci? il indemna Maria.
Barbatul se conforma derutat. Din fericire pentru amandoi soti, omul de la capatul firului cauta pe cu totul altcineva. Glasul sau deslusit il auzi si Maria, confirmandu-i adevarul. Stefan se linisti. Fusese doar o greseala de apel. Una banala.

- Ce te-ai panicat asa ? il intreba sotia privindu-i fata, usor amuzata.
- Pentru ca nu vreau sa mai am de-a face cu nimeni, si nu vreau sa mai raspund la numere de telefon necunoscute ! se justifica barbatul, inca tulburat.
- Am raspuns doar la insistentele tale ¡ adauga el cu repros, privindu-si sotia.

Inca o data, Stefan arunca relaxat vina pe sotia sa. Ei parea sa-i arunce degajat in “carca” toate escapadele sale de pana atunci si alte lucruri relativ minore care, chipurile, il aruncasera in vartejul unei vieti duble aparent nedorite . Dar Maria nu avea absolut nici o vina. Toata vina o purta sotul ei. Iar el era foarte constient de acest lucru. Doar ca nu-l recunostea pe deplin. Si nu si-l asuma pe de-a-ntregul. Pana sa reuseasca asta, va mai trece timp.


Plictiseala cotidiana de la birou il facu pe Stefan sa-i zboare gandul fugitiv catre vremurile nu indepartate cand messengerul era nelipsit de pe desktopul sau, si in permanenta deschis. Barbatul il stersese intre timp, pentru a nu mai fi tentat sa-l deschida vreodata. Maria, in discutiile lor anterioare, nu uita sa-i aminteasca faptul ca poate afla oricand tot ce face el pe serviciul virtual, desi acest lucru ii era imposibil, iar ca sa nu fie nevoita sa afle singura, ar prefera sa o informeze el ori de cate ori va considera ca este cazul.
Gandindu-se la aceasta discutie avuta, Stefan a pus mana pe mobil, si si-a anuntat cuminte sotia ca va intra pe messenger ca sa mai verifice ce este pe acolo, si sa mai stearga din mesajele primite. Odata acordat girul Mariei, Stefan a intrat liber pe mess pret de cateva minute, nu foarte multe, ca sa nu fie tentat sa repete gestul si in zilele urmatoare, riscand astfel sa se intoarca la obiceiurile din trecut. “Noutatile” de acolo nu au fost insa foarte multe, asa ca barbatul parasi spatiul virtual, incercand sa se concentreze la ce avea de facut in continuare pe ziua respectiva la birou.
Vremea cand barbatul isi pierdea timpul cu orele comunicand cu diversi necunoscuti, parea a fi lasata de tot in urma. Stefan lupta cu incapatanare sa uite trecutul de care a fost mult timp legat. Spera sa si reuseasca. Numai viitorul ii va dovedi acest fapt. Desi era foarte constient ca nu va putea « sterge » niciodata trecutul avut. Nu avea cum. Era parte din fiinta sa.


Nebunia martisoarelor incepuse deja prin tot orasul. Semn ca primavara nu era departe. Tarabele improvizate pe trotuare te imbiau inca de departe sa privesti, sa alegi, sa cumperi. Magazinele erau la fel de ticsite, iar “concurenta” era acerba. Snururi multicolore invadasera orasul si o data cu ele un aer proaspat, primavaratec.

Dupa martisoare pornisera si sotii Antohi. Pasii ii purtasera undeva intr-un magazin central de unde puteau alege pe indelete. Macar la alegerea martisoarelor nu se puteau contrazice. Mai ales ca erau destinate Andei la scoala.
Se inserase bine cand au reusit sa finalizeze “cumparaturile”. Reclamele multicolore de pe blocurile din jur isi faceau deja « datoria ». Privindu-le, Mariei ii veni instantaneu in minte o intrebare.
- Spune-mi si mie, unde locuieste Radu ?
Stefan nu se astepta la o asemenea intrebare. Dupa grimasa de uimire, barbatul s-a uitat razand la sotie, evitand un raspuns clar.
- Ce ai, te-ai lovit ??? , a fost raspunsul sau, altul decat cel asteptat de Maria.
Femeia nu insista. Se pare ca discretia viz-a-vis de Radu era inca importanta pentru Stefan. Iar Maria ii respecta optiunea. Sotul sau poate ca tinuse la baiat. Iar Radu chiar il iubise. Asta stia cu siguranta.
Afara se inserase bine. Sotii Antohi se urcara in masina care demara catre casa, lasand in urma lor centrul orasului inca forfotind de lume. Era Martisor.



Mariei ii place mult ca, atunci cand timpul de afara o inspira, iar Stefan e plecat prin delegatii, sa mearga pe jos de la birou catre casa, aproape zilnic. Drumul ei spre statia tramvaiului cel atat de binecunoscut si lui Radu, trece mereu prin parculetul plin de verdeata verile, inflorit primaverile, inghetat si neprimitor toamnele si iernile. Exact ca si un suflet omenesc, parcul are starile lui. Iar Mariei ii place sa-i observe aceste « stari » schimbatoare. Uneori ele o incarca cu energie pozitiva, alteori dimpotriva.
Dar oare s-a intrebat tanara femeie vreodata in drumurile ei catre linistea caminului conjugal ca pasii o poarta zilnic pe langa o fatada de bloc atat de familiara sotului sau ¿ Cu siguranta, niciodata. Asa cum niciodata nu si-ar fi inchipuit ca in acel imobil ar putea locui cineva cu care ea si-a “impartit” luni de-a randul, involuntar, sotul. Cineva care l-a iubit la fel de mult ca si ea.
Maria trecea zilnic prin fata blocului unde locuieste Radu, fara sa-si imagineze vreodata ca, undeva, la unul din etaje, o alta inima bate la fel de puternic pentru sotul ei. Pentru Stefan. Dar oare de cate ori Maria si Radu au trecut unul pe langa celalalt, fara ca niciunul sa constientizeze asta ¿
Chiar si acum, cand legatura lui cu Radu nu mai e un secret pentru ea, Maria nu stie inca pe unde isi pierdea odinioara pasii Stefan. Si nu va afla curand. Stefan nu-i va spune. Chiar daca drumul ei spre tramvaiul obosit o va duce mereu pe acolo. De atatea ori si de-acum inainte.


In tot acest rastimp trecut de la separarea de Stefan, Radu a incercat sa-si faca ordine prin ganduri si prin viata. Dar fara prea mare succes. Tanarul se incapatana sa uite un moment scurt dar frumos din viata lui: iubirea daruita cuiva. Amintirile insa erau inca treze, iar Radu total nepregatit sa se rupa definitiv de trecut. In aceste doua luni baiatul a incercat sa se pacaleasca singur, mintindu-se ca totul acum era in regula. Dar nu era. Realitatea ii dovedea asta.
Insingurat, Radu cauta sa mearga mai departe. Fara Stefan. Incerca din rasputeri sa uite trecutul inca prezent. Prin orice mijloace. Dar de fiecare data esua. Ultima solutie ar fi fost o simpla aventura. Ceva care sa-l faca sa uite macar pentru o clipa de barbatul iubit. Ceva ca un drog, o iluzie, o tresarire de moment. Si Radu isi facu “cadou” o aventura. Ceva fara implicatii, fara pasiune, fara suflet. Ceva fara Stefan. Dar Radu era facut sa iubeasca. Sa mangaie, sa sarute, sa se implice. Aventurile de o noapte nu erau pentru el. Dar tanarul cauta inca disperat sa uite chipul de imparat roman a unui om pe care l-a iubit mult. Un om cu tample usor grizonate si zambet carismatic. Si nu reusea. Stefan era inca prezent in mintea lui. Iar trupul si mainile lui si-l doreau inapoi. Cu incapatanare si-l doreau.
Acum mainile lui Radu imbratisau pe altcineva. Iar trupul sau era lipit de a unui strain. De trupul cuiva pe care nu-l iubea, si nu-l va putea iubi niciodata. Cineva care nu va putea fi ca Stefan. Absolut niciodata.
Radu inchise ochii si pret de o clipa se imagina in bratele barbatului dorit. Sarutand, tanarul se pacalea ca-l saruta pe Stefan. Cu pasiune, cu implicare. Parca mirosul placut al pielii sale invadase din nou camera. In patul larg si ravasit, Radu se mintea pe sine. Era perfect constient de acest lucru, dar nu se putea opri. Prin semi-intunericul camerei, spera sa regaseasca trupul frumos al iubitului de odinioara. Dar alaturi de el un era decat un strain si o placere de moment. O iluzie ieftina. O minciuna.
Radu s-a surprins cu ochii scaldati de lacrimi. Vroia ca totul sa se termine cat mai repede. Il vroia doar pe Stefan. Dar stia ca acest lucru nu mai e posibil. Si Radu continua sa se minta. Dincolo de fereastra dormitorului, zgomotul facut de tramvaiul obosit in drumul sau mai mult sau mai putin grabit, razbatea dureros de clar. Undeva, la trei statii mai sus, de-a lungul sinei uzate de tramvai, intr-o casa cu etaj, un barbat cu tample grizonate uitase demult de el.



« Cat de bine arata Stefan azi », gandi mandra Maria, privindu-si sotul in dimineata inceputului de saptamana. Femeia considera ca este totusi o zi speciala de primavara, iar Stefan va imparti martisoare fetelor, asa ca il imbraca “boboc”. Barbatul arata mai bine ca niciodata. Pacat ca Radu nu putea si el sa-si vada fostul iubit in lumina diminetii cat de frumos este. Oricum, pentru Radu, el era cel mai frumos.
Vremea insorita de afara il facea pe Stefan sa se simta din ce in ce mai in forma. Ii placea teribil de mult inceputul de primavara, si regreta sincer ca Maria nu-i putea fi alaturi in drumul catre casa de la serviciu, deoarece aceasta perioada era una destul de plina pentru ea fiind nevoita sa stea mai mereu peste program. Stefan era chiar suparat din acest motiv, ar fi vrut sa se opreasca cu Maria in parc, profitand de vremea primavarateca, plimbandu-se impreuna pe aleile binecunoscute, ca doi romantici indragostiti.
Stefan parea ca redescopera, incet, incet, viata avuta odinioara. O viata de familist intrerupta brusc de o simpla curiozitate avuta intr-un moment mai putin inspirat. O curiozitate care a devenit in timp obisnuinta si la care nu a mai putut renunta. Insa gestul lui Radu facut intr-un moment de disperare, l-a redat familiei. Dar Stefan nu avea de unde stii asta. Radu era oricum un capitol uitat.



Picaturile fierbinti de apa alunecau lascive de-a lungul trupului frumos si gol al lui Stefan, in acea seara tarzie si rece de primavara. Barbatul era obosit, iar dusul odihnitor era unul binevenit inainte de a se retrage in asternuturile curate.
De cateva zile Stefan se simtea destul de rau, lucru care l-a determinat sa mearga totusi la un medic pentru un control de rutina.
Contemplandu-si oarecum absent trupul, barbatul constata inca o data ca diferente vizibile de cand frecventeaza sala de sport, nu sunt. Data viitoare isi va lua un abonament de trei sedinte, poate asa va fi cu adevarat multumit si va observa un progres vizibil. Se intreba insa cum va reusi sa ajunga, cand el e plecat cu saptamanile…
Stefan isi astepta sotia sub dus, iar ea intarzia sa apara. Barbatul se intreba ce tot face de nu mai vine, dar explicatia era foarte simpla: Maria inca se mai “conversa” cu Radu pe mail, si ca de obicei, discutia lor virtuala o “prinsese” inca o data.
Intr-un final aparu si femeia. Nimic din comportamentul sau nu lasa sa se intrevada “ocupatia”avuta mai devreme. Alaturi de sot, sub dusul fierbinte, Maria incerca un inceput de discutie:
-Stii, aseara am visat ca ne-am terminat casa cea noua, si in dormitor aveam pictura de la Radu!
Privind-o, barbatul nu a schitat absolut niciun gest. I-a intins doar buretele, sa-l poata spala pe spate. Tare ar fi vrut Maria sa stie ce gandeste cu adevarat Stefan in acel moment. Dar ar fi reusit, iar fi intrat in ganduri. Dar acest lucru nu era cu putinta. Asa ca, se multumi doar sa spele spatele frumos al sotului, lunecand usor buretele de-a lungul sau cu gesturi tandre si calme totodata. Dormitorul ii astepta primitor pe amandoi.


Acelasi drum plictisitor si aglomerat catre casa li se infatisa inaintea ochilor sotilor Antohi. Deja nu li se mai parea demult o “corvoada” reintoarcerea zilnica acasa de la banalul serviciu. Aglomeratia din trafic de la acea ora, stationarea enervant de deasa la stopuri si intersectii, faceau parte din plictisitoarea “aventura” a regasirii caminului conjugal. Pentru ca timpul sa treaca mai usor, Maria incerca de fiecare data sa faca mici conversatii cu Stefan. Nu intotdeauna insa inspirate. Se pare ca nici in acea seara inspiratia nu-i dadu tarcoale, si “ataca” direct dialogul:
- Mereu cand ajungi acasa, primul lucru pe care il faci este sa intri pe jocul virtual, ii spuse Maria cu o unda vadita de repros in glas.…nu pot discuta cu tine aproximativ o ora si jumatate, dupa care intri in baie si abia acolo reusim sa mai vorbim si noi una alta, dupa care te bagi la culcare, continua nemultumita femeia.
Mariei ii placea foarte mult sa stea in baie la discutii, doar acolo reusea si ea “sa puna tara la cale” alaturi de Stefan.
Raspunsul barbatului veni foarte prompt si hotarat :
- Ce vrei Marie, sa intru iar pe messenger sau sa-mi ocup timpul cu jocul virtual ?? Intru pe joc ca sa-mi ocup timpul si sa nu mai simt nevoia sa fac conversatie pe messenger, incheie aparent sincer Stefan.
Raspunsul sotului o lasa inca o data fara cuvinte pe femeie. Chiar nu se astepta la asemenea “scuza” din partea lui. Se pare ca Stefan se “agata” de orice ca sa uite de “tentatiile” aparent nevinovate de odinioara. Fiind constient ca, de va ceda, viata lui va redeveni in scurt timp cea avuta inainte. Ramane de vazut cata vreme va reusi barbatul sa se tina deoparte de obiceiurile cele vechi. Doar el va decide.
Renault-ul argintiu isi continua drumul de-a lungul bulevardului. Afara se inserase deja.


In acel sfarsit de weekend, mainile lui Radu se jucau usor prin parul grizonat al unui alt barbat. Degetele lungi si fine ale tanarului inaintau sigure pe ele, fara insa sa simta firul aspru si des al iubitului de odinioara. Cu ochii inchisi, Radu incerca sa-si inchipuie ca e in bratele lui Stefan. Dar nu reusea. Nici nu avea cum.
In incapatanarea lui, Radu cauta in continuare un corespondent al celui pe care l-a iubit atat. Sau poate doar vroia sa-l uite. Orice ar fi facut, sansele de « izbanda » ii erau anulate din start. Oamenii sunt diferiti, iar comparatiile absolut inutile. Pana ca Radu sa invete asta, va mai trece timp. Mai mult sau mai putin.


Aproape ca se inserase, ziua apropiindu-se cu pasi repezi de final, iar Stefan nu dadea semne “vitale” ca si-ar aminti de Ziua Femeii la care Maria tinea atat. Tanara femeie era o “traditionalista”, pentru ea erau foarte importante aceste mici “evenimente” de peste an.
Sotii Antohi reveneau acasa, dupa un weekend petrecut la margine de capitala. Pe drum, Stefan isi aminti subit ca trebuie sa-si spele masina. Ora inaintata parea total nepotrivita pentru o asemenea « indeletnicire ». Dar barbatul isi sustinea cu indrajire ideea, Maria incercand sa-l convinga ca si maine e o zi… Fara succes, insa. Asa ca mica “ciondaneala” s-a iscat imediat. Nemultumita, femeia a acceptat intr-un final « infrangerea », lasandu-si sotul sa-si continue drumul de unul singur catre presupusa spalatorie. Maria era convinsa ca Stefan avea si alt motiv, destul de important pentru el, ca sa « evadeze » iar de capul lui prin aglomeratia orasului, la o ora destul de tarzie. Prin mintea femeii erau tot felul de ganduri. Probabil Stefan incerca sa revina incet, fara a da de banuit, la viata de odinioara.
In asteptarea sotului, Maria nu avea deloc liniste in casa. Ar fi vrut sa-l sune, dar nu avea nici un sens. Tot ce putea sa faca…era sa-l astepte.
Preumblandu-se nervoasa prin incaperi, Mariei ii veni in minte un episod mai putin placut din viata ei. Dintre atatea altele consumate.
Nu cu multi ani in urma, intr-o blanda zi de august a Sfintei Maria, bunul sau sot isi facu rost de o noua delegatie. In acea dimineata Stefan a luat din nou calea tarii, nepasator, fara macar a-si felicita sotia pentru acea zi, la care ea tinea extrem de mult. Maria l-a asteptat rabdatoare, asa cum il astepta mereu. Barbatul s-a reintors acasa, parca mai bine dispus decat plecase. Pe atunci femeia nu cunostea adevaratele motive ale binedispunerii sotului. Maria nu l-a intrebat nimic, dar a sperat ca macar la intoarcerea acasa, el sa-i aduca un cat de mic cadou. Macar de bun simt. Deoarece barbatul nu catadicsea sa dea vreun semn vital ca si-ar aduce in vreun fel aminte de ziua de nume a femeii, Maria facu ea primul pas:
- …a fost ziua mea de nume!...
Sotul se intoarse din pragul usii, rastindu-se schimbat.
- Si ce vrei… ???
Replica sa o lovi dur pe femeie. In urmatorul moment, Maria s-a imbracat si a iesit pe usa. Intrebarea sotului inca ii mai rasuna obsesiv in minte. La fel si privirea lui. Femeia nu s-a mai oprit pana nu a ajuns acasa la parintii ei. Ramas singur in linistea apartamentului conjugal, Stefan realiza in final greseala facuta. Primul gand a fost sa porneasca in recuperarea sotiei. Apoi se gandi ca mai intelept ar fi sa-i trimita dovada dragostei lui sincere prin cateva mesaje telefonice instant. In acea noapte lunga, cantonata in casa parintilor sai, Maria primi de la Stefan zeci de mesaje disperate continand o singura propozitie:”Te iubesc!”. Vazand ca femeia nu da nici un semn ca s-ar sensibiliza macar un pic la citirea lor, incerca sa le dezvolte ceva mai mult:”Te iubesc! Te rog raspunde, de ce nu-mi raspunzi??”.
In acea noapte telefonul Mariei se umplu pana la refuz de aceleasi mesaje, trase parca la indigo. De la femeie insa nici un raspuns. Stefan parea disperat. Iar de la aceasta intamplare, barbatul avu grija ca de ziua numelui ei sa-i aduca in dar cel putin un buchet frumos de flori.

In aceasta seara, istoria parea sa se repete. Iar Maria devene din ce in ce mai nelinistita. Insa asteptarea ei nu dura foarte mult. Ca si suspiciunile, dealtfel. La scurt timp, Stefan si-a facut reaparitia avand masina la fel de nespalata, dar « insotit » de un snop proaspat de zambile albe, un tort si o sticla de sampanie pe care urmau sa o bea doar ei doi in atmosfera calda a caminului conjugal. Maria a ramas din nou fara replica. Supararea si nelinistea avuta i-au trecut instantaneu. Ca de fiecare data.

De la o vreme, Stefan parea ca vrea cu orice pret sa se spele de toate “pacatele” avute in trecut. Iar pentru asta se folosea de tot felul de « siretlicuri » pentru a ajunge din nou la inima Mariei. Momentan chiar reusea. Cu succes. Ramane de vazut pentru cat timp.

Bulele ametitoare ale sampaniei ii facu pe cei doi sa ramana la discutii pana tarziu in noapte. Apropiata mutare in casa cea noua o facu pe Maria sa se gandeasca mai serios la lucrurile care urmau a fi luate acolo. Asa ca a inceput sa faca “inventarul” obiectelor preferate.
- Pana la urma, ce lucruri luam cu noi din locuinta actuala? il intreba femeia.
Stefan se uita ganditor pe pereti. La un moment dat ii cade ochii pe un frumos tablou ce infatisa un nud de femeie.
- Dintre toate tablourile pe care le avem nu luam decat « Nuda », ii spuse el din ce in ce mai meditativ.
Femeia ii observa usoara schimbare. Barbatul se uita fix la tablou si tacea.
- Ce este Stefan?, il intreba Maria curioasa.
- Nimic, nimic… veni raspunsul barbatului.
Maria insa insista. Vroia cu tot dinadinsul sa afle motivul schimbarii bruste a sotului. Din fericire, Stefan chiar avea chef de vorba, mai mult ca niciodata, asa ca raspunsul nu intarzie sa apara.
- Stii, Radu trebuia sa-mi faca un tablou pe care eu l-am vazut doar schitat. Urma sa mi-l faca cadou de ziua mea, dar ceva, nu mai imi aduc aminte exact ce, a facut ca acest lucru sa nu se mai intample…adauga barbatul, privind in continuare insistent si meditativ la nudul de pe perete. Gandurile lui pareau transpuse in cu totul in alta parte. Nu era deloc greu insa de ghicit unde. Amintirea tabloului promis candva de Radu, i-au trezit in suflet si alte “imagini” legate de baiat.
Se pare ca Radu nu-i fusese chiar indiferent. Desi nu si-a recunoscut niciodata acest lucru.
Pe chipul lui Stefan se citea dorinta clara de a revedea macar pentru o secunda schita tabloului. Si o data cu ea…chipul lui Radu. Macar pentru o secunda.
- O sa-mi umplu casa scarii cu icoane, adauga Stefan ganditor, aparent fara nici o legatura cu “subiectul” discutat mai inainte. Si totusi, o legatura exista: poate astfel, Radu ii va ierta definitiv gestul de a-l fi parasit fara nici un motiv plauzibil. Dar Radu il iertase demult. Stefan insa nu avea de unde sa stie.

In acea seara tarzie, subiectul « Radu » nu se opri aici. Sotii Antohi inca mai vorbira despre el.
Asa afla si Maria ca parintii tanarului stiau de mult timp de orientarea intima reala a copilului lor. Si se obisnuisera cu ideea. Maria se mira de curajul lui Radu de a-si recunoaste adevarata identitate intima. Mai ales in fata parintilor. Dar Radu se pare ca era un om destul de curajos. Si deschis. Spre deosebire de Stefan, caruia minciuna si lasitatea i-au dat deseori tarcoale. Si nu numai in fata sotiei. Dar Stefan proceda astfel doar pentru a se proteja. El chiar nu era un om liber.
La acea ora, baiatul dormea linistit fara sa aiba habar ca trezise « amintiri » frumoase cuiva inca foarte drag. Unui om la care tinea foarte mult si de care fusese indragostit.
La capul patului sau se « odihnea » un tablou gata inramat, ce isi astepta linistit posesorul. In intunericul camerei, de sub geamul lucrarii se intrezareau doua siluete nude, lascive, inlantuite parca intr-o vesnica imbratisare pasionala.
Nici Radu si nici Stefan nu aveau de unde stii ce rol important va avea acest tablou la un moment dat. Un rol si un simbol definitoriu. In toata povestea lor.

In linistea serii, putinii trecatori intarziati ce se perindau absenti de-a lungul strazii pe langa o sina de tramvai si o casa cu etaj, veche dar cu « sic », nu aveau de unde banui ca in spatele unei luminite aprinse la un geam, un barbat si o femeie incercau sa se regaseasca. Inca o data. Sperand amandoi intr-o regasire definitiva si adevarata. Oare vor reusi ¿


Pedaland de zor pe bicicleta lui de acasa, Radu parea absent si total neimplicat. Se gandea ca, probabil la acea ora din zori, si Stefan “pedaleaza” undeva intr-o salita de sport, la cativa pasi de casa unde locuieste. Lucru care nu era foarte departe de adevar. Stefan chiar se afla la sala, incercand inca o data sa se motiveze. Dar gandul lui nu era la Radu. Sau incerca pe cat posibil sa nu fie. Sala ii oferea inca o data un « peisaj » interesant cat sa-l faca sa nu se “piarda” in alte ganduri. Iar vremea cu adevarat frumoasa ce statea sa se anunte in acel inceput de zi, ii dadea o stare de bine. Era chiar primavara. Una promitatoare.





































Capitolul 8




Ce idee, sa-ti dai intalnire exact la coltul strazii, pe linia tramvaiului. La cativa metri de casa. De casa lui Stefan. Numai sotia lui putea gandi astfel. Dar Radu se conforma si o astepta acolo. Zona ii era oricum familiara. Dar de data asta nu se intalnea cu el. Se intalnea cu ea. Prima oara. Si tot prima oara, nu-si gasea linistea. Oare cum arata femeia? Cum gandeste? Cum se comporta? Toate aceste intrebari zburataceau aiurea prin mintea lui, fara a gasi vreun raspuns clar la vreuna din ele. Dar in scurt timp spera sa afle. Si a aflat. Femeia care isi facu aparitia in fata lui uimita se dadea a fi chiar sotia lui Stefan. Imbracata dezordonat, intr-un trening de mana a doua de culoare bleu, cu parul ca pana corbului, lung, lasat neingrijit pe spate, femeia il lasa mut la propriu pe Radu. Iar el nu-si revenea din uimire. Totul parea sa fie un vis. Unul urat. Din care ar fi vrut sa se trezeasca cat mai repede…
Si s-a trezit. Il trezi lumina de inceput de dimineata care ii inunda placut camera. Radu era in patul lui. Visase.

Si totusi, emotiile nu-l parasisera. In acea zi, Radu chiar se va intalni cu Maria. Nu in vis, chiar in realitate. “Mi-ai promis o intalnire la o cafea si o vorba … candva!”, il tot “zgandarea” femeia pe mail. Radu considera ca dupa cateva luni bune, pline numai de convorbiri virtuale, sosise in sfarsit vremea sa se cunoasca. Iar “mastile” sa fie date jos. Reciproc. Si definitiv.

Seara premergatoare intalnirii, a fost una destul de nelinistita si pentru Maria. Singura acasa, tanara femeie isi facea tot felul de ganduri. Se pare ca era prima oara pentru ea cand se intalnea cu unul dintre amantii sotului. Chiar daca virtual ii placea sa braveze, parand o femeie sigura pe ea, in realitate Maria era un om destul de vulnerabil. Numai gandul ca a doua zi urma sa-l cunoasca pe Radu in persoana, o “speria” usor. Era ca si cum si-ar fi aranjat o intalnire cu un posibil amant si nu stia cum sa se poarte. Avea o senzatie destul de ciudata dar spera ca pana a doua zi sa o depaseasca.
Maria se gandea daca si Stefan o fi simtit la fel cand s-a intalnit prima oara cu un barbat. La o asemenea intrebare numai Stefan putea sa-i raspunda. Dar el se afla acum tocmai in Banat. Un inventar inoportun, ii grabira pasii catre Timisoara. Ajunsese catre seara, dupa ce condusese tot drumul, si se simtea tare obosit. Il astepta o noapte alba in magazin, iar Maria spera din tot sufletul sa nu-i fie iarasi rau.

Maria nu i-a putut ascunde sotului ca se va intalni cu Radu. Nu a vrut sa procedeze pe ascuns, asa cum facuse el pana atunci, asa ca l-a “anuntat” senina ca urmeaza sa se intalneasca cu “hacker-ul” necunoscut. Stefan nu a avut nimic de obiectat. Chiar el ii sugerase cu ceva timp in urma sa se intalneasca cu respectivul, pentru a lamuri pe deplin lucrurile si a vedea ce intentii are. De unde sa stie Stefan ca acel “hacker” nu era altul decat Radu. Iar tanarul spera din tot sufletul ca Stefan sa nu ii afle niciodata “identitatea”. Niciodata. Radu inca il mai iubea pe Stefan.
Maria era convinsa ca la ora intalnirii Stefan o va suna si chiar nu-si dorea sa se “fastaceasca” aiurea. Femeia se comporta ca o pustoaica de liceu aflata in pragul primei intalniri, la care parintii nu trebuiau sa o “prinda”. In cazul ei, “parintii” erau Stefan, iar “amorezul” fostul amant al sotului. Incurcata situatie. Femeia spera ca noaptea ce avea sa urmeze sa-i fie un sfetnic bun si sa poata lua o decizie inteleapta pana a doua zi.
Maria abia a adormit. Curiozitatea nu-i dadea deloc pace. Abia astepta sa se faca zi si “misterul” sa fie dezlegat. Sa-l poate cunoaste, in sfarsit, pe Radu.

Nici tanarul nu fusese mai linistit. Dimpotriva. Incercand sa faca impresie, cauta stangaci sa-si potriveasca lentilele de contact, dar mainile nu-l ascultau deloc. Se apropia ora fixata, si Radu inca nu era gata. O lentila buclucasa cazu lin pe pardoseala baii, devenind aproape invizibila. Mai dura ceva pana cand Radu s-o gaseasca, iar minutele se scurgeau extrem de repede.
Nici cand s-a intalnit prima oara cu Stefan, baiatul nu a fost atat de emotionat. Fusese extrem de linistit. Indiferent chiar.
Acum era foarte preocupat. Vroia sa faca o impresie buna. Se intalnea cu sotia iubitului. Totul parea rupt dintr-o telenovela. Dar era doar viata. Cat se poate de reala. Si sarcastica, in acelasi timp.

La ora stabilita, Radu o astepta pe Maria ferchezuit si nelinistit. Nu-si gasea locul, avea impresia ca nu-i imbracat potrivit si nici mimica fetei nu-l avantajeaza. Ar fi vrut s-o ia din loc, dar sa ramana totodata. Avea impresia ca timpul trece extrem de greu, si femeia nu mai apare. Iar toti trecatorii se uita la el cu subinteles, cunoscandu-i parca“secretul”.

Dupa minute chinuitoare de asteptare, care lui Radu ii parura ore, la cativa metri in fata lui isi facu aparitia o femeie inalta, de-a dreptul speciala, chiar frumoasa, care nu avea absolut nici o legatura cu persoana din visul sau. Era femeia care si-a impartit barbatul cu el. Luni intregi. Fara sa stie nimic. Despre care el credea ca este extrem de egoista. Frustrata. Chiar urata.

Realitatea imediata ii oferea o cu totul alta imagine. Neasteptat de buna. Maria il privi prietenoasa. Si calma. Isi dadura pentru prima oara mana.
Cat timp au comunicat virtual, Maria era convinsa ca sta de vorba cu un barbat de cel putin 35 ani, mult mai matur,rebel, ciudat si mai grasut. In fata ei se afla insa un pusti linistit si simpatic. Un baiat dragut. Normal. Nimic din atitudinea lui nu lasa sa se ghiceasca macar putin din adevarata orientare intima.
Se placura din priviri. Iar dialogul se lega instantaneu, asa cum, doar cu cateva luni in urma, se intampla la fel…dar cu sotul ei. Radu se calma brusc.
- Stefan stie ca ne intalnim ! Nu am putut sa-i ascund ! recunoscu femeia in fata baiatului.
Radu se opri in loc. Nu vroia sa auda asta.
-De ce Maria ¿ Chiar nu trebuia sa-i spui…
- Nu am vrut sa ma intalnesc cu tine pe ascuns, asa cum a facut-o el…Stie ca ma vad cu cineva, dar nu stie ca esti tu ¡ il linisti femeia pe Radu, in drumul lor catre o oarecare cafenea.
- Nici nu va trebui sa stie vreodata ¡ adauga tanarul.
Maria il asigura inca o data de discretia ei totala. Radu putea sa se bazeze in continuare pe ea.

Fata in fata, asezati cuminti la o ceasca de cafea pe canapelele negre ale unui pub de pseudo-fite, cei doi parca se cunosteau de cand lumea. Tanarul parea sa aiba acelasi sentiment de deja-vu, pe care il avusese cu ceva timp in urma, la prima intalnire cu sotul tinerei femei. Dar nu atat de puternic. Stefan chiar insemnase ceva in viata lui.

Radu parea usor incurcat, nu prea stia cum sa deschida discutia. Maria il ajuta, mai sigura pe ea. Mainile fine ale lui Radu cautau un loc unde sa-si gaseasca popas, dar nu reuseau deloc. Cei doi se studiau reciproc, in timp ce dialogul se lega incet si sigur. Femeia din fata lui Radu parea oarecum degajata, si “ataca” dialogul destul de sigura pe ea :
- Ce vrei sa afli ?, il intreba Maria, zambind.
- Nimic, raspunse baiatul, vroiam doar sa vorbim si sa ne cunoastem.
Subiecte de discutie nu a fost greu sa gaseasca. In toate, personajul principal a fost din nou, pentru a cata oara, Stefan.
Maria si Radu au discutat despre Stefan aproape patru ore incheiate. Si nu s-au plictisit. Se pare ca barbatul era in continuare un subiect nesecat de discutie pentru amandoi.
Fiecare si-a spus « povestea » traita alaturi de Stefan. Fara sa-si ascunda absolut nimic unul celuilalt.
Maria si Radu pareau din ce in ce mai apropiati. Pe amandoi ii mintise, ranindu-le sentimentele, acelasi barbat. Si tot amandoi il mai iubeau inca.
Radu inca nu intelegea inca cum a putut Stefan sa minta si sa insele o asemenea femeie. Un om total diferit de imaginea eronata pe care si-o formase el in timp despre sotia iubitului. Maria chiar era un om care nu merita un asemenea “tratament”. Dar Stefan se pare ca nu constientiza pana la capat valoarea reala a omului de langa el. Asa cum nu constientizase nici calitatea umana a lui Radu.
Stefan se pare ca inca mai era un copil “mare”, care se juca cu sentimentele celor de langa el. Cand isi va da seama de acest lucru, va fi poate mult prea tarziu.
Povestindu-i despre Stefan, Radu avea lacrimi in ochi. Tanarul incerca sa se controleze, evitand pe cat posibil, privirea directa a Mariei. Iar femeia proceda la fel, povestind experienta ei cu acelasi barbat.
- L-am iubit, l-am iubit mult! recunoscu Radu, Mariei. Iar ochii sai cu gene lungi priveau absenti paharul plin din fata lui.
- …el nu m-a iubit…nici nu avea cum. Era insurat, avea familie… Iar privirea baiatului se « pierdu » undeva dincolo de geamurile pub-ului plin de oameni.
Maria il asculta atenta pe acel tanar, privindu-l. Si ii intelegea perfect durerea.
Cu cat orele treceau mai repede, cu atat Radu parea mai “cucerit” de Maria. Iar sentimentul era reciproc. Uitasera cu totul de pub-ul intesat de lume, de forfota zgomotoasa din jurul lor. Pareau ca in tot acest decor se aflau doar ei doi si doua povesti de viata aparent diferite, dar atat de asemanatoare. Povestea lor cu Stefan.
- Nu inteleg de ce el a avut “voie” atata timp sa se intalneasca cu diversi, iar tu iti faci “probleme” pentru o simpla iesire in oras cu cineva!,ii spuse baiatul.
Femeia incerca oarecum sa se “disculpe”.
- Nu e chiar asa Radu! Nu uita ca exista un copil la mijloc, unul dintre noi a trebuit sa fie sacrificat in sensul asta! Aceasta am fost eu ¡ El, fiind barbat, trebuia sa fie mai liber ¡
Radu o contrazise detasat.
- Dar nu e drept, Maria ¡ Aici e vina voastra, a femeilor!Si un barbat poate fi educat. Cum il educi, asa il ai ! conchise el, satisfacut de propria-i gandire.
Radu facea eforturi sa inteleaga gandirea Mariei, dar nu reusea pana la capat. Tanara femeie din fata lui parea mult prea“traditionalista”pentru un om de genul lui Stefan. El a simtit de la bun inceput acest lucru, si a profitat din plin. Cat a putut.
Maria parea a fi un om de mare calitate. Si care merita mult mai mult decat avea.
Fara sa o cunoasca, Radu a incercat sa-i faca « dreptate » Mariei. Cu riscul de a-si pierde iubitul. Si incerca sa uite regretul de dupa. Involuntar, Stefan i-o “ceru-se”.

La un moment dat, a venit vorba despre fetita lor, Anda. Radu nu stia foarte multe despre ea, isi facuse doar o imagine vaga despre copil din cateva fotografii si din vorbele sotilor Antohi. Tot ce stia era faptul ca Stefan isi iubea cu disperare fetita.
- Maria, gandeste-te ca Anda va creste si va deveni peste doar cativa ani adolescenta. Atunci probabil va avea si primul prieten, primul iubit. Il veti cunoaste si voi. Stefan va fi cu multi ani mai in varsta atunci. Dar totusi…”ochii vad, inima cere”…
Maria a inteles imediat ce a vrut sa spuna tanarul prin acele vorbe. Era totusi prea mult. Stefan nu ar fi facut niciodata asa ceva. Nu i-ar fi facut absolut niciodata un asemenea rau Andei. Isi iubea sincer copilul.
Radu si-a dat seama imediat ca mersese mult prea departe prin acele vorbe. Stia si el foarte bine ca bunul simt a lui Stefan nu l-ar fi impins catre asemenea lucruri. Desi faceau parte din viata. Cazuri existasera. Si nu putine.
Usor “rautacios” se pare ca tanarul pusese iar “sare pe rana”. Oarecum in gluma.
Si lui Radu ii placea sa se “joace” uneori. Dar nu cu sentimentele oamenilor, cum facuse Stefan.
Maria cazu usor pe ganduri. Privind-o discret, dar foarte atent, baiatul se gandi ca nu ar vrea sa se afle nici macar pentru o secunda in locul acestei femei. Niciodata.
- Daca as afla vreodata ca Andei i-ar placea…femeile, nu as ierta-o, ii spuse foarte convinsa Maria. Cred ca primul impuls ar fi sa o rad pe cap apoi sa o leg de piciorul patului. As tine-o acolo pana i-ar “trece” definitiv…
Aceste vorbe l-au “speriat” usor pe Radu. Grimasa de pe fata lui spuse totul. Tanarul o stia pe Maria mult mai toleranta. Isi iertase sotul de atatea ori, iar in sinea lui baiatul era convins ca il va mai ierta ori de cate ori va fi nevoie. Maria il iubea. Ca si Radu.
- Cum poti sa spui asa ceva, Maria ? o intreba tanarul, foarte mirat de vorbele femeii. Este copilul tau, cum sa-i faci asa ceva ? Pe sot ai fost in stare sa-l ierti, dar pe copil nu l-ai ierta ?
Maria isi dadu repede seama ca exagerase totusi. Nu i-ar fi facut niciodata asa ceva Andei. Acest dialog nu-si avea rostul. Andreea va fi cu siguranta o adolescenta foarte normala. Inca de pe acum fetita facea ocheade baietilor din clasa ei.
Experientele prin care trecuse tanara femeie in ultima vreme o faceau sa se gandeasca la asemenea lucruri extreme. Radu o linisti.
- Nu e cazul sa ne gandim la asa ceva, Maria! Chiar nu e cazul!
Iar dialogul demara catre alte subiecte de discutie.

Afara se facuse deja intuneric. Maria si Radu tot mai aveau inca ce sa-si spuna.
- E deja tarziu, ar cam trebui sa plecam, incerca sa inchida dialogul tanara femeie uitandu-se la ceas, nu foarte convinsa. Acasa o astepta totusi un copil, si unele obligatii familiale.
- Bine, hai sa mergem, conchise baiatul.
Odata achitata nota de plata, cei doi se ridicara. Coborand scarile, unul langa celalalt, pana la iesire nu-si mai adresara nici un cuvant. Fiecare parea pierdut in gandurile sale. Aerul mult prea cald de afara pentru acel inceput de martie, il facu pe baiat sa exclame :
- Ce cald e, deja simt primavara peste tot ¡ Iar Maria il aproba. Amandurora le placea anotimpul primavaratec, amandoi erau nascuti in miezul acestui anotimp.
Cei doi nu se indurara a se desparti inca. Discutia lor continua la fel de relaxata si in decorul citadin al strazii. Radu se oferi sa o conduca pe Maria cateva statii mai sus, in apropiere de casa.
Nu intamplator, pasii lor trecura pe langa straduta unde Radu il cunoscuse pentru prima oara pe Stefan. In acel mijloc de vara caniculara.
- Aici m-am vazut prima oara cu Stefan, ii spuse el femeii. Iar amintirile pareau sa-l napadeasca din nou.
La acea ora destul de tarzie, straduta ingusta parea linistita, doar cele cateva masini aliniate cuminti langa bordura trotuarului fiind singurii martori muti a dialogului celor doi. Maria privi cu atentie straduta curata si linistita, fara sa comenteze foarte mult. Probabil ca isi imagina deja cum barbatul sau l-a asteptat atunci pe Radu, in timp ce ea isi astepta singura acasa sotul, fara sa gandeasca o clipa ca pasii lui s-ar putea abate din drumul catre casa. Increderea ei in Stefan fusese mare. Mult prea mare, ca el sa o merite.
Tanarul parea inca “marcat” de gestul facut iubitului intr-un moment de disperare. Si tot incerca sa se puna de acord cu el insusi pentru a se face inteles. Revederea acelei stradute, candva atat de draga, ii trezi anumite pareri de rau.
- Maria, incearca sa te pui macar pentru o clipa in locul meu, ii zise el femeii. Tu ce ai fi facut ?
Zgomotul enervant al unui tramvai care se apropia greoi, lasa aparent fara nici un raspuns intrebarea baiatului.
Radu si Maria isi continuara drumul de-a lungul sinei familiare a tramvaiului. Din cand in cand, dialogul lor era « acoperit » de cate un alt tramvai intarziat, trecand zgomotos pe langa ei. Nici unuia dintre ei nu parea sa-i pese. Amandoi erau mult prea obisnuiti cu atmosfera acelui drum. Maria il strabatea zilnic, iar Radu aproape la fel.
- Radu, crede-ma, dar eu sunt singura care stie de Stefan! se destainui femeia. Nimeni altcineva nu mai stie .Uneori chiar simt nevoia sa discut si cu alte persoane despre acest lucru si nu am cu cine…Cui ii pot spune eu despre Stefan ? Colegilor, prietenilor, familiei ¿
Radu o asculta calm si o intelegea perfect. Intelegea toata zbaterea ei interioara. Inca o data gandi ca nu ar vrea sa fie niciodata in locul ei. Absolut niciodata.
Maria tare ar fi dorit sa auda de la Radu un lucru: faptul ca, poate, ii plac si femeile, macar uneori. Si tot il provoca cu scurte intrebari in acest sens. Radu insa era ferm pe pozitie.
- Maria, ti-am mai spus, pentru mine femeile nu pot fi decat foarte bune prietene! Mai mult de atat chiar nu pot simti…Spune-mi, pe tine te atrag femeile ¿ o « provoca » el. Asa cum nu te atrag pe tine, nici pe mine nu ma pot atrage.
Intr-adevar, Maria nu parea a fi deloc atrasa de sexul slab. Nici macar pentru un sarut. Si incepea sa-l inteleaga mai bine pe Radu. Pe Stefan il intelesese deja. Dar ramanea totusi la ideea ca Radu va fi in continuare o pierdere reala pentru comunitatea feminina.
Intr-un final, pasii lor se oprira la o intersectie. De aici incolo, Maria isi va continua singura drumul in aerul cald al serii. Acasa o astepta Anda.
Cei doi s-au despartit oarecum greu. Amandoi ar mai fi vrut sa stea de vorba. Dandu-si mana in semn de despartire, palmele lor ar fi vrut sa se retina. Macar pentru putin. Dar silueta tinerei femei se pierdu grabita in interiorul luminat al tramvaiului. Era deja tarziu.

Radu se intoarse singur catre casa. Degajat, cu mainile in buzunarele blugilor cei noi, tanarul avea o atitudine usor strengareasca. Putinii trecatori de la acea ora, nu ar fi banuit macar o secunda povestea de iubire a baiatului.
Gandurile lui pareau absente, privirea lunecandu-i usor de-a lungul peretilor vechi ai caselor din jur. Probabil toate aveau o istorie a lor pe care tanarului i-ar fi placut sa o cunoasca.
Pasii l-au adus din nou inapoi, catre straduta unde a inceput si s-a sfarsit o poveste. Poate mult prea repede. Nedrept de repede. Povestea lui cu Stefan.
Radu se opri pentru o clipa in loc, privind aparent absent locul unde Stefan il asteptase odinioara, prima data. Incerca sa simta ceva, dar nu simtea nimic. Era doar o strada veche, linistita si intunecata. Un martor mut al unor dialoguri demult uitate. Si totusi, privirea lui Radu parca ii cauta din nou masina celui pentru care simtise atat. In locul ei, alte automobile stateau cuminti parcate, asteptand un nou inceput de zi. Iar Radu isi continua drumul spre casa cu acelasi aer strengaresc, lasand in urma acea straduta. Si odata cu ea, tramvaiul si casele vechi. Doar amintirile nu le putea lasa. Faceau parte din sufletul sau.

Aflata in unul din vagoanele tramvaiului, primul gand al Mariei a fost sa-si sune sotul. Telefonul lui Stefan se incapatana sa sune insistent la acea ora tarzie, fara ca posesorul sau sa dea vreun semn ca s-ar sinchisi sa raspunda la apel. Mariei ii paru usor suspect. Asa cum, dupa toate cele intamplate, orice eschivare a lui Stefan ii parea destul de suspecta.
Barbatul s-a indurat sa-i raspunda intr-un tarziu.
-Eram in baie si nu aveam cum raspunde atat de repede, a fost scuza barbatului.
Maria chiar nu avea cum sa verifice acest lucru. Stefan se afla la sute de kilometri distanta.
- Chiar nu ma intereseaza nimic din discutia pe care ai avut-o cu “haker-ul”, asa ca poti sa pastrezi pentru tine toata conversatia, ii spuse el destul de convingator sotiei.
Stefan parea suparat. Avea si de ce. Nu si-ar fi inchipuit ca lucrurile vor ajunge pana aici.
- Ce ai ? il intreba Maria.
- Nu am nimic, sunt doar foarte obosit si vreau sa dorm.
Maria l-a lasat in pace. Tramvaiul se apropia incet de destinatie si trebuia sa coboare .
Femeia a ajuns acasa. Anda abia o astepta. Se plictisise singura. In plus, era nerabdatoare ca mama ei sa-i aduca meniul preferat.
Maria nu-l uita nici pe Radu. Asezata in fata monitorului ii scrise cateva randuri. Maria il placu realmente pe tanar. Si inca o data ii reaminti ca e o pierdere reala pentru “sexul slab”. Dar destinul nu avea cum sa fie fortat. Iar Radu va trebui sa-si urmeze in continuare simtirea. Probabil cu mai mult noroc data urmatoare.

In camaruta de hotel banatean cu doua paturi, Stefan incerca sa adoarma. Oricat ar fi incercat, curiozitatea de a afla mai mult referitor la intalnirea sotiei, ii dadea ghes. Asa ca trecu peste toata mandria si profitand ca al sau coleg de camera coborase dupa tigari, isi suna nevasta.
Maria raspunse usor mirata. Dar si amuzata, in acelasi timp. Nu se astepta ca Stefan sa mai sune.
In curiozitatea lui, Stefan cerea detalii.
- Tipul nu te cunoaste, il linisti Maria, doar ca are pica pe barbatii bi insurati. Stie despre tine ca esti insurat de la un partener de-al tau, nu a vrut sa-i divulge identitatea.
Stefan parea din ce in ce mai curios si mirat in acelasi timp.
- Si m-a ales tocmai pe mine ? De ce ? ceru el lamuriri.
- I-ai placut prea mult, nu te putea « rata », adauga Maria razand.
- Ce « vrajeala »…zise Stefan total neconvins.
- E un tip super ok, il “zgandari” femeia.
Stefan musca momeala.
- Te-a dat “pe spate” ?
- Rau de tot… continua jocul usor amuzata, tanara femeie.
- E…gay ? ceru din ce in ce mai multe detalii Stefan.
- Da. Am lasat loc de buna ziua.
- Sa inteleg ca vor mai exista si alte intalniri? intreba usor ingrijorat barbatul.
Tacerea Mariei il lamuri pe deplin.
- Si tacerea e un raspuns…adauga el descurajat.
- …afirmativ…il completa Maria.
Stefan tot insista curios cu detaliile.
- Altceva ai sa-mi spui, ce a zis despre mine ?
Din pacate pentru el, intrebarea a ramas fara un raspuns clar. Aparitia inoportuna in camera a colegului de serviciu, l-a facut pe Stefan sa puna punct discutiei.
- Bine Maria, vorbim maine, ma bag la culcus ca mi-e somn.
- Ok, noapte buna ¡ ii ura sotia.
- Noapte buna, te iubesc! arunca Stefan grabit.
- Ce ai zis?
- Hai, hai, hai, paaa! Incheie el discutia. Era deja foarte tarziu.

Dupa acest scurt dialog, Maria incerca sa traga o concluzie. Dar nu avea nici una foarte clara. Stefan inca mai oferea “surprize”. Mereu altele, mereu diferite.











































Capitolul 9



In biroul sau cu vedere catre bulevardul zgomotos, intesat de masini si lume, Maria inca “reflecta” la intalnirea avuta cu o zi inainte cu tanarul amant al sotului sau.
Franturi de dialog ii treceau prin minte, amestecate cu imaginea acelui tanar care chiar ii iubise sotul.
Inca o mai « macina » destul de rau discutia avuta cu privire la viitorul « ginere »…Se gandise la acest lucru toata seara si toata dimineata si ajunsese la o singura concluzie: Stefan NU i-ar face NICIODATA un asemenea rau Andei. Femeia era convinsa de asta.
In plus, inca o “idee” ii incoltise in minte: daca Stefan va primi tabloul de la Radu, se va simti oarecum “obligat” fata de el, si va dori sa se revanseze intr-un fel, reluand legatura avuta? Oare Radu va accepta? Avand in vedere ce a fost intre ei, flacara se putea “reaprinde” oricand… Aceasta intrebare fara vreun raspuns clar, o chinuia mai nou pe Maria…
Toate aceste ganduri o faceau sa fie si mai « absenta » in acea zi la birou. Femeia statea cu ochii pironiti pe geamul usor intredeschis al incaperii, simtind usor aerul caldut si primavaratec de afara. Dar din pacate nu se putea concentra asupra nici unui lucru. Evenimentele mult prea proaspete din viata ei o faceau sa nu-si mai gaseasca linistea odinioara avuta, pierduta se pare definitiv.

Catre seara, in drum spre casa, a avut parte de inca o mica “surpriza”. De aceasta data, din partea sotului. Ca de obicei. Stefan suna sa o intrebe daca saptamana viitoare ar putea sa-si ia un mic concediu sa-l insoteasca la Oradea pret de cateva zile, unde avea un alt inventar.
- Crezi ca poti sa-ti iei liber ? a fost intrebarea lui Stefan.
Maria chiar nu stia ce sa-i raspunda. Isi dorea mult sa mearga, dar se gandea inca o data la Anda, cu cine va sta ea timp de o saptamana incheiata. Femeii ii era foarte greu sa dea un raspuns clar in acel moment. In sufletul sau se dadea iar o “batalie”. Jumatate din ea ar fi vrut sa mearga, cealalta jumatate sa ramana totusi acasa. Maria se gandea ca pana in weekend avea timp sa reflecteze. Doar ca Stefan dorea un raspuns sigur.
Instantaneu, femeii ii incolti inca un gand in minte: daca Stefan o foloseste doar ca “paravan” pe timpul sederii lui in Oradea, doar pentru a nu mai fi tentat sa cada prada din nou “placerilor interzise”? Nu era prima oara cand o vroia cu el in delegatii, dar Maria nu se lasa impresionata de aparente.
- Esti atat de sigur ca vrei sa merg cu tine, sau vrei doar sa nu fii singur pentru a nu cadea din nou prada ispitei ?
Stefan nu se astepta la o asemenea intrebare.
- Eu de doua ori nu te intreb, asa ca faci ceea ce vrei !!, veni raspunsul sau sec.

Maria se gandi serios. Chiar nu stia ce ar putea face odata ajunsa acolo, atatea zile s-ar putea sa se plictiseasca rau. Neavand net nici comunicarea cu Radu nu ar mai fi posibila. Macar asa ar mai trece timpul.
Femeia si-a intrebat copilul daca poate sa-si ia un mic concediu saptamana viitoare pentru a pleca cu tati la Oradea. Anda a fost pe deplin de acord.
- In sfarsit, in sfarsit! exclama bucuroasa fetita. O astepta o saptamana incheiata singura acasa, fara parinti, doar ea cu bunica.
Avand deja si acordul fetei, Maria tot era nehotarata. Nu mai dorea sa-si faca planuri, deoarece in ultima vreme parea ca nu-i mai iese nimic.
Aceasta “evadare” inoportuna alaturi de sot, ii cam dadea treburile peste cap. Dar spera sa se descurce. Totul era ca pana la urma sa se hotarasca. Radu o incuraja in acest sens. Si spera ca Maria sa il asculte. Stia el de ce.


Usor plictisita, asteptand sa se sfarseasca mai repede si acea zi de munca, Maria statea cu mintea inca la intalnirea avuta cu Radu. Minutele se scurgeau incet, iar femeia gandea cat de plictisitor se anunta a fi drumul catre casa, singura pe strazi. Ce ar fi sa-l scoata din nou pe Radu in oras ? Si ii trimise un mail. Nu foarte convinsa ca baiatul va accepta sa o insoteasca. Dar Radu a acceptat bucuros noua « provocare ». Si iata-i din nou alaturi. De data asta vremea nu a mai fost atat de prietenoasa. Dar celor doi nu parea sa le pese. Erau deja familiarizati unul cu celalalt. Si aveau ce sa-si povesteasca. Iar timpul trecu la fel de repede ca si prima data in compania Mariei.
Deja se inserase bine, cand telefonul femeii dadu semne nelinistite din geanta voluminoasa. Era Stefan. Instinctiv, Radu se dadu cativa pasi inapoi, aparent temator. Amuzata, Maria ii spuse:
- Unde fugi, ca nu te vede!
Iar Radu zambi incurcat. Daca ar fi stiut Stefan in ce companie se afla Maria la acea ora…Dar Stefan nu trebuia sa afle niciodata. Ar fi fost prea mult pentru el.
Pentru o clipa Radu a avut sentimentul ca si-a tradat nemeritat iubitul. Stefan poate chiar crezuse in el. Dar Radu a crezut mai mult. Si a fost ranit.
- Nu-ti este frig acolo ¿ isi intreba Maria grijulie, sotul.
- Ai plecat doar in sacou! Aici deja e foarte rece.
Raspunsul lui Stefan a fost unul evaziv. Nici de data asta barbatul nu se dezmintea. Era evaziv in toate.
Radu zambi usor. Cat de mult isi iubea Maria sotul! Si l-ar fi iubit in continuare, oricat de mult i-ar fi gresit pe viitor. Si tot de atatea ori l-ar fi iertat. Chiar daca nu ar fi recunoscut acest lucru.
Maria era indragostita de Stefan. Cum era si Radu. Dar Stefan oare chiar merita dragostea lor?



Domnisoara draguta de la filiala Cec-ului i-a oferit foarte amabila Mariei un scaun si un pahar cu apa. Femeia venise sa se intereseze de un anume credit. Pana aici nimic iesit din comun. Tanara angajata insa tot simtea nevoia sa faca conversatie. Probabil asa fusese invatata in numeroasele trainig-uri avute.
- Ce frumusica sunteti ! veni pe loc complimentul angajatei. Maria ramase usor surprinsa. Nu stia daca este doar o constatare ca de la femeie la femeie, sau chiar un compliment. Descurajator de « traditionalista » Maria chiar un concepea ca o alta femeie ar putea-o complimenta.
- Sunteti casatorita? Aveti si copii? continua tanara foarte degajata cu intrebarile.
Maria i-a multumit de apreciere, si i-a raspuns pe rand la intrebari.
- Am o fata de 12 ani!, ii spuse ea foarte sincera.
Tanara domnisoara se uita mirata la Maria.
- Dar cati ani aveti?
Maria bineinteles ca ii raspunse.
- Sa stiti ca sunt invidioasa ca aveti o fata! O privi inca o data cu subinteles tanara angajata in timp ce se ridica sa-si ia foile proaspat scoase de la imprimanta. La intoarcere, margelele de la gatul Mariei ii starnira “interesul”. Subit. Luata prin surprindere, Maria isi simti atinse margelele de doua maini fine de femeie care probabil ar fi dorit mai mult. Apropierea fetei care tot incerca sa o atinga usor, o sperie realmente pe Maria. Femeia incerca sa faca conversatie pentru a-i distrage fetei atentia de la podoabele femeiesti. Si reusi.
- Sunteti casatorita? incerca Maria sa afle un amanunt din viata fetei.
Raspunsul sau negativ probabil ca explica multe. Tanara era in continuare foarte amabila si ii propuse Mariei o facilitate in legatura cu obtinerea acelui credit. Ocupata cu calculele, tanara incerca sa o observe pe furis pe Maria. Femeia se simtea in continuare privita. Senzatia nu era chiar una tocmai foarte placuta. O privea totusi o femeie, nu un barbat.
- Luni va astept pe la mine, neaparat si cu o poza a fetei ¡ incheie intrevederea tanara domnisoara, zambind languros.
Maria isi lua la revedere. Abia astepta sa revina inapoi in biroul sau plin de…fete “normale”.
- Inca nu ne luam “la revedere”, deoarece luni ne intalnim din nou! o “corecta” zambitoare tanara pe Maria.
Odata iesita pe usile transparente ale biroului, Mariei ii venea sa rada incontinuu. Senzatia fusese totusi una plina de disconfort. Cel putin pentru ea. Oare Stefan cum reusea sa se simta atat de bine in compania barbatilor? Numai el putea stii.


- As vrea sa-l cunosc si eu pe “fostul” tau de la Oradea, daca tot mergem acolo ¡ isi exprima Maria dorinta, dealtfel fireasca, hotarata fiind sa-si insoteasca sotul in “epopeea” transilvana.
- Ar fi bine sa te lasi pagubasa in sensul asta…veni raspunsul descurajator al sotului, proaspat revenit din Banat.
Stefan se pare ca nu dorea nicicum sa-i divulge vreodata sotiei identitatea vreunuia din fostii sai iubiti, de oriunde ar fi fost el. Discretia era la loc de cinste pentru Stefan, iar nevasta lui stia acest lucru foarte bine.
Maria se hotarase pana la urma sa lase tot si sa paraseasca Bucurestiul alaturi de Stefan timp de cateva zile. Radu avusese un rol “edificator” in aceasta decizie a ei. Devenise chiar nerabdatoare sa cunoasca si alte meleaguri ale patriei pe care sotul ei le cunostea foarte bine din atatea preumblari, imbinand utilul cu placutul, in timp ce ea statea cuminte acasa, ca o sotie devotata ce ii era, asteptandu-l sa se intoarca.
- Sa nu uiti sa-ti iei si costumul de baie la tine, s-ar putea sa mergem la Sangeorz Bai, sunt in aer liber, dar au apa termala ¡ divulga Stefan ceva din viitorul « program » transilvan.
- Abia astept!, se bucura Maria ca un copil.
Se pare ca aceasta “iesire” a celor doi se anunta inca de pe acum a fi o mica “luna de miere”. Cel putin aparent. Depinde cat de “dulce” va fi.



Visele lui Radu referitoare la familia Antohi continuau sa existe in unele nopti, mai mult sau mai putin cu luna plina.
Odata ce « mastile » au fost date la o parte reciproc de catre el si Maria, baiatul se simtea si mai apropiat de membrii sai. Din acest motiv, se pare, in visele sale aparea acum toata famila lui Stefan, dar si a lui.
Asezati cuminti si bine dispusi la o masa alba in aer liber, intr-o atmosfera relaxata, Radu cu parintii sai impreuna cu familia Antohi pareau sa se simta extrem de bine. Dar numai in vis. Pareau ca se cunosc de o vesnicie, iar Radu era multumit ca, in sfarsit, si Maria dar si parintii lui, acceptasera ideea de legatura a lui cu Stefan. In acel vis, Stefan parea un om fericit. Realmente.
Totul era alb in jur, scaunele, gradina, bolta sub care era asezata masa, totul. Iar curtea primitoare ii era total necunoscuta lui Radu. Era totusi la Stefan acasa. In vis.


Oglinda mare, dreptunghiulara, mult prea murdara si zgariata pe alocuri, cu pete maronii pe luciul ei, agatata de-a lungul unui perete, nu-i permitea mai deloc lui Stefan sa se admire in ea asa cum ar fi dorit. Avand pe el doar un slip de culoare roz cu banda lata, barbatul se contempla meditativ si usor nelinistit. Parca simtea ca cineva il priveste.
Vazut din spate,trupul sau era la fel de frumos asa cum il cunostea Radu. Printre petele maronii de forme neregulate de pe acea oglinda, corpul sau se ghicea frontal, fiind probabil doar o reflexie a imaginii lui. O reflexie reala sau imaginara?
Radu s-a trezit brusc din vis, cu aceasta episod in minte. Iar imaginea lui Stefan din acel vis oarecum ciudat i-a dat de gandit toata ziua. Tanarul nu avea de unde stii ca in garderoba fostului sau iubit exista acest articol de imbracaminte…de culoare roz ¡ Inca o alta coincidenta din “suita” celorlalte deja existente?


Se pare ca acea telepatie existenta intre Radu si Stefan continua sa existe. Ba mai mult, tanarul ajunsese sa “simta” chiar momentele de intimitate dintre Stefan si a sa sotie. Acest lucru nu-i facea tocmai bine, Radu intrand atunci intr-o anume “transa” din care nu reusea sa iasa decat in momentul in care Stefan, la modul cel mai real, reusea sa puna punct momentului sau intim cu Maria. In acel moment, baiatul se simtea si el mai mult sau mai putin multumit. Iar aceste « secvente » devenisera din ce in ce mai constientizate de Radu, repetate de multe ori in unele nopti cu luna plina. Nu neaparat spre binele sau. Stefan inca ii exista alaturi, in ciuda tuturor « eforturilor » depuse de a-l uita. Si va mai exista multa vreme.


Desi Maria a incercat sa-si “provoace” in cateva dati sotul la mici discutii referitoare la intalnirea dintre ea si “haker”, Stefan se pare ca nu dadea absolut nici o importanta acestui “subiect”, fiind ca si inexistent pentru el. Cel putin asa lasa sa transpara la suprafata. Vazandu-i totala indiferenta, Maria renunta la idee. Preferand sa se concentreze spre apropiata plecare ce urma sa vina. Benefica pentru amandoi.
Din pacate, entuziasmul avut la inceput, parea ca se duce incetul cu incetul. Maria racise, si nu mai avea chef de nimic. Nici macar de Baile Sangeorz.
“Trebuia neaparat sa se intample ceva, parca am cobit…”, gandi inciudata femeia. Dar nu mai putea da inapoi. Le promisese deja celor doi barbati din viata ei, Stefan si Radu, ca il va insoti pe unul dintre ei in deplasarea la Oradea. Si nu dorea sa dezamageasca pe nici unul. Asa ca va trebui sa se tina de cuvant.
Inceputul de saptamana o aduse iarasi pe Maria in incinta Cec-ului unde mai fusese cu cateva zile in urma. De data asta insa, Maria l-a luat si pe Stefan cu ea, nu inainte sa-l avertizeze despre posibilele “veleitati” ale tinerei angajate.
Domnisoara de la Credite ii astepta la fel de amabila si binevoitoare ca si data trecuta. Ca o gazda buna ce se vroia, tanara i-a servit pe amandoi cu apa si sucuri naturale. Facand o totala abstractie de faptul ca sotul Mariei se afla langa ea, deloc stanjenita, tanara continua dialogul cu Maria, de parca doar ele doua se aflau in birou.
- Am o rugaminte, adauga la un moment dat, tanara.
- Va pot…tutui ? Simt ca nu pot face conversatie cu dumneavoastra decat la persoana a doua…
Maria ii dadu acordul, in timp ce Stefan se uita la cele doua, razand. Fusese avertizat.
- Lasa-mi numarul tau de telefon sa te pot suna in legatura cu creditul! adauga cu nonsalanta, tanara.
- Esti femeie si pot discuta mult mai usor cu tine ! ii spuse, privind-o pe Maria cu subinteles.
Cele doua femei facura schimb de numere de telefon. Domnisoara chiar ii parea de gasca Mariei.
Spre sfarsitul “intrevederii”, tanara de la Credite se ridica de pe scaun, venind cat mai aproape de Maria, conducandu-i pe cei doi catre iesire. Amuzata, Maria i-a trimis o bezea in semn de multumire pentru facilitatile facute si amabilitatea demonstrata.
Din pragul usii, tanara angajata “prinse” bezeaua Mariei din zbor, ducand incet mana catre buze, spunand:
- Mmmm…ce dulce e!
In drumul lor catre parcarea unde isi lasasera masina, sotii Antohi nu se mai puteau opri din ras.
- Nici tu nu esti zdravana, Maria ! ii zise Stefan sotiei.
- O provocai incontinuu ! adauga sotul, foarte amuzat de situatie.
- Dar chiar nu vad la ea un comportament anormal ¡conchise el.
“Oare?”, gandi in sinea ei, sotia.
Totul parea doar un joc. Maria chiar nu si-ar fi permis sa-l depaseasca in nici o relationare a ei cu vreo reprezentanta a Evei. In timp ce Stefan chiar si-a permis a se juca, mai mult sau mai putin constient, cu sufletele anumitor barbati din viata sa. Fara sa se gandeasca la posibilele repercusiuni. Iar acum parea ca uitase absolut tot, pozand intr-un familist implinit si fericit. Era doar o aparenta ? …un alt joc ?


Alt vis la fel de scurt si secvential i-a « chinuit » noaptea lui Radu. Se facea ca se afla undeva, intr-o locuinta straina, ce nu parea a fi nicicum casa lui Stefan. In schimb, era cu Stefan. Doar ei doi. Intr-un dormitor. La un moment dat, isi face aparitia in casa o domnisoara frumusica, blonda platinata, avand un aer usor vulgar. Rujata strident, se prezinta a fi…amanta lui Stefan! Urmand sa imparta acea casa toti trei. Inclusiv patul. Iar Radu trebuia sa accepte situatia. In vis. Daca il iubea pe Stefan. Si inca il iubea. In realitate.


Maria s-a despartit cu greu de Anda. Cele doua, mama si fiica, s-au « dragalasit » aproape tot weekend-ul, si a doua zi dupa, in asteptarea momentului cand se vor « desparti » timp de o saptamana. Fetitei parea ca i se facuse deja dor de parinti, desi se mai aflau cu ea alaturi. Era pentru prima oara cand ei o lasau acasa. Maria trebuia totusi sa-l urmeze pe Stefan. In definitiv, era vorba doar de o saptamana. O saptamana care va trece repede.
Singura la parinti, Anda era un copil alintat. Inca de mica, nu ii lipsise absolut nimic, Stefan avand mare grija ca fata lui sa aiba de toate. Aflata acum nu departe de inceputul adolescentei, Anda purta deja ultimele noutati din trendurile vestimentare cu nume, cumparate de taticul cel iubitor.
« Nu ii mai cumpara si tu atatea ¡ », isi « apostrofa » uneori sotul, Maria.
« Las-o sa aibe ce eu nu am putut avea la varsta ei ¡ », ii amintea mereu Stefan sotiei. Iar Maria nu mai putea adauga nimic. Anda era « universul » lui Stefan. Micul sau univers. Cel mai important din viata sa.

Drumul catre orasul transilvan s-a dovedit a fi extrem de lung si obositor pentru Maria. Era pentru prima data cand isi insotea sotul intr-un asemenea drum, si abia acum incepea sa inteleaga de ce uneori Stefan se intorcea acasa extrem de obosit din asemenea calatorii. Noroc ca popasurile avute au fost destule, iar compania colegului Vlad alaturi de ei fiind un « atu » in plus ca timpul sa treaca mai repede.
Seara tarziu, obosita de drum, Maria mai avu totusi « puterea » sa-l anunte pe Radu printr-un scurt sms dat la repezeala din camera pensiunii unde se aflau, ca a ajuns intreaga si nevatamata. Aflat deja sub dusul fierbinte, Stefan nu ar fi banuit niciodata cui se « confesa » femeia la acea ora. Si nici nu trebuia sa afle. N-ar fi inteles nimic.

Dis de dimineata, Radu incerca sa-si duca la bun sfarsit exercitiile de inviorare, inainte ca noua zi de lucru, destul de rece si “inbufnata”, sa-i grabeasca pasii in nebunia matinala a strazii.
Poate si din acest motiv, raspunse destul de greu la telefon. Era totusi un devreme ca sa-l sune cineva. Si totusi, ecranul mic si luminos al gadget-lui zbarnaitor afisa cu incapatanare un nume: Maria Antohi.
Radu nu paru deloc mirat. Se astepta ca tanara femeie sa-l sune la un moment dat, asa cum ii si promisese, dealtfel.
Calm, Radu reusi sa raspunda, pana la urma. Glasul Mariei, aflat tocmai in celalalt capat al tarii, ii dadea o stare de bine. Doar Stefan mai reusea odinioara sa-i creeze aceeasi stare atunci cand il suna in rarele sale momente.
Convorbirea a fost destul de scurta si de banala. In prima zi a « evadarii » ei din Bucurestiul cosmopolit, Maria a fost lasata de catre sotul mult prea ocupat, sa-si faca « de cap » cum doreste pana la reintoarcerea lui in hotel. Iar prima idee a ei a fost sa-l sune pe Radu.
- Sa stii ca avem in camera un pat dublu mult prea mare pentru noi doi, abia reusim sa-l umplem ! Daca erai si tu cu noi, cu siguranta ne-am fi descurcat mai bine ! il « provoca » Maria pe Radu.
Tanarul « gusta » fraza ca pe o simpla gluma. Desi i-ar fi placut realmente sa se afle cu cei doi in aceeasi camera de hotel, basca in acelasi pat mai mult lat decat lung. Acest lucru insa nu era posibil. Dar nu imposibil. Depindea doar de Maria, si poate si de Stefan. Iar atunci poate sotul ei si amantul lui s-ar fi simtit pe deplin implinit, egaland in sfarsit talgerele balantei. Si acceptandu-se ca atare. Dar Radu nu credea ca Maria, prin usoara ei posesivitate ar fi acceptat « compromisul ». Radu insa l-ar fi acceptat. Asa l-ar fi stiut pe Stefan cu adevarat fericit.
Cei doi au incheiat scurta discutie matinala, ramanand sa o « dezvolte » pe parcursul acelei zile. O zi fara net si mail pentru Maria. Si inca o zi fara Stefan, pentru Radu.
Curioasa de a vedea si cunoaste cat mai mult din noul « decor » citadin in care ajunsese, Maria incerca sa exploreze de una singura imprejurimile, dealtfel frumoase, ale orasului transilvan.
Fara sa-si dea seama, pasii au purtat-o pana spre Baile Felix. Impresia nu a fost chiar una benefica. Orasul mic si provincial nu a impresionat-o nicicum. Cele cateva hoteluri din jur cu piscina si apa termala, nu i-au spus mare lucru. Curiozitatea insa a facut-o sa intre in unul dintre ele, avand ideea de a incerca totusi o mica sedinta…balneoclimaterica.
“Peisajul” care i se infatisa inaintea ochilor, o facu sa-si schimbe imediat ideea initiala. Intr-o piscina mare se lafaiau lenes un grup mare de barbati de varste diferite. La vederea tinerei femei, simturile lor aparent in letargie percutara imediat:
- Dar va rugam sa intrati alaturi de noi in piscina! a fost invitatia barbatilor.
- Asa ne mai “nuantati” si noua peisajul ! adaugara ei pe voci diferite.
Amuzata, Maria le raspunse cuprinzandu-i pe toti dintr-o privire:
- Sigur, merg sa ma schimb si am sa revin…Asteptati-ma ! Si se grabi sa iasa cat mai repede din acel hotel. Iar barbatii au asteptat-o mult si bine. Probabil o mai asteapta si acum.

Orasul oradean chiar ii placu Mariei. Peste tot numai pensiuni cochete, una mai frumoasa ca cealalta. Femeia profita de vremea de afara, destul de schimbatoare, plimbandu-se prin aerul racoros al orasului de munte. Nu regreta nici o clipa drumul si alegerea facuta. Si totusi, abia astepta sa revina acasa. I se facuse deja dor de Anda. Tare dor.

Seara se anunta la fel de plictisitoare pentru cei doi soti. “Cantonati” la receptia hotelului unde incercau sa-si mai faca de lucru in spatiul virtual, amandoi sperau ca astfel timpul va trece mai repede. “Ocupat” cu jocul sau obisnuit, Stefan statea asezat cuminte in fata laptop-ului, butonand de zor. La un moment dat, incearca sa deschida un dialog cu a sa soata, asezata alaturi.
- Maria, as vrea sa-mi fac un nou id de messenger, stiu ca celelalte adrese imi sunt monitorizate de « hacker », si as vrea ceva sigur unde sa pot vorbi in liniste cu voi, fara sa fiu “privit” ¡ ii spuse el sincer.
Sotia il privi intelegatoare, dandu-si acordul fara probleme.
- Hai sa te ajut sa-l faci, se oferi ea. Iar cei doi se pusera pe treaba.
- -…spune-mi repede o parola, ceru Stefan « ajutorul » sotiei, cand treaba era aproape gata. Nu-mi vine nimic in minte…
Iar Maria “inventa” ad-hoc o parola inteligenta cu care, de acum incolo, puteau intra amandoi nestingheriti pe noul id a lui Stefan.

Din acea seara, Stefan se “innoi” cu un alt id de messenger. Sotia iubitoare si-a dat concursul in “confectionarea” lui, ba chiar si in gasirea parolei potrivite pe care nici o posibil “hacker”, oricat de priceput, sa nu o mai poata ghici vreodata. O noua lista de messenger cu doar doua nume in ea: Maria si Anda. Asa cum odinioara, intr-o alta lista, numele fetitei era aliniat langa un alt nume, pe atunci destul de important: Radu.
Un nou inceput virtual pentru Stefan. Probabil de bun augur.


La acea ora tarzie din noapte Stefan se abandona dusului fierbinte, in timp ce Maria incerca sa-si faca de lucru, oarecum plictisita, prin camera micuta de hotel. Telefonul sotului parea uitat undeva, la incarcat, fara ca nimanui sa-i mai pese de el… Brusc, “masinaria” minuscula paru ca se revolta, facandu-si inca o data datoria si anuntand un mesaj proaspat primit in acel sfarsit de zi. Maria se apropie incet, curioasa fiind sa afle cat mai repede identitatea persoanei ce a binevoit sa trimita acel mesaj scurt sotului ei. « Ce faci ¿ » era simpla intrebare trimisa, semnatarul ei “iscalindu-se” inca o data cu litera A. Intamplarea facu ca Stefan sa revina in camera exact in momentul cand sotia se dumirea de mesajul primit.
- Ai un mesaj de la cineva, il anunta ea, calma. Stefan isi “consulta” mobilul si se lamuri imediat.
- Este de la Andrei, ii explica barbatul. El semneaza mereu cu litera A. Si se grabi sa stearga mesajul inoportun.
- De ce nu-i raspunzi ?
- Pentru ca nu vreau sa mai stiu de nimeni si de nimic, adauga inca o data Stefan. Sotia insista.
- Stefan, dar ii poti raspunde, asa se cuvine, indiferent de situatie…
Sotul parea de neinduplecat. Iar femeia renunta. Dar in sinea ei ramase putin mirata. Andrei ii mai contactase sotul, undeva in iarna, iar atunci Stefan ii trimisese un mesaj chiar in prezenta ei in care il anunta ca a revenit la viata avuta odinioara, fara sa-l mai intereseze dualitatea. Si totusi, Andrei revenea acum cu un nou mesaj. “De ce?” se intreba Maria. Si se aseza in pat, alaturi de sot, avand inca aceasta intrebare in minte. Se facuse noapte.


- Ce e Stefan, ce se intampla? isi intreba Maria sotul in acea ultima dimineata oradeana, ghicindu-i usoara schimbare de comportament.
Proaspat iesit de sub dus, barbatul parca ar fi vrut ceva, si nu indraznea sa-i spuna sotiei, adoptand acelasi “stil” ca si in discutiile cu Radu: aparent abatut, stand pe marginea patului, isi ferea privirea deja coborata in pamant, usor incurcat…
- Hai Stefan, spune, ce este? insista blanda Maria, convinsa fiind ca pana la urma ii va « smulge » probabil o noua « marturisire » sotului.
- Nu am chef deloc de munca! se « scuza » el.
- Dar nu ai decat cateva ore pana la pranz, dupa care iti promit ca te scot la plimbare! isi incuraja Maria, ca de fiecare data, sotul.
Degeaba. Stefan tot nu si-a iesit din acea stare. Motivul parea insa sa fie cu totul altul. Iar Stefan a plecat la munca, lasand-o pe Maria singura in camera de hotel, avand vreme berechet sa “reflecteze” la adevaratul motiv al schimbarii total neavenite de comportament a sotului.
Intuitia ei feminina nu gresi nici de data asta. Se pare ca Stefan simtea nevoia sa-l sune pe …Mihai. Pe cel cu care, odinioara, traise multe clipe placute in acest oras transilvan. Doar ca Stefan nu mai avea nici un mod de contact al baiatului. In disperarea lui de a sterge orice urma cu trecutul, Stefan renuntase la toate numerele de telefon din agenda virtuala.
Maria se gandi oare ce surpriza sa-i faca pentru al scoate din acea stare nedorita, si brusc ii veni in minte o idee: ce ar fi daca i-ar inlesni un dialog, chiar si telefonic, cu fostul iubit? Pentru Stefan ar fi insemnat mult.

Stefan s-a reintors la fel de abatut in camera de hotel. Nici orele de munca, nici vremea de afara nu au reusit sa-l schimbe. Maria insa avea un plan. Doar de ea stiut. Inca o dovada a iubirii ei catre Stefan.
- Am venit sa te iau la masa, unde vrei sa mergem ? isi intreba Stefan sotia.
Iar Maria isi exprima « doleanta ». Vor merge la masa exact in locul unde, cu ceva timp in urma, lucrase Mihai. Lui Stefan nu i s-a parut nimic iesit din comun.
Odata ajunsi in locul cu pricina, Maria ataca hotarata dialogul:
- Stii, as vrea sa-l cunosc si eu pe…oradean !
Grimasa de pe fata barbatului a fost una de totala uimire. Nu se astepta la asemenea “dorinta” din partea sotiei.
- Nu-i mai stiu numarul de telefon, imi pare rau! se “scuza” el, zambind ironic.

Tot Maria a fost cea care i-a sarit intelegatoare in ajutor. Iar cei doi soti si-au facut timp sa mearga la biroul de informatii al fostului loc de munca al tanarului, si sa se intereseze acolo de soarta lui.
- Buna ziua, suntem niste prieteni ai lui Mihai, de la Bucuresti ! deschise Maria dialogul cu tanara aflata la receptie.
- Am pierdut numarul lui de telefon, si am vrea sa il vedem ! continua ea, hotarata.
Tanara, foarte amabila, le oferi modalitatea de contact ceruta.
Asa a reaflat Stefan numarul de telefon al vechiului iubit, sunandu-l, nerabdator sa afle vesti despre el, chiar in fata Mariei. Femeia a asistat intelegatoare la toata convorbirea telefonica dintre cei doi barbati. Deloc surprinsa. Chiar foarte calma.
Dialogul cu Mihai paru sa-l mai linisteasca pe Stefan. Fostul iubit avea acum iubita, si isi dorea mult copii. Anul acesta urma sa faca nunta cu aleasa lui. Un lucru stiut deja de Stefan.
Mihai parea multumit de alegerea facuta in ceea ce priveste partenera, cu obiectia ca e foarte geloasa. Se pare ca avea si de ce. Iubita nu-i permitea mai deloc libertatea avuta inainte, asa ca tanarul oradean se facuse, ca si Stefan dealtfel, baiat de casa. Mai mult nevoit. De imprejurari.
Si Mihai, si Stefan, sperau ca acest lucru sa-i tina cat mai mult timp. Doar de ei depindea. Numai de ei.
Dialogul banal dintre cei doi se incheie dupa aproximativ 15 minute. Timp in care oradeanul isi intreba fostul partener de sotie, copil, servici, si alte multe lucruri obisnuite.
Intr-un final, barbatii si-au luat la revedere. Pentru cat timp ?
- Ok, mai vorbim ! incheie Stefan discutia, sub privirea atenta a Mariei. Biletelul pe care fusese notat numarul oradeanului, a ramas in « arhiva » Mariei, avand grija, totodata, sa stearga acel numar si din telefonul sotului. Astfel, doar Mihai mai putea sa-l sune, asta daca dorea, bineinteles.
La sfarsitul dialogului avut, Stefan parea alt om. Maria reusise sa-l aduca la starea initiala.
- Iti multumesc mult, am sa-ti « intorc » surpriza facuta ! ii zise el, recunoscator.
In acea seara, Stefan ii cumpara Mariei o pereche de pantofi rosii. Femeii ii placura prea mult. Ii cauta de multa vreme, iar in Bucuresti nu avusese sansa sa-i gaseasca. Prin aceasta neinsemnata “atentie” Stefan ii “intoarse” gestul Mariei.
Femeia se pare ca putea fi “cumparata” destul de usor cu diverse atentii materiale. Iar Stefan cunostea prea bine acest fapt, folosindu-se din plin de el. In folosul sau, bineinteles.


Era a doua zi de cand Maria revenise in familiara Capitala, alaturi de sot, dupa toata “aventura” oradeana, si deja isi reluase obisnuitul program cotidian.
Sotii Antohi aveau, de regula, un program foarte bine stabilit in fiecare minut al zilei, culminand cu sfarsitul de saptamana, unde plimbarile in trei prin familiarul parc din apropiere era un lucru la care nu puteau renunta nicicum, indiferent de vreme.
Iata ca si ultima zi a saptamanii ii reunira inca o data pe aleile pietruite ale parcului pe care il cunosteau de ani atat de bine toti trei. Obligati, fortati, de Anda.
Ca de obicei, Maria isi lasa sotul sa se bucure alaturi de copila de vremea frumoasa de afara, ea retragandu-se discret pe o banca, in apropiere, privindu-i.
Femeii ii placea mult sa-i priveasca pe cei doi, tata si fiica, cum se joaca impreuna ca doi copii, alergandu-se prin parc, jucand volei sau plimbandu-se cu bicicleta.
Inca o data, Maria observa relatia foarte stransa care exista intre Anda si Stefan. Cu cat fetita crestea, cu atat relatia dintre cei doi era si mai stransa. Ca intre tata si fiica.
Pe aleile largi ale parcului, Stefan parea un copil putin mai mare decat restul celor din jur, bucurandu-se la fel ca si ei de inceputul anotimpului primavaratec.
Nimeni nu ar fi banuit, privindu-l, ca familistul convins din el ascunde o latura mai putin cunoscuta celor din jurul sau, bine pazita vreme indelungata. O latura de care stia doar Maria. Si, bineinteles, Radu.
Usor plictisita, Maria isi facea de lucru cu telefonul mobil. La un moment dat, ii trecu prin cap o idee “nastrusnica”. Ce ar fi sa-l sune pe Radu ? Oare ce face la ora asta ?
Stefan era destul de departe ca sa poata banui ceva, asa ca degetele ei ingrijite atinsera hotarate tastatura micului telefon mobil de culoare visinie.
Radu raspunse greu. Si nitel mirat. Chiar nu se astepta sa-l sune Maria. Mai ales in prezenta lui Stefan. Baiatul se impacienta putin.
- Maria, te rog, nu ma mai suna cand te afli in preajma lui ! Nu vreau sa am probleme ! Intelege ca nu vreau sa afle nimic, niciodata !
Femeia parea usor amuzata de spusele baiatului.
- Dar chiar nu inteleg de ce iti faci probleme! Nu are ce sa banuie…Pot vorbi cu o prietena a mea, nu ?continua ea razand.
- Maria, daca intra in agenda ta telefonica, isi va da seama cu cine vorbesti! Imi cunoaste prea bine numarul, nu vreau sa-mi semnez “sentinta”! raspunse baiatul, in continuare vizibil afectat.
Maria parea la fel de relaxata. Chiar nu intelegea ingrijorarea tanarului. Stefan nu avea cum sa afle cu cine vorbeste ea.
- Telefonul tau e sub “acoperire”, incerca ea sa-l linisteasca. Dar degeaba. Radu parea la fel de nelinistit.
- - Gata, se apropie Stefan trebuie sa inchei, spuse ea.
- Vorbim cand mai putem !
Si inchise repede clapita telefonului.

Radu ramase usor pe ganduri. Se intreba daca facuse chiar bine sa aiba atata incredere in Maria. Era pentru prima oara cand se indoia de increderea acordata femeii. Si tot pentru prima data il incerca un inceput de teama. Daca Maria se va da de gol la un moment dat, fara sa vrea? Sau chiar cu buna stiinta ¿
Radu nu vroia sa-si imagineze ca aceste lucruri ar putea fi reale vreodata. Mintea lui refuza sa creada acest fapt. Trebuia sa aiba incredere in Maria. Pana la capat. Doar timpul ii va dovedi daca a facut alegerea cea mai buna, sau a gresit.
Tabloul facut de Radu pentru Stefan, era de ceva timp, gata. Si isi astepta posesorul. Dar pentru asta, cei doi trebuiau sa se reintalneasca. Doar ei doi. Dupa atatea luni.
Radu simtea ca intalnirea mult asteptata se apropie. Curand. Era doar o chestiune de timp. Cum va decurge ea, doar sortii vor decide. Asa cum au decis mereu in relatia celor doi. Iar balanta se va inclina inca o data. Catre mai bine…sau catre mai rau?






















Capitolul 10

TABLOUL


Coridoarele firmei in care lucra Stefan pareau inghesuite, si foarte asemanatoare cu niste tuneluri subpamantene mirositoare a mucegai si aer inchis, facute parca ad hoc de o cartita harnica si grijulie. Cel putin asta era impresia lui Radu.
Baiatul alerga in urma lui Stefan, cautand sa tina cat mai mult pasul cu el. Dar nu ii reusea mereu. Uneori il pierdea din vedere pe barbat, iar in acele momente il striga, asteptand sa-i apara iar si iar, din orice colt posibil al camerelor cu glazvand si lemnarie invechita vopsita in alb, parca uitata asa de pe vremea bunicii.
Stefan era grabit, solicitat se pare de treburile cotidiene. Barbatul dialoga usor precipitat cu diverse persoane din diverse incaperi, pe care Radu doar le auzea, fara a putea sa le si vada.
Silueta lui Stefan se pierdea grabita dintr-o incapere in alta, pe diverse scari si coridoare. Parca uitase de Radu. Care se incapatana sa-l urmeze. Fiind mereu in urma sa. Dar numai in vis.
Caci totul fusese doar un vis. Din atatea altele avute de Radu, in toata aceasta perioada de cand cei doi nu s-au mai vazut. Un alt vis, cu o alta insemnatate. Oare care?


Masina lui Stefan statea parcata cuminte, spalata si “aranjata”, parca asteptandu-si “stapanul” sa revina dupa orele lungi si obositoare de program. Putinii trecatori ce se perindau pe langa ea in acea dupa amiaza, observau usor mirati cum, sprijinit de portiera soferului se afla, aparent uitat, un…tablou!
Imaginea a doua siluete imbratisate parea uitata de ceva vreme acolo, in bataia usoara a vantului de primavara. In jurul sau nu era nimeni, iar prezenta acelui tablou gata inramat in acel loc, parea sa nu aiba nicio logica clara. Cel putin aparent. Lumea nu avea de unde stii ca, la cativa metri mai incolo, in parculetul minuscul din apropiere, asezat calm pe o banca, un tanar privea de la distanta tabloul, asteptand parca ceva…sau pe cineva. Care intarzia sa apara.

Stefan fusese foarte bine dispus in acea zi. Desi avusese, ca de fiecare data, mult de lucru. Doar avea functie de raspundere. Acum isi astepta linistit sotia sa vina sa-l ia de la birou. Trebuia sa-si faca datoria de « sofer » personal si sa o duca pana la dentist, inca o data. Maria nu parea sa-si ia carnet de conducere prea curand, era mult prea obisnuita cu “rolul” de pasager al masinii sotului. Si ii convenea de minune.
Barbatul, insotit de sotie, isi facu aparitia cu greu in parcarea inca intesata de masini la acea ora, iesind pe usa principala a imobilului firmei, cum nu facea de obicei. Buna dispozitie il insotea in continuare. Imbracat intr-un sacou cafeniu cu o broderie eleganta pe spate, barbatul nu isi arata nicidecum varsta. Stefan parea foarte jovial.
Pierdut intr-o scurta convorbire, avand telefonul la ureche si sotia in urma lui, observa totusi la cativa metri distanta, stand in apropiere de masina sa, o silueta masculina ce-i parea extrem de cunoscuta. In acel moment, atitudinea lui Stefan se schimba brusc. La fel si a Mariei. Desi ea l-a recunoscut ceva mai tarziu pe baiat. Cu un sal infasurat in jurul gatului, din pricina racelii rebele ce o cuprinsese, femeia ramasese instantaneu…fara glas.
Stefan se apropie destul de temator de locul unde ii era parcata masina, actionand din mers telecomanda. Avea o usoara presimtire. Deloc buna.
Silueta observata mai devreme disparuse fara nici o explicatie logica din acel perimetru. Dar lasase acolo un “mesaj” vizual pe care Stefan, luat mult prea prin surprindere, nu era capabil in acel moment sa-l descifreze. Tabloul dorit candva de la Radu il astepta cuminte asezat pe caldaram, sprijinit usor de portiera din fata a masinii.
Cele doua siluete abstracte pareau in lumina sfarsitului de zi destul de proaspete. Asteptandu-si inlantuite stapanul de drept.
Stefan se apropie de masina din ce in ce mai temator. Ce nu vroia sa fie adevarat, era. Tabloul, odinioara stiut de el doar in faza de schita, il astepta acolo gata inramat si cu numele autorului inscriptionat pe un biletel. Stefan ramase socat. Simtea foarte clara prezenta lui Radu in zona. Barbatul se uita in jur, apoi se apropie incet de lucrare. O studie cateva secunde ridicand-o din locul unde fusese asezata de autor.
“Nu, nu pot sa o primesc…” se surprinse el badguind cu glas tare, din ce in ce mai incurcat. Stefan era pus intr-o situatie dificila. In sufletul sau poate ar fi acceptat tabloul, dar prezenta vie a sotiei langa el il obliga automat sa-l refuze.
Sotul se intoarse catre ea, total schimbat la fata si rosu ca un rac.
- Ce e, ce s-a intamplat ? il intreba ea firesc, nestiind inca adevarata cauza a schimbarii bruste de atitudine a lui Stefan.
-Radu…mi-a adus tabloul… a fost explicatia barbatului.
Femeia intelese tot.
“De ce oare nu mi-a zis de planul lui ? », gandi femeia. « L-as fi avertizat…asa a compromis totul ». Maria era realmente mahnita de « ineditul” situatiei in sine. Surprinsa la fel de mult.
Stefan parea din ce in ce mai speriat. Chiar socat. Lua tabloul si-l sprijini langa masina de alaturi. « Aici il las », spuse el. In acel moment, Maria interveni. Nu putea lasa ca lucrurile sa se termine astfel.
Cativa colegi de birou cu Stefan se oprisera in drum, si priveau curiosi la toata scena cu « jocul » tabloului. Ca sa nu dea cu nimic de banuit, femeia ii sari in ajutor sotului.
- Stefan, nu e corect sa procedezi asa fata de baiatul care a vrut sa-ti faca un cadou, si sa-l lasi aici, in drum, ii zise Maria sotului, vazandu-l cum umbla « ametit » cu lucrarea dupa el, cautand un loc mai ferit unde sa o aseze, optand intr-un final la o margine de gard.
- - Stefan, nu arunca tabloul, baiatul asta a depus o munca titanica sa-l faca, iar tu pur si simplu iti bati joc de munca lui ¡ Insista cu indarjire Maria.
Pana la urma, sotul s-a lasat convins. Cu mainile tremurande, Stefan ridica tabloul.
- Uite, ia-l, “arunca-l” in portbagaj!, ii zise el sotiei, afisand o “indiferenta” voita.
Maria ii sari in ajutor,luindu-i-l din maini si asezandu-l cu grija pe bancheta din spate a masinii. Stefan nu se impotrivi. Socul era oricum prea mare pentru el. Chiar nu se asteptase la o asemenea “surpriza” din partea lui Radu, facuta in prezenta sotiei.
- Ai vrut tablou, ai tablou! Ii spuse el nervos, cu o unda de repros in glas.
Maria l-a convins cu greu sa priveasca imaginea din tablou. Pentru Stefan era prea mult. A reusit totusi sa o priveasca o fractiune de secunda, apoi a adaugat precipitat:
- Il las langa scara blocului sau il arunc, pentru ca nu vreau ca ori de cate ori il vei privi sa-mi « scoti » ochii cu el !
Bineinteles ca Maria s-a opus ideii sotului. Pana la urma Stefan s-a lasat convins de consoarta. Gandindu-se ceva mai mult, barbatul a conchis :
- Ba nu, il voi pastra ca sa-mi aduca aminte intotdeauna de ceea ce am facut si sa fie un avertisment pentru mine !
Maria nu comenta fraza sotului. Dar vedea clar atitudinea lui viz-a-vis de iubitul de odinioara.
Intr-un final, Stefan reusi sa porneasca si masina. Cu mainile inclestate pe volan, barbatul tremura tot.
- Nu-mi explic de ce a trebuit sa faca asta, din moment ce eu am trimis mesaje catre toti amicii mei sa le spun ca am terminat pentru totdeauna cu ei… se destainui el sotiei.
- Stefan, macar cauta-l sa-i multumesti pentru cadoul facut ! Ii spuse ea. Asa se cuvine ! Tu nu ai invatat ca in momentul in care primesti un cadou, primul lucru ar fi sa-i multumesti persoanei respective ,dupa care sa-l despachetezi sa vezi ce contine ? il apostrofa ea.
Barbatul refuza. Bunele maniere se pare ca ii lipseau cu desavarsire in acea zi. In acel moment, femeia nu se mai abtinu, si ii spuse pe un ton mai ridicat :
- Nu vezi ca doar te-ai folosit de toti in interesul tau, dupa care nu ti-a mai pasat ? E drept ? Asta ai facut, te-ai folosit de toti ! Doar te-ai folosit ! ii zise ea din ce in ce mahnita.
- Ce ai, esti de partea lor acum, ii aperi ? Le tii partea ? sari ca si « ars » barbatul, raspunzandu-i contrariat. Iar adevaratul sau caracter se lasa descoperit inca o data de Maria. Femeia era insa doar de partea lui Radu. Inca o data. Si o durea realmente nerecunostiinta fatisa a sotului viz-a-vis de iubitul de odinioara. O nerecunostinta crasa.
Prea incordat si cu gandurile ratacite aiurea, Stefan nu se mai putea concentra deloc la condus. Imaginea tabloului si ideea prezentei lui Radu foarte aproape de ei parea ca-i luase mintile.
Stefan era din ce in ce mai furios. In primul rand pe el. Apoi pe Radu. De ce a trebuit sa faca asta ?
Intr-o intersectie, nici mintea si nici mainile pareau sa nu-l mai asculte. Doar o fractiune de secunda a lipsit ca cei doi sa fie implicati intr-un accident rutier. Maria se vedea deja sub un morman de fiare.
- Stefan ce faci, fii atent ! il trezi sotia la realitate, reusind sa evite intr-un ultim moment o coliziune serioasa cu un autoturism ce venea din sens contrar.
Dar Stefan era din ce in ce mai tulburat. Si mai nervos.
Se pare ca Radu reusise si de data asta sa-i tulbure gandurile si mintea. Nu in sensul cel mai bun, asa cum facuse odinioara.
Stefan spera si dorea in acelasi timp ca baiatul sa nu-l mai caute niciodata. Lasand tot trecutul in urma. Pentru totdeauna.
Cu gandurile ravasite, avand inca foarte proaspat in minte episodul consumat mai devreme, Stefan incerca din rasputeri sa se adune pentru a putea face fata traficului aglomerat de la acea ora, si a ajunge acasa teafar si nevatamat cu consoarta cu tot. Socul insa se pare ca fusese extrem de mare pentru el, iar barbatul era in continuare vizibil afectat. Din aceasta pricina, la un moment dat, nu s-a mai putut abtine, si agatandu-se disperat de volanul masinii, izbucni neasteptat intr-un plans puternic si nervos.
Maria ramase inca o data pe acea zi extrem de surprinsa. Mainile lui Stefan tremurau din ce in ce mai periculos pe volanul masinii in mers.
- Stefan, opreste ! Trage te rog pe dreapta ! Acum ! Ii zise ea, perfect constienta de situatia in sine, ce parea a fi din ce in ce mai periculoasa. Iar barbatul se conforma. In fata lor se intindea sina tramvaiului, iar in stanga soferului, deloc intamplator, biserica, dealtfel cunoscuta de Stefan, se afla la locul ei binestiut. Prin dreptul sau, barbatul trecea zilnic, in drumurile sale catrea casa sau birou. Cu capul in pamant, plangand in continuare, avand mainile inca pe volan, Stefan trada o vizibila si neasteptata vulnerabilitate. Ca niciodata, Maria avu un puternic sentiment de mila si compasiune fata de cel cu care si-a impartit 15 ani din viata.
- Maria, nu mai pot trai cu vina asta pe suflet ! Nu mai pot, crede-ma !
Femeia incerca sa-l inteleaga. Drama lui era extrem de vizibila si de dureroasa. Mult prea dureroasa. O drama care se pare ca nu luase sfarsit pentru el. Iar fraza urmatoare o soca realmente pe femeie. Plangand incontinuu, Stefan adauga:
-Mereu sunt tentat sa fac ceva in sensul asta…Sunt tentat sa termin cu tot, definitiv, o data pentru totdeauna…Sa termin cu viata ¡
Maria il privi interzisa. Stefan continua :
- …dar mereu ma gandesc ca nu o pot lasa pe Anda fara tata! Nu am dreptul asta…
Durerea barbatului era extrem de puternica. Episodul “Radu” se pare ca-l marcase neasteptat de mult. Si imaginea tabloului, candva dorit, deopotriva…
Maria isi mentinu sangele rece. De data asta chiar era nevoie.
- Sa stii ca, daca vei avea vreodata de gand sa faci vreun gest necugetat, am sa te blestem sa nu ai pace nici macar pe lumea cealalta ! ii spuse ea foarte convinsa.
- Sunt dispusa sa o iau de la capat ¡ Dar…pentru ULTIMA DATA ¡ sublinie femeia, usor agresiva.
Vorbele Mariei il trezira la realitate pe Stefan. Intorcandu-si privirea catre stanga, observa bisericuta ce statea aparent ca un martor mut al discutiei celor doi.
- Maria, ma jur in fata bisericii ca, daca vreodata voi mai ajunge sa am de-a face cu un barbat, voi pleca de la el direct…in patru scanduri !
Vorbele sale pareau extrem de convingatoare. Iar tonul pe care fusesera spuse, o sperie usor pe femeie. Dar in acelasi timp pareau sa o convinga inca o data ca barbatul ei nu va mai cauta niciodata parteneri de sex masculin. Niciodata. Motivele pareau a fi destul de puternice de data asta. Cel putin pentru ea.

Discutia celor doi a continuat si acasa, pana seara tarziu. Stefan era in continuare afectat, si mult mai speriat chiar si decat fusese in momentul cand sotia, in prima zi din an, a dat totul pe fata, punandu-l in fata faptului implinit.
Mariei ii veneau mereu in minte vorbele lui Radu de-a lungul discutiilor « virtuale » pe care le-au purtat. Posibila ei singuratate amintita de baiat, o obseda incontinuu.
« Doamne, cat imi doresc ca, de ma voi trezi vreodata singura, acea clipa sa fie cat mai departe de mine si de Stefan. Cat se poate de departe.”
Iar sfarsitul acelei zile destul de complicate, marca inca o data sufletele celor doi. De parca mai era nevoie…


Radu parea prea putin « atins » de episodul la care asistase usor amuzat ceva mai devreme. Sau poate ca era, dar nu vroia sa arate sau sa-si recunoasca. Asa cum nu si-a recunoscut mult timp ca-l iubeste pe Stefan.
Toate scenele care i se aratasera prin fata ochilor, pareau desprinse dintr-o tragi-comedie cu gust indoielnic.
Observand-ul din timp pe Stefan in prezenta sotiei, tanarul a preferat sa stea deoparte. Si inca o data descoperi lasitatea interioara a celui pe care odinioara l-a iubit sincer. Fara sa ceara nimic in schimb. Stiind ca oricum nu va primi.
Barbatul familist nu era capabil sa ofere prea multe, ii placea doar sa primeasca, obisnuit poate cu acest mod de a-si exprima “simtamintele” inca de la inceputul casniciei. Totul parea ca i se cuvine. Si el era multumit.
Radu se indrepta linistit catre casa, in linistea amurgului de sfarsit de zi. Pe de-o parte si de cealalta a strazii, masini inghesuite, claxoane disperate si nervi intinsi la maxim, faceau atmosfera si mai incarcata. Era ora cand toata lumea se grabea catre case, dupa o alta zi de munca incheiata mai bine sau mai prost. Pentru Stefan cu siguranta se incheiase prost.
Tanarul prefera sa ocoleasca pe strazi ceva mai linistite, asa cum spera ca va fi si viata lui de acum incolo. Odata cu « restituirea » lucrarii, Radu s-a “achitat” pentru ultima oara fata de Stefan. O “restituire” din care barbatul nu a inteles nimic. Dar lui Radu nu ii mai pasa. Prin fata lui treceau cupluri zambitoare de tineri, intr-un inceput de primavara. Chiar daca era singur, Radu era impacat. Pusese capat unei povesti. Din care poate invatase ceva. Cu o zi inainte de Buna Vestire. O Buna Vestire poate mai putin buna pentru unul din cei doi.


Incaperile casei unde isi duceau traiul membrii familiei Antohi pareau prost luminate in acea seara. Din cauza luminii reflectate oarecum cu zgarcenie prin camere, toti trei erau pierduti in diverse locuri ale apartamentului.
In seara aceea, Maria l-a adus acasa la ei pe Radu. La aflarea vestii, Stefan se “exila” intr-un colt de camera nedorind sa mai iasa de acolo, pentru a nu da ochii cu baiatul.
Radu se simtea usor vinovat. Si deranjat de faptul ca Stefan evita cu incapatanare sa-l vada. Dar in acelasi timp, nici el nu simtea deloc nevoia sa-l vada pe Stefan sau sa comunice cu el.
Tanarul incerca sa dialogheze cat mai bine cu Maria. Si ii reusea. Intre timp, Stefan se barbierea si era prins in cu totul alte activitati, desi stia prea bine ca are un musafir in casa.
“Nu vreau sa-l vad !”, se rasti la un moment dat Stefan de la capatul unui coridor ingust. Iar Maria si Radu il intelesera. Chiar nu avea nici un rost ca baiatul sa dea ochii cu Stefan..
Telefonul tarai constant in linistea serii. Stefan raspunse, ‘intretinindu-se” cu un necunoscut la acea ora destul de tarzie. La cateva minute, barbatul se pregatea destul de precipitat sa iasa din casa.
“Trebuie sa merg sa vad…un teren de vanzare!” se scuza el pueril, Mariei. Dar femeia nu il crezu. Stefan iesi pe usa oarecum grabit.
“Oare unde se duce la ora asta?” se intreba femeia mahnita si dezamagita in acelasi timp.
“Iar merge sa se vada cu vreun barbat !” se “planse” ea lui Radu. Iar el nu o contrazise. Dimpotriva.
Amandoi ramasesera tacuti in bucataria minuscula si la fel de prost luminata, in asteptarea intoarcerii barbatului. Ce intarzia sa reapara.
Radu nu a mai aflat daca Stefan a reusit sa revina acasa. Afara era deja ziua, iar lumina binefacatoare a diminetii ii inundase deja camera.
Inca un vis. Incepuse sa fie prea mult. Chiar si pentru Radu.


Urata zi de weekend. Cam friguroasa si inegurata. Tocmai buna de ramas in casa. Desi nu-i prea suradea ideea, Stefan incerca sa accepte faptul ca in acea zi va vea doar indeletniciri “domestice”, fara iesiri in parc sau cu masina. Sotia dormea, rapusa instantaneu de o nedorita durere de cap, iar el profita de linistea din casa si isi facu de lucru prin bucatarie, in ideea de a-i face o alta supriza culinara Mariei. Si, ca intotdeauna, reusi. “Talentele” sale autentice de posibil cofetar si le-a pus din nou in “slujba” familiei, incropind instant un platou plin cu clatite cu crema de ciocolata. Tocmai bun de gustat de catre a sa soata, atunci cand se va trezi. Inca o “provocare” culinara din partea lui, dedicata nevestei.
Desi incerca sa se concentreze lucrului in sine, tot nu-si putea scoate din minte reintalnirea cu Radu, chiar si pentru o clipa, de acum cateva zile. Nu se asteptase ca baiatul sa-i faca asta, asa cum nu se asteptase sa mai revada vreodata tabloul inceput, in starea lui finala. Surpriza fusese de proportii. Pentru amandoi sotii Antohi.
Odata ajunsi acasa, sotia grijulie despacheta tabloul, observand din intamplare biletelul lipit pe spatele lui: “Lui Stefan, cu drag, un cadou de casa noua. Radu.” Maria isi chema degraba consortul, aratandu-i “dedicatia” ce ii era adresata.
- …”cu drag” sau “cu dragoste” ? il intreba ea, prefacandu-se ca nu a citit bine. Sotul nu comenta. Chiar nu mai dorea si alte discutii pe aceasta « tema ».

Anda a fost singura care si-a exprimat sincer aprecierea la vederea lucrarii, odata ajunsa in casa, fara sa-i cunoasca autorul.
- Tati, dar ce frumos este! Imi place mult! exclama ea, incantata.
Stefan nu-i raspunse. Avea motivele lui.
Curiozitatea tipic feminina a Mariei o facu sa-si intrebe consortul, mai mult intr-o doara:
- Spune-mi Stefan, ce s-ar fi intamplat cu tabloul daca eu nu eram de fata?
Convingator, sotul ii raspunse:
- In mod sigur nu ajungeam cu el acasa, daca nu-l lua inapoi, ori il lasam langa gard, ori il abandonam in primul tomberon intalnit! Chiar nu mai vreau scandal pe seama trecutului meu…
Se pare ca raspunsul sotului o multumi pe Maria. Viitorul parea sa sune bine. “Poate chiar e pe calea cea buna”, gandi femeia.
Acum, tabloul odinioara dorit de Stefan, se “odihnea” asezat cuminte pe masuta tv, chiar langa televizor. Asezarea strategica fusese bine gandita de Maria. Ori de cate ori Stefan se va aseza in fata televizorului pentru a urmari indiferent ce, involuntar se va uita si la tablou. Si tot involuntar isi va aminti de cel care l-a realizat. Si de numele lui, ramas scris pe biletelul lipit de marginea ramei lucrarii.
- Hai sa incheiem o mica « conventie » ! ii propuse Stefan soatei sale, odata cu « instalarea » in dormitorul conjugal al tabloului facut de Radu. « Iar o conventie ? », gandi femeia.
- Daca vei incerca vreodata sa faci vreun comentariu pe seama lui, i-l voi returna autorului de drept, pentru ca tu sa ma lasi in pace…Daca iti vei tine gura, il vom pastra !
Sotia il privi senina. « Ha, ha, ha, s-o creada el… », gandi amuzata Maria, in sinea ei. Dar pe moment se abtinu de la orice comentariu. Iar tabloul continua sa existe firesc in ambientul dormitorului celor doi soti, amintind permanent de o poveste aparent uitata. Pe care doar cei doi o stiau. Si, bineinteles, Radu.


Intalnirile Mariei cu tanara angajata a sucursalei Cec, incepusera sa devina din ce in ce mai dese, aproape zilnice. Chiar si Stefan incepuse sa le priveasca ca fiind destul de suspecte. Ele insa nu insemnau decat un nou act eliberat si o noua semnatura. Sau poate asta era doar motivul aparent invocat ? Maria se amuza de fiecare data cand Simina ii solicita o noua “intrevedere”. Astfel, cele doua tinere femei au reusit in timp scurt sa devina amice, trecand deja la mici confesiuni, tutuindu-se reciproc. Asa afla Maria ca femeia este doar cu cativa ani mare mare decat ea, inclusiv cartierul unde locuieste.
Confesiunile insa nu se oprira aici.
- La un moment dat, am avut o mare deceptie in dragoste, iar de atunci nu mai cred in Feti-Frumosi! I se destainui ea Mariei. Iar femeia o privi, aproband-o. Nu era singura deceptionata de barbati.


“Urmarirea” lui Stefan continua intr-o alta noapte cu luna plina. De data asta totul se petrecu sub pamant, mai precis prin vagoanele unui metrou plin cu calatori. Stefan se afla intr-unul din vagoane. Radu la fel. La fiecare “halta” oprita, Stefan iesea pe peron si se muta in vagonul urmator. Iar Radu il urma printre multime. Totul parea ca o joaca. O cursa intre cei doi. Stefan parea, ca de fiecare data, usor grabit si nervos. Visul extrem de scurt si secvential, ca si celelalte avute de Radu, se termina brusc in zori. Tanarul se trezi usor buimac.
“Bine ca Stefan nu circula niciodata cu metroul”, gandi el. Si isi incepu firesc dimineata.


Inceputul de weekend destul de insorit le grabira pasii sotilor Antohi catre noua locuinta de la marginea Bucurestilor. Casa se defintitiva pe zi ce trece, iar visul lor de a se regasi cat mai curand in acest loc parea ca prinde din ce in ce mai mult contur.
In lumina diminetii, noua locuinta, inca neterminata, parea deja ca o oaza plina de liniste si impacare ce abia astepta sa-i primeasca pe cei doi soti.
Acea zi era cu siguranta dedicata casei. Ca, dealtfel, si celelalte weekend-uri care vor urma. Stefan era foarte atent la finisari, iar unele lucruri le facea chiar cu mana sa. Secondat de Maria, bineinteles.
Ziua trecu destul de repede. Stefan inca mai trudea la datu-l scarilor interioare cu lac, cand isi facu pe neasteptate aparitia sora Mariei. Urcand la etaj, ii gasi pe cei doi in plin elan muncitoresc. Bucuroase de revedere, cele doua tinere femei incepusera sa discute fel de fel. Uitandu-se in jur, sora Mariei veni cu o idee:
- Ma gandesc ca ar fi frumos ca pe casa scarii sa puneti tablouri!
Maria o privi, apoi ii raspunse:
- Deja am primit pentru dormitor un tablou minunat! L-a primit Stefan de la… de la un coleg de birou …continua femeia, dupa un usor moment de ezitare.
Preocupat de munca lui cu scarile interioare, Stefan avu totusi timp sa-si priveasca cu subinteles sotia, zamband usor pe sub mustati.
- Hai sa-ti arat unde-l vom pune… zise ea.
Cele doua femei intrasera in camera unde urma sa fie viitorul dormitor. Peretii inca complet albi si lipsa cu desavarsire a mobilei, faceau ca acea camera inundata din plin de lumina zilei sa para ca un nou inceput pentru cei doi soti. Un inceput de bun augur, un loc unde totul putea fi luat de la capat. Inca o data. Poate pentru ultima data. Noua casa fiindu-le si martor si confident in toata aceasta lupta acerba a lor pentru regasire. Iar lumina placuta a dupa amiezii si aerul caldut de inceput de primavara, pareau sa dea un farmec aparte noii locuinte, in care doua suflete sperau sa se regaseasca cat mai curand.
Se anunta o zi frumoasa. Pentru toti.






















Capitolul 11

Revederea



In acea seara de inceput de saptamana, pasii lui Stefan se auzira grabiti pe treptele ce duceau catre apartamentul celor doi. Urcand scara in fuga, barbatul introduse la fel de grabit cheile in usa, facandu-si aparitia pe neasteptate in caminul conjugal. Odata intrat constata mirat faptul ca Anda se “chinuia” usor chircita, aplecata pe un scaun, sa-si continuie temele pentru a doua zi, in timp ce Maria isi facea de lucru in fata calculatorului, aparent linistita.
Barbatul se uita mirat la sotie.
- De ce nu sta Anda la calculator ¿ intreba el.
- Am intrat eu doua minute sa stiu cum va fi vremea, ca sa vad cum ma voi imbraca maine…
Stefan se multumi cu raspunsul oferit. Desi ii paru oarecum ciudat. Dar nu avea timp sa se gandeasca prea mult. Era grabit. Arunca un trening pe el si ii zise din mers sotiei:
- Am plecat la sala, ma intorc in doua ore! Si inchise usa in urma sa.
Maria insa nu parasi calculatorul. Dimpotriva. Isi continua linistita discutia virtuala cu Radu, intrerupta inoportun de sot. Inca o data calculatorul tinuse cu ea, fara sa o dea de gol. Maria ii multumi in gand.
“Sa stii ca mi-ar placea sa savuram o cafea impreuna, toti trei, in aer liber, in gradina noii case, dar cred ca acest lucru nu va fi posibil. Cu siguranta Stefan va avea obiectii. Ce zici, il intrebam ?”
Radu ii raspunse prompt, ca de obicei. Si el isi dorea acest fapt, mult prea “dificil” de pus in practica. Dar avea dreptul sa viseze. Sa viseze in continuare la ziua cand cei trei nu se vor mai ascunde unii de altii, si se vor accepta reciproc. Cand acea zi va deveni realitate, Radu va stii cu siguranta ca Stefan e fericit. Pana atunci, nu-i va ramane decat sa astepte.



Plictisit si usor absent, Radu isi plimba pasii pe caldaramul incalzit de soarele inca timid de aprilie. Ar fi vrut ceva, dar nu stia exact ce, cu siguranta insa dorea sa-si mai amane nitel intoarcerea catre casa. Era prea frumos afara.
Si cum « problemele » nu pareau sa-l preseze prea mult in acea zi, Radu isi facu de lucru prin magazinul din apropiere. Fara sa aiba absolut nici o treaba precisa acolo. Doar din plictiseala.
Imbulzeala de lume de la acea ora ii cam displacu tanarului, si in incercarea de a scapa oarecum de forfota multimii, gandi ca nu ar fi rau sa mai urce un etaj. Doar unul. Poate asa va putea sa se plimbe nestingherit pe langa vitrinele frumos aranjate, fara a fi nevoit sa se fereasca de multimea navalitoare de la parterul magazinului. Gandit si facut.
Scara rulanta ii suia incet catre etajul superior. Radu astepta calm pe una din trepte sa ajunga la “destinatie”. Nu avea de ce sa se grabeasca. Chiar deloc.
Ajuns la capatul scarii, tanarul pasi cu incredere pe mozaicul lucios, dar nu apuca sa faca decat doi pasi. La al treilea, privirea ii cazu brusc pe un barbat imbracat intr-un tricou cu maneca scurta de culoare verde si blugi albastri. Nimic iesit din comun pana aici. Doar ca…barbatul era si usor grizonat. Iar profilul sau ii era atat de cunoscut lui Radu. Tanarul nu avu nici o indoiala. In fata lui, la cativa metri, stand cu ochii intr-un laptop asezat cuminte pe tejgheaua din sticla a raionului, se afla chiar Stefan.
Prins in oarece treburi de la acel raion al magazinului, barbatul avu totusi timp sa-l observe pe Radu in trecerea lui, fara a se da insa de gol. Tanarul nu mai astepta ca Stefan sa dea vreun semn, si se indrepta glont catre el. Avand laptop-ul deschis, Stefan discuta intre timp cu cei cava colegi care-l insoteau. Pe ecranul sau, Radu observa postata o fotografie ce-l infatisa pe Stefan alaturi de copila sa in parc, intr-una din zi lele insorite ale anului trecut. Inca o data, tanarul descoperi legatura extrem de stransa ce exista intre Anda si tatal ei. O legatura indestructibila. Imaginea fetitei il insotea in permanenta, oriunde s-ar fi aflat.
Stefan nu paru initial foarte surprins de aparitia lui Radu la acea ora in incinta magazinului. Cum nici Radu nu se arata foarte miscat de prezenta barbatului acolo. Totul dadea impresia ca asa trebuie sa fie, « aranjat » inca o data de undeva, nu se stie de unde…
- Ce faci, Stef?, se apropie baiatul cu glas timid si scazut, dar foarte sigur pe el. Vazut din profil, Stefan era acelasi. Aproape neschimbat.
Grimasa de pe fata barbatului se forta a fi una obisnuita. Incercand sa dea impresia ca parca il astepta pe Radu. Desi surprinderea i-a fost destul de mare. Cateva momente Stefan a stat sa se adune. Privind usor pierdut ecranul laptopului, unde poza sa cu Anda alaturi, facuta de Maria intr-o insorita zi de aprilie a anului trecut, spunea tot.
Amandoi se retrasera in capatul celalalt al raionului, in dreptul unei vitrine de magazin, pentru ca nimeni sa nu-i poata deranja din discutia lor. O prima discutie din acel an, dupa atatea luni de separare. Stefan era imbracat exact ca in prima zi a intalnirii lor.
“De ce tocmai la fel ?” se intreba Radu in gand. Dar nimeni nu-i putea oferi niciun raspuns.
Stefan il privi zambind, usor incurcat, asa cum il privise odinioara, intr-o calda seara de august. Doar ca nu era bronzat ca atunci, iar cadrul intalnirii de acum era cu totul altul, poate mai putin prielnic. Dar neintamplator.
Dialogul se lega firesc intre cei doi barbati, de parca lunile in care nu s-au mai vazut si vorbit nu existasera niciodata in realitate.
- Am niste dureri de cap care nu-mi trec deloc, i se « confesa » inca o data Stefan tanarului in care avusese atata incredere odinioara.
Radu il privi fara sa arate ca deja cunostea aceasta « problema » a lui Stefan.
- Si de ce nu te duci la medic? il intreba el, grijuliu.
- Mi-am facut deja o programare, o sa merg, continua Stefan, usor preocupat.
Amandoi se privira inca o data. Si isi zambira reciproc. Stefan nu parea mai deloc schimbat. Parul usor ciufulit si ridicat de la ceafa, ii dadea un aer de adolescent. Iar Radu ii redescoperea inca o data carisma.
Baiatul ar fi vrut sa-l atinga, dar stia ca nu avea cum. Macar prin parul sau grizonat sa se joace. Ii placea mult. Se multumi doar sa-i admire, inca o data, ceasul de la mana.
- Dar il stii, e acelasi! ii zise Stefan, in timp ce mana lui Radu ii atingea usor incheietura.
- Stiu ca e acelasi, ii raspunse baiatul. Ce putea sa-i zica altceva?
Stefan continua discutia cu Radu la fel de relaxat. Fata ii era senina si odihnita, iar barbatul parea in sfarsit impacat cu sine insusi. Vocea calma, usor joasa si domoala confirma din plin acest lucru. Nimic din zbaterile interioare de odinioara nu mai exista. Stefan parea ca se regasise. Intr-un final.
Cat timp a vorbit, l-a privit incontinuu in ochi pe Radu. Zambind. Povestind lucruri deja prea bine stiute de catre baiat. Stefan i-a dezvaluit, in sfarsit, adevaratul motiv al “disparitiei” sale, faptul ca sotia i-a aflat “secretul” prin bunavointa unui “haker” necunoscut, fiind pusa in tema cu tot trecutul sau mai putin “fericit”.
Radu incerca sa para cat mai uluit si mirat totodata. Sperand ca-i reuseste. Simtindu-se in acelasi timp, usor vinovat. Spunandu-i toate aceste lucruri, Stefan parea ca nu si-a stirbit deloc increderea in Radu. Tanarul ramanand in continuare un la fel de bun ascultator.
- Asa am renuntat definitiv la tot, mi-am formatat calculatorul si am desfiintat mess-ul, nu mai intru pe nicaieri, am sters totul ! Vreau doar sa-mi vad de familie si sa fac un bebe ! adauga el.
- Un bebe ¿ se arata sincer mirat Radu. Maria nu-i spusese asta. Bebe-ul nu era in plan.
- Da, un bebe, mai vreau un bebe, ii raspunse Stefan foarte convins si la fel de zambitor. Lucrurile pareau sa o ia pe fagasul firesc pentru el. Iar Radu ii era alaturi. Cu sufletul.
- Iti spun de pe acum “la multi ani” pentru ziua ta ¡ il « surprinse » inca o data Stefan pe Radu.
- Prefer sa-mi spui atunci, ii raspunse sincer tanarul.
- Nu mai am numarul tau de telefon, raspunse Stefan in continuare zambitor. Fara a se arata dornic sa-l afle din nou. Pentru el trecutul trebuia lasat cu orice pret in urma. Iar « pretul » era Radu. Tanarul intelese.
Intr-un final, intinzandu-i amical mana, Stefan ii zise la fel de zambitor :
- Iti multumesc pentru tablou !E ok, sa stii ca lui nevasta-mea ii place mult !L-a acceptat de la inceput !
Radu insa stia deja. Chiar dinainte sa stie Stefan.
- Am sa te mai sun eu ! ii promise Radu. Stefan se intoarse din mers, privindu-l. Privirea lui spunea tot. Stefan vroia sa inceapa o noua viata.
Tanarul se departa incet lasandu-l in urma sa pe Stefan cu toate problemele sale de serviciu. Din acel moment, Radu se simti realmente « eliberat ». Dupa patru luni de framantari, cautari si regrete. Se pare ca cifra 4 era « cifra magica » pentru el. Stefan era nascut intr-o zi de 4, amandoi s-au vazut timp de 4 luni, si tot dupa 4 luni s-au revazut. Acum Radu stia ca va trebui sa mearga mai departe. Pe drumul lui. Fara Stefan alaturi. Stefan avea drumul sau.
Nici pe barbat aceasta reintalnire cu iubitul de odinioara nu-l lasase indiferent. Dupa un timp de gandire, profitand de faptul ca se afla intr-un moment de “respiro”, Stefan isi suna sotia. Sa imparta cu ea bucuria revederii cu Radu. Stefan era in continuare foarte vesel, vorbind repede si precipitat, dorind sa cuprinda parca in cateva vorbe toate amanuntele reintalnirii. Barbatul chiar se reintalnise cu un vechi prieten, si abia astepta sa-i povesteasca sotiei despre el.
- Asa am avut si ocazia sa-i multumesc pentru tablou ! Acum esti multumita ¿ isi intreba el vesel sotia.
Bineinteles ca Maria era extrem de multumita. Si fericita in acelasi timp. Bucurandu-se in sinea ei pentru Radu. Unii poate i-ar zice ca e nebuna de legat, dar ea stia prea bine ce inseamna suferinta si iubirea pentru Stefan, si din aceasta pricina il credea si il intelegea perfect pe Radu. Se pare ca flerul si intuitia baiatului functionasera din plin in acea zi. Cu folos.
- Hai ca ma grabesc! Vorbim diseara, pe drum! incheie Stefan discutia telefonica.

In drumul lor obisnuit din acea seara catre casa de la margine de Bucuresti, Stefan nu se abtinu sa nu detaileze intalnirea sa cu Radu, povestind-o sotiei inca o data, cu lux de amanunte.
Maria asculta calma, si interesata in acelasi timp.
- Spune-mi Stefan, ce ai simtit cand l-ai vazut din nou, dupa atatea luni ?
Raspunsul barbatului veni foarte sigur :
- Nu am mai simtit nimic de genul a ceea ce a fost inainte, acum totul pare sa fie in regula, simt ca inca mai pot sa o iau de la capat…Stiu sigur ce am de facut si unde trebuie sa recuperez !
- Unde trebuie sa recuperezi ? il intreba soata curioasa, asteptand parca raspunsul dorit.
- Trebuie sa-mi recuperez Familia ¡ veni raspunsul apasat al lui Stefan. Ramas fara nici un comentariu din partea Mariei.
Iar masina isi continua nestingherita “goana” catre destinatia propusa in acel sfarsit de zi.


A doua zi de dimineata, telefonul lui Stefan se “agita” de unul singur pe biroul barbatului, anuntand un mesaj.
“Oare de la cine o fi?”, se intreba el mirat si curios totodata, apasand tasta ce urma sa-i dezlege “misterul”.
“Sa stii ca mi-a facut extrem de bine revederea de ieri. Esti un om foarte special si ai insemnat mult pentru mine. Sa nu uiti asta. Ai grija de tine”.
Mesajul era nesemnat, se pare ca expeditorul considerase ca nu e neaparat nevoie de asa ceva. Intr-adevar, nu era deloc nevoie. Stefan ii cunostea prea bine semnatarul. Ganditor, barbatul aseza telefonul inapoi pe birou, fara sa raspunda acelui mesaj. Considera ca acele randuri, ca si expeditorul lor, apartineau unui trecut pe care Stefan vroia sa il lase in urma. Pentru totdeauna. Ori, daca ar fi raspuns mesajului, pentru el ar fi insemnat sa o ia de la capat. Si isi continua nestingherit treburile pe acea zi.

Spre seara, masina sotilor Antohi isi vedea cuminte de drumul invatat deja, spre viitorul nou camin. La un moment dat, profitand de schimbarea de culoare a semaforului, ce-l obliga sa stea pe loc, Stefan scoase din buzunar telefonul mobil, adresandu-se sotiei:
- Hai sa citesti ceva!
Maria il privi mirata. La cateva secunde dupa, era chiar surprinsa. Parcurse randurile si intelese. Nu era nevoie de nici un comentariu. “Ce ma bucur ca nu l-a sters”, gandi ea.
Cei doi soti se privira ochi in ochi.
- Nu e zdravan ¡ ii zise Stefan consoartei, dupa care incepu sa rada, amuzat. Semaforul isi schimbase deja culoarea.
- - Sterge-l tu, te rog ¡ o ruga el. Sotia se conforma imediat, neavand incotro. Un posibil refuz i-ar fi dat de banuit sotului. Apoi il intreba zambind, usor ironica :
- Ti-ai notat undeva numarul lui de telefon ?
- Nu-s eu fraier ca-ti arat ?, veni raspunsul lui Stefan cu o usoara unda de repros in glas.
Maria il linisti imediat.
- Tu chiar nu mai stii de gluma ? Iar in sinea ei era extrem de multumita.
- Stefan, vrei sa mergem la ziua lui Radu ? Eu chiar nu am nimic impotriva, deschise Maria un alt “subiect” referitor la baiat. Raspunsul lui Stefan a fost unul pe cat de scurt, pe atat de convingator.
- Nu ! Am luat o decizie si nu mai dau inapoi !Nu vreau sa te mai pun in ipostaze jenante ! Intelege ca pentru mine viata de bi, cu tot ce a insemnat ea, reprezinta un capitol inchis si pentru nimic in lume nu vreau sa-l mai redeschid !
In sinea ei Maria era inca o data multumita pe acea zi. Stefan parea sincer in tot ce spunea. Femeia spera, a cata oara, ca de aici inainte Stefan sa-si revina si sa fie ca in vremurile de odinioara.
Se lasase deja inserarea.





Capitolul 12




“Dragostea e cea care m-a facut sa ma reintorc la Stefan, si prima data si a doua, care e si ultima. El stie ca in viata se da doar o sansa, Stefan a primit-o si pe a doua. Cum stiu sa iubesc asa stiu sa urasc, si crede-ma, am cunoscut si sentimentul acesta in ultimii ani, dar iubirea a invins. Sper sa nu ajung vreodata sa-l urasc atat de tare incat sa nu-i pot pronunta nici numele…
Stau si ma gandesc cata dreptate ai cand spui ca iubirea adevarata nu vine decat o data si tine toata viata.
Mai exista insa si prima dragoste, care este altceva. Sa stii ca in noptile mele de insomnie ma gandeam cum ar fi fost daca ramaneam cu prima dragoste ¿ Cine stie?
Au fost zile in care m-am intrebat daca ar fi fost mai bine, pentru ca Stefan m-a adus de la extaz la agonie in toti acesti 15 ani…
El pentru mine e iubirea adevarata, dar de multe ori stau si ma gandesc…cine sunt eu pentru el???”

“Oare cine e Maria pentru Stefan?” se intreba si Radu, in timp ce degetele ii “lunecau” grabite pe tastatura computerului. Ploaia marunta si enervanta de afara ii adunase pe amandoi in case, reunindu-i intr-o alta tarzie discutie virtuala. Stefan era plecat tocmai la Deva, iar lipsa lui de o saptamana parea sa fie benefica celor doi. Ca de fiecare data.
Anda adormise demult in asteptarea mamei ce ar fi trebuit sa vina sa se joace cu degetele prin parul sau lung si matasos. Ca si Stefan, Anda nu putea adormi pana cand mama ei nu-si facea de lucru prin parul sau. Se pare ca in acea seara avusese “ghinion”. Radu parea sa fie…mai “important”.
Alergatura de peste zi si timpul ploios o cam obosira pe tanara femeie, si asa destul de incercata sufleteste in ultima vreme. In compania virtuala a lui Radu spera sa se relaxeze din nou. Iar Radu isi dadea din plin silinta sa o binedispuna. Vorbele lui “aruncate” in spatiul virtual o captara, inca o data, pe femeie. Doar telefonul inopinant al lui Stefan, “aparut” intr-un ceas tarziu, o facu pe Maria sa-si iasa din starea de “euforie” avuta cu Radu pe net. Vocea calda a sotului auzita in telefon la acea ora din noapte, ii dadu o stare de bine si siguranta.
- Ce faci, cum e acolo? il intreba Maria.
- E bine, m-am cazat la o pensiune super… o “linisti” el. Maria se calma.
- Te iubesc, sa stii! ii “arunca” Stefan tam-nesam la final de convorbire.
Femeia nu se astepta la aceasta fraza. Ca de fiecare data, barbatul era imprevizibil. Si in vorbe ca si in gesturi. Parca ii citi telepatic starea de mai putin bine avuta de Maria in acel moment. Femeia nu stia cum sa mai interpreteze aceste lucruri. Stefan era omul surprizelor. Lucru care-l stia prea bine si Radu.



Usa din sticla si termopan inchis la culoare a cladirii Cec-ului se deschise incet, iar inauntru isi facu aparitia calma Maria. Simina o observa inca de la intrare, si o atentiona in fuga:
- Sa nu pleci pana nu treci si pe la mine!
- Oricum treceam sa te salut! o “linisti” Maria, zambitoare. Femeia parea prea ocupata cu niscaiva formalitati de plata, ca sa mai aiba timp si de Simina. Dar fata nu se dadu batuta si cobora ea la parter, unde se afla Maria. Privirea ei patrunzatoare si insistenta, o “sageta” inca o data pe Maria, incat tanara femeie nu mai stia pe unde sa-si “arunce” ochii.
- Trebuie sa te “scuip”, altfel te deochi, asa de bine arati astazi! ii zise ea incantata, privind-o in continuare insistent, masurand-o de sus pana jos. Maria se simtea flatata. Si totusi…
- Ai grija sa nu te “indragostesti”, o “atentiona” ea zambind amuzata, deoarece nu pot sa te “rezolv”, barbatii sunt mai pe placul meu…
La auzul vorbelor Mariei, Simina izbucni intr-un ras cristalin.
- Stai linistita…ca nu e cazul, adauga ea, la fel de zambitoare, privind-o cu subinteles.
Si chiar nu era cazul. Cele doua femei erau doar simple amice. Si confidente, in acelasi timp. Maria o privi inca o data, atenta. Simina chiar nu parea genul de femeie “inebunita” dupa…alte femei. Si isi vazu linistita de drumul sau.



-Daca nu vrei sa te tunzi cum iti zic eu, nici eu nu vreau sa te tunzi cum doresti tu ! suna glasul Mariei ferm si categoric in ambientul pretentiosului salon de coafura. Anda se alinta in continuare, asezata pe scaunul unde urma sa se produca schimbarea cu pricina.
-…vreau sa ma tund asa cum ti-am spus! isi sustinea fata in continuare, la fel de incapatanata, punctul de vedere.
- Nu ai sa te tunzi cum mi-ai spus…ci cum iti spun eu acum ¡ nu se lasa nici Maria mai prejos.
Toata scena dintre mama si fiica risca sa devina un “circ” amuzant. Iar cei din jur incepura sa zambeasca cu subinteles.
“Imi vine sa rup umbrela pe ea!” gandi femeia, strangand in mana umbrela inca uda de ploaie, pregatindu-se sa plece inapoi acasa cu Anda cu tot.
-…nu vreau sa plec, vreau sa ma tund asa cum ti-am spus ! Ca in catalog ! spuse fata bosumflata, adunandu-si mainile la piept.
- Anda, intelege ca ai sa te tunzi asa cum iti spun eu ! insista Maria.
- Ba nu !
- Ba da !...
Fata insa era din ce in ce mai incapatanata. Si mai greu de convins.
-Nu te mai tunzi ¡ Gata, mergem acasa ¡ Iar Maria isi trase fata de pe scaun, iesind iritata in ploaia de afara. Plecand de acolo asa cum sosisera. Netunse si ude de ploaie. Maria avand in plus si o gramada de “pitici” pe creier. Incepuse bine saptamana.


Cafeaneaua de la parterul mall-ului era destul de plina la acea ora. Dar totusi Tanya si Radu isi gasira un loc la una din masutele rotunde din mijlocul cafenelei. Fiecare avand licoarea preferata alaturi, incercau din nou un dialog ca intre doi prieteni vechi si buni. In tot acest rastimp de cand nu s-au mai intalnit, in viata Tanyei intervenise o schimbare. In bine.
- Sunt indragostita ! i se confesa ea lui Radu. Iar tanarul o privi senin.
- Chiar m-am implicat, adauga tanara, si nu-mi pare rau…
Grimasa de pe fata baiatului a fost una de usoara ingrijorare.
- Ai grija, ii spuse el, nu te implica prea tare. Radu stia ce spune. Nu-si dorea ca Tanya sa sufere din nou.
Cu fata sprijinita usor in palma mainii drepte, tinand intre degete o tigara abia inceputa, fata il privi visatoare. Se vedea ca e fericita.
- …am sa ma implic in continuare, ii zise Tanya convinsa, privind dincolo de forfota multimii ce umplea mall-ul la acea ora din seara. Iar Radu nu comenta.
- - Faci cum simti tu, ii zise el timid, daca simti sa te implici, atunci implica-te…
Iar Tanya era hotarata sa mearga mai departe. Noul sau iubit parea sa fie ceea ce-si dorea ea, si era ferm convinsa sa nu dea inapoi, inca o data, din fata destinului.
- Acest om m-a trezit la viata, mi-a dat puterea de a iubi din nou…adauga fata. Nu mai vreau sa fug de el si imi asum sentimentele…Cu toate riscurile.
Parea ca noul iubit ii oferea Tanyei ceea ce altii reusisera sa distruga fara menajamente.
- Lasa lucrurile sa mearga de la sine! o sfatui Radu. Fata oricum avea de gand sa le lase. Era mult prea indragostita.
Se facuse tarziu, iar cei doi tineri inca isi mai “pierdeau” pasii alaturi pe strazi. Tanya vedea in Radu un companion placut cu care putea discuta orice.
La un moment dat, fata observa ca, in trecerea lor prin dreptul unei fatade banale de bloc aflata la strada, tanarul isi ridica privirea ganditor, schimbandu-si usor expresia la vederea unor ferestre intunecate de la etajele superioare. Parca se astepta ca ele sa fie luminate. Mirata, il intreba :
- Ce este?...
- Nu este nimic, sa mergem… o “linisti” el, cu privirea usor pierduta. Si cei doi tineri isi continuara drumul la acel ceas tarziu din noapte, discutand la fel de « prinsi ». Tanya nu avea de unde sa stie ca tocmai trecusera pe langa imobilul in care Stefan « trudea » zilnic. Iar aceasta trecere trezi in sufletul lui Radu anumite “stari” interioare, dealtfel motivate. Iar ochii lui cautara infrigurati, chiar si pentru un moment, o posibila luminita la una din ferestrele bine stiute de catre el. Dar se lovira doar de intuneric. Un intuneric crud, in spatele caruia nu se ghicea nimic. Decat tacere. Era foarte tarziu.


Intrand in curtea casei, Maria isi gasi fetita asezata pe scarile de la intrare, ganditoare si cu fata in palme. Alaturi de ea, tinandu-i companie, era Maya, catelusa familiei. Caniche-ul corcit, alb ca spuma laptelui intrase in sanul familiei Antohi de aproape doi ani, cand, de un Craciun, parintii i-o adusesera cadou. Fetita suferea atunci dupa un alt patruped pierdut, ce sfarsise tragic, calcat de rotile unui autobuz, chiar in fata lor. Familia nu a mai putut face nimic pentru el. Anda a fost mult timp dupa aceea socata. La aparitia Mayei in acea seara frumoasa de Craciun, copila nu stia ce sa faca mai intai, sa rada sau sa planga…Bucuria era mult prea mare.
- Ce ai, Anda ¿ isi intreba mirata Maria fetita, vazand-o aparent suparata. In jurul ei, Maya se tot rotea dand din coada, incercand parca sa o scoata din starea nedorita in care se afla. Fetita ridica incet capul, privindu-si mama cu ochii sai mari, negrii si tristi.
- Am luat un calificativ mic la Geografie, si nu ma pot califica pe mai departe la Olimpiada…ii zise ea dezamagita.
Maria rasufla usurata. Acesta nu era un motiv de suparare. Dar pentru Anda era. Fetita era o luptatoare. Ca si mama ei.
- Dar am si o veste buna…adauga ea repede. Am luat 10 intr-un test la mate!
Maria zambi, privindu-si fetita.
- Nu mai fi suparata, ii zise. Mai importante sunt materiile de baza. Ele trebuie sa te intereseze. Si pana la urma, pe mine ma intereseaza cel mai mult cu ce ramai tu …in « bibilica », adauga ea. Hai ! ii intinse Maria mana, ridicandu-si copilul de pe scarile de ciment si intrand amandoua in casa. In urma lor, Maya latra bucuroasa, incercand sa mai dea cateva ture curtii inverzite, fiind partasa la dialogul dintre mama si fiica pana la capat. Aproape ca se inserase.


Biroul lui Stefan parea nou, mult mai mare si cu usi de sticla, transparente. Acolo il astepta Radu. Stefan iesise putin, manat de treburile cotidiene. In asteptarea lui, Radu se plictisea. Ca intotdeauna. Nu-i placea sa astepte. Nici macar pe Stefan. Colegul sau de birou ii spuse sa aiba rabdare. Stefan trebuia sa apara din clipa in clipa. Era “pierdut” pe coridoarele firmei. Iar Radu il astepta rabdator.
Intr-un final, Stefan isi facu aparitia. La vederea baiatului, “surpriza” a fost destul de mare. Nu se astepta sa-l gaseasca acolo, asezat confortabil chiar la biroul sau. “Ce faci aici ?”, il intreba mirat barbatul. “Te asteptam”, ii raspunse scurt si foarte sincer, Radu. Barbatul nu comenta. Parea grabit. Si nu prea avea timp de Radu. « Eu o sa plec », ii zise Stefan. « Vin cu tine », isi exprima dorinta baiatul. « Am treaba prin oras », ii raspunse Stefan. Calm si foarte senin, tanarul ii raspunse : « Te voi insoti ». Vrand-nevrand, barbatul si-a acceptat insotitorul, care nu-i era deloc strain. In parcarea din spatele firmei ii astepta o masinuta total necunoscuta lui Radu. Vopsita intr-un rosu tipator, usor ciudata, automobilul minuscul nu parea sa aiba nici o marca. Sau nu stia Radu. Oricum, el nu se pricepea prea bine la masini.
“Calatoria” celor doi, odata inceputa prin vacarmul orasului de la acea ora de “varf”, lua o mica pauza sub un intrand de pod, pe care Radu nu-l putea nicicum recunoaste, la o rascruce prafuita de drum si destul de aglomerata. De aici incolo, trebuiau amandoi sa se gandeasca…incotro? Iar rotile automobilului isi continuara drumul, ajungand pe alte stradute, care de care mai mici, mai inguste si neasfaltate. Desi era primavara…parea o zi de vara autentica, cu aer uscat si praf in jur. Cei doi barbati iesira din masina, continuindu-si drumul pe jos, in lumina amiezii si a colbului starnit de rotile minuscului automobil. Pasii ii purtara catre o straduta laterala, oprindu-se in dreptul unei case total necunoscute lui Radu. Si totusi, in acea casa, pe cei doi ii asteptau…bunicii baiatului. Foarte bucurosi de revedere. Tanarului ii paru foarte ciudat acest fapt, deoarece stia prea bine ca a sa bunica plecase dintre cei vii…de cativa ani buni. Iar acum relationa extrem de bine cu Stefan, ca doua cunostinte vechi. Radu era usor mirat. Amabilitatea bunicii sale a fost dusa pana intr-acolo incat femeia ii oferi lui Stefan o suma de bani. Nu mica. « Ia banii astia de la noi ! », ii zise bunica baiatului lui Stefan, intinzandu-i un plic alb plin cu bacnote, ordonat asezate. « O sa va trebuiasca. », adauga ea zambitoare. Radu era uimit. Stefan chiar nu avea nevoie de bani. De la nimeni. Cu atat mai putin de la bunica sa.
Vizita la ai sai bunici nu dura foarte mult. Stefan se grabea, iar Radu trebuia sa-l urmeze. Luandu-si in graba la revedere, cei doi urcara din nou in masinuta cea ciudata, care, intre timp isi schimbase si modelul si culoarea. Acum parea a fi…inchisa ca nuanta, aproape neagra. Parea chiar decapotabila. Pe Radu nu-l mai mira nimic. Si se lasa dus de Stefan pe alte drumuri, cu alte popasuri.
Odata ajunsi in dreptul unei piete populata de lume pestrita, plina de vacarm, trafic si florarese imbracate in culori cat mai tipatoare, agitandu-se in dreptul unor dughene incarcate de tot felul de flori, care de care mai colorate, Stefan parca masina pe o buza inalta de trotuar si porni pe jos foarte hotarat. Radu se grabi sa-l insoteasca. La cativa metri in fata se itea un restaurant in care Stefan se hotari sa intre cu Radu cu tot. Localul era destul de intunecos si racoros totodata. Radu se multumi sa ramana la parterul sau, in timp ce Stefan urca scarile spre etaj, infometat. Asteptandu-l cuminte, tanarul isi tot rotea privirea in jur. Aproape pustiu la acea ora, localul era facut numai din scanduri lacuite si inchise la culoare, emanand un aer rece si mai putin primitor. Se facea tot mai tarziu, iar Stefan intarzia sa apara. Radu il astepta rabdator.
La un moment dat, plictisit de atata asteptare, tanarul iesi in aerul fierbinte si uscat din mijlocul strazii, cautandu-l din priviri pe Stefan. Intuitia sa nu dadu gres nici de aceasta data, observandu-l din timp pe barbat cum se indreapta la fel de grabit spre masinuta parcata cativa metri mai incolo. Radu nu-si putea explica cum a trecut pe langa el fara sa-l observe. Si se grabi sa-l ajunga, pentru a continua drumul alaturi de amicul sau. Il ajunse din urma exact cand Stefan deschisese deja portiera si se pregatea sa intre in masina. Dar nu prin partea stanga,, cum ar fi fost firesc, ci exact pe locul ocupat mai devreme de Radu. De ce ? Inca o intrebare la care tanarul nu gasea un raspuns logic. Iar masina porni la drum cu amandoi, nu se stie incotro, in timp ce lumina inceputului de zi, destul de matinala, il facu pe Radu sa revina la realitate inca o data, constientizand ca totul nu fusese decat un alt vis. Aparent banal. Dar la fel de ciudat ca si celelalte, si plin de noi intrebari… Si intelesuri.


Grabita sa iasa in oras, Anda se repezi sa-si ia perechea de cercei din cutiuta “minune” plina cu podoabe, “ascunsa” in spatele noului tablou din dormitor. Gestul sau, neindemanatec si precipitat, a facut ca tabloul sa se incline primejdios de mult catre stanga, sucomband mai apoi intre perete si masuta.
- Mami, a cazut tabloul, striga ea, usor speriata si derutata in acelasi timp. Fata crezu pe moment ca lucrarea s-a facut praf.
Intrand in camera, Maria recupera tabloul din locul unde zacea neajutorat, examinandu-l cu mare atentie.
- Nu a patit nimic, ii zise ea fetei. Dar ar trebui pus deoparte de aici. Si incepu deja sa se gandeasca serios cum ar putea sa-l protejeze mai bine.


Taraitul insistent al telefonului il facu pe Stefan sa lase toata treaba in care era angrenat alaturi de Maria si sa raspunda intr-un final. Vocea de la celalalt capat ii era atat de cunoscuta, incat nu mai exista nici un dubiu. Era Mihai.
- Te-am sunat sa te invit la…nunta mea ! il anunta mandru, baiatul. Mi-ar face placere sa vii, adauga el.
- Dar stii ca nu se poate, se scuza Stefan, privind la sotie. Apoi ii ura ex-iubitului de dinaintea lui Radu cam tot ce se putea ura in preajma unui asemenea eveniment. Oricum, Oradea era prea departe. Dupa care inchise telefonul sec.
Mihai facea un pas important in viata lui, si chiar si-ar fi dorit sa-l aiba alaturi pe Stefan, chiar si numai ca simplu prieten. Doar ca Stefan se pare ca nu era de aceeasi parere. Pentru el, trecutul nu mai avea absolut nicio importanta. Important era doar viitorul.
- Hai totusi sa mergem la nunta lui Mihai ! insista Maria. Cu ocazia asta mai vad si eu inca o data Oradea, altfel cine stie cand mai ajung acolo…
Dar Stefan era ferm in hotarare.
- Stefan, daca mergem la nunta lui Mihai, atunci trebuie sa mergem si la ziua lui Radu ! ii zise sugubeata sotia. Nu e bine sa faci diferenta intre ei, ti-au fost iubiti amandoi !, adauga ea.
Sotul o privi un moment usor nedumerit, apoi adauga calm si foarte hotarat :
- Nu o sa mergem la niciunul. Iar subiectul parea incheiat.


De la o vreme, tabloul daruit de Radu, isi gasi un alt loc provizoriu, pana in clipa cand va atarna frumos pe unul din peretii proaspat zugraviti din dormitorul conjugal al sotilor Antohi de la viitoarea noua casuta.
In asteptarea acelui moment “special”, tabloul se “odihnea” cuminte, ambalat cu grija ,deasupra sifonierului. Maria se ocupase de asta. Nici ea si nici Stefan nu doreau ca lucrarea sa “pateasca” ceva pana cand va putea fi transportata in noua locuinta.
- Hai sa il punem in locul tabloului vechi, ii propuse femeia, dupa ce casa fusese pusa la punct, sclipind de curatenie, asteptand Sfintele Sarbatori Pascale.
Raspunsul lui Stefan a fost unul foarte hotarat.
- Nu vreau sa se zgarie, sa se loveasca sau chiar sa cada din cui… Mai bine il ambalam, si-l ducem direct dincolo. Iar Maria a fost de acord. In definitiv, era cadoul sotului de la iubitul sau.
- Vezi, mai Stefane, ce grija am eu de cadourile iubitilor tai, ii spuse ea, dupa ce treaba a fost dusa la bun sfarsit, iar cele doua siluete, la fel de imbratisate, isi gasira momentan locul in spinarea dulapului de haine.
- Daaa, sigur, sigur…mormai Stefan, privind cu coltul ochilor catre locul unde tabloul de la Radu se “odihnea” linistit. Doar pentru o vreme.


O emisiune ce “trata” un subiect oarecum controversat ii facu pe membrii familiei Antohi sa se stranga in grup compact in fata ecranului televizorului, in acea seara de inceput se saptamana. Maria urmarise zile in sir promovarea emisiunii pe post, iar cand sosi momentul difuzarii ei, avu grija sa nu-l rateze nicicum. Povestea unei tinere bisexuale chiar trebuia urmarit. Si nu de una singura. Stefan accepta fara probleme sa urmareasca emisiunea alaturi de sotie, iar Anda isi urma tatal, parand la fel de interesata. Parintii acceptara foarte senini ca fetita sa le fie alaturi, renuntand momentan la temele de a doua zi si la jocul pe computer.
“Este adevarat ca esti bisexuala?” suna la modul cel mai direct intrebarea comperului catre subiectul feminin principal al emisiunii. Raspunsul ei fu cat se poate de sincer. Curioasa, partea minora a familiei Antohi isi intreba tatal foarte ingenua, asteptand confirmarea parintelui la un raspuns pe care il stia deja si de care era foarte sigura:
-Tati, asta ce inseamna, ca ii plac si barbatii si femeile deopotriva ??
Stefan isi privi fetita usor mirat, apoi ii raspunse foarte linistit la intrebare :
- Da, tati, asta inseamna… Iar Maria ii privi pe amandoi uluita. Momentan, fetita nu ceru alte detalii. Dar poate, peste ani, va simti nevoia sa le ceara. “Oare atunci Stefan va fi la fel de sincer cu ea?” se intreba in sinea ei Maria, usor ingrijorata. Doar viitorul ii va putea raspunde la aceasta intrebare. Nu-i va ramane decat sa astepte…
Din fericire, Maria discuta cu fetita ei despre absolut orice. Prefera sa faca acest lucru decat, mai tarziu, copila sa incerce lucruri de care, mai apoi, sa-i para rau… Anda avea deja un prieten de clasa a opta pe care il placea, doar ca el nu o trata cu aceleasi sentimente. Din fericire, copila nu era deloc indragostita de el, lucru care o linistea pe Maria. Fetita era totusi inca un copil, de “iubiri” va avea timp berechet sa aiba parte. Ca si de suferinte…


Ecranul luminos al telefonului anunta un mesaj in acea seara tarzie. Usor buimac, trezit din somn, Stefan il deschise, il citi, apoi il arata si nevestei. Radu simti nevoia sa-i trimita fostului iubit un frumos mesaj de Paste.
- De ce nu-i raspunzi ? il intreba ea cu repros. Macar raspunde-i de bun simt…
- Maria…gataaaa ! incerca Stefan sa puna punct unei discutii care chiar nu-si avea locul. Barbatul vroia sa se bucure in liniste de Sarbatorile Pascale, alaturi de familie, undeva intr-un orasel linistit de provincie, departe de agitatia Capitalei. Fara discutii in contradictoriu. Femeia nu mai insista. Se pare ca Stefan nu va fi capabil niciodata sa-si corecteze « carentele » de buna purtare pe care inca le mai avea la varsta lui. Asa va imbatrani, asa va muri… Si discutia parea incheiata. Cel putin in acel moment.


Reintoarcerea in Bucuresti a sotilor Antohi, a fost marcata din plin de alergatura si stres. Noua casa era musai sa fie finisata ca mutarea asteptata intr-un final sa poata deveni realitate.
Intr-una din serile destinate noii casute, cei doi soti se oprira in drumul lor in incinta unui market cu intentia de a mai gasi ceva pentru noua locuinta. Instinctiv, pe Maria pasii o purtara catre decoratiunile interioare. Asezate cuminti pe rafturi, cateva tablouri frumusele realizate pe panza isi asteptau rabdatoare eventualii cumparatori.
- Uite ce frumoase sunt tablourile astea ! ii spuse Maria sotului, tragandu-l dupa ea prin magazin.
- Da, si mie imi plac ¡ ii raspunse el, privindu-le admirativ. Dupa care nu mai comenta nimic.
Afara se apropia inserarea, iar cei doi trebuiau sa ajunga si la caminul “aruncat” in margine de Bucuresti. Usor grabiti, se indreptara catre iesirea intesata de lume, cand, privindu-si sotul, Maria simti nevoia sa-i spuna, ca o adaugire a dialogului avut mai devreme:
- …dar sa stii ca e mult mai frumos tabloul de la Radu!
Stefan o privi zambind.
- …asa este, ai dreptate, e mult mai frumos! ii raspunse el sincer, fiind intrutotul de acord. Si se grabira sa intre in masina. Aproape ca statea sa ploua.



































Capitolul 13





upermarketul i-a cam facut cu « ochiul » lui Radu in acel sfarsit de weekend. Desi nu-i placea deloc aglomeratia din magazine de la sfarsitul saptamanii, se gandi ca nu ar fi rau totusi sa dea o raita
printre raioanele cuminti aliniate, pentru completarea cumparaturilor zilnice. Mai ales ca in curand se apropia ziua sa de nastere.
Magazinul il primi exact cum se astepta: ticsit de lume pestrita, grabita, fiecare preocupata de a-si umple cosul zilnic cu cele necesare. Radu se conforma majoritatii, isi lua un cos si se “aventura” in labirintul raioanelor cu produse care mai de care mai frumos ambalate. Spirit de artist, Radu admira marfa ce-l imbia sa o cumpere. Usor nauc din fire, se mai ciocnea de oameni, se mai “poticnea” in cosuri. Nu conta. Era totusi la cumparaturi. Singur, el si gandurile lui. Oameni diversi il depaseau, ignorandu-l. Acelasi lucru il facea si Radu viz-a-vis de ei. Simtea primavara apropiindu-se din ce in ce mai mult, si asta ii dadea o stare de foarte bine. Radu spera intr-o noua iubire. Poate la fel de puternica dar ceva mai norocoasa decat ultima. Oricum, nu o putea gasi in magazin, de vanzare. Cu siguranta. Daca dragostea s-ar gasi de vanzare in supermarketuri, Radu ar cumpara in fiecare zi si ar deveni dependent. Poate ar primi si card de fidelitate... Ar sta si la coada pentru ea. Dar dragostea adevarata nu e de vanzare. Si o gasesti rar. Foarte rar. Unii norocosi o pot gasi si in supermarketuri. Sau oriunde. Dar Radu nu se considera printre cei norocosi. Cel putin in iubire. Totusi, ramanea in continuare un optimist. Incurabil.

Si totusi, acea dupamasa tarzie nu-l lasa pe Radu sa plece doar cu un cos mai mult sau mai putin plin din acel supermarket. Destinul ii dovedi inca o data ca ii este « captiv » lui, iar Radu trebuie sa-si joace rolul sau in viata pana la capat. Abil sau din contra… Avand deocamdata un deznodamant incert.

Baiatului ii placea sa priveasca lumea pe langa care trecea, incercand sa observe dincolo de putinul fizic care i se arata. Dincolo de omenescul obisnuit. Uneori chiar reusea.
In acea dupa amiaza de sfarsit de weekend, pasii lui Radu se pierdura plictisiti si lenesi pe unul din culoarele magazinului. Nimic neobisnuit pana aici. Doar ca, la cativa metri inaintea lui, un glas atat de cunoscut il facu sa tresara, intorcand capul instantaneu. Radu a refuzat sa creada. Dar trebuia sa accepte. In fata lui, se dezvaluia inca o data profilul frumos ca de imparat roman a unui barbat cu barbia rotunda si nas mic si drept, un profil pe care il cunostea atat de bine, si ii fusese asa de drag. Vorbele lui ii mangaiara urechea. Il auzea din nou. La cativa metri in fata lui. Dar nu i se adresa lui Radu. Stefan vorbea cu familia. Mai precis, cu Maria. Si nu la telefon. Stefan era cu ai sai la cumparaturi in acelasi supermarket unde era si Radu. Atat de aproape de el. Dar atat de departe.

Femeia a fost prima care l-a observat pe baiat. Uimirea ei a fost aproape egala cu cea a lui Radu. Dar si-a mascat-o discret printr-un zambat usor schitat al buzelor. Stefan nu trebuia sa afle niciodata ca cei doi se cunosc. In nici un fel…Iar Maria stia sa pastreze un secret. Si incerca sa nu-l bage in seama pe Radu. Nici macar sa-l priveasca. Probabil ca ii si reusea. La scurt timp, ochii negrii ai lui Stefan se intersectara pentru o clipa cu ochii adanci si expresivi ai baiatului. Doar pentru o clipa. Destul pentru ca surpriza de pe fata lui sa fie imensa. Chiar nu se astepta sa-l intalneasca acolo pe Radu. Stefan ar fi vrut sa-i vorbeasca. Dar nu putea. Era cu sotia. Iar ea nu trebuia sa stie cine este acel tanar aflat la cativa metri de ei. Desi stia prea bine. Stefan incerca sa-si joace rolul de familist convins pana la capat. Il jucase de atatea ori, asa ca era floare la ureche pentru el. Totusi, parea tulburat. Radu era prea aproape, iar el nu putea nici macar sa-l salute. In sufletul lui Radu se dadea aceeasi lupta. Nimic din atitudinea lui nu avea voie sa arate ca i-ar cunoaste pe vreunul din cei doi. Pentru Radu era si mai greu.
Glasul cristalin al Andei il trezi din ganduri. Fetita cu parul lung, des si castaniu vorbea cu tatal sau. Si Radu ar fi vrut sa vorbeasca. Tot cu tatal ei. Dar nu avea cum.

Baiatul isi facu curaj si se apropie mai mult de cei trei. Toti patru pareau acum o familie intregita. Iar “balanta” lui Stefan adusa in sfarsit la egal. Fara a mai fi, macar pentru moment, o balanta cu talgerele in deriva. Radu era ultima piesa dintr-un puzzle pe care daca Stefan si Maria l-ar fi inteles si acceptat pe deplin, viata barbatului, si viata lor in general ar fi luat o turnura linistita. Dar Stefan inca nu se accepta astfel, iar Maria nu reusea sa il accepta asa pe sotul ei. Iar locul din acel puzzle ramanea in continuare neocupat. Si se pare ca va ramane mult timp astfel, desi “piesa” lipsa era acum atat de aproape de ei.

Radu nu fusese niciodata un “actor” credibil. Iar de data asta, oricat ar fi incercat, tot n-ar fi reusit. Emotiile interioare erau mult prea mari. Si gafa instantaneu. Incercand sa-i ignore total pe cei trei, baiatul incerca sa atinga in treacat cateva produse asezate cuminti pe raft. Si atunci s-a produs “catastrofa”. Mainile tremurande ale lui Radu “demolara” instantaneu jumatate din raft. Marfa i se aseza de-a valma la picioare, facandu-l sa se piarda si mai mult cu firea. Zgomotul produs de pachetele prabusite, a facut ca cei aflati in jur sa se opreasca ca la un spectacol gratuit. Uimita, familia Antohi ii sari in ajutor baiatului in reabilitarea pachetelor, pentru ca spectacolul sa fie complet. Nici unul dintre ei nu vroia sa arate celuilalt ca il cunoaste pe acel tanar stangaci si emotiv. Mai putin Anda care chiar nu-l cunostea deloc pe Radu. Iar ea isi juca rolul cel mai natural. Tanarul era rosu ca un rac si se scuza incontinuu. Oare cui? Toti patru alaturi, asa cum se aflau, ghemuiti si preocupati de strangerea marfii imprastiate la cativa metri distanta, pareau de data asta chiar o familie reunita. Dar mai putin acceptata. Unii de catre ceilalti.

Dupa ce spiritele s-au mai calmat, iar marfa a fost pusa la loc in galantare, fiecare si-a vazut de treaba lui, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Radu tot multumea pentru ajutorul dat, in timp ce familia Antohi se indrepta grabita catre iesire. Reusisera cu succes sa nu se dea de gol unul in fata celuilalt. Cel putin asa considerau. Stefan parea oarecum marcat. Radu a fost atat de aproape de el.
Tanarul nu va uita cu siguranta niciodata aceasta « aventura » de sfarsit de weekend, care nu avea nici o legatura cu aventurile lui de cu totul alta natura avute pana atunci. Pe celelalte le-a uitat. Una singura nu o putea uita – aventura iubirii lui pentru Stefan.


Stopul ivit pe nepregatite a facut ca masina sotilor Antohi sa se opreasca intr-o obisnuita intersectie, in drumul sau de fiecare weekend catre noua casa. Ca sa mai sparga putin tacerea in asteptarea schimbarii de culoare a semaforului, Maria incerca un dialog. Din pacate, mai putin inspirat.
- …stii ca hacker-ul care te-a “urmarit” iti cunoaste acum si noul id de mess?
Stefan intoarse capul brusc. Cu ochii mariti de uimire, barbatul exclama :
- Nu se poate Maria, nu se poate ! Eu imi bag…picioarele, sa stii…Imi bag picioarele, nu mai imi trebuie nimic…
Agitatia brusca a lui Stefan i se paru oarecum suspecta Mariei.
- De ce reactionezi asa, Stefan ? Inseamna ca te simti iar cu « musca pe caciula”! Altfel ai sta calm…
- …nu ma simt cu nimic…termina cu “prostiile”… Dar iritarea sa era din ce in ce mai evidenta.
Barbatul porni nervos masina, incercand sa se concentreze asupra condusului. Fara succes. La un moment dat, trase pe dreapta, iesind din masina si trantind nervos portiera in urma lui. Maria il privi atenta. Stefan chiar parea « atins » de vestea data ceva mai devreme. « Inseamna ca se simte cu adevarat vinovat… », gandi ea.
- Gata, te-ai linistit ? il intreba in momentul cand barbatul isi reocupa locul de sofer al masinii. Stefan nu-i raspunse, apasand pedala de acceleratie. La un moment dat, observand tacerea prelungita a sotiei, incerca oarecum impaciuitor o reabilitare.
- Oprim aici ? o intreba el, cand masina se apropie incet de un supermarket ivit in drum.
- Opreste unde vrei, nu ma intereseaza… raspunse nevasta cu privirea atintita undeva, departe, prin geamul parbrizului. Barbatul continua nervos drumul. La scurt timp, un alt magazin se arata in drum.
- Hai totusi sa oprim aici, sa cumparam cate ceva…
Maria nu mai raspunse. Parea ca se gandeste la cu totul altceva. Nici macar nu mai facu efortul sa-l priveasca. Nu avea de ce. Din acel moment, orice comunicare intre cei doi parea definitiv compromisa. Cel putin pe acea zi.






























Capitolul 14




Aleile binecunoscutului parc i se infatisara lui Radu in acel caldut inceput de mai deja inverzite si pline de pansele multicolore si lalele inflorite.
« Zumzetul » multimii din jur si instalarea cu “acte in regula” a primaverii ii dadeau o stare de bine, dupa un anotimp rece mai putin fericit.
Pe langa el treceau tineri, cupluri, familii, copii pe role, biciclisti, toti bucurandu-se si profitand deopotriva de timpul frumos si de acea prima zi de mai.
Uneori tanarul isi surprindea privirea cautand curioasa pe alei mai putin expuse poate ceva anume sau…pe cineva. Fara insa a-l intalni. Desi isi dorea. Radu nu avea de unde stii ca, la acea ora, cel pe care si-l dorea prezent in parc pe acele alei, se afla in cu totul alta parte, « sarbatorind » acea zi frumoasa si libera…prin munca. Ca de fiecare data in ultima vreme, folosindu-se de orice « fereastra » oferita, sotii Antohi se aflau la viitorul lor camin pentru a mai face un pas inainte ca visul lor sa poata deveni cat mai repede realitate.
Radu inainta prin parc binedispus, cu sapca trasa pe ochi si mainile in buzunare. Alaturi de el, o foarte buna si veche prietena ii tinea companie. Pe Laura o cunostea de ani multi, iar prietenia lor rezistase in timp. Chiar daca « evenimente » diverse din vietile lor facura sa nu se mai vada o vreme, cei doi au reusit sa pastreze in continuare legatura pe mess sau la telefon.
In acea zi insa, Laura a facut pasul, sunandu-l pe Radu. Si iata-i alaturi, pe aleile inverzite ale parcului cunoscut amandurora la fel de bine.
- Esti neschimbata ! ii spuse Radu fetei, in timp ce inaintau unul langa celalalt pe aleea larga si pietruita. Ea il privi zambind.
Vazuti alaturi, amandoi inalti si supli, ai fi crezut ca sunt doi indragostiti. Ei erau insa doar foarte vechi si buni prieteni.
Tanara inalta si bruneta visase candva, in adolescenta ei, la o cariera de model. Vis aproape implinit cativa ani mai tarziu, cand, dupa un casting riguros si o asteptare de peste sase luni, intr-un miez de iarna si prag de Craciun, taraitul insistent al telefonului “sparse” parca voit inserarea.
“Ti-ai pus ghetele in geam?” intreba vocea de la celalat capat al firului. Era agentul sau. “De ce?”, intreba fata usor amuzata. “Pentru ca ti-a sosit contractul”, veni extrem de firesc raspunsul.
Bucuria Laurei a fost imensa. In momentul in care nu mai astepta nimic, viata se pare ca ii oferea sansa mult asteptata. Laura nu se gandi prea mult, in cateva zile parand ca incepe o noua viata. Orasul dintre patru lagune, atmosfera de acolo, oamenii diferiti, cultura noua, totul parea sa fie de bun augur pentru ea. Laura era hotarata ca, dupa terminarea primului contract, sa ramana mai departe acolo. Mirajul era mult prea mare. Iar ea tanara si plina de speranta si vise. Toate pareau sa mearga din plin. Castingurile curgeau, la fel si joburile. Cota ei crestea in acea tara, la fel si pretentiile de viata. Totodata, cresteau si tentatiile. Era firesc. Laura descoperea o noua lume. Si o noua viata. Alta decat cea avuta pana atunci.
Lunile treceau, si odata cu ele, “relatia” strict profesionala dintre tanara si agentul sau, parea sa nu mai fie aceeasi. Incepusera avansurile. Din partea lui.
Usor gelos pe succesul fetei, barbatul intre doua varste parea ca se schimbase. Fata incerca sa ia atitudine. “Intre noi nu va fi niciodata NIMIC!”, puse ea punctul pe I intr-una din seri, considerandu-l cel mai bun lucru care trebuia facut. Dar barbatul deveni si mai inversunat. Adevaratul motiv insa, parea altul. In viata Laurei aparuse un alt barbat. Cu zece ani mai mare decat ea, barbatul aflat la a doua tinerete ii facea o curte asidua. Atractia dintre cei doi parea sa fie mare. Iar fata l-a primit in viata ei. Fara a stii unde o va duce acest gest. Intre un agent gelos si un iubit mai mare decat ea, Laura incerca sa se descurce. Dar totusi, ceva nu mai mergea. Nici joburile nu mai erau ca inainte. Desi Gammel era un barbat atent si tandru, Laura se simtea oarecum nesigura. Drumul sau profesional putea fi compromis. Tanara neexperiementata s-a lasat dusa de val. Peste doar patru luni se casatorea cu Gammel, orasul dintre cele patru lagune devenindu-i a doua casa. Sau poate singura. Atractia era prea puternica. Iar Laura ii dadu curs. Cele doua saptamani cat au stat separati au convins-o si mai mult ca barbatul ales era Gammel. Doua saptamani ce au trecut extrem de greu acasa, alaturi de mama sa. Abia astepta sa revina in orasul dintre cele patru lagune. Revederea se pare ca a fost pe masura. Gammel o astepta la aeroport cu un buchet de flori…lasat in masina. “De ce?”, s-a intrebat fata. O prima intrebare din sirul multora care vor urma. Dar in acel moment nu avea timp de raspunsuri. Era mult prea indragostita.
Daca pe plan profesional lucrurile nu mai stateau ca inainte, pe plan personal Laura parea implinita. Sau cel putin asa credea ea. Iar timpul petrecut alaturi de barbatul visurilor parea sa nu se mai sfarseasca. Alaturi de Gammel, Laura incepe sa fie atrasa incet si de « ierburile periculoase » inspirate prin trabucuri fine, la petreceri de lux. Nimic parea sa nu mai conteze. Dar totul in viata este efemer. Putin la o luna dupa casatorie Gammel nu rezista tentatiei inseland-o pe Laura. Cu dezinvoltura. “Balanta” din el cedand flirtului. Probabil asa intelegand el “iubirea”. Iar relatia, odinioara foarte sudata, incepe sa se fisureze incet. Fata nu accepta compromisul. Verticalitatea ei incepe sa-si spuna cuvantul. Iar relatia se rupe. La fel de brusc, asa cum incepuse.
Dezamagita si cu un contract ratat, tanara revine in tara, aruncandu-se intr-o relatie de “compromis” cu un barbat inferior “aspiratiilor” sale juvenile, pentru a uita cu totul dragostea pierduta. Au fost nevoie de luni de zile pentru ca Laura sa creada din nou in iubire.
Acum Laura era cu adevarat fericita. Alaturi de Dan, un barbat aflat la a doua tinerete, avand experienta unei alte casatorii in urma, fata isi gasise cu adevarat linistea. De data asta totul parea sa fie bine. Fiind convinsa de asta.
Laura se plimba alaturi de Radu, prietenul ei de ani buni. Iar soarele de inceput de mai ii facea pe amandoi parca mai tineri si mai frumosi. Si increzatori. In iubire.



In acel inceput matinal de weekend ploios, catelusa familiei Antohi sarea cu incapatanare pe usa dormitorului stapanilor sai, parca mai agitata ca niciodata. Vazand-o, Anda deschise incet usa de la iatacul parintilor, lasand-o sa intre…Inauntru, stupoare: sub pilota inflorata, trupurile celor doi adulti pareau a se misca unduios, si oarecum ciudat pentru privirile unei copile de 12 ani. Dupa ce cuprinse usor curioasa cu privirea toata incaperea, fata se retrase discret, cu Maya cu tot, inchizand cu grija usa dupa ea.
La scurt timp, parintii isi facura si ei aparitia in living, cu un aer usor…vinovat.
- Mai devreme v-am vazut… « rascolindu-va » sub pilota, si am crezut ca…dormiti ! le zise fata senina.
Cei doi se privira in ochi cu subinteles.
- Nu cred ca a vazut ceva, ii zise Stefan sotiei, ramasi singuri in camera, si incercand sa faca “reconstituirea” celor petrecute mai devreme. Noi am fost de vina ca nu am inchis usa, adauga el.
- …daca ne-a fost lene sa coboram din pat…ii replica Maria. In fine, asta e…s-a compromis totul.
Apoi, incercand sa fac abstractie de « scena” consumata ceva mai devreme, cei doi soti isi continuara ziua, relaxati. Vremea inegurata parea ca ii va tine cu siguranta in casa. Afara ploua mult prea convingator.


Se apropia seara, cand masina sotilor Antohi “gonea” pe drumul de intoarcere catre casa, dupa un “popas” facut la noua locuinta. Cei doi erau destul de plictisiti si obositi, totodata. La un moment dat, Maria isi aminti ca nu peste mult timp va fi ziua de nastere a lui Radu.
- Auzi, Stefan, stii exact ziua lui Radu de nastere ? a fost intrebarea Mariei catre sot, intrebare ce-l « scoase » brusc din concentrarea condusului.
- …macar sa-i trimiti un sms cu urari, asa ar fi frumos, avand in vedere ca tu ai primit un tablou cadou de la el, adauga ea, privindu-l in ochi.
Incercand sa-si vada in continuare de ale condusului, Stefan « mormai » usor printre dinti :
- Nu am retinut ziua… Iar Maria isi muta privirea catre geam. Discutia parea incheiata.


Era aproape miezul noptii cand Radu isi verifica in treacat e-mailul. Nu spera in vreo “noutate” gasita acolo, dar acest lucru constituia deja un mic “ritual” inainte ca somnul sa-i dea tarcoale. Si totusi, surpriza !
“Radu, sa fii sanatos, iubit si respectat, sa ai parte numai de bucurii si realizari. Ai mare grija sa nu te schimbi, pentru ca fiecare an aduce cate o schimbare. Sa fie un an bun pentru tine, sa reusesti sa treci peste toate problemele si sa-ti gasesti linistea si fericirea de care ai nevoie. Un vechi proverb spune ca « O viata fara Dragoste e asemenea unui an fara Primavara ». Maria.”
Parcurgand usor emotionat randurile primite, Radu se bucura inca o data. Si realiza ca era trecut deja de miezul noptii, deci implicit si ziua sa de nastere. Iar prima persoana care il felicita pe acea zi era…Maria!
…iar Radu adormi linistit cu ultimele randuri citite in minte. « O viata fara Dragoste e asemenea unui an fara Primavara ». Cat adevar in acele randuri… Si se lasa dus usor de Mos Ene in lumea viselor. A doua zi mai schimba o cifra in calendar.


Dupa amiaza acelei zile destul de innorate o adusera pe Maria in tumultul unui magazin prea bine cunoscut.
“Nu cred ca un tricou ar fi tocmai potrivit”, gandi ea uitandu-se la cateva tricouri imprimate cu imagini diverse. « …cu timpul, s-ar lua chipul la spalat. Dar imbracat cu el, Stefan i-ar fi mereu alaturi, inclusiv noptile. Asa ar putea dormi impreuna ». Femeia isi muta privire spre cateva pernute imprimate si ele. “O perna ar fi o idee… pe care sa o stranga in brate cand va dori. Si totusi…”. Nimic nu parea sa o multumeasca. “O cana, asta ar fi cea mai potrivita…O cana in care sa-si poata bea cafeaua diminetile, cu el alaturi…”.
Intre o cana neagra si una aurie, tanara femeie o alese pe cea din urma. Nu ca i-ar fi displacut culoarea neagra, dar toarta ei mult prea mare facea nota discordanta cu aspectul canii in general. Imaginea care urma sa fie imprimata, in sfarsit, pe una din canile alese de Maria, se incapatana sa se imprime…stramb. Abia la a doua incercare, cana capata “alura” dorita, femeia parasind in graba magazinul, multumita de rezultat. “Oare ce va zice cand o va vedea?” se intreba femeia nerabdatoare si curioasa in acelasi timp.

Luat cu oarece treburi “domestice”, Radu aproape ca nici nu auzi soneria insistenta a telefonului, “uitat” undeva prin casa. Reusi pana la urma sa raspunda, nu inainte de a privi oarecum mirat numele ce i se afisa pe ecranul luminos. “ Ce faci ? Te astept sa cobori in cinci minute, sunt jos.” Nici nu era nevoie de mai multe cuvinte. In mai putin de cinci minute, Radu era deja pregatit sa coboare in fata imobilului unde o femeie inalta si frumoasa il astepta surazatoare. Revederea ii bucura sincer pe amandoi.
- Am ceva pentru tine, ii zise ea, intinzandu-i o punguta cocheta in care se afla impachetat ceva.
- O, nuu, nu trebuia sa faci asta! Si Radu aproape ca refuza sa primeasca darul ce ii era destinat. Maria insista.
Retras intr-un colt de trotuar cu Maria langa el, Radu desfacea curios, cu miscari neindemanatice, cutia din acea punguta, in care se afla cu siguranta…ceva. La o prima vedere parea sa fie…o cana. O cana aurie. Radu o scoase din pachet. Cana parea…fierbinte. La propriu. Tanarul o privi usor mirat pe Maria, care zambea enigmatic. Apoi intoarse cana. Pe fata ei era imprimat chipul cuiva care, pentru Radu, insemnase mult. Pe cana aurie era chipul lui Stefan. Ochii baiatului se umezira instantaneu. Maria zambea multumita.
- Acum am imprimat-o, ii zise ea. Inca mai e…fierbinte.
- Nu pot sa cred, nu pot sa cred, repeta Radu privind incontinuu imaginea de pe acea cana. Apoi se uita la Maria. Recunoscator.
- Acest cadou mi-a mers direct la suflet, nici nu se putea altceva mai potrivit, ii spuse el, imbratisand-o. Asa imbratisati, cei doi pareau ca niste indragostiti. Si chiar erau indragostiti. Amandoi iubeau acelasi om.
- Cand iti vei savura cafeaua dimineata, sa te gandesti la el, ii spuse femeia zambind.
- Cu siguranta asa voi face, ii promise tanarul.
Radu se oferi sa o conduca pe Maria catre casa. Unul langa celalalt, se simteau, inca o data, extrem de relaxati. Iar dialogul decurgea foarte firesc intre cei doi. Alaturi de Maria, Radu se copilarea ca un adolescent. Mergand cu spatele, in fata ei, sprinten, baiatul ii propuse sa faca un mic popas.
- Hai sa ne oprim la o cafenea ! Vrei?
- Nu, nu pot acum ! se “scuza” femeia. Ma asteapta Anda acasa. Trebuia sa ajung de mult. Dar iti promit ca saptamana viitoare o sa bem o cafea impreuna si vom vorbi mai mult.
La scurt timp, telefonul Mariei suna insistent in poseta mare de un rosu lucios.
-E Anda, ii zise ea lui Radu. Apoi raspunse. « Da, Anda, sunt pe drum, acum ajung acasa », isi « linisti » ea fetita. Iar Radu o privi intelegator. Ca si Stefan, Maria avea o familie. La care tinea mult.
Cu pantofii ei stil “Lolo”, de un rosu aprins, Maria parea o tanara parca nu demult iesita din adolescenta. Ca orice femeie care se respecta, Maria iubea incaltarile, avand acasa o intreaga“colectie”.Cuprinzand toate modelele si culorile, de la cele mai indraznete, pana la unele ceva mai cuminti. Preferand culorile tari, de vara, de la rosu aprins, verde, galben, pana la clasicul alb.
Lui Radu ii placea faptul ca Maria era o femeie foarte cocheta. Asa cum si Stefan era un barbat foarte ingrijit. Amandoi fiind foarte atenti cu aspectul lor exterior. Fara a exagera. Poate doar Stefan, uneori.
Se apropia momentul cand Radu trebuia sa o lase pe Maria sa-si continuie singura drumul catre casa. Mai avea doar cativa metri de parcurs pana la poarta casei. Tanarul simti ca trebuie sa se retraga.
- Eu aici ma opresc, ii zise tanarul, privind-o in ochi, zambitor. Multumesc inca o data pentru cadoul facut.
- Nu ai pentru ce, Radu ! Iar mainile lor se atinsera usor, in semn de la revedere. Tinzand parca sa se retina. Ca la prima lor intalnire.
Apoi femeia isi continua calma drumul catre casa. Acolo o astepta Anda.


Era deja tarziu, iar Radu se pregatea de culcare. Ecranul luminos al telefonului anunta insa un mesaj in acel sfarsit de zi. Curios, tanarul deschise clapita. Iar mirarea crescu brusc. Numele expeditorului ii era extrem de cunoscut. Si la fel de drag ca odinioara.
“Iti urez sa ai parte de multa fericire si bucurie.” O fraza scurta si nesemnata. Nici nu era nevoie de mai mult. De semnatura expeditorului nici atat.
Radu stia prea bine cine este. “Mai bine mai tarziu…decat niciodata”, gandi baiatul. Iar in acea seara tarzie adormi linistit. Fericit chiar.


Dis de dimineata, telefonul Mariei “zbarnaia” insistent, pierdut in geanta voluminoasa. Zgomotul tramvaielor facut intr-un du-te vino parca fara final si tot vacarmul strazii de inceput de zi, o facu aproape sa nici nu-l auda. Reusi pana la urma sa-l gaseasca si sa raspunda apelului.“Cine o fi la ora asta?”. Se lamuri repede. Era Stefan.
Printre diversele banalitati “aruncate” intr-un dialog « incropit » oarecum in fuga , barbatul, “pierdut” intr-unul din orasele moldave ale tarii, nu uita sa adauge la final de convorbire :
- Am primit un mesaj de la Radu in care ne invita la ziua lui. I-am raspuns abia aseara. M-am luat cu inventarul si…am uitat. Acum esti multumita? Mai sunt “prost crescut”?
Maria simti chiar si prin telefon usoara ironie din glasul lui. Dar nu paru deranjata. In acel moment chiar isi schimba putin parerea despre el. Stefan facuse ce trebuia sa faca. Si inca o data se dovedea a fi imprevizibil. Pentru a cata oara?


Aburii fierbinti ce ieseau la acea ora matinala din noua cana de cafea, il facura pe Radu sa tasteze instantaneu, usor emotionat, un anume numar de telefon, foarte bine stiut. Apelantul raspunse destul de repede.
- Iti multumesc pentru urarile facute, ii zise calm baiatul.
Din orasul moldav, cel interpelat paru ca se bucura la auzul glasului lui Radu, usor somnoros intr-un inceput de zi.
- Nu ai pentru ce…Sa fii fericit si sa-ti gasesti pe cineva care sa te merite ! ii raspunse barbatul.
Radu mai auzise candva aceste cuvinte. Dar intr-un alt context. In urechea lui matinala, aceste vorbe sunau deja ca un sablon. Repetat odinioara incontinuu de barbat. Stefan parea ca nu se schimbase. Mai deloc. Cel putin fata de el.
- Stii ca e greu… ii raspunse tanarul.
- Stiu… Iar in acel moment Stefan parea sincer.
- Mi-ar fi placut sa mancam tortul…impreuna, adauga Radu.
- Si mie…dar asta e, raspunse Stefan, probabil cu gandul la deliciosul tort, deja inexistent.
Discutia celor doi a fost destul de scurta. Stefan parea oarecum ocupat, se afla in filiala pentru a duce la bun sfarsit inventarul inceput si a semna actele de plecare. Radu se grabea si el.
- Iti multumesc inca o data, Stef! Mai vorbim… Si Radu inchise telefonul.
Asezata cuminte pe masa din bucatarie, plina cu cafea fierbinte si dulce, cana aurie cu chipul lui Stefan pe ea ii facu din nou cu “ochiul”. Iar Radu sorbi increzator. Incepea o noua zi.


Tarziu in noapte, din camaruta de la mansarda pensiunii unde fusese cazat, intins in pat, Stefan privea ganditor cerul plin de stele prin ochiul de geam de deasupra patului sau. Afara ploua insistent. La un moment dat gandul ii zbura la scurta discutie avuta cu Radu in acea dimineata. Si, ca niciodata pana atunci, barbatului ii reveni in minte franturi din tot ce a insemnat pentru el povestea cu Radu. Ajungand mai apoi la aceeasi concluzie: baiatul merita cu adevarat ceva mai bun in viata sa. Si ii ura succes in gand. Stefan avea acum alte “planuri”.
Privind in treacat telefonul aflat pe noptiera de langa pat, Stefan se gandi ca nu ar fi rau sa-si sune sotia inainte de culcare, cum obisnuia de obicei cand era plecat prin deplasari.
Maria raspunse repede. Se pregatea sa-si culce copila.
- Aici ploua, iar eu stau si privesc stelele de pe cer din pat, iti dai seama ce bine este ? Apoi adauga :
- Mi-ar placea sa fii aici cu mine…
- Si mie…ii zise sotia. Cred ca mi-e dor de tine, ma obisnuisem cu tine acasa…
- Maine ma intorc, o linisti el.
Discutia a fost scurta. Era tarziu, iar Stefan destul de obosit. A doua zi urma sa-si revada familia.
Odinioara, barbatul obisnuia sa vorbeasca ore in sir pe mess, serile, din diversele sale delegatii, cu cineva care ii fusese apropiat sufletului sau. Cu Radu. Si lui atunci, ca si sotiei acum, ii spunea acelasi lucru: “…as vrea sa fii aici cu mine…”. Si in buna lui credinta Radu credea. Ca si Maria. Dar poate Stefan chiar era sincer. Si atunci, ca si acum. Doar ca Maria si Radu pentru el au fost de la bun inceput doua lucruri absolut distincte. Fara sa le amestece niciodata. Maria insemna familia, iar Radu…distractia. Fortat de imprejurari, Stefan a optat, intr-un final, doar pentru familie. Cum vor evolua lucrurile in acest sens, doar destinul va hotari.
























Capitolul 15



In acea dupa amiaza tarzie de weekend, asezat cuminte pe o margine de treapta inalta, Radu “contempla” linistit lumea care i se perinda pe dinaintea ochilor, in asteptarea Tanyei.
Oameni diversi treceau care incotro, fiecare cu treaba lui, unii oprindu-se in loc, asteptandu-si poate iubita, iubitul, sotia…
O gasca atipica de tineri ii atrase la un moment dat atentia prin nonconformismul aparitiei lor. Usor rebeli, cu tunsori ciudate, tragand un caine lup dupa ei, pareau aparuti chiar de pe langa Zidul Berlinului… S-au asezat mai apoi cuminti, la cativa metri de Radu, tragand fiecare dintr-o tigara, discutand inversunati…
La scurt timp, doi baieti de statura medie isi fac aparitia, avand si ei tunsori in trend, usor decolorate, imbracati in tricouri de vara ce le puneau in evidenta torsurile atletice, unul dintre el « fluturand » o gentuta asezata de-a curmezisul bustului. Amandoi trec pe langa Radu, nepasatori. Privindu-i cum se departeaza, Radu a fost pus usor pe ganduri…Baietii nu pareau a fi straight. Chiar deloc.
Din cand in cand, fete tinere se opreau in asteptarea unei prietene, sau chiar a iubitului… Era inca weekend, iar orasul parea sa se animeze din ce in ce mai mult de viata. Si de tinerete.
Intr-un tarziu, isi facu aparitia si Tanya. Cu parul strans la spate, asa inalta si subtire, fata parea inca o copila. Radu o observa de la departare si ii iesi in intampinare. Amandoi se sarutara pe obraz. In jurul lor, lumea parea sa-i priveasca. Erau tineri si frumosi.
Cafeneaua din apropiere le oferi repede gazduire. Fata isi aprinse o tigara, asa cum facea de obicei cand se revedea cu Radu.
Inca o data, fata parea ranita in iubire. Iar singurul ei confident in acel moment parea a fi Radu. Sora mai mare cu ani buni a Tanyei, ii vedea toata povestea prin prisma gandurilor ei de femeie matura, cu ceva experienta de viata, si nu intotdeauna ii dadea dreptate in anumite privinte. Atunci Tanya isi gasi “salvarea” de moment in Radu, care putea fi si un bun ascultator, ba chiar si un sfatuitor, uneori. Desi, la fel ca Tanya, Radu mai copilarea si el.
- Radu, crezi in telepatie?
Baiatul credea. Ceva asemanator il legase si pe el de Stefan, inca de la bun inceput.
- Inainte sa ma vad cu Tibi prima oara, am simtit ca asa se va intampla… Ma apropiam de locul unde urma sa-l intalnesc fara sa stiu…si aproape ca ramasesem fara aer…
Povestea de dragoste a Tanyei, desi “noua”, era destul de veche. Indragostita de un barbat cu ceva ani mai tanar ca ea, fata parea ca s-a indragostit iremediabil. Chiar daca nu de la bun inceput. Totul a inceput ca o simpla a